C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for General

Ghenerălașul cel viteaz

Este de pe acum celebră înregistrarea inspectoarei – sclav Focică, căreia îi tremură țurloaiele de frica celei pe care trebuia să o controleze, Huiduma.



Zice lumea: da, domne, e femeie, are copii, deci e firesc să se teamă. NU, nu e firesc … și victimele demenților ”Portocali” au copii și le sunt distruse viețile în mod aproape iremediabil.

Dar nu la ea voiam să mă refer, ci la un personaj muuuult mai scabros: Gheeeeneralul….. Codruț… Codruț Olaru. Fostul luptător cu terorismul și cu mafia (a fost șef la DIICOT) zice că probabilitatea să i se însceneze lui un dosar e mai mare decât la Focică și că lui îi e și mai frică decât ei.

Ăștia sunt generalii României? Căcăcioșii ăștia? Oprea, Onțanu și chiloțarul Olaru? Și câți ca ei? Se plânge că fosta lui…, Oana Hăineală, se pare că a fost filată când se ducea la el să intervină și acu îi tremură chiloții?

Ați auzit voi în vreun stat de drept că o Huidumă bagă în sperieți toate structurile de stat (că de parlamentari nu mai vorbesc, că ăia, cu mici excepții, jumate sunt hoți și jumate securiști) și intervine la alții spunându-le cum să-i fie salvați țuțării și nu e arestată instant?

Unde se mai bagă spaima în autorități și cetățeni în asemenea hal? În Turcia? E stat de drept acolo? NU, fraților, e dictatură!

Dar voi, aleșii neamului, ce ziceți? Nu vă este rușine să stați cu curu (e permis acum, că așa vorbește zeița noastră) pe voturi și să nu faceți nimic cu ele?

Sau nu vreți ca cei nevinovați să nu fie închiși pe nedrept și cei vinovați, care au furat de-a-devăratelea, să meargă la pușcărie?

Oare voi, cei votați cu bună-credință de cetățeni din ce categorie faceți parte? Ați furat sau nu?

Și dacă DA, de ce vă doriți să nu răspundeți, la fel ca Huiduma, care speră că va scăpa pentru ceea ce a făcut?

Și dacă NU, de ce nu faceți nimic pentru a opri aceste mizerii?

Mie nu îmi este frică de EA, pentru că nu am comis niciodată nicio faptă penală… și nici securistă nu am fost…

Autor: Ingrid Mocanu

Sursa: Ingrid Mocanu

Apel către descoperiții și nedescoperiții din presă

În întreaga istorie, sunt consemnate numeroase cazuri în care spionii au acționat sub acoperire de jurnaliști. Mai ales în timp de război. Munca de jurnalist este de așa natură, încât permite și chiar obligă la o diversitate de contacte. Accesul la informație pentru un ziarist este facilitat de natura profesiei ca atare dar și de legislația cu caracter intern și internațional. Și, la fel de adevărat este că există și o disponibilitate a unor ziariști pentru contacte cu serviciile secrete.


În urma unor asemenea contacte, făcute în diverse modalitați, serviciile secrete beneficiază de posibilitatea de a penetra mult mai ușor instituții și persoane dar și ziariștii obțin astfel un acces la informații și la persoane mult mai mare, ceea ce le permite în principiu să performeze în activitatea lor. Aceasta este în linii mari, jumătatea bună a paharului.

Care este jumătatea otrăvită a paharului? Ea începe atunci când jurnalistul în cauză nu mai face distincția între dușmanul intern și dușmanul extern. Inamicul extern, mai ales atunci când are loc un război, este tratat pe frontul secret fără milă și fără scrupule. În general, protagoniștii pornesc de la principiul că, pe un asemenea front invizibil, nu există pagube colaterale. Nici atunci când un jurnalist infiltrat în tabăra inamică obține și tansmite informații sensibile. Nici când el funcționează în ipostaza de agent de influență, intoxicând cu informații false tabăra adversă. Nici când denigrează adversarii sau le ridică osanale celor care, în viitor, ar putea forma o Coloană a V-a. Cu totul alta este însă situația atunci când agentul sub acoperire de ziarist sau ziaristul transformat în agent de influență acționează în tabăra proprie. Iar această afirmație este valabilă și în situații de pace și în situații de conflict.

Atunci când serviciile secrete își privesc proprii cetățeni ca inamici, ei îi și tratează în consecință. Proprii cetățeni sunt supuși unei intense activități de spionaj, desfășurată și prin intermediul unor agenți sub acoperire de jurnaliști sau a agenților de influență racolați prin redacții. Ce reprezintă propriul popor pentru aceștia?

Propriul popor reprezintă pentru ziariștii vopsiți nici mai mult nici mai puțin decât un inamic. Un inamic real și mai ales un inamic potențial. Prin urmare, se creează o falsă legitimitate în obținerea și transmiterea mai departe de informații de la acest inamic, care este concetățeanul nostru, ca persoană fizică sau ca reprezentant al unor instituții, organizații, societăți comerciale, partide politice, sindicate, etc. Răul provocat este perceput de către autori drept o terapie aplicată indivizilor și societății. La fel se petrec lucrurile și în ipoteza agentului de influență. Acesta lansează în mod dirijat și premeditat zvonuri, informații și scenarii false îndreptate împotriva unor persoane sau instituții și care au caracter denigrator. Realitatea este astfel distorsionată. Actul jurnalistic este înlocuit de un fel de para-presă. Repet: se întâmplă atunci și numai atunci când propriul popor este tratat de către serviciile secrete drept un inamic.

În România, s-a vorbit și se vorbește nu întâmplător cu preponderență despre Serviciul Român de Informații. Acesta are un buget exorbitant în raport cu alte instituții civile ale statului, în raport cu toate celelalte servicii secrete și, atenție, în raport cu celelalte servicii similare din parteneriatul euroatlantic. Asta se întâmplă în condițiile în care, deși ne place să tot repetăm fraze frumoase despre locul și rolul României pe flancul sud-estic NATO și UE, în realitate țara noastră nu se află în prima linie nici al războiului antiterorist și nici a contraspionajului. România, din aceste două perspective, este o țintă minoră. Din fericire.

