C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for General

Nimic nou pe frontul de Est..

Pe foarte scurt, cred că s-ar putea spune, că Dragnea a fost condamnat pentru “infracțiunea” de instigare la abuz in servicu, printr-un abuz in serviciu al celor doi judecători care au ignorat Decizia CCR nr. 405/2016 prin care este dezincriminat abuzul in serviciu. Până aici nimic nou.



De la Președinte până la șefa Gestapoului, incălcarea repetată a Constituției este joc de societate.

Date fiind circumstanțele, este foarte posibil ca la recurs Dragnea să fie achitat, sentința de acum, flagrantă și șchioapă sub aspect juridic și constituțional, nedefinitivă, având numai scopul de a destabiliza puterea executivă prin scoaterea șefului PSD din joc si fragilizarea partidului, respectiv a alianței de la guvernare.

Urmând scenariul exersat si in 2015 este previzibil ca secta #rezist_nazist, susținută de Johannis, servicii, media de cazarmă și partidele din opoziție să-și intesifice atacurile pe toate fronturile, scopul evident fiind dărâmarea guvernului și preluarea puterii altfel decât prin alegeri, pe care este clar că, fără un program credibil, mânați doar de ură și disperare de a-i da pe ceilalți la o parte doar ca să vină ei, nu au cum să le câștige in veci.

O a doua direcție a atacului SS (Statul Subteran) vizează stoparea demantelării sistemului ocult de putere.

Dacă PSD cedează puterea acum, va fi cea de pe urmă greșeală făcută. Revenirea in forță la putere a fasciștilor și restaurația totală a regimului vin la pachet, toate crimele din ultimii doisprezece ani, nemaiavănd nicio șansă de a fi aduse la lumină și vinovații pedepsiți.

Este adevărat că Dragnea a făcut un balet jalnic și enervant pentru noi cu sistemul de când PSD a câștigat alegerile en fanfare, cu speranța deșartă că poate cădea la pace cu călăii săi. Dar este la fel de adevărat, că și fără timidele și insuficient de hotărâte după așteptările noastre, acțiuni intreprinse impotriva SS, nu aveam astăzi nici pe departe imaginea de profunzime a cangrenei care a cuprins statul legitim al cetățenilor.

Acum se pune mai mult ca oricând problema, dacă PSD va depune armele, știut că SS nu ia prizonieri, iar dacă ia îi ia numai ca să-i interneze in lagăre de concentare, care sunt perspectivele celor ce se vor trezi abandonați pe câmpul de luptă? Nici nu vreau să mă gândesc.

Cu toate că PSD iși trăiește asediul său și tocmai că nu mai are nicio alternativă decât moartea, este obligat la o contra-ofensivă totală, preluând inițiativa ostilităților și impingând dușmanul până in bârlogul fiarei de la.. Berlin sau whatever.

Autor: Petre Caluian

Sursa: Petre Caluian

Liviu Pleșoianu către #rezist: ”Ești nepoțelul lui Stalin și al lui Goebbels? Test grilă”

1 Nu respecți până la capăt prezumția de nevinovăție și te apuci să cânți „Oda bucuriei”, să aplauzi și să rânjești satisfăcut atunci când prima instanță dă o sentință de condamnare? Ești nepoțelul lui Stalin și al lui Goebbels!



2 Te bucură, în general, când intră cineva la pușcărie și i-ai vrea acolo, vinovați de ceva sau nu, pe toți cei care nu-ți plac ție? Ești nepoțelul lui Stalin și al lui Goebbels!

3 Tu ești tânăr și minunat, „celălalt” e bătrân și demodat? Tu ești spuma mării, „celălalt” e pleava țării? Tu ești măseaua, „celălalt” e caria? Tu ai dreptate în tot ce spui, „celălalt” minte în tot ce spune? Tu ești teleportat pe Pământ din Galaxia Imaculaților, „celălalt” e un hoț care s-a născut ca să te fure pe tine? Tu, deși îți spui „omul nou”, îl poți înjura și amenința în cele mai oribile moduri imaginabile pe „celălalt” doar pentru că ești convins că asta înseamnă „implicare socială”? Ești nepoțelul lui Stalin și al lui Goebbels!

4 Tu spui că nu trebuie să influențeze politicul justiția, dar ți se pare absolut în regulă ca serviciile secrete să intre cu bocancii în justiție, să și-o aservească prin protocoale secrete? Ești nepoțelul lui Stalin și al lui Goebbels!

5 Tu o susții încă pe Kovesi fără să-ți pese că s-a întâlnit pe șest acasă la Gabriel Oprea cu Directorul SRI și Prim-adjunctul SRI, „#Noaptea_ca_Hoții”, exact în seara în care se desfășurau alegerile prezidențiale din 2009? Te interesează că fuseseră toți numiți în funcție de Băsescu, cel care candida pentru un nou mandat? De ce crezi că se întâlniseră acolo? Ți se pare în regulă? Ești nepoțelul lui Stalin și al lui Goebbels!

