C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for General

Fundațiile germane și cultele neoprotestante implicate în funcționarea statului român prin agenți de influență

Sponsorizările primite ilegal de PDL sunt de la fundațiile germane „Hanns Seidel” și „Konrad Adenauer”. Aceleași fundații au pompat fonduri substanțiale și în ministerele vitale pentru funcţionarea statului român, în mod special în timpul guvernării PDL.  Acestea au fost restructurate, transformate și îndoctrinate prin banii dați direct de cancelarul Angela Merkel. Banii au fost însoţiţi de o acţiune de spionaj instituţional, mai exact, odată cu fondurile, instituţiile din România şi mecanismele după care acestea funcţionează au fost investigate atent de agenţi politici, care s-au folosit de orice breşă pentru a şi le subordona.



Traian Băsescu a transformat și, mai apoi, a controlat instituțiile statului de drept și viața politică a României în exterior • „Hanns Seidel” și „Konrad Adenauer” sunt cele două fundații prin care activitățile politice ale PDL au fost plătite • Ambele fundații sunt susținute de Guvernul Angelei Merkel • 51 de lideri ai PDL au primit bani, sub diferite forme, de la neoprotestanți • Președintele PDL, Vasile Blaga, a fost în pelerinaj la Biserica Penticostală Philadelphia Romanian Church din SUA, pe banii lor • Ministerele Justiției, Internelor, Sănătății și Muncii au fost restructurate, transformate și îndoctrinate prin banii dați direct de Angela Merkel • Întregul sistem creat din banii nemților și ai pocăiților vizează distrugerea instituțiilor românești și accesul în Parlament al susținătorilor neoprotestanților.

PDL, alimentat financiar prin două fundații germane, s-a extins de-a lungul Europei, înrobind instituțiile naționale intereselor de partid, manipulând opinia publică și transformând contribuțiile europene în daruri portocalii, cu destinatari înregimentați politic.

Nicio instituţie importantă din România nu funcţionează, în prezent, fără ingerinţa agenţilor politici străini, deghizați în funcţionari ai instituţiilor europene. Întreaga activitate a acestora este caracterizată printr-o atitudine de opacitate şi lipsă totală de transparenţă, propagată de la cele mai înalte niveluri ale Comisiei Europene, până la filialele din România ale celor două fundaţii.

Reprezentanţii „Hanns Seidel” în România refuză să dea detalii cu privire la proiectele recente pe care le au în desfăşurare cu anumite ministere. Reacția reprezentanților fundației germane nu a făcut decât să ne consolideze convingerea că în spatele colaborărilor din ultimii ani se ascund interese politice.

Cea mai importantă finanţare, dar şi cel mai aprig control, au fost lansate de fundaţia „Konrad Adenauer” asupra Ministerului Justiţiei. Numai în 2011, în timpul ministeriatului lui Cătălin Predoiu, Ministerul Justiţiei a primit de la Comisia Europeană 65 de milioane de lei, pentru şapte proiecte derulate atât pe pregătirea profesională a magistraţilor, cât şi pe pregătirea celor din sistemul de probaţiune. Din cele 65 de milioane de lei, Fundaţia „Konrad Adenauer” a dat MJ-ului bani pentru două proiecte. Sumele primite din afară nu au venit fără o îndatorare a Ministerului Justiţiei, transpusă în celebrul Mecanism de Cooperare şi Verificare pe Justiţie. Ani de zile, experţi ale căror nume sunt cu obstinaţie ascunse, întocmesc rapoarte cu privire la sistemul judiciar din România, menite să dea direcţiile de funcţionare ale sistemului. Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost criticaţi în bloc, pentru că nu i-au judecat suficient de repede şi de aspru pe politicienii din Opoziţie, pentru faptele de corupţie de care aceştia erau acuzaţi. Deşi, potrivit legii, în România, judecătorii sunt independenţi şi nicio autoritate din această ţară nu le poate spune cum şi cât de repede să judece un dosar, atunci când directivele au venit de la Comisia Europeană, niciun magistrat şi nicio asociaţie a magistraţilor nu s-au revoltat. Nici măcar Consiliul Superior al Magistraturii, al cărui unic rol este de a garanta independenţa magistraţilor, nu a făcut altceva decât să urmeze cu religiozitate indicaţiile cuprinse în rapoartele de ţară. Concluziile rapoartelor MCV cu privire la judecătorii ÎCCJ au făcut subiectul unor ample dezbateri televizate, iar celor chemaţi să înfăptuiască Justiţia la cel mai înalt nivel, li s-a transmis că nu au altă cale decât să se conformeze cerinţelor europene. Una dintre cele mai vocale personalităţi în a critica judecătorii de la Înalta Curte a fost chiar Monica Macovei, europarlamentar PDL şi fost ministru al Justiţiei. Aceasta s-a bucurat din plin de susţinerea aşa-zisei societăţi civile, în fapt, o mână de asociaţii şi fundaţii create special pentru a se implica în promovarea politicii PDL-ului.

