“Cel mai recent documentar neconvenţional, THRIVE: What on Earth Will It Take?, creaţie a soţilor Foster şi Kimberly Gamble, rodul a peste 8 ani de interviuri şi cercetări, se dovedeşte a fi un film de sinteză, extrem de bine realizat, într-o manieră profund optimistă şi cu o grafică impecabilă, care ne poartă firesc printre invenţii ştiinţifice de avangardă, studii ale conştiinţei, structură geometrică a texturii Universului, aikido şi activism, manifestate în climatul politic actual, caracterizat de consolidarea globală a puterii elitei financiare şi a controlului paranoic exercitat asupra oricărui aspect al vieţii noastre, ridicându-ne moralul zdruncinat de dezvăluirea realităţilor crude ale societăţii, prin prezentarea de soluţii realiste şi strategii îndrăzneţe de răsturnare paşnică a balanţei puterii, împuternicind fiinţa umană cu dreptul de a-şi recupera viitorul şi de a-şi reechilibra existenţa, în rezonanţă cu tendinţa universală către prosperitate a lumii vii.”
Documentarul pornește de la premiza că a prospera (Thrive) este tendința naturală a vieții dar astăzi majoritatea oamenilor de pe planetă sunt obligați nu să prospere ci să supraviețuiască. „Universul s-a chinuit vreme de 14 miliarde de ani numai pentru a crea o specie care va sfârși ca inamic al vieții însăși și al propriului cămin? Nu cred asta! Numele meu este Foster Gamble și am petrecut aproape întreaga viață încercând să aflu ce se întâmplă, cine anume este responsabil pentru această uluitoare agonie și lipsurile de pe această planetă.” —Thrive
Filmul este împărțit în trei părți: The code (Codul), The problem (Problema) și Solutions (Soluții). Codul Arthur M. Young (1905-1995) sau Duane Elgin cred că torul este tiparul fundamental, folosit de natură pentru a genera viața, la orice nivel. Torul poate fi găsit în secțiunea unei portocale sau a unui măr, în natura dinamică a unei tornade, în câmpul magnetic din jurul Pământului, planetelor sau în câmpul magnetic din jurul unui individ, în structura de vârtej a unei întregi galaxii sau în structura atomului. „Universul este o fabrică toroidală, în dezvoltare !” —Thrive
Problema „Avem un parazit care manipulează și care se hrănește pe seama întregului. Trăim într-o economie parazită, în care elita financiară este tenia, ce se hrănește cu noi și nu le place când lumea le distruge acoperirea.”
Conform filmului, Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii este o corporație privată care are monopolul fabricării banilor și nu poate fi trasă la răspundere, deoarece conduce și este susținută de un guvern ce deține monopolul asupra forței. De când a apărut Sistemul Federal de Rezerve, puterea de cumpărare a dolarului a scăzut cu mai mult de 96%: După 16 ani de la apariția Sistemului Federal de Rezerve, Statele Unite au trecut prin marea criză economică (1928). Foster Gamble este de părere că, pe baza cercetărilor pe care le-a efectuat, înainte de marea criză bancherii de elită (familia Rothschild, Rockefeller, Morgan etc.) și-au retras banii de la bursă, iar apoi după criză cu acești bani au cumpărat acțiuni ieftine și bănci falimentare mai mici, pentru un cent la dolar. „Un scenariu similar a fost înscenat în colapsul financiar din 2007, cu aceeași bancheri ca beneficiari.”
În anii dinaintea colapsului, marile bănci, printre care Bank of America, City Group și Chase, controlate de familiile Rothschild, Rockefeller și Morgan, se luptau să comercializeze credite slabe, care știau că se vor prăbuși, într-un final. Oamenii și-au pierdut casele, slujbele, afacerile și pensiile. Între timp, marile bănci, care declanșaseră problemele, sunt cele care au primit subvenții. Teoria Conspiraţiei + Thrive Senatorul american Dick Durbin a declarat la WJJG Radioa 1530 AM în aprilie 2009 că Băncile încă au cel mai puternic lobby din Congres și, sincer vorbind, ei sunt proprietarii lui. Jim Grant, editor la Grant’s Interest Rate Observer, consideră că bilanțul Sistemului Federal de Rezerve este atât de dezastruos încât ar putea fi închisă dacă ar fi supusă unui audit convențional. David Icke despre Federal Reserve și bănci în general care aruncă undița și apoi strâng firul undiței ca să vadă ce avere a strâns:
„Etapa întâi e ca și cum ai arunca undița! În prima etapă pui mulți bani sau/și unități de schimb în circulație. Faci asta coborând ratele dobânzilor și făcând multe credite. Aceasta e partea ciclului pe care noi o numim boom. Fiindcă sunt multe unități de schimb în circulație, sunt mulți bani ce trec din mână-n mână. Și asta generează o activitate economică intensă, generează locuri de muncă și, pe măsură ce se cheltuiesc tot mai mulți bani, cererea e mai mare. Deci companiile iau tot mai multe credite, bani la liber, pentru a-și crește producția. Oamenii capătă încredere în modul lor de viață cotidian: “Hei, muncesc pentru această companie, care are o mulțime de comenzi, o duc chiar grozav, slujba mea e sigură, așa că putem avea o casă mai mare !” Apoi încep să schimbe jocul! Ceea ce fac este că încep să strângă firul undiței. Împing în sus ratele dobânzilor! Acum tot mai puțini oameni continuă să primească credite și fac criteriile de acordare a criteriilor bancare să fie, oricum, mai restrictive. Și, de asemenea, acum, la rate crescute ale dobânzilor, o mai mare parte a venitului oamenilor va plăti suplimentul de dobândă și nu va mai fi circulat prin achiziția de bunuri. Dintr-o dată nu mai sunt atât de mulți bani în circulație și, ca atare, tot mai puține lucruri sunt achiziționate. Companiile încep să decadă, în ceea ce privește profiturile, încetează să mai creeze locuri de muncă și încep să iasă din afaceri. Oamenii își pierd slujbele și nu mai pot plăti ipotecile, pentru casele mari achiziționate în vremurile bune. Acum, ceea ce fac băncile este să strângă firul undiței, fiindcă, pe măsură ce dau faliment companiile și indivizii, băncile obțin bogăție reală, proprietățile, terenul, resursele care le-au fost ipotecate, pentru că au împrumutat simple cifre pe un ecran. Acest ciclu economic al aruncatului și strânsului undiței, în care se introduc mulți bani în circulație, funcționează de secole. Și ceea ce s-a făcut… a fost să se fure și să se acumuleze adevărata avere a lumii, în mâinile celor puțini.”
Sursa: 2012en.ro
Adauga comentariu