6 Îl susții pe Iohannis fără să te intereseze că instanța de la Brașov a dat o sentință definitivă din care reiese negru pe alb că a devenit proprietar al unui imobil imens prin fals și uz de fals? Te interesează că a obținut 320.000 de euro din închirierea acelui imobil și nici până acum nu i-a dat statului român banii înapoi? Ți se pare ok? Ești nepoțelul lui Stalin și al lui Goebbels!

7 Susții că Iohannis nu trebuie să respecte o Decizie a Curții Constituționale, în condițiile în care noi – 7,4 milioane de români – am respectat Decizia CCR din 2012 (să rămână Băsescu Președinte) deși nu ne-a convenit deloc? Ești nepoțelul lui Stalin și al lui Goebbels!

8 Acuzi aiurea, incitat de mitomani precum Cioloș, că forțăm noi femeile agresate sexual să stea față în față cu violatorul? Acuzi aiurea, fără să citești tu însuți textul Legii, că nu vor mai putea fi folosite camerele de supraveghere, că dacă tu filmezi o crimă, înregistrarea ta nu va mai putea fi folosită ca probă pentru a-l pedepsi pe făptuitor? Deși îți arăt că am votat un text de Lege care spune exact INVERS, tu continui să înjuri, să ameninți și să distribui #FakeNews doar pentru că așa ți-au zis unii care abuzează de încrederea ta? Ești nepoțelul lui Stalin și al lui Goebbels!

9 Arestezi preventiv Centenarul și faci din numărul „100” simbolul unor cătușe? Strigi „c.uma r.șie”, ca în timpul celui de-al doilea război mondial? Te bucuri și aplauzi când un bătrân de 74 de ani este împins de la spate de un tânăr de 24 de ani? Ești nepoțelul lui Stalin și al lui Goebbels!

România majoritară nu e așa! Cei mai mulți dintre români nu sunt nici nepoțeii lui Stalin, nici nepoțeii lui Goebbels. Sunt oameni normali, cu mansarda neavariată și cu ceva viu și cald dincolo de coaste!

Eu voi continua să lupt pentru că în România să învingă Lumina, nu Întunericul! Fie să FIM!

P.S. Absolut toate persoanele care intra aici pentru a deversa și amenința vor fi blocate, însă nu înainte de realizarea unor capturi de imagine ce vor fi folosite ulterior în instanță. E timpul ca cei care vor neapărat asta să cunoască nemijlocit Statul de Drept.

Autor: Liviu Pleșoianu

Sursa: Liviu Pleșoianu

Mihai Șora, consilierul Anei Pauker, se plânge de abuzurile jandarmeriei

Mihai Șora a devenit în ultima perioadă un fel de mascotă a protestelor #Rezist. La fiecare protest este scos 20-30 de minute pe stradă, face câteva poze, dă o declarație plină de platitudini și merge la culcare, dar toate mass-media preia declarația lui iar comentariile curg – ”la 101 ani, Mihai Șora luptă pentru democrație”.



Pentru că deja i s-a modificat orarul de somn în funcție de ora protestelor, Șora a fost prezent și aseară în Piața Victoriei.

Plângerile unui fost comunist

Dacă un jandarm îmi spune „Mişcă-te mai încolo, moşule!“, nu mă supăr: pot înţelege că Jandarmeria română vrea să „elibereze“ cutare metru pătrat din Piaţa Victoriei; nu e cea mai fericită formulă de adresare, dar treacă! (am auzit atâtea, într-o viaţă de om). Însă când 10-15 băieţi (musculoşi, bine hrăniţi şi echipaţi) mă turtesc în pătrăţelul meu, ceva îmi spune că Jandarmeria română este, în clipa de faţă, altceva decât ar trebui să fie. Ne aşteaptă zile grele, dragi prieteni. Un lucru am înţeles aseară: cu cât suntem mai mulţi, cu atât devin mai agresivi. Le este frică de noi. – a scris Mihai Șora pe Facebook

Mihai Șora și-a pierdut simțul ridicolului

Mare rezistent în 2018, Mihai Șora sprijinea în anii ’50 regimul comunist instaurat cu tancurile rusești. A fost consilierul Anei Pauker în mandatul acesteia la Ministerul de Externe iar mai apoi a fost redactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă între 1959 şi 1969, şef de secţie între 1951 şi 1954 la Editura pentru limbi străine şi a fost și ministru al Învăţământului în guvernul Petre Roman.

Deci pe Șora îl deranjează acum Jandarmeria, dar represiunea comunistă din anii 1950 l-a lăsat rece, ba chiar a și beneficiat de pe urma ei ocupând funcții importante în aparatul de propagandă al regimului.

Acest comunist școlit la Moscova pe vremea lui Stalin, secretar al Anei Pauker și beneficiar direct al atrocităților comise de așa-numita grupare moscovită în România ne dă acum lecții de democrație și acuză autoritățile legitime.

El își dorește o restaure cu forța a unui regim nedemocratic, uită că nu mai suntem în anii ’50, iar tancurile rusești sunt departe.

Autor: Alexandru David

Are scăpare un președinte șantajabil?

Arma șantajului este ca o săgeată dublă, cu ambele capete otrăvite. Forța ei cea mai de temut stă în presiunea latenței sale. Odată activată, nu se știe cu precizie în care sens își va înfige vârful ucigător. Poate să fie doborât șantajatul, dar, de multe ori, e pus la pământ chiar șantajistul.



Pentru că frica naște disperare iar disperarea, de multe ori, naște un curaj nebun care acționează ca un bumerang împotriva agresorului.

Președintele Klaus Iohannis se comportă ca o persoană șantajată din greu. Un prim semn al șantajului la președinte a fost dat pe la începutul mandatului său, când, într-un elan de libertate de gândire (5 ianuarie 2015), Iohannis a spus:

Consider important de subliniat faptul ca Justitia este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere. Justitia trebuie exercitata cu demnitate, respect si sobrietate, nu etalata sub aspect de exotism mediatic. În acelasi timp, Justitia se face cu respectarea tuturor drepturilor si libertatilor civile, inclusiv a prezumtiei de nevinovatie si a dreptului la imagine. Din acest punct de vedere, este de dorit ca CSM-ul si Inspectia Judiciara sa ia atitudine, potrivit atributiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informatii în presa, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare. De asemenea, este fundamental ca mijloacele de investigare sa fie folosite în conditii de deplina concordanta cu Constitutia si cu reglementarile internationale si doar sub controlul unui magistrat judecator”.

Chiar a doua zi  s-a declanșat jihadul. Prima care a dat semnalul rebeliunii a fost Monica Macovei: “sunt declaratii care seamana cu ce spune PSD. Din ele se intelege ca presedintele transmite justitiei sa o lase mai moale cu anchetele in cazul celorlalte doua puteri: Guvern si Parlament”.

Imediat a intrat în funcțiune mecanismul de propagandă al sistemului ocult care, într-un mod concertat și fără menajamente, l-a strivit pe Iohannis fără preaviz, din toate direcțiile: sute de mii de like-uri retrase în mai puțin de 24 de ore, aluzii la dosarele sale cu casele din Sibiu si la așa – zisul comerț cu copii, ironii pline de subânțelesuri penale la adresa Primei Doamne etc.

Astfel încât, pentru a-și regăsi liniștea și confortul atât de prețioase pentru sine, domnul președinte a trebuit să retracteze tot, să arate că a înțeles unde a greșit și să promită, implicit, că nu se va mai repeta o atare imprudență.

De atunci s-a comportat conform statutului său de instrument telecomandat, mielușel cu sistemul paralel și absolut inert (dacă nu apărător complice) față de abuzurile din justiție devoalate în cascadă și probate cu dovezi din ce în ce mai solide și mai imposibil de contestat.

Din nefericire pentru unii, din fericire pentru alții, tăvălugul dezvăluirilor a ajuns până acolo încât cea mai înaltă instanță a piramidei de putere a țării, Curtea Constituțională, a trebuit să-l someze pe Președinte să înfrunte amenințările celor care îl constrâng să încalce Constituția și să semneze firescul decret de destituire a șefei DNA.

În acest moment, toate sforile prin care Klaus Iohannis este manevrat de la diverse comandamente ba să închidă ochii, ba să deschidă gura, au apărut la vedere în toată ilegalitatea și tendențiozitatea lor. Și în toată ticăloșia lor agresivă din moment ce, în plin proces de luare a unei decizii importante, președintelui i se flutură în față un nou dosar penal, dosar plimbat ca ursul prin parchete, doar doar o pricepe și iepurașul ce junglă e pădurea în care s-a rătăcit.

E cât se poate de clar că președintele e șantajat grosolan și că nu-l țin nervii să opună rezistența demnă care s-ar fi cuvenit din partea unui conducător responsabil de țară. Poate o ști despre sine mai multe și mai grave decât știm noi, poate o fi mai sperios decât iepurașul din poveste, cert e că a fost complet izolat de realitate și că, în acest moment, funcționează teleghidat, după un soft care mie mi se pare antinațional.

Probabil își închipuie că, astfel, va scăpa. Că încredințându-se deplin păpușarilor săi, doamna Carmen va rămâne veșnic nemaculată de justiția română independentă iar dânsul va rămâne pe post încă 5 ani de luxurianță.

Eu, ascultând pildele istoriei, nu cred asta. Nu cred că-l vor ierta ci, dimpotrivă, cred că îi vor cere compromisuri din ce în ce mai mari și mai grave pentru țară. Și ca să-și atingă interesele lor lipsite de orice patriotism dar și ca să-l facă mai dependent de ei, să-i zădărnicească orice eventual puseu de demnitate renăscută.

Și mi e o întrebare care mă frământă în legătură cu pericolul pentru țară pe care îl reprezintă un președinte șantajabil: câți știu despre vulnerabilitățile sale? Câți pot profita de acestea?

Din intern, cel puțin SRI și DNA. Și, cum cei care populează aceste instituții de forță sunt tot mai divizați, au aflat despre aceste vulnerabilități, cu siguranță, din extern, atât partenerii noștri strategici cât și inamicii acestora.