Supraponderabilitatea SRI în raport cu celelalte servicii secrete din România și din lume sub aspectul bugetului alocat proporțional cu Produsul Intern Brut, al numărului de angajați în raport cu populația statului, al numărului de inteceptări în raport tot cu populația și a dotărilor, definește o tendință periculoasă sub aspect democratic. Statul român devine din ce în ce mai represiv, din ce în ce mai polițienesc și din ce în ce mai îndreptat împotriva nu a dușmanului potențial din exterior ci a dușmanului potențial din interior.

Prin urmare, obiectivele țintă ale ofițerilor acoperiți din presa română, ale agenților de influență și simplilor colaboratori îl reprezintă propriile instituții, propriile organizații și proprii cetățeni. Împotriva acestora sunt îndreptate atât acțiunile de culegere de informații cât și intoxicările, diversiunile jurnalistice operate prin distorsionarea și manipularea informației și având drept scop distrugerea sau discreditarea țintelor prin crearea unei false realități.

Tocmai din acest motiv, ceea ce se întâmplă în România este extrem de periculos. Fenomenul este mai grav decât în oricare alt stat din rândul partenerilor noștri euroatlantici. Tocmai de aceea, împotriva lui trebui luptat prin toate mijloacele democratice. Și, în fine, tocmai de aceea, penetrarea redacțiilor de către servicile secrete și în special de către SRI trebuie interzisă prin lege. Așa cum s-a întâmplat de curând în Germania, la solicitarea Clubului German de Presă.

Iar colaboratorii de orice fel ai serviciilor secrete, mă refer la cei din presă, nu ar mai tebui în viitor să se lase seduși de iluzia că servesc cu abilitățile lor un serviciu inteligent și că luptă în acest fel pentru statul de drept, pentru siguranța națională sau pentru valori democratice. Dimpotrivă. Ei trebuie să înțeleagă că prin activitatea lor nu fac altceva decât să lovească în cetățenii acestei țări. Căreia îi compromit viitorul democratic.

Fac prin urmare apel la securiștii strecurați în redacții să părăsească definitiv acest front. La jurnaliștii care, cu voia sau fără voia lor, au devenit agenți de influență, să întrerupă orice feldce contacte cu comanditarii lor. Și mai fac apel și la ziariștii de bună credință, care și-au imaginat vreodată sau de mai multe ori că o colaborare cu reprezentanții serviciilor secrete le poate aduce beneficii sub aspectul informației și a corectei informări a cititorilor. Să renunțe și ei la transformarea acestei iluzii într-un adevăr. Pentru că adevărul s-a dovedit fals. Și periculos.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Ehe… Generalul Coldea nu e nici pe departe atat de deștept pe cat se spune!

Se crease o legendă în legătură cu fostul șef operativ al SRI, generalul Florian Coldea: cum că ar avea o inteligență mult peste medie. Nu puțini dintre cei care interacționaseră nemijlocit cu el spuneau asta, obligându-ne, într-un fel, să-i credem pe cuvânt din moment ce prea multe elemente concrete cu care să decidem singuri asupra IQ-ului său nu prea ni se furnizaseră de-a lungul timpului.



O altă legendă spune, însă, că îți poți da seama cum este cineva cu adevărat  analizându-i reacțiile în momentele dificile. Or, având în vedere dezvăluirile de ultimă oră ale colonelului Dragomir (și nu numai), putem accepta că domnul Florian Coldea trece, în prezent, printr-un moment dificil.

Confruntând cele două legende, cu ajutorul interviului pe care Florian Coldea l-a dat ieri, am ajuns la concluzia din titlu: generalul Coldea nu e nici pe departe atat de deștept pe cat se spune!

În primul rând pentru că în vederea acestui interviu s-a adăpostit, ca un pudel care are de gând să latre dezlănțuit la un dog german, sub pulpana dezinhibatei Ioana Ene Dogioiu aflată de mai multă vreme în misiune la oficina sistemului ocult numită Ziare.com. Pentru cei mai puțin informați voi preciza că doamna Dogioiu este cea care, la o emisiune a lui Rareș Bogdan, încuviințată de zâmbetul tâmp al amfitrionului, a emis următoarea profesiune de credință: “Din păcate, nu-i putem lua cu cătușele pe judecătorii de la Curtea Constituțională, pentru că au imunitate. Nu putem, DAR EU ASTA AȘ VREA!”.

Așadar, marele și neînfricatul general SRI care, zice-se, a condus ca păpușarii, prin sfori, țara asta în ultimii ani, alege să-și apere reputația nu la un ziar național sau la o televiziune majoră ci la o fițuică de casă a SRI. De ce? Pentru a fi sigur că nu-i va fi încălcată „intimitatea” mai mult decât el însuși e dispus să și-o expună pentru „a da bine”.

În al doilea rând pentru că, încercând de mai multe ori să fie subtil în răspunsuri, s-a contrazis și s-a decredibilizat mai ceva ca un comis voiajor care insistă să vândă publicului aguridă (verde) pe post de hamburg (negru).

Iată câteva exemple (doar câteva) prin care domnul general pierde încă din start încrederea cititorilor.

În preambulul interviului reporterul prezintă o selecție a celor mai „tari” afirmații ale interlocutorului.

Multe dintre acestea au darul să declanșeze în cunoscători chicoteli ironice, atât sunt de gogonate.

Dar să ne oprim asupra uneia: „Nu stiu nimic despre arhiva SIPA, iar continutul acesteia nu a interferat in vreun fel cu activitatea Serviciului”.

Oare există cineva interesat de politică și actualitate românească , deci minim informat, care să creadă o asemenea minciună? Când despre arhiva SIPA au fost campanii întregi de presă de-a lungul mandatului domnului Coldea? Când într-un raport al ministrului justiției de la acea vreme se precizează că „becul ars” de la arhivă a fost înlocuit de un ofițer SRI? Când a fost o discuție instituțională aprinsă dacă arhiva SIPA să treacă la SRI sau nu?

