Șase state din UE, inclusiv România, produc 96% din producția totală de lignit a UE, scrie Agerpres, care citează datele Oficiului European de Statistică (Eurostat).
Astfel, Germania este principalul producător, fiind responsabilă de aproximativ 45% din producţia totală de lignit a UE în 2018, urmată de Polonia (16%), Cehia (11%), Grecia (10%), Bulgaria (8%) şi România (6%). Împreună, aceste şase ţări sunt realizează 96% din producția totală de lignit a UE.
La nivelul UE, principalii combustibili utilizaţi pentru producţia de electricitate sunt cei proveniţi din energia nucleară şi gazele naturale. În unele state membre ale Uniunii Europene, electricitatea obţinută din lignit reprezenta în 2018 o proporţie importantă, cel mai ridicat procentaj fiind în Cehia (43%), Bulgaria (38%), Grecia (32%) şi Polonia (29%).
Totuși, minele din România vor fi afectate de planul UE, respectiv Green Deal, de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. Pentru atingerea acestui obiectiv, statele membre trebuie să închidă minele și termocentralele care produc energie electrică pe bază de cărbune.
UE alocă 250 de miliarde în următorii 7 ani statelor membre ce vor fi afectate direct de acest plan, fiind și cazul României. Suplimentar, se va crea un „fond al tranziției juste”-7,5 miliarde de euro, fonduri nerambursabile, pentru ajutorarea directă a persoanelor și a regiunilor afectate cel mai mult.
În cazul României, este vorba de regiunile carbonifere din Valea Jiului și din zona Olteniei.
Autor: Raluca Oanță
Sursa: R3Media
Adauga comentariu