Aşa au apărut condamnările pe bandă rulantă date politicienilor, punerea celerităţii mai presus de dreptul la un proces echitabil, precum şi nerespectarea dreptului la apărare. Numele experţilor care au întocmit rapoarte de multe ori conţinând date false, precum şi pregătirea lor într-ale Dreptului, dar şi capacitatea lor de a vorbi şi de a înţelege limba română, nu au fost, niciodată, lămurite de mai-marii Comisiei Europene.

În contradictoriu cu criticile aduse judecătorilor, procurorii şi, în special, cei din DNA, care instrumentau dosarele oamenilor din Opoziţie, au fost lăudaţi constant, atât în rapoartele de ţară întocmite de aşa-zişii experţi ai Comisiei Europene, cât şi de preşedintele în funcţie, Traian Băsescu. DNA nu a fost criticată nici măcar atunci când presa a fost intoxicată de procurori, cu privire la vinovăţia şi la probele irefutabile pe care anchetatorii le-ar fi deţinut despre anumite personalităţi politice.

Una dintre cele mai evidente implicări ale Fundaţiei „Konrad Adenauer” în direcţiile de urmat pentru sistemul judiciar a fost organizarea dezbaterii privind noua strategie anticorupţie a României. Evenimentul a avut loc în anul 2011, iar membri ai Fundaţiei şi-au dat părerea despre ce anume ar trebui să conţină o strategie împotriva corupţiei, aplicată la nivel de ţară. Documentul a trecut prin Parlament, iar deputaţii şi senatorii şi-au însuşit principiile şi obiectivele acestuia.

„Konrad Adenauer” s-a implicat nu numai la nivel decizional şi de strategie în problemele sistemului judiciar, ci şi în crearea de lideri pentru acesta. Seria de seminarii „Leaders for Justice” este sponsorizată de „Konrad Adenauer” an de an, absolvenţii de drept fiind îndoctrinaţi cu principiile şi viziunile finanţatorilor. Participanţii la aceste seminarii s-au constituit în Alianţa „LiderJust”, care îşi propune să devină unul dintre principalii catalizatori de iniţiativă în domeniul Justiţiei.

Chiar fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a fost cel care a căutat în timpul mandatului său o colaborare intensă cu Fundaţia „Konrad Adenauer”, drept urmare, au fost susţinute de aceasta mai multe cursuri de pregătire a magistraţilor şi seminarii interdisciplinare în domeniul drepturilor omului, respectiv în cel al justiţiei pentru minori.

Modul în care instituţiile europene şi, mai ales, oamenii politici din Europa au reacţionat în momentul suspendării preşedintelui Traian Băsescu a demonstrat nu că aceştia au fost dezinformaţi, ci că sistemul creat pe banii nemţilor a făurit un stat care nu există. Astfel, absolut toţi politicienii europeni s-au revoltat împotriva „influenţării şi încălcării independenţei Justiţiei”, referindu-se la presiunile pe care le-au reclamat anumiţi judecători ai Curţii Constituţionale. Conform Constituţiei României, Curtea Constituţională nu face parte din sistemul judecătoresc. Aşa-numiţii judecători ai acestei instituţii sunt oameni numiţi politic, şi care, neoficial, au obligaţia de a-i asculta pe cei graţie cărora au ajuns să ocupe funcţia de judecător al CCR. Comisia Europeană, dar şi lideri europeni importanţi, au pus în aceeaşi oală sistemul judiciar din România şi Curtea Constituţională, pentru a se folosi, în mod injust, de principiul european, consacrat şi în legislaţia românească, potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi imparţiali şi nu se supun niciunei alte autorităţi ori puteri în stat. Reacţia europenilor nu a fost altceva decât punerea piciorului pe grumazul a opt milioane de români, care au votat demiterea lui Traian Băsescu. Presiunea politico-economică exercitată de politicienii europeni asupra Guvernului de la Bucureşti, în timpul suspendării lui Băsescu, precum şi confuzia voită între Justiţie şi Curtea Constituţională, au fost mijloacele prin care europenii s-au asigurat că tot sprijinul lor pentru preşedintele Băsescu şi oamenii lui nu a fost în zadar. Chiar dacă, în acest fel, suveranitatea României a fost făcută ţăndări.