Cum să spui tu, deșteptul pământului, marele aranjor de done câștigătoare, stăpânul inelelor, infailibilul conducător din umbră, că nu știi NIMIC despre arhiva SIPA? Când ai fost surprins pe propriul birou cu bilețele compromițătoare despre judecătorii CCR? Când arhiva SIPA este un tezaur informativ visat de orice serviciu de intelligence? Păi dacă admitem, prin absurd, că n-ai știut nimic, atunci înseamnă că ai fost un incapabil. Un  impostor profesional. Asta ai fost? Nu cred!

Cred că, acum, tensionat de evenimente, ai început să răsufli pe la garnituri. O adevărată binefacere pentru cititori. Le dai cheia în care să-ți citească, mai departe, interviul. Cheia este aceasta: „pielea mea mai presus de toate”.

Mai atrag atenția în acel rezumat introductiv, și alte „jaloane” de sinceritate ale intervievatului, la fel de strident decredibilizante ca și afirmația comentată mai sus. Cum ar fi:

– în perioada mandatului meu, nu a existat nicio firma acoperita sau care sa fi contribuit vreodata la bugetul SRI;

– afirm din nou, cu toata taria, cu toata responsabilitatea functiei pe care am avut-o si cu intreaga raspundere legala, ca nu exista ofiteri acoperiti in justitie. Nu exista ofiteri acoperiti in politica;

– am fost implicat in activitati de cooperare cu procurori ai Ministerului Public, deci inclusiv cu DNA, in limita atributiilor noastre legale. Nu am ordonat arestari.

Să te doară burta de râs, nu alta!

Apropo de ultima afirmaţie. Oare să fi uitat atât de  repede Florian Coldea înregistrarea următoare?

„Interlocutor: Şi aveţi înregistrări cu toţi?

Traian Băsescu: Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da’ să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet. […] Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâîne îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam Codul Penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece.”

Cum de onorabilul şi patriotul Coldea nu l-a dat în judecată pe Traian Băsescu pentru calomnie? Sau măcar să-l contrazică public? Pentru că aşa a fost! Cum afirmă şi Dragomir!

Aș putea comenta o zi întreagă bazaconiile generalului din respectivul interviu. Ce-ar aduce în plus, însă, când deja ne-am lămurit? Omul minte de îngheață apele ca să-și scape pielea. Simplu și rușinos pentru un general al României!

Vreau să mă opresc însă și la un alt aspect, care mi se pare spectaculos.

De cel puțin două ori în acest interviu generalul Coldea vorbește despre „regula de aur a activității de intelligence”. Știți care e aceasta? Surpriză:

Eu nici nu confirm, nici nu infirm unde, cand, cu cine, in ce scop sau in ce calitate am realizat intalniri, pastrand regula de aur a activitatii de intelligence.”.

Vă amintiți cine a mai invocat / aplicat recent această regulă? Desigur că vă amintiți: atât doamna Kovesi cât și domnul Oprea. Să deducem de aici că cei doi desfășoară activități de intelligence? Ne cam obligă la asta Florian Coldea.

În lipsă de argumente solide la acuzațiile cu aterizare „la punct fix” formulate de Daniel Dragomir, generalul Coldea mută șiret într-o parte „punctul fix” pentru a putea exulta fals: „a ratat ținta”!

Iată o mostră de astfel de șiretlic: „Eu afirm in mod responsabil – si pot proba aceste lucruri – nu avea cum sa vada ofiteri acoperiti intrand sau iesind de la mine din birou”. Dar Dragomir nu a afirmat niciodată despre cei trei nominalizați de el că ar fi fost ofițeri acoperiți. Chiar a insistat asupra acestui amănunt, că el îi demască drept unelte ale lui Coldea, nu ofițeri acoperiți”.

Dar cel mai spectaculos truc defensiv din declarațiile lui Coldea derivă din următorul fragment de interviu:

Reporter: De ce sa nu si-o asume [încălcarea legii de către ofițeri SRI prin recrutarea unor procurori sau judecători acoperiți, n.a.] cat timp datele despre eventualii magistrati “acoperiti” sunt secrete, iar deconspirarea reprezinta infractiune?

Coldea: Aceasta este partea cea mai grava a unei astfel de acuzatii [că ar exista magistrați acoperiți, n.a.]. In unele cazuri, chiar as numi-o ticalosie, este intretinuta cu buna stiinta pentru ca nu se poate elimina dubiul prin declaratii publice.

Mai pe înțeles, generalul Coldea se plânge că ofițerii SRI nu pot demonstra altfel decât prin declarații publice că nu există magistrați acoperiți. Dacă ar face-o prin documente (care sunt secrete), ar însemna să devoaleze numele tuturor acoperiților, din toate domeniile, ca să se vadă că printre ele nu sunt nume de magistrați. Ceea ce ar constitui o infracțiune.

Pe de altă parte însă, cei din societate care formulează acuzațiile (că ar exista magistrați acoperiți) se înmulțesc exponențial, pe zi ce trece, și sunt susținuți de terțe mărturii și fapte/abuzuri strigătoare la cer din măruntaiele justiției. Dacă ne limităm doar la cazul procurorului Portocală, observăm cât de susținut este acesta, în ciuda comportamentului său de psihopat periculos. L-ar apăra sistemul ocult cu atâta nerușinare pe Portocală dacă nu ar fi omul său? Greu de crezut!

Trucul defensiv al lui Coldea este: constrângerile de confidențialitate ale SRI mă împiedică să mă apăr mai convingător decât pot să o fac prin declarații. Se face însă că uită, de data asta, de „regula de aur a activității de intelligence” pe care a invocat-o repetat în interviu și care-i permite, prin aceleași constrângeri de confidențialitate,  să ascundă adevărul despre sufrageria lui Oprea, sau despre întâlnirile sale cu diverse unelte din presă.

Una peste alta, un interviu mincinos, neconvingător, plasat sub semnul scuzelor ceaușiste cu „agenturili”.

Să încheiem cu ilustrarea acestei ultime afirmații.

Coldea nu se consideră atacat pe persoană fizică. El, ca și Laura Kovesi, se identifică cu instituția pe care a condus-o și, deci, dă o alarmă instituțională, invocând interesele României. Luați aminte:

Exista forte interne si externe care si-ar dori servicii romanesti inhibate si retrase in cazarma, pentru ca unii sa isi realizeze planurile si obiectivele care nu au nimic de-a face cu interesele Romaniei”.

