In tumultul reunificarii germane din 1990, cand vecinii observau terifiati cum se infiinta un mastodont in coasta lor, cancelarul Helmut Kohl, constient de ingrijorarile aparute, dadea asigurari ca ceea ce se naste va fi o Germanie europeana si nicidecum o Europa germanizata.
Astazi insa, cand Europa a cam ajuns la ananghie, colacul ei de salvare pare ca s-ar afla in mana Germaniei si ale intereselor sale, noteaza Project Syndicate.
Tot mai multi analisti sunt constienti ca, pentru a iesi din capcana datoriilor in care a cazut, Europa are nevoie mai mult de crestere economica si investitii, decat de austeritate cu orice pret. Germania, contand pe propria sa experienta interbelica, mai ales cea a “republicii de la Weimar”, o impinge insa in sens contrar.
Cu asemenea pozitie, Germania nu-si prea face prieteni prin vecini si, ca urmare, germanii si-au gasit opozanti in aproape toate tarile afectate. Toti sunt constienti de surplusul contului curent al Germaniei, care ameninta uniunea monetara. Inca din 1960, Germania devenise economia cea mai dinamica a Europei, datorita performantelor la export, iar, de atunci, s-a reconfirmat an de an si deceniu dupa deceniu.
Partenerii europeni ai Germaniei, si indeosebi Franta, se vad confruntati cu perspectiva austeritatii si a deflatiei, pentru a-si corecta deficitele, dar si cu o incomoda impopularitate electorala.
In sudul Europei, cei afectati ar fi dorit o expansiune financiara si fiscala in Germania, ceea ce i-ar mai taia avantul spre export. Dar, in acest caz, impopularitatea s-ar transfera in Germania, unde amintirea inflatiei proverbiale de la Weimar este inca vie in memorie.
Excesul de austeritate naste monstri
Ingroziti la auzul cuvantului Weimar, politicienii si economistii germani se feresc de inflatie ca de foc. De aceea, au militat cu entuziasm pentru moneda unica, menita sa armonizeze dezechilibrele.
Laureatul premiului Nobel Paul Krugmann, specialist in problemele economiei globale, este de parere, insa, ca nu hiperinflatia anului 1920 a distrus fragila republica de la Weimar, ci, dimpotiriva, depresiunea si deflatia, care au urmat un deceniu mai taziu, au facut imposibila democratia in statul german.
O singura lectie de atunci ramane invatatura pentru economistii de astazi: a fost fatala masura administrativa de a opri iesirile de capital din tara, urmare stabilirii etalonului in aur al monedei. Au aparut investitori straini, dispusi sa investeasca in Germania, in conditii neechitabile.
A urmat un boom in sectorul privat. Finantarea proiectelor de infrastructura, chiar daca erau oneroase, deveneau politiceste interesante si erau sustinute.
Acest boom a dus la o crestere de salarii care nu corespundea cresterii economice. Ca urmare, republica de la Weimar si-a pierdut competitivitatea la inceputul secolului XX, asa cum Europa meridionala si-o pierde pe a ei, la inceputul celui de al XXI-lea secol, prin exces de austeritate.
Democratia, intre stanga si dreapta
Solutia aleasa dupa criza bancara din 1931 a fost un riguros control al capitalurilor. Incercand sa controlam, astazi, miscarea capitalurilor, cadem iarasi in capcana de atunci.
Criza este un test greu pentru democratie. Replica instinctuala in fata crizei este ascunderea responsabilitatilor politice, in locul asumarii lor. In martie 1930, ultimul guvern democratic de la Weimar era practic asfixiat de povara politica a unui impozit imposibil. Reducerea cheltuielilor nemultumea stanga, cresterea taxelor provoca revolta dreptei.
Momentul hotarator s-a produs atunci cand partidele democratice au acceptat promovarea tuturor legilor in regim de urgenta, ocolind parlamentul. In 1931, democratia a fost ingenunchiata, iar in 1933 puterea a fost preluata de un dictator.
Lectia republicii de la Weimar a stiut-o si a aplicat-o primul cancelar al Germaniei postbelice, Komrad Adenauer. El traise pe viu anii fenomenului Weimar, stia ce inseamna democratia si cum poate fi ea nimicita printr-o masura administrativa si a atras atentia asupra pericolului de care trebuie sa se fereasca Germania, pentru a feri Europa.
Astazi, Europa este o acumulare de valori comune. Mentinerea lor depinde de arta cu care popoarele mari sau mici, de la centru sau periferie, vor sti sa foloseasca democratia. Istoria arata ca democratia determina puterea economica, nu invers.
Autor: Victor Pitigoi
Sursa: Ziare.com
Adauga comentariu