Fundaţiile şi-au împărţit teritoriul

Dacă Fundaţia „Konrad Adenauer” a fost principalul sponsor al Ministerului Justiţiei, la celelalte ministere vitale pentru funcţionarea statului de drept şi pentru dezvoltarea sănătoasă a unei societăţi, adică Ministerul de Interne, al Muncii, al Educaţiei, al Sănătăţii, vistieria s-a numit „Hanns Seidel”. Principalii promotori ai acţiunilor acestei fundaţii au fost chiar miniştrii sponsorizaţi. De exemplu, fostul ministru de Interne Traian Igaș a participat, în noiembrie 2010, la o conferinţă organizată de Fundaţia „Hanns Seidel”. Tema conferinţei organizate la Bruxelles a fost reprezentată de „Progresele României pentru aderarea la Spaţiul Schengen”. Pe lângă expunerea mediatică şi propaganda politică de la conferinţele organizate de „Hanns Seidel”, fundaţia s-a ocupat şi de şcolirea poliţiştilor români. Aceştia au fost instruiţi cu privire la „tehnici și metode de combatere a criminalității intelectuale și industriale, combaterea infracțiunilor privind achizițiile și licitațiile publice”. MAI este, conform Cecilei Ciobanu, reprezentantă a Fundaţiei „Hanns Seidel”, principalul colaborator al think-thank-ului german. Însă, proiectele comune ale acestora sunt ţinute la sertar.

Ministerul Muncii, în parteneriat cu fundația bavareză „Hanns Seidel”, a organizat, în 2006, un seminar în care au fost dezbătute „evoluția instrumentelor juridice din domeniul asigurărilor sociale, tipurile de pensii și relațiile bilaterale româno-germane din domeniul asigurărilor sociale și pensiei”. Evenimentul nu numai că a fost finanțat de „Hanns Seidel”, partea germană a avut un cuvânt greu de spus în adoptarea strategiilor Ministerului Muncii. Mult mai târziu, în 2011, fostul ministru al Muncii, Sulfina Barbu, a participat la conferința „Viitorul Politicii sociale: îmbătrânirea activă și mobilitatea socială în Europa”, acțiune organizată cu sprijinul Fundației „Hanns Seidel”.

Boagiu, premiată de „Hanns Seidel”

Fundația afiliată la Uniunea Creștin Socială din Germania a pompat bani și în fostul minister al Integrării Europene, condus de Anca Boagiu. În 2007, în cadrul unei conferințe finanțate de „Hanns Seidel”, reprezentanții acesteia i-au acordat lui Boagiu distincția „Ehrennadel In Gold”. Tot în 2007, un reprezentant al Ministerului Finanțelor a prezidat o conferință organizată pe tema parteneriatului public privat în sistemul de sănătate din România. Fundația germană a finanțat și seminarii la care au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, pe teme precum „Combaterea traficului de carne vie și a prostituției”. Sprijinul masiv al fundației a venit și pentru fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, care a participat, în 2010, la conferința națională a Asociației Profesorilor de Limba Germană din România, desfășurată la Sinaia.

Fundaţia lui Baconschi, campioana sponsorizărilor de la „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel”

Unul dintre foştii miniştri ai PDL, abonat la sponsorizări din partea celor două fundaţii, este Teodor Baconschi, fostul şef al Diplomaţiei româneşti. Acesta a fost beneficiarul a nu mai puţin de 44 de proiecte, contracte, sponsorizări, de la cele două fundaţii, pentru diverse activităţi politice. Banii daţi de „Hanns Seidel” şi „Konrad Adenauer” au intrat în contul Fundaţiei Creştin Democrate, înfiinţate şi patronate de Baconschi.