Coldea nu e Coldea. Coldea e România!

Sursa: Contele de Saint Germain

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu: ”România s-a plasat singură la coada UE!”

În 2017 se împlinesc 90 de ani de la moartea lui Ion I.C. Brătianu, unul dintre cei mai importanţi lideri politici români, care şi-a legat numele de Marea Unire din 1918, de consolidarea statului naţional unitar, de promovarea intereselor ţării noastre – cu stăruinţă şi competenţă – pe plan internaţional.



Memorabilă este activitatea sa la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, unde a susţinut cu demnitate şi curaj că România trebuie tratată ca un stat independent şi suveran, cerând să i se recunoască sacrificiile făcute în războiul abia încheiat, precum şi unirea Transilvaniei, Bucovinei şi Basarabiei cu Patria Mamă.

„Politica este un şir neîntrerupt de griji“

A desfăşurat o amplă bătălie diplomatică, neezitând să-l contrazică pe preşedintele Conferinţei, care susţinea că statele mari au responsabilităţi mai mari decât cele mici. În replică, Ion I.C. Brătianu a spus „Responsabilitatea fiecăruia dintre state, indiferent de mărimea lui, nu este mai puţin totală în ce priveşte independenţa şi securitatea sa“. Evident, o asemenea atitudine nu convenea celor care s-au erijat în Consiliul Suprem al respectivei Conferinţe, dar Brătianu nu şi-a propus să intre în „graţiile“ acestora, ci a susţinut cu fermitate interesele ţării sale. A plecat din Bucureşti în ziua de 11 ianuarie şi a rămas la Paris până la 2 iulie 1919. A negociat săptămâni în şir, zile şi nopţi, ajutat de o echipă de experţi din rândul cărora făceau parte personalităţi precum generalul Constantin Coandă, Constantin Diamandi, Nicolae Mişu, Alexandru Vaida-Voevod, Ion Pelivan, Mircea Djuvara, Ludovic Mrazec.

A fost nevoie de un uriaş consum de energie şi de inteligenţă, a avut de întâmpinat multe adversităţi, dar nu s-a lăsat învins, ştiind că luptă pentru ţara sa. El îi spunea lui I.G. Duca: „Politica îţi poate da din când în când satisfacţii şi onoruri; dar, pentru un om iubitor de ţară şi conştient de răspunderile sale, politica este un şir neîntrerupt de griji, de jertfe, un drum pe care eşti sortit să culegi mai multă nedreptate decât răsplată“.

Cu harta României Mari în geantă

Dincolo de dificultăţile prin care a trecut, şeful delegaţiei române s-a întors de la Conferinţa de Pace cu harta României Mari în geantă. Acesta rămâne actul esenţial, care l-a înscris în istorie pe Ion I.C. Brătianu ca un adevărat patriot român.

În 1919, când s-a trasat noua hartă a Europei, liderii marilor puteri – Franţa, Marea Britanie, Italia, SUA – urmăreau să-şi impună dominaţia în Europa şi în lume. Ion I.C. Brătianu a iniţiat colaborarea statelor cu „interese limitate“ – România, Serbia, Grecia, Polonia, Cehoslovacia –, reuşind să se impună în faţa Consiliului Suprem. În acea dispută, diplomaţia românească a promovat noile principii ale relaţiilor internaţionale, înscrise în Statutul Societăţii Naţiunilor, şi a obţinut un veritabil succes prin recunoaşterea internaţională a Marii Uniri, hotărâtă la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia în 1918.

Agenda politicienilor, paralelă cu realitatea europeană

Astăzi, în 2017, asistăm la o situaţie oarecum similară cu cea din 1919. De această dată se urmăreşte reorganizarea Uniunii Europene, astfel ca aceasta să funcţioneze cu „două viteze“. Guvernele din Germania, Franţa, Spania şi Italia susţin împărţirea statelor membre în două categorii: cele dezvoltate (categoria I) şi cele mai puţin dezvoltate (categoria a II-a). Ca urmare, în ultimele luni se desfăşoară o amplă dezbatere, fiecare ţară promovându-şi, cu argumente şi stăruinţă, propriile interese.

Din păcate, în aceste momente decisive, agenda publică a liderilor politici români este paralelă cu realitatea europeană. Ei sunt preocupaţi de răfuieli interne, de probleme colaterale, de satisfacerea propriilor orgolii şi vanităţi.

Preşedintele României, care, potrivit Constituţiei, „reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale“, a pus între paranteze „funcţia de mediere între puterile statului“ şi s-a plasat în fruntea mişcării împotriva Guvernului şi a principalului partid de guvernământ. La rândul său, Executivul, deşi are în structura sa Ministerul Afacerilor Externe, este absent de la reuniunile UE, unde se decide soarta Europei şi, evident, a României. Abia instalat, Guvernul s-a preocupat de adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, care a generat manifestaţii de stradă „spontane“, neautorizate, cu care s-a solidarizat şi preşedintele României, care a ţinut să fie văzut în rândul protestatarilor.

Iohannis, la Malta: „export“ de dispute interne

În ziua de 3 februarie 2017 a avut loc în Malta o „reuniune informală“ a liderilor UE, unde s-a discutat despre pregătirea summitului, tot „informal“, de la Roma, din 25 martie, care se va pronunţa asupra „direcţiilor strategice ale evoluţiei Uniunii Europene“. Se ştie bine că la aceste întruniri „informale“ se iau cele mai importante decizii, confirmate apoi în cadrul reuniunilor oficiale.

Era de aşteptat ca preşedintele României să fie extrem de activ şi să argumenteze necesitatea ca ţara sa să fie validată ca membru egal cu celelalte state din UE. Să aducă argumente, să realizeze colaborări cu liderii celorlalte state cărora li se rezervă un loc secundar şi să pledeze împreună pentru adevărata unitate a UE.
În realitate, preşedintele – făcând abstracţie de locul unde se afla şi de ordinea de zi a Conferinţei – a mutat disputele interne pe plan internaţional. Ajuns în Malta, a declarat că situaţia din ţara sa „este destul de complicată şi am sute de mii de români de-ai mei în stradă, trebuie să găsim o soluţie la această problemă şi cred că o vom găsi“.

Nu ştim ce argumente a folosit (şi dacă le-a folosit) pentru susţinerea intereselor României, dar s-a comunicat că a discutat „minute bune“ cu prim-ministrul Germaniei şi cu premierul Olandei. După întâlnirile respective, preşedintele a precizat că cei doi demnitari „au fost impresionaţi când le-am zis că sute de mii au ieşit în stradă“, drept care „şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu evenimentele din ultimele zile de la Bucureşti“. Este clar că preşedintele nu a fost preocupat de viitorul statut internaţional al României, ci a urmărit să obţină sprijin în calitatea sa de reprezentant al opoziţiei politice din ţară.

Niciun cuvânt despre promovarea intereselor României

În ziua de 7 februarie 2017, preşedintele s-a prezentat în faţa Parlamentului, dar nu pentru a relata despre cele discutate la Malta şi despre punctul de vedere expus la respectiva Conferinţă, pentru a propune realizarea unui consens naţional privind promovarea intereselor României în cadrul UE.

A venit pentru a continua răfuiala cu Guvernul şi cu majoritatea parlamentară. A declarat că ar fi vrut să vorbească „despre lucruri importante pentru România. Aş fi vrut să vă vorbesc despre Centenar… Aş fi putut să mai vorbesc poate despre proiectul de ţară… dar vremurile nu sunt obişnuite şi suntem în plină criză politică. Sute de mii de români protestează în stradă; naţiunea e în alertă, e vie, e atentă şi e foarte nemulţumită… Românii sunt indignaţi şi revoltaţi… Ce facem? Dragilor, ce facem?… Nu vă bateţi joc de România!… Voi convoca un referendum… Îi felicit pe părinţii care şi-au adus copiii în Piaţa Victoriei pentru o lecţie de democraţie“.

Aşa a glăsuit preşedintele, în timp ce Europa fierbe. Nicio vorbă despre reuniunea de la Malta. Niciun cuvânt privind locul ce i se rezervă României în UE pentru mulţi ani de aici înainte!

Așteptăm să ne hotărască alții soarta

Între timp, reprezentanţii Germaniei, Franţei, Italiei şi Spaniei s-au întrunit la Versailles şi au convenit ca la summitul de la Roma să susţină o UE cu două viteze. La rândul lor, Ungaria, Cehia și Slovacia şi-au strâns rândurile, stabilind să acţioneze în comun pentru a face faţă ofensivei celor „din grupa I“.

Liderii noştri politici aşteaptă ca alţii să hotărască soarta României. Ei nu se implică în activităţi care i-ar putea deranja pe „cei mari“. Consilierul prezidenţial pentru Afaceri Europene, Leonard Orban, a ţinut să lămurească opinia publică: preşedintele consideră că „este inutil să aibă loc dezbateri în Parlament privind viitorul Uniunii Europene după Brexit“, deoarece „poziţia României este deja formată“, şi anume că „ar trebui să se meargă cu toţii înainte, să se avanseze cu toţii“. Este greu de crezut că Ludovic Orban, fost consilier UE, nu ştie că asemenea declaraţii nu au nicio valoare, că pentru a obţine ceva trebuie să negociezi „la sânge“, să fii mereu „pe fază“, să intervii la momentul oportun, să contribui la elaborarea documentelor respective.

România s-a plasat singură la coada UE

În al 24-lea ceas, mai exact, în ziua de 7 martie 2017, preşedintele a zis că „vom avea şi consultări şi dezbateri publice“ în legătură cu UE. Evident, ca o măsură de prevedere, să nu se spună mai târziu că s-au luat decizii majore, iar cel care reprezintă statul român a făcut doar figuraţie.

După toate probabilităţile, aceste dezbateri interne vor fi inutile, deoarece România s-a plasat singură la coada UE, devenind oficial ţară de mâna a doua, dispreţuită, piaţă de desfacere pentru statele din linia I, cu o forţă de muncă ieftină, numai bună pentru a fi stoarsă, în continuare, de resursele ei naturale.

În schimb, liderii ei politici vor trăi în aceeaşi atmosferă de „satisfacţii şi onoruri“, fericiţi că nu i-au supărat pe „cei mari“. Şi evident că nu au simţit nevoia să afle cum s-a comportat, într-o situaţie similară, Ion I.C. Brătianu.

Autor: Ioan Scurtu

Sursa: Ioan Scurtu Blog

Chris Terheș: ”Asta e România dorită de servicii. Dar asta e România pe care voi o doriți?”

Voi va dati seama cata ura, venin, otrava si dezbinare au semanat serviciile, prin sclavii lor din presa, in inimile si mintile romanilor?



Priviti in jurul vostru ca nu mai gasiti trei romani care sa se inteleaga unii cu altii. Toata societatea romaneasca e faramitata, nimic nu functioneaza, totul e praf si pulbere. Milioane de romani au luat calea pribegiei pentru ca nu au mai putut rezista intr-un stat disfunctional controlat de servicii, care s-a intors impotriva propriilor cetateni.

Clasa politica romaneasca post-decembrista – cu bunele si relele ei -, dar care a avut intelepciunea sa integreze Romania in NATO si UE, a fost decimata de servicii prin procuratura neo-stalinista, in timp ce sclavii serviciilor din presa si societatea in civil trambitau ca avem nevoie de o “noua clasa politica”. Va place noua clasa politica romaneasca promovata de servicii? Va simtiti reprezentata de ea?

Daca politicienii post-decembristi, TOTI – indiferent de partid -, nu aveau intelepciunea sa faca demersurile pentru integrarea Romaniei in NATO si UE, Romania era azi in situatia Ucrainei.

Politicieni cu experienta au fost inlocuiti de servicii cu oameni dupa “chipul si asemanarea lor”.

Oameni cu experienta, profesionisti, de prin ministere si administratie au fost inlocuiti tot cu oameni de-ai lor.

Rezultatul este ca la 10 ani dupa integrarea Romaniei in UE, Romania e tot INCAPABILA sa absoarba TOTI banii cati ii sunt alocati de la UE. Ce mai mare exemplu de incompetenta doriti?

Cand Polonmia si Ungaria s-au integrat in UE, din prima zi aia au stiut cum sa si aplice pentru fonduri. Romania n-a invatat nici dupa 10 ani.

Romania a platit peste un 1 miliard de euro (!!!) in aparatura de interceptare pentru SRI, sub pretextul ca SRI ii apara pe romani de teroristi. Asta in contextul in care in Romania, an de an, mor peste 60,000 de romani ca urmare a asa numitelor “morti evitabile”. Adica e ca si cum, an de an, ar exploda in Romania o bomba atomica de genul celei de la Nagasaki.

Acestea sunt doar “morti evitabile” din spitale. Nu mai pun la socoteala mortii din accidente, ca urmare a lipsei autostrazilor. Nu se nasc anual oameni in Romania cati mor.

Au distrus afacerile romanesti, incat azi Romania exporta grau si importa biscuiti, ca sa dau numai un exemplu.

Iar toate aceste lucruri s-au facut in “aplauzele” sclavilor serviciilor din presa, care prin articolele lor va spuneau ca e bine ce se intampla.

Acum, ca puteti privi inapoi, va place ce s-a intamplat si se intampla? Asta e Romania dorita de servicii. Dar asta e Romania pe care voi o doriti?

Autor: Chris Terheș

Sursa: Chris Terheș

Urgent la scheletele din dulapurile SRI

Degeaba președintele Klaus Iohannis s-a făcut că-l trece în rezervă pe generalul Florian Coldea. Îl apără ca să-și țină gura. Abuzurile dezvăluite de Sebastian Ghiță au mai ridicat puțin din vălul care acoperea operațiunile murdare coordonate de smucitul general (marcat și neurologic de periculoasele sale lucrături).



În ciuda avalanșei de date și de informații, Klaus Iohannis și echipa sa au încercat să îngroape scandalul, fără să realizeze că încălcările Constituției, dirijarea în stil totalitar a Justiției și a proceselor, arestările făcute la ordin și pe bază de interes, penetrarea presei și a partidelor politice, toate vor ieși la iveală.

Mărturisirile colonelului (r) Daniel Dragomir, fost comandant al Departamentului Antiterorism din SRI, echivalează cu o depoziție de importanță uriașă. Klaus Iohannis nu se mai poate uita la Lună și nici fredona valsuri austriece în drumurile sale spre Sibiu. Trebuie să acționeze cumva. Lațul din jurul lui Florian Coldea și al Laurei Codruța Kovesi se strînge din ce în ce mai tare și, vrînd-nevrînd, se strînge și în jurul său.

Am scris în Cotidianul de nenumărate ori despre felul cum SRI-ul controla justiția și procesele, despre procurorii și judecătorii acoperiți, implicați în trîntirea sau deturnarea unor procese. Despre controlul SRI-ului asupra întregului mecanism de justiție a vorbit explicit și generalul Dumitru Dumbravă, au mărturisit și judecători care s-au temut să recunoască în public. Brațul SRI a mutilat justiția, a controlat lumea politică, s-a implicat în desemnarea președintelui, a manipulat demonstrații și proteste. Începe să iasă la iveală că afacerea Watergate a fost doar o glumă americană. În România, sub privirile acelorași americani și ale serviciilor lor, dar într-o țară europeană, s-a produs una dintre cele mai mari deturnări de la funcționarea unui serviciu secret și a unui stat de drept. SRI plus SPP și STS, într-o colaborare strînsă și sub bagheta președintelui Traian Băsescu, au preluat controlul vieții publice, al partidelor politice, au tras sfori în momente importante din viața parlamentară. Scăpate de sub supravegherea Parlamentului, serviciile secrete au preluat și controlul asupra unei importante părți a economiei. Uniunea Europeană nu a cunoscut în interiorul său o asemenea contrafacere a vieții politice și a regulilor democratice. Culmea ironiei, mulți politicieni europeni au căzut în plasa agenților de influență controlați de aceleași servicii secrete românești, uneori sprijinindu-le abuzurile și contrafacerile cu pledoarii încărcate de ridicol.

Dezvăluirile colonelului (r) Daniel Dragomir (arestat de DNA pentru un dosar încă nelămurit) nu mai pot fi ignorate. Ele confirmă implicarea SRI în partidele politice, în controlul proceselor deschise împotriva adversarilor politici ai președintelui și ai serviciilor. SRI-ul și Parchetul General au folosit pretextele terorismului pentru a intercepta convorbiri și urmări cetățeni. DNA-ul și SRI-ul au folosit apoi anticorupția pentru neutralizarea adversarilor politici sau a celor căzuți în dizgrație. Toată campania anticorupție, atît de lăudată în străinătate de propagandiștii și partizanii Binomului, se dezumflă spectaculos. Daniel Dragomir a vorbit luni seară la RTV despre dosare protejate, despre dosare contrafăcute, despre abuzuri și încălcări ale libertăților cetățenești și ale Constituției României. Oricum am întoarce-o, nu putem trece mai departe!

Am urmărit un proces politic înscenat deputatului Ion Stan. Am asistat în instanță și la derularea înregistrărilor făcute de SRI și prezentate completului de judecătoare. Celebra luare de mită cu care a fost terfelit Ion Stan a dispărut dintre acuzații, iar înregistrările, așa neprofesionale cum arătau, nu puteau fi prezentate nici la cercul pionierilor. Am văzut cum judecătoarele primeau bilețele în timpul ședinței ca la discotecă (nu cred că erau liste de cumpărături sau rețete medicale). Ion Stan a fost executat la comanda SRI pentru că în interpelările sale făcute de la microfonul Camerei Deputaților a vorbit despre abuzurile SRI și ale DNA, despre monstruoasa colaborare dintre cele două insituții. Și despre trăsnăile președintelui Traian Băsescu. Și a fost executat!

Cercetarea cadavrelor din dulapurile SRI se impune cu stringență. Din păcate, ne lipsesc procurorii, parlamentarii și ofițerii care să ia la mînă toate cadavrele lăsate prin dulapurile SRI rămase din mandatul scăpat de sub control al lui Florian Coldea și al Laurei Codruța Kovesi. Poate că un alt serviciu aliat sau o comisie de parlamentari europeni ar putea contribui măcar la strîngerea probelor și înregistrarea mărturiilor. Numai așa România va putea demantela controlul abuziv al unuia dintre cele mai totalitare servicii secrete asupra unei societăți cu pretenții și aparențe democratice.

Școala Securității românești a contribuit din plin la contrafacerea unei democrații iluzorii, de carton și, pe alocuri, super-ticăloase.

Nu-mi place Victor Ciutacu nici în gară! Este cel mai anti-TV dintre toți oamenii care s-au perindat pe micul ecran. Vorbește de parcă grohăie. Dar cu găzduirea lui Daniel Dragomir a dat lovitura!

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de miercuri versiunea tipărită.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul

Daniel Dragomir: A fi sau a nu fi ”acoperit”? Ceva putred e în România.

Așa cum spuneam încă de ieri, sunt două categorii de ofițeri acoperiți în media: cei care lucrează în interesul țării și cei care lucrează în interesul unei găști.



Vă invit pe dumneavoastră să judecați dacă am avut dreptate.

Azi, Hotnews s-a gândit să îmi administreze o lovitură năprasnică:

“Potrivit unui articol publicat de Adevărul în data de 28 martie 2017, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au trimis în judecată un dosar de evaziune fiscală în care fostul soț al inspectoarei, Valentin Focica, în calitate de administrator al unei firme, ar fi înregistrat în evidențele contabile achiziții fictive de bunuri și servicii de la societăți de tip fantomă. Una dintre persoanele acuzate că ar fi administrat societățile fantomă prin interpuși în acest dosar este chiar Daniel Dragomir, fost adjunct al fostului director operativ al SRI, Florian Coldea.” (sursa: Hotnews – vezi link aici http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21998090)

Orice jurnalist ar fi putut verifica instantaneu pe portalul instanțelor, dosarul fiind trimis în judecată, că este vorba de un alt domn Dragomir Daniel, rezident în Râmnicu Vâlcea (acolo unde se află și sub o măsură preventivă a controlului judiciar).

În perioada următoare vor mai urma astfel de dezvăluiri puerile.

De ce? Pentru că sunt disperați.

Vă dau o veste proastă. Timp de trei ani am fost terfelit și eu și familia mea. În loc să mă terfeliți prin articole comandate, nu ar fi mai bine să discutăm de principii și fapte, de probe și de documente?

Later edit: Hotnews a șters din articol fraza de mai sus ,  dar aveți mai jos un print screen cache cu forma inițială a articolului. Normal ar fi fost ca Hotnews să dea o erată.

Autor: Daniel Dragomir

Sursa: Daniel Dragomir Blog

Ion Cristoiu: ”Un fals grosolan promovat de TeFeL-ism în legătură cu Legile Justiției”

Istoricul clipei, cum nu obosesc eu a-l alinta pe jurnalist, desigur, pe jurnalistul de-adevăratelea, şi nu pe activistul de partid şi de stat sub acoperire de iscălitor de texte, se confruntă, înainte de a purcede la treabă, cu o întrebare dificilă:



Merită evenimentul care domină la un moment dat scena publică a ţării strădania de a-l iscodi ca istoric al clipei?

Altfel spus, are şanse fie şi minime, un eveniment, un fapt, o întîmplare despre care se discută peste tot, de la Facebook pînă la mesele de tablă ale bodegii de pe şoseaua care străbate ruralul, de a intra în Istorie?

E o întrebare pe deplin justificată.

Câte din multele, numeroasele scandaluri de răsunet din postdecembrism se dovedesc acum, după trecerea anilor, momente de Istorie?

Bătălia pe viaţă şi pe moarte angajată în aceste zile în jurul Legilor Justiţiei, botezate deja – şi nu greşit – Legile lui Tudorel Toader, e un fapt în faţa căruia Istoricul clipei nu trebuie să ezite:

Da, e vorba de un eveniment care va intra în Istorie.

Unul dintre motive – dacă nu cel mai important – al înscrierii din start a acestei bătălii ca ţinînd de domeniul evenimentelor care fac istorie ţine de miza Bătăliei:

În mîinile cui va fi bulanul numit Justiţie, poreclită independentă, instrumentul postdecembrist prin care, sub iluzia Persoanei legate la ochi, s-a făcut politica pe rupte a Sistemului sau a Politicului?

Asemenea Istoricului în general, Istoricul clipei are în faţă, ca documente deja de arhivă, declaraţii, luări de poziţii, campanii de presă, argumente pro şi contra, dar şi fapte.

Încercînd să pun în ordine piesele, numite documente, am constatat că adversarii Modificărilor invocă, în Bătălia rezumată la zbierete, etichetări, lozinci și proteste cu cîinii din dotare în Piața Victoriei, un clișeu prezentat drept axiomă:

Modificările la Legile Justiţiei propuse de Tudorel Toader, în realitate trei noi Legi ale Justiţiei, ne întorc la aservirea Justiţiei din momentul 2004, mai precis al celor trei Legi ale Justiţiei zise și Legile Adrian Năstase – Rodica Stănoiu.

Și drept argument se aduce rolul și locul ministrului Justiției în procesul de numire a șefilor de la Parchete.

Ca istoric al clipei, m-am grăbit să confrunt aserțiunea cu adevărul dat de documente.

După cum era de aşteptat, la simpla confruntare cu Adevărul documentelor, aserțiunea s-a dovedit o expresie a TeFeL-ismului.

Ce este TeFeLismul?

E un fel de a fi amintind uimitor de bucătăresele boșevizate din anii stalinismului românesc.

Pentru acestea tot ce scria în ziare şi pe afişele de pe ziduri, tot ceea ce spuneau Tovarăşii era literă de lege.

Niciunei bucătărese bolșevizate nu-i trecea prin cap să supună cele citite sau auzite prin şedinţe minimei verificări critice presupuse ca ţinînd de inteligenţă.

Scria în presă şi pe ziduri că toate dificultăţile vieţii cotidiene de la faptul că talpa încălțării se dezlipea după o zi de purtat pînă la absenţa săpunului din magazine era rezultatul acţiunii duşmanului de clasă?

Bucătăreasa anilor stalinişti nu se întreba Cum dracu acţionează duşmanul de clasă astfel încît, deşi industria noastră produce săpun, el să nu se găsească în magazine?

Ea credea şi repeta cele scrise sau auzite.

Și-ți dădea cu polonicul în cap dacă o contraziceai inițiind ceea ce omenirea a numit de la Socrate încoace o dezbatere.

La fel şi TeFeLismul din zilele noastre.

Scrie pe Facebook, un stilou căruia i se văd de la distanţă epoleţii că Legile Justiţiei ne întorc la subordonarea Justiţiei de către politic din anii Năstase-Stănoiu?

TeFeLismul se grăbeşte să-şi însuşească aserţiunea fără o minimă verificare și s-o hăulească și el în Piață și Facebook.

Ce ne spun însă documentele?

După cum arată şi partea introductivă la Proiectul de legi, modificările propuse Tudorel Toader vizează cele trei Legi ale Justiţiei, adoptate de Parlament în 2004, sub guvernarea Adrian Năstase:

Legea nr. 303 privind statutul magistraților din 28 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial din 29 iunie 2004, Legea 304 privind organizarea judecătorească din 28 iunie 2004, publicată în MO din 29 iunie 2004 și Legea 317 privind Consiliul Superior al Magistraturii din 1 iulie 2004, publicată în MO din 2 iulie 2004.

E drept, aceste Legi au suferit modificări prin adoptarea Legii nr. 247 din 19 iulie 2005, privind Reforma din domeniile proprietății și Justiției, precum și măsuri adiacente, publicată în MO din 22 iulie 2005.

Lectura celor 50 de pagini de modificări propuse de Tudorel Toader ne arată însă că ele vizează într-o proporţie covîrşitoare Legile adoptate în iunie 2004.

Din start nu putem vorbi de o întoarcere la Legile Adrian Năstase – Rodica Stănoiu, deoarece Proiectul lui Tudorel Toader polemizează chiar cu aceste legi.

Ca să nu mai spun că introducerea numelui Rodica Stănoiu e un fals de proporţii.

Legile Justiției din iunie 2004 au fost elaborate și promovate în timp ce ministrul Justiției era Cristian Diaconescu.

Rodica Stănoiu nu mai era ministru din 10 martie 2004.

De ce comite TeFeL-ismul acest fals cu ochii larg deschiși?

Pentru a da și mai mare tărie falsului cu subordonarea Justiției prin Legile Justiției din 2004.

Se vede că referirea la momentul 2004 are conotaţii negative.

Şi cum principalul punct de dispută e prevederea că numirea Procurorilor general şi a procurorului DNA să cadă în responsabilitatea Ministerului Justiţiei, prin acuzaţia de întoarcere la Legile Justiţiei din 2004, se sugerează, cînd nu se spune de-a dreptul, că prin aceste Legi din 2004 numirea celor doi depindea de Ministrul Justiţiei.

Nimic mai fals.

Articolul 53, aliniatul 1, din Legea 303 din 28 iunie 2004, privind statutul magistraților suna aşa:

„Art. 53 (1) Procurorul general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul acestuia, precum şi procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie şi adjunctul acestuia sînt numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu recomandarea ministrului de Justiţie, dintre procurorii care o vechime minimă de 18 ani în magistratură, pe o perioadă de 5 ani, fără posibilitatea reînvestirii. ”

Aşadar, Legea din 2004 excludea pe ministrul Justiţiei din procedura de desemnare a şefilor Parchetelor, atribuind rolul decisiv CSM.

Preşedintele urma să îndeplinească un act mai mult formal.

Cum sună modificarea propusă de Tudorel Toader la Legea 303/2004?

„Procurorul general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei şi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sînt numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, la propunerea ministrului Justiţiei, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de procuror, pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.”

TeFeL-ismul zgomotos a lansat aserţiunea că Legea 247/2005, ar fi luat numirea din mîinile politicului.

Documentele ne spun însă altceva.

Legea a trecut numirea șefilor de Parchete în mîinile Executivului, întruchipat de ministrul Justiției și de Președinte:

„Procurorul general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora, sînt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii, o singură dată.”

Expunerea de Motive consideră modificarea drept semnificativă şi o justifică astfel:

„Această procedură este în concordanţă cu procedura de numire din alte state membre ale Uniunii Europene şi reflectă dispoziţiile constituţionale privind organizarea şi funcţionarea acestor parchete sub autoritatea ministrului justiţiei.”

Practic prin această modificare a Legii din 2004 s-au creat premisele tîrgurilor jegoase dintre preşedinte şi premier pentru desemnarea celor din fruntea Parchetelor.

O simplă privire aruncată celor trei formule arată că cea din 2005 e cea mai gravă din punctul de vedere al trecerii procurorilor sub controlul Politicului.

Însemnatele modificări aduse celor trei Legi ale Justiţiei din 2004 au fost promovate prin procedeul nedemocratic al asumării răspunderii.

Nu s-a organizat nici o dezbatere prealabilă.

Opoziţiei de atunci – PSD şi PRM – i s-au respins toate amendamentele.

Printre amendamentele respinse se numără şi nr. 40, propus de Grupul PSD din Senat şi Grupul PSD din CD şi de Grupul PRM din Senat şi Grupul PRM din Camera Deputaţilor referitor la păstrarea variantei de numire a şefilor Parchetelor din Legea 303 din 28 iunie 2004:

„Pct. 80, Art. 53 – alin. (1)

Propunere: menţinerea textului de actuala reglementare: «Procurorul General al Parchetului (…) sînt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu recomandarea ministrului justiţiei, dintre…»”

Partid de Opoziție, PSD propunea în 2005 scoaterea ministrului Justiției din procedurile de numire a șefilor de la Parchete.

Azi PSD gîndește invers.

Mai precis ca Alianța DA din 2005.

De ce ?

Pentru că acum PSD e partid aflat la Putere.

DA e însă cel care a impus această modificare.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog