Voi începe prin a spune că alegerile n-au fost nici câştigate şi nici pierdute: au fost tranşate. PDL, cu tot sprijinul ocult primit, se prăbuşeşte sub...
CategoriePolitică
Spania a devenit a patra şi cea mai mare victimă a crizei din zona euro, cerând un ajutor de până la 100 miliarde euro, echivalentul a 9% din PIB-ul ţării...
The recent Public Banking conference held in Philadelphia offered a message that is at once so simple – but also so bold – it is hard for most...
Miniştrii de interne ai statelor UE au făcut joi primii paşi către crearea unui mecanism care să le permită statelor membre Schengen să reintroducă controalele...
În Finlanda sunt în desfășurare în acest moment primele operațiuni din istorie de stocare a deșeurilor nucleare într-un depozit săpat adânc în stâncă. Un risc...
Am mers pe un drum nepotrivit, desi aveam perspectivele unei redresari. Am pornit atunci, in decembrie 1989, pe o noua cale, in euforia libertatii, fara...
Exista elemente comune care au permis evolutia omenirii, elemente ce tin de genetica, de individ, dar ele s-au combinat cu elemente culturale diferite si care...
Autorităţile din statele UE cu economii emergente consideră că sunt mai bine pregătite pentru depăşirea unei astfel de crize decât acum patru ani, când...