Cel mai important contact al lui Baconschi cu reprezentanţii Fundaţiei „Hanns Seidel” a avut loc chiar în timpul ministeriatului de la Externe al politicianului român. Acesta s-a întâlnit cu preşedintele de atunci al fundaţiei, Hans Zehetmair, în 2010, la München, în cadrul unei conferinţe în care Baconschi a ţinut un discurs. Întâlnirea dintre cei doi a avut ca rezultat semnarea unui acord între Fundaţia Creştin Democrată a lui Baconschi şi „Hanns Seidel”, condusă de Zehetmair. Scopul semnării acestui document a fost acela „de a ancora mai puternic gândirea creştin-democrată în societatea şi politica românească”. În iunie 2011, la Bucureşti, s-a desfăşurat conferinţa „Piaţa muncii în România: Competiţie, eficienţă, legalitate”, organizată de FCD, în parteneriat cu Fundaţia „Hanns Seidel”. Printre invitaţii acestui eveniment s-au aflat Sebastian Lăzăroiu, Sorina Plăcintă şi George Butunoiu.

Fundaţia Creştin Democrată a primit sprijin de la Fundaţia „Hanns Seidel”, de la semnarea acordului de colaborare dintre cele două structuri şi până în prezent, pentru organizarea a aproximativ 30 de evenimente, precum şcoli de vară, conferinţe, lansări de cărţi, deschiderea unor noi filiale, susţinerea de cursuri sau oferirea de diplome pentru tinerii angajaţi politic.

În cadrul colaborării cu Fundaţia „Hanns Seidel”, fostul ministru de Externe a organizat video-conferinţe prin care reprezentanţii administraţiilor publice din România şi din Germania au purtat diverse dialoguri, a lansat suplimente de reviste, în colaborare cu Adrian Papahagi, Mihail Neamţu şi Vladimir Tismăneanu, sau mese rotunde, pentru pregătirea noilor generaţii de politicieni.

Ca dovadă a bunelor relaţii dintre Fundaţia Creştin Democrată şi Fundaţia „Hanns Seidel”, la aniversarea a 20 de ani de activitate în România a acesteia din urmă, fundaţia lui Baconschi a fost prezentată ca partener.

Fundaţia „Konrad Adenauer” a sprijinit intens activităţile politice ale PDL-ului, aşa cum am arătat în numărul anterior, având şi o importantă colaborare cu Institutul de Studii Populare, al cărui director adjunct este Adrian Papahagi. Acelaşi Papahagi este vicepreşedinte al Fundaţiei Creştin Democrate, ceea ce a condus la semnarea unei convenţii de cooperare între „Konrad Adenauer” Stiftung şi Fundaţia Creştin Democrată, în 3 octombrie 2011, chiar de Ziua Națională a Germaniei. Scopul acesteia a fost descris ca fiind acela „de a ancora mai puternic gândirea creştin-democrată în societatea şi politica românească”. Astfel se face că, din acel moment şi până în prezent, „Konrad Adenauer” a finanţat aproximativ 14 evenimente ale FCD-ului, la care au luat parte şi importanţi lideri din PDL, precum Emil Boc, Monica Macovei sau Sever Voinescu. Fiecare dintre PDL-iştii participanţi la seminariile şi prelegerile sponsorizate de fundaţiile „Hanns Seidel” şi „Konrad Adenauer” nu a făcut altceva decât să promoveze doctrina, idealurile şi principiile partidului de proveniență, deşi invitaţia le era adresată în calitatea lor de înalți oficiali ai Guvernului României.

„Konrad Adenauer” şi asociaţia condusă de Baconschi au organizat, în 2011, şcoala de vară „Demokratia”. În judeţul Botoşani, s-a desfăşurat, în iunie 2011, şcoala de vară „Democraţia între libertate şi responsabilitate”, prilej cu care FCD şi „Konrad Adenauer” li s-au adresat tinerilor aspiranţi la poziţii de lideri, cărora le-au vorbit Mihail Neamţu, Adrian Papahagi, Radu Carp şi Theodor Paleologu.

În octombrie 2011, la Berlin, Teodor Baconschi a susţinut la Fundaţia „Konrad Adenauer”, conferinţa „Viitorul Uniunii Europene – o viziune creştin-democrată”, prilej cu care a vorbit despre viitorul proiectului european în vremuri de criză. Conform materialului de promovare, „creştin democraţii au datoria să continue proiectul lui Adenauer, De Gasperi şi Schuman, pentru a salva Europa de la dezbinare şi irelevanţă”.

Fundaţia „Konrad Adenauer” a finanţat şi tipărirea suplimentului „Caritas” de la „Revista 22”, prin colaborarea cu FCD şi Institutul de Studii Populare, coordonat de Mihail Neamţu. „Revista 22” a fost şi este susţinătoare a preşedintelui Traian Băsescu, la fel şi Mihail Neamţu, cel care graţie orientărilor politice, a primit, de-a lungul timpului, funcţii în diverse instituţii, cum ar fi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Acest institut a fost creat în 2010 de Traian Băsescu, un reprezentant de bază al statului român la Anvers, înainte de 1989.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc – condus de Vladimir Tismăneanu, secondat de Mihail Neamţu – a fost sponsorizat de Fundaţia „Konrad Adenauer”, la fel ca şi Ministerul Educaţiei, într-un proiect care viza instruirea profesorilor de istorie. Concret, IICCMER a editat un manual despre perioada comunistă, din care profesorii de istorie, participanţi la cursul de mai sus, ar fi trebuit să studieze atrocităţile comise de regimul comunist şi să le predea, apoi, elevilor.

În urma alegerilor din 2008, au fost votaţi doar şapte parlamentari evanghelici, baptişti şi penticostali, toţi făcând parte din Partidul Democrat Liberal: Lucian Riviş Tipei (Arad), Nicolae Jolţa (Bihor), Orest Onofrei (Suceava), Mircea Lubanovici (Diaspora), Gheorghe David (Timiş) Marius Dugulescu (Timiş) şi Iosif Veniamin Blaga (Hunedoara). Realitatea însă a fost alta.

Nucleul neoprotestanţilor din PDL începe cu fostul premier Emil Boc, care este penticostal, la fel ca şi fostul primar de Cluj-Napoca, Sorin Apostu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, deputatul Daniel Buda, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Radu Țîrle. Deputatul Lucian Tipei este chiar fiul pastorului Pavel Tipei, şeful Cultului Penticostal din România, prieten la cataramă cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi acesta, dar şi socrul său, Gheorghe Seculici, fiind apropiaţi de penticostali.

Emil Boc a negat că este penticostal, însă a omis un detaliu: cei 300.000 de dolari luaţi de la pocăiţi. Conform Primăriei Cluj-Napoca, „Emil Boc a salutat finalizarea,a demersurilor comunităţii române penticostale din zona Chicago, inclusiv a Bisericii Philadelphia, legate de colectarea unor importante fonduri (aproximativ 300.000 USD) destinate îndepărtării efectelor inundaţiilor din România, urmând ca această sumă să fie direcţionată, prin intermediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, susţinerii proiectelor de refacere a zonelor afectate de calamităţi”.

Anghel Florin Serghei, William Brânză, Daniel Buda, Marius Dugulescu, Alin Popoviciu, Lucian Riviş-Tipei, Badea Riceard, penticostali PDL-işti, au propus, în preajma alegerilor prezidenţiale din 2009, proiectul de lege pentru stabilirea parteneriatului dintre stat şi biserică în domeniul asistenţei sociale, adoptat în luna decembrie a acelui an, de Camera Deputaţilor. Concret, proiectul prevedea ca toate bisericile din România, inclusiv cea penticostală, să primească ajutor de la stat.

Vasile Blaga a făcut, la începutul lui 2010, o vizită în Atlanta, Georgia, fiind însoţit de pastorul Paul Negruţ, de la Biserica Baptistă „Emanuel” din Oradea. Nici Ambasada României din SUA, nici consulul onorific al României din Atlanta, nu au fost înştiinţaţi de această acţiune, afirmându-se că vizita lui Blaga, pe atunci ministru de Interne, a fost ferită de ochii curioşilor. Penticostalii români care frecventau Philadelphia Romanian Church au ştiut din timp de această vizită, fiind invitaţi să participe la întâlnirea cu liderul PDL. Ortodocşii români au fost deranjaţi de hotărârea fostului ministru de Interne. Părintele ieromonah DR. Chesarie Bertea a cerut explicaţii reprezentanţilor Ambasadei Române. Dacă prima reacţie a acestora a fost de a nega zvonurile, la câteva săptămâni un funcţionar al Ambasadei i-a confirmat preotului vizita lui Blaga în Atlanta.

