Credeați că doar în statele mai puțin dezvoltate economicul dictează politicului? Iată că nu este așa. Un fost bancher și actual șef al Biroului pentru Comerț...
CategoriePolitică
Motto: „Tot ceea ce este necesar pentru ca răul să triumfe, este ca omul bun să nu facă nimic” – Edmund Burke Omul zilelor noastre a ajuns să trăiască într-o...
6 octombrie 2016, Asociația Procurorilor din România și Fundația Română pentru Democrație prin Drept, cu sprijinul Camerei Deputaților, au organizat Conferința...
Așa-zisa democrație, apărută pe frumosul nostru plai mioritic după ceea ce unii numesc revoluție, a deschis calea oricui a vrut spre puterea locală. De aceasta...
Un personaj cu limbaj grobian, CONDAMNAT pentru discriminare împotriva creștinilor de către CNCD, vicepreședinte la USR Cluj. Cum vrea să le dea foc...
Când e beat, domnul Jean Claude Juncker – președintele Comisiei Europene – e sincer. Într-unul din desele sale momente de sinceritate, Juncker a destăinuit cum...
1. Mitul neutralităţii şi calea către totalitarism Neutralitatea absolută a teoriilor despre om şi societate în raport cu orice context şi conţinut etic...
Formatele de opinie, ale televiziunilor, sunt asaltate de politicieni şi de purtătorii lor de cuvânt, plasând în out jurnaliştii. Prezenţa permanentă a...