Practic, avem un președinte care umblă gol nu numai în baia lui personală ci printre toți puternicii și perverșii lumii care, metaforic vorbind, sunt atât de amatori de trofee.

Soluția demnă față de șantaj a oamenilor de onoare este necedarea. Dacă e cazul chiar prin recunoaștere publică. La limită, chiar prin sacrificiu de sine. Recunoașterea e una dintre condițiile obligatorii ale iertării creștine. Apoi ar mai fi căința.

Pentru oamenii de stat necedarea la șantaj este de două ori mai importantă. Este și o formă de onoare dar, mai presus de aceasta, este o formă de patriotism.

Președintele Iohannis crede că pactul cu Diavolul este soluția de viitor pentru sine. Pentru sine, o fi! Dar pentru țară?

Mai are puțin, foarte puțin timp, să înfrunte șantajul și să facă ceea ce trebuie: să respecte, cu orice preț, cu orice risc personal, Constituția.

Eu, unul, nu l-aș condamna mai mult pentru păcatele sale recunoscute ci i-aș aprecia curajul de pe urmă de a alege demnitatea personală și de a se închina, chiar prin jertfă, interesului țării sale.

Sursa: Contele de Saint Germain

Iulian Capsali: ”Pas cu pas”

Așa a început “euro-maidanizarea” (distrugerea) Ucrainei, realizată de Soros (a se citi interviurile lui din presa acelui an), prin cozile de topor din Departamentul de Stat și servicii, mai exact de Deep State. Un pattern ușor recognoscibil.



Secretarul adjunct de Stat Victoria Nuland declara în decembrie 2013 pentru Clubul Național de Presă, că administratia Obama – pe al cărui rebut, Klemm, îl găsim și astăzi în România – “a investit” 5 miliarde de dolari în organizarea unei rețele ce are că scop atingerea intereselor americane în Ucraina, pentru a dărui Ucrainei “viitorul pe care îl merită“.

(http://www.informationclearinghouse.info/article37599.htm). Tot ea a fost prinsă numind membrii guvernului ucrainean pe care Washingtonul intenționa să-i impună după ce protestarii plătiți ar fi dat jos guvernul independent, ales democratic.

Paul Craig Roberts, fost secretar adjunct al Trezoreriei SUA pentru politică economică în administrația Reagan, relata:

“Bineînțeles, nu toți protestatarii sunt plătiți. Există suficienți naivi pe stradă care consideră că luptă împotriva corupției guvernului ucrainean. Am auzit părerea câtorva. Nu încape îndoială că guvernul e corupt. Care guvern nu este? Corupția guvernelor este universală, însă este ușor să sari din lac în puț”.

Nu am nicio îndoială că Statul Paralel, ca să se salveze, ar consimți la distrugerea României, la aruncarea ei în haos. Principala provincie vizată este Transilvania, acolo unde s-au investit sume considerabile pentru trezirea sentimentelor secesioniste.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali

Dan Diaconu: ”USR şi pericolul paraziţilor”

La constituire, USR a fost marketat ca partid al tinerelor elite locale. Era un plan vechi. Dacă mai ţineţi minte, în negura băsismului, Mihai Neamţu ieşea pe piaţă cu o asemenea construcţie care-şi dorea să frapeze cu CV-urile sclipitoare ale membrilor săi. După acelaşi tipar, în aceeaşi perioadă, Bogdan Naumovici anunţă că-şi face un partid de dreapta ai cărui membri sunt numai „tineri de Oxford”.



Cele două mişcări politice au rămas la coşul de gunoi al istoriei recente. Asta pentru că ele erau nişte foamfe politice, menite strict a salva băsismul prin distragerea atenţiei de la adevăratele probleme. N-au reuşit nimic din ceea ce şi-au propus deoarece aveau o pseudo-ideologie. Însă, sub nicio formă, nu trebuie considerate eşecuri. Mai degrabă ele au fost experimente, focus grupuri menite a regla mecanismul astfel încât grefa parazită pregătită să se poată instala cu succes pe organismul ţintit.

Cu experienţa acumulată a apărut USR. Un partid format din membri ai unor ONG-uri de care nu auzise nimeni, fără ideologie şi doar cu un singur ideal: acela de a cuceri o cât mai mare halcă din putere în folosul celor care au plătit construcţia politică. Din punctul meu de vedere USR nu e un partid, ci un SRL politic, organizat pe principii corporatiste şi având angajaţi care execută fix ceea ce li se cântă. Cei suferinzi de stres care nu mai execută task-urile alocate, la fel ca şi cei care caută să-şi bage coada pentru a modifica parametrii proiectului la care se lucrează, sunt eliminaţi rapid, fără mare zgomot sau tamtam. E la fel ca la o concediere din companie: chiar dacă cel concediat face zgomot, chiar dacă are dreptate, pe cine interesează? Şi chiar dac-ar interesa pe cineva – în mod surprinzător, mai sunt unii prin corporaţii, nu puţini, care mai au o brumă de raţiune – cine are curajul să se arate solidar cu cel concediat? Până la urmă toţi îşi unesc vocile în a contesta ticăloşia celui exclus. Şi, uşor, uşor, ajung să creadă că cel căruia i s-a dat şutul în fund era vinovat nu doar de ceea ce-l acuză corporaţia, ci chiar şi de suferinţele lor.

Modul de marketare al USR-ului este identic celui al unui produs lansat pe piaţă. CV-urile fluturate de către membrii pregnanţi au rolul design-ului produselor Apple. Înşiruirea de universităţi prin care-a trecut respectivul(de multe ori e vorba de cursuri irelevante de câteva zile, având tot atâtea legături cu respectiva instituţie cât are chioşcul de ziare de la intrare) e menită a crea aura unei construcţii elitiste. Englezismele forţate ale unor membri sau pur şi simplu maltratarea limbii române de către unii care-au uitat-o precum Răducioiu, joacă fix rolul marginilor curbate din desing-ul Apple. Totul, dar absolut totul e butaforie, publicitate mincinoasă. Iar lipsa ideologiei, a idealului politic, nu e o carenţă ci o componentă intens gândită. Partidul acesta nu trebuie să fie asociat unui ideal politic, deoarece el este un cameleon. Aşa cum tamponul trebuie să se potrivească întregului spectru de minorităţi fabricate – femeii nefericite în dragoste, celei împlinite, văduvei îndurerate sau amantei frenetice – la fel şi SRL-ul politic menţionat trebuie să inducă în mintea „consumatorului politic” faptul că e de orientarea sa, indiferent dacă aceasta e stânga radicală sau moderată, centru-dreapta sau extremă de sorginte fascistă. Aşa cum tamponul n-are o problemă cu modul în care e exploatată ţinta sa, la fel nici USR-ul nu are o problemă cu crezul politic al votantului său. Asta deoarece pentru USR votul e echivalentul banului pentru o companie: nu contează de unde vine, importantă e acumularea cât mai mare la momentul campaniei. Iar adevărata sa ideologie e dincolo de ideologia pe care o crede unul sau altul, e pachetul-program al companiei, de maximizare a profitului şi de sărăcire a victimei.

Ceea ce găsim după risipirea aburilor propagandistici e de-a dreptul şocant. Indivizi pe care-mi vine să-i caracterizez ca degeneraţi şi rudimentari, incapabili de argumente logice, parând strict prin intonarea în grup şi cu voce tare de slogane inepte. Useristul ţipă, se tăvăleşte pe jos, face nefăcute. Ocupă Parlamentul atunci când nu e nimeni, mimează eroismul neuitând însă să-şi respecte ora de masă. Gesturi, de cele mai multe ori infantile. Urlă împotriva inutililor care dorm în Parlament, dar nu-şi vede porcul din tabăra sa care doarme grohăind fix în mijlocul şedinţei. Iar când sunt prinşi în flagrant, urlă orice argumente, indiferent de precaritatea şi hilaritatea lor: ba că unghiul de filmare, ba că pixelul albastru, ba că ticăloşia celui care filma s.a.m.d. Useristul e fix ca angajatul docil al corporaţiei: ilogic, incapabil să înţeleagă menirea acţiunilor pe care e pus să le execute, dar executant docil, impecabil, dându-se peste cap să respecte fiecare specificaţie, fiecare punct, fiecare virgulă. Tipul acela de oameni cărora li se trimit mailuri de tipul: „spui tare ciuma roşie, apoi îţi arăţi dinţii după care scoţi un şuierat şi-apoi izbucneşti: las că vă arătăm noi. În final închizi ochii, te arunci pe jos şi rămâi în 20 de secunde în poziţia în care-ai căzut simulând moartea”; oameni care, după ce citesc nu-şi fac nicio problemă de penibilul situaţiei, ci sunt atenţi la detalii pentru ca nu cumva să sară peste vreun fir din ceea ce li s-a transmis.

Din punctul meu de vedere USR nu e un partid, ci un parazit periculos. Adversarii politici îl ignoră sau îi ridiculizează membrii, crezând că asta îi salvează. Ar trebui însă să se gândească logic: în cazul în care ar afla că au holeră ar face mişto de boală sau ar ignora-o, crezând că astfel se vor vindeca de la sine? La fel e şi cu acest vierme politic. Nu trebuie ignorat, ci combătut radical deoarece altfel produce daune. Mă gândesc cu groază la acţiunile inepte de ieri din Parlament unde argumentaţia a fost desfiinţată, confiscată de de nişte gurişti urlându-şi sloganele irelevante. Cum e posibil totuşi ca un parlamentar de peste 70 de ani să fie bruscat de un animal rudimentar în apropierea căruia se afla unul care, cu câteva luni în urmă, atacase cu un box un bătrân în Piaţa Victoriei. Cum de nu se întâmplă absolut nimic? Cum de sunt tolerate toate aceste manifestări ilegale organizate de o mână de securişti care şi-au găsit angajamente în alte părţi? Nu mai există legi, suntem deja în anarhie?

Trăim în ţara în care un amărât care-a furat o pâine ia cinci ani de puşcărie, dar în care adevăraţii hoţi, marii devalizatori ai ţării, sunt protejaţi de aceeaşi aşa-zis „independentă justiţie”. Ţara în care pensionarii pe caz de boală cu handicapuri grave sunt obligaţi să vină în faţa comisiei ca să se constate că între timp nu le-au crescut mâinile sau picioarele care le lipsesc, dar în care, pensionatul medical Sandi, loveşte cu box-ul bătrâni fără apărare, organizează manifestaţii, se afişează în public mai verde ca niciodată şi nu mai scandalizează pe nimeni. Nu mai e chemat în faţa niciunei comisii, e lăsat liber, că doar e democraţie. Ţara în care eşti ascultat şi în toaletă pentru că, nu-i aşa, în acest fel ţi se asigură libertatea.

Toate acestea sunt efectul ignoranţei, a credinţei false că dacă atunci când un criminal îşi execută victima tu te uiţi în altă parte nu mai eşti păraş la crimă, ba, mai mult, crima nici nu există pentru tine. Motivul pentru care trăim ceea ce trăim trebuie căutat în noi, în ignoranţa şi comoditatea noastră. Stăm să privim la televizor cum ţara e ciuruită de o mână de paraziţi, dar nu facem nimic. Ne limităm la a ne spune unii altora „ai văzut, domnule, de ce sunt ăştia capabili?”, dar când suntem în apropierea unui rudimentar executându-şi numărul de invocare pe ton grav a sloganului-mantră băgăm capul în pământ. Cât credeţi că va mai ţine?

Aşa cum v-am spus, USR e periculos pentru că nu e partid, ci construcţie-parazit. Cei care-şi imaginează că USR ar dispărea în cazul în care n-ar mai fi votat de oameni se înşală amarnic. Asemeni unui parazit, el trăieşte din mutaţii. Se divizează, se combină, duce o luptă de gherilă şi, în cazul în care detectează disfuncţionalităţi în sistemul imunitar al organismului, atacă fără milă. Despre asta e vorba. A-l ignora, a nu-l combate cu măsuri la fel de radicale precum cele pe care el nu se sfieşte să le folosească, e o eroare teribilă.

Vreţi să ştiţi cam cât de rău poate arăta societatea capitulată în faţa unor asemenea mişcări? În Spania de după Reconquista fiecare cetăţean era obligat să atârne la poarta casei un jambon, iar când ciocănea oficialul şi-ţi poruncea să mănânci din el trebuia să execuţi fără crâcnire. Asta demonstra că te-ai lepădat de iudaism sau islam, ştiut fiind că în cele două religii este interzis consumul cărnii de porc. Ce-ar fi dacă, pe acelaşi model, ai fi obligat să-ţi arăţi toleranţa faţă de minorităţile sexuale printr-o partidă executată live? Vi se pare exagerat? Aşa e, însă nu uitaţi că există programe educaţionale în Vest care propun instalarea „camerelor obscure” în şcoli unde, la orele de educaţie sexuală, copiii să execute atât sex normal cât şi combinaţii de alte tipuri(înţeleg că în unele şcoli chiar există asemenea „laboratoare de sex”). Asta pentru a fi toleranţi şi pentru a înţelege cum arată lucrurile şi din partea celuilalt.

Nu vă iluzionaţi că răul se plafonează. Nu, el se perpetuează şi, din rău, se merge întotdeauna înspre şi mai rău. Iar calea către instaurarea definitivă a răului este mereu aceeaşi: ignoranţa şi lipsa de acţiune.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Alinei Mungiu Pippidi despre protestele din Piața Victoriei: ”Mă îngrijorează, îmi amintesc de evenimentele din 1990 care a fost exact anul de proteste şi în acelaşi timp anul de manipulări!”

Alina Mungiu-Pippidi şi-a exprimat, în direct pentru Ştirile B1TV, îngrijorarea privind felul în care au ajuns protestele împotriva PSD, afirmând că vede în mulţimea un grup de persoane care doreşte doar să provoace incidente pentru a obţine o intevenţie în forţă a jandarmilor.



“Mă îngrijorează destul de mult ce văd în această seară, în ciuda faptului că protestele sunt destul de fireşti în această zonă, escaladarea în acest moment este foarte mare şi îmi aduce aminte de momentul nefericit de evenimente din 1990 care a fost exact anul de proteste şi în acelaşi timp anul de manipulări. Cine este în vârstă îşi mai aduce aminte ce s-a întâmplat în 18 februarie 1990 şi anume ce văd acum că se întâmplă.

Este o manifestare care are două grupuri de persoane, un grup de persoane, majoritatea, care sunt oameni foarte bine intenţionaţi şi pe bună dreptate neliniştiţi de ceea ce se întâmplă. Ce se poate spune este că aceşti oameni că aproape toată lumea care îşi ia informaţii din Facebook s-au izolat într-un cerc în care ajung doar anumite informaţii selectate şi nu ajung şi informaţii care ar pune cât de cât oamenii pe gânduri să îşi dea seama că realitatea este mai complexă decât o văd ei şi ca atare avem un grup de oameni foarte motivaţi şi supăraţi de modificările la codurile penale.