Mircea Lubanovici, penticostal de seamă, a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 3, fiind şi membru supleant al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO. La 27 de ani, Mircea Lubanovici a emigrat, împreună cu soţia sa, în SUA, mai exact în Chicago, unde a absolvit „Harry Truman Community College”. În calitatea sa de deputat de Diaspora, Lubanovici a organizat conferinţe şi simpozioane în comunitatea română penticostală, inclusiv şi-a introdus electoratului colegii politicieni, cum ar fi penticostalul Radu Ţârle, senator de Bihor, deputatul de Caraş-Severin, tot penticostal, Valentin Boşneag şi Ioan Moldovean, neoprotestantul preşedinte al Alianţei Evanghelice Române. Toţi cei menţionaţi mai sus, inclusiv şeful Consulatului General al României din Los Angeles, Cătălin Ghenea, au participat, în Arizona, la o serie de conferinţe sponsorizate de Biserica Baptistă „Happy Valley”. Românii de alte confesiuni, care doreau să stea de vorbă cu consulul Cătălin Ghenea erau nevoiţi să plătească „o taxă de intrare”, de 20 de dolari, pe care nu se oferea nicio chitanţă sau alt act.

William Brânză, deputat PDL de Diaspora, a cărui apartenenţă la cultul penticostal nu mai este o necunoscută, se ocupă tot de problemele românilor din afară. În plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, Brânză a mers în Franţa, unde a participat la o întrunire a comunităţii penticostale din Paris.

Dănuţ Liga, de confesiune adventistă, este un alt deputat democrat-liberal a cărui relaţie de prietenie cu pastorul adventist Viorel Patrană a fost demonstrată. Acesta din urmă a deţinut mai multe companii în SUA şi Marea Britanie, care au avut de câştigat din tombola „100% Adevărat”, desfăşurată la OTV.

Viorel-Riceard Badea, senator PDL, adept al cultului penticostal de peste Ocean, îşi desfăşoară activitatea în circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul în afara României, fiind şi secretar al Comisiei Românilor de Pretutindeni, precum şi membru al Comisiei pentru politică externă.

Marius Dugulescu, preot baptist, fiul pastorului Petru Dugulescu, fost deputat de PNŢCD, a ajuns, prin sprijinul dat de PDL, în funcţia de deputat de Timiş. Totuşi, Dugulescu, vicepreşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi naţionale, din Camera Deputaţilor, va participa la alegerile din 9 decembrie, în calitate de membru al PP-DD. Dugulescu este apropiat şi de democrat-liberalii Sever Voinescu şi Teodor Paleologu, aceştia participând la conferinţa „Valorile creştin-democrate, Valorile Europei Unite”, organizată de către deputatul PDL Marius Dugulescu.

Daniel Negrea, deputat PDL şi penticostal, ocupă şi funcţia de consilier judeţean în Arad, dar, în perioada 2005-2009, a fost membru în Consiliul Europei, prezidat de Jose Manuel Barroso.

Cuzman Cionca, pastor, membru PDL, nu se sfieşte să facă politică în biserica Penticostală în care predică. În preajma referendumului de demitere a preşedintelui, Cionca a pledat în favoarea lui Traian Băsescu, transmiţându-le enoriaşilor săi că „Tot ceea ce s-a întâmplat în România în ultima săptămână, noi, păstorii voştri, nu suntem de acord. Este uzurparea statului de drept (…) Nu suntem de acord nici cu atitudinea fraţilor noştri, care nu mai ştiu în ce partid sunt. Eu am fost pro şi încă sunt pro unei politici verticale, sănătoase. Noi suntem pro Constituţia. Sunt nişte gunoaie toţi, dar vrem ca legea să fie respectată”. Folosind un limbaj necreştin, Cionca îi motiva pe penticostalii săi să meargă la vot şi să pună ştampila „împotriva uzurpării statului de drept”.

Vasile Ţânţaş, şeful cultului penticostal din zona Oaşului, a beneficiat de finanţări consistente din Statele Unite ale Americii. Ţînţaş a făcut afaceri cu Ioan Oltean, Gheorghe Seculici şi Gheorghe Falcă, toţi trei făcând parte din culte neoprotestante. Oltean şi Falcă i-au convins pe liderii judeţeni PDL din Satu Mare să accepte candidatura unuia dintre fiii lui Ţânţaş, Samuel, fostul subprefect din Satu Mare, acest serviciu costându-l 1,5 milioane de euro.

Traian Igaş, fost ministru de Interne, membru PDL, este adventist de ziua a şaptea, fiind şi cel care a încântat electoratul prin cântări de pe scenele organizate cu ocazia mitingurilor democrat-liberale. Igaş este şi membru în Comisia Românilor de Pretutindeni, având ca scop atragerea voturilor de la cei din diaspora.

Mircea Man, democrat-liberalul care a câştigat preşedinţia Consiliului Judeţean Baia Mare ajutat de Episcopia Ortodoxă, s-a sucit. Man este susţinut de penticostalii din Maramureş, în schimbul unui imobil în care neoprotestanţii să îşi desfăşoare întrunirile.

Nicolae Bud, parlamentar PDL, a fost împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man, secretarul PDL Maramureş, Gheorghe Marian, fostul subprefect al Maramureşului, Constantin Boloş, Fănică Pop, fostul candidat la Primăria din Baia Mare, Ioan Indre, fost democrat-liberal, primarul din Ulmeni, Lucian Morar, edilul comunei Gârdani, Gheorghe Tătăran şi primarul comunei Fărcaşa, Ioan Stegran, membru înscris în comunitatea penticostală, în 2010, la inaugurarea Bisericii Penticostale Betel din comunca Fărcaşa.

Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, are strânse legături cu adventiştii de ziua a şaptea. A participat la simpozionul intitulat „Libertatea religioasă – factor de armonie socială”, organizat de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din Gura Humorului, în parteneriat cu Asociaţia Naţională „Conştiinţă şi Libertate”, de asemenea, de cult neoprotestant.

Ionică Pop, consilier PDL Cluj, este susţinător al cultului adventist. În 2011, el a afirmat public că face parte din consiliul de administraţie al Liceului Adventist „Maranatha”, pentru ca reprezentanţii CJ să dispună evacuarea elevilor ortodocşi dintr-o clădire dorită de conducerea liceului adventist.

Victor Fărăgău, Gheorghe Stănişte, David Ilie, Vasile Boari, Ioan Lupoian, Mircea Căpuşan, Gavril Moldovan şi Gabi Covală, toţi neoprotestanţi şi fideli PDL, au întemeiat o formaţiune-satelit a acestui partid, Uniunea Creştin Democrată din România (UCDR).

Aderarea României la Schengen, la mâna penticostalilor

Biserica Penticostală Română l-a invitat, în 2011, în ţara noastră, pe Wolfgang Grefe, consilier guvernamental al Germaniei, consul onorific al mai multor state din zona baltică, membru al Comisiei Sociale de Sănătate atât în Guvernul Germaniei, cât şi pe lângă Comisia Europeană. Rolul vizitei a fost acela de a dezbate integrarea în spaţiul Schengen şi relaţiile de colaborare între ţările europene. Fiind o activitate decisă de Biserica Penticostală, delegaţia română a fost reprezentată de senatorul PDL Gheorghe David, adept al acestui cult neoprotestant.

Sponsorizare ilegală

Legea 334 din 2006 privind finanţarea partidelor politice interzice, expres, ca partidele politice să primească donaţii de la partide sau organizaţii internaţionale. Niciun organ de urmărire penală nu s-a sesizat până în acest moment, deşi evenimentele organizate de PDL pe banii celor două fundaţii au fost prezentate pe larg, inclusiv cu sursele de finanţare.

Legea 334 din 2006 prevede, la articolul 11, alineatul 1: „Acceptarea donaţiilor din partea altor state ori a organizaţiilor din străinătate, precum şi din partea persoanelor fizice sau