Dar avem un grup de oameni care sunt foarte provocatori. Aceşti oameni care se întind pe jos, care rup cordoanele, care dau gardurile care se pun în jur. Tare mă tem că o să facă ceea ce văd de 30 de ani, adică o să spargă geamuri, o să sară ferestre spre guvern, pentru că menirea lor este să provoace o intervenţie în forţă a jandarmilor. Ei vor o escaladare a răspunsului forţelor de ordine”, a afirmat Mungiu-Pippidi.

Autor: Alexandra Cruceru

Sursa: Stiri pe surse

Ion Cristoiu: “Cum a devenit Înalta Curte de Casație și Justiție slujnica SRI”

Sub semnul Operațiunii Deschiderea unor supape, pentru că altfel sare în aer întreaga drăcovenie, cu noi cu tot, SRI a desecretizat un nou Protocol anticonstituțional din vremea Dictaturii sergenților majori mesianici: PROTOCOL DE COOPERARE între Serviciul Român de Informaţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale încheiat în august 2009.


Pe vremuri angajamentul pe care informatorul trebuia să-l semneze era actul prin care respectivul devenea sluga Securității. Demn continuator al Securității, SRI-ul a născocit Protocolul de cooperare pentru a face din mai toate instituțiile statului de drept spălătoarele de obiele ale sergenților majori mesianici de la Băneasa.

Din cele peste 60 de protocoale anunțate ca încheiate la vremea pe vremea Dictaturii SRI au fost desecretizate doar cîteva.

Mult mai important, desecretizarea nu e urmată de nici o măsură. Veghează să nu li se întîmple ceva celor care au încălcat Legea din fostul regim Klaus Iohannis, cel care a preluat Sistemul instituțiilor de forță și l-a folosit și-l folosește pentru interesele sale particulare. Astfel că și noul moment din ceea ce Divizia Presă alintă drept schimbările democratice de la SRI și SIE din regimul Klaus Iohannis s-a consumat la fel cum s-au consumat și celelalte momente ale acestui hrușciovism parșiv al Statului paralel:

Trecerea sub tăcere de către UM din Presă, preluate de la vechea conducere a SRI și ușor modificate, prin trecerea în rezervă a unor cătane compromise și convocarea altora, în adîncă acoperire pînă acum, discuții pe cît de zgomotoase, pe atît de sterile la televiziunile anti- Binom, concentrarea atenției pe amănunte colaterale, cum ar fi, de exemplu, dacă fostul Președinte al ÎCCJ a semnat sau nu documentul.

Ipostaza de independență a judecătorului e o condiție respectată pînă și în regimurile de autoritate. În ședința de Consiliu de Miniștri din 27 noiembrie 1941, venind vorba de un caz ajuns pe masa judecătorului, Mareșalul Ion Antonescu declară răspicat că refuză să intervină, justificîndu-se astfel:

„ Nu mă amestec în Justiţie pentru nimic în lume, deşi sînt de multe ori amărît de sentinţele date. Am fost uneori alarmat, am vrut să iau măsuri, dar am avut tăria să mă abţin. N-am luat măsuri nici contra justiţiei militare, unde eram mai în drept s-o fac. Am spus: unde merg, dacă pedepsesc pe judecători? Niciun judecător nu va mai judeca ….”

În noiembrie 1941 România se găsea în plin război. Era de la sine înțeles că pericolele care o pîndeau vizau chiar supraviețuirea ca nație. Cu toate acestea Mareșalul Antonescu proclamă dreptul judecătorului de a fi independent în orice speță, inclusiv în cele ținînd de spionaj, trădare, diversiune, dezertare.

Protocolul dintre SRI, Parchetul General și Înalta Curte de Casație și Justiție vizează mandatele de siguranță națională.

Ce sînt mandatele de siguranță națională?

Aprobări date de un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca un cetățean să fie supus supravegherii tehnice sub suspiciunea că atentează la siguranța națională. Potrivit Codului de procedură penală, supravegherea tehnică e o gravă restrîngere a dreptului individului la viață privată. Una dintre cauzele prăbușirii comunismului a fost și violarea vieții private a cetățeanului prin supraveghere din partea Securității: interceptări, filaje, turnătorii, fotografieri, deschideri de corespondență. Plecînd de la axioma care guvernează progresul omenirii – triumful individului față de statul prin esența sa represiv – democrațiile au introdus prevederi drastice menite a limita posibilitățile legale de supraveghere a individului, altfel spus de violare a vieții sale private.

Respectînd Constituția României care proclamă respectarea drepturilor și libertăților individuale drept esență a societății postdecembriste, Codul de procedură penală prin articolul 139 impune condiții drastice pentru acceptarea de către judecătorul de drepturi și libertăți a cererii de supraveghere tehnică. Printre altele, dispunerea de supraveghere tehnică doar cînd „probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.”

Articolul 139 stipulează de asemenea și infracțiunile pentru care se poate dispune supravegherea tehnică, între acestea la loc de frunte situînduse infracțiunile ținînd de siguranța națională.

Mandatul de siguranță națională e cerut de SRI prin intermediul Parchetului General unui judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru investigarea suspiciunilor că un cetățean a comis sau e pe cale să comită o infracțiune la siguranța națională. Legea 51/1991 privind securitatea națională a României, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 190 din 18 martie 2014, prevede la articolul 13, că „În situațiile prevăzute la art. 3 organele cu atribuții în domeniul securității naționale pot, în condițiile legii privind organizarea și funcționarea acestora: (…) să efectueze activități specifice culegerii de informații care presupun restrîngerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale”. Articolul 3 trece în revistă ceea ce se numesc „amenințări la adresa securității naționale a României”. Sînt precizate 12 tipuri de amenințări precum spionaj, trădare, atentate, sabotaj, atentate teroriste.

Potrivit legii, așadar, dacă SRI are indicii că un cetățean a comis, comite sau pune la cale comiterea unor astfel de infracțiuni, poate cere, prin intermediul Parchetului General, unui judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție aprobarea unui mandat de siguranță națională, altfel spus „restrîngerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului”, prin supunerea acestuia supravegherii tehnice: interceptarea telefoanelor, înregistrarea video a vieții private, fotografierea, filarea, spargerea calculatorului.

Prin esența lor Serviciile secrete, chiar și în democrație, sînt înclinate să vadă peste tot amenințări la siguranța națională. Pentru a contracara paranoia Serviciilor Secrete, instituții în orice moment gata să supună supravegherii tehnice pe toți cetățenii țării, considerați din start potențiali infractori la siguranța națională – trădători, spioni, atentatori, destabilizatori – statul de drept a impus obligativitatea ca solicitarea de mandat de siguranță națională, altfel spus de restrîngere a drepturilor individuale, să fie aprobată de un judecător.

Premisa acestei reguli?

Ofițerul de informații poate fi paranoic. Poate fi paranoic și procurorul. Judecătorul, ultimul filtru în procesul de restrîngere a drepturilor individuale, e presupus ca unul cu capul pe umeri. El studiază atent și riguros documentele trimise în sprijinul cererii de mandat de siguranță națională, ia în calcul de fiecare dată caracterul de excepție al restrîngerii drepturilor individuale și în multe cazuri respinge solicitarea Serviciilor prin intermediul procurorului. Se presupune, astfel, că judecătorul e independent.

Ce ne arată Protocolul?

Un caz unic în istoria nu numai o României, dar și a lumii civilizate. Înalta Curte de Casație și Justiție a semnat un document prin care, în materie de mandate de siguranță națională, devine o simplă slujnică a SRI.

Judecătorul de Înaltă Curte trebuie să fie independent față de SRI. În cazul de față judecătorul e subordonat SRI.

Așa se explică una dintre marile aberații ale ultimilor nouă ani.

În această perioadă, Înalta Curte a aprobat nu mai puțin de 26000 de mandate de siguranță națională. Un număr atît de mare de mandate sugerează paranoia spionitei la nivelul SRI. Nu despre asta era vorba.

SRI a cerut atîtea mandate pentru a putea spiona pe cetățenii României în vederea implicării Binomului SRIDNA în viața politică internă. Indiciile de amenințare la siguranța națională erau mult mai ușor de fabricat decît cele de corupție. Născocind amenințări la siguranța națională produse zi de zi și ceas de ceas, SRI a creat premisele unei dictaturi a sergenților majori mesianici. Milioane de cetățeni erau urmăriți de angajații SRI în cele mai intime momente ale vieții lor. Ar fi fost normal ca judecătorii Înaltei Curți să respingă aproape toate aceste solicitări, toate bazate pe basme de tip securist. Nu s-a întîmplat așa. În cei nouă ani, judecătorii au respins doar două solicitări. Restul de peste 26.000 le-au aprobat. Pentru că numărul solicitărilor era uriaș, prin Protocol s-a înlesnit trimiterea dosarelor și aprobarea lor. Înainte dosarele se trimiteau de SRI prin intermediul Parchetului general condus de Codruța Kovesi, prin poșta militară. După Protocol s-au trimis prin poșta electronică. Aprobarea era dată tot electronic.

Cînd spui judecător de Înaltă Curte și Casație simți nevoia să te înclini respectuos.

Profesionalism la cel mai înalt nivel, onestitate, verticalitate, demnitate. Protocolul dintre SRI și Înalta Curte ne dezvăluie pe acești judecători făcînd de planton în cazărmile din Băneasa. Ați văzut zilele acestea vreun judecător de la Înalta Curte revoltat de postura umilitoare în care a fost pus el, ditamai judecătorul, de Protocolul cu SRI? Și mai vorbim de independența Justiției în România!

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Evenimentul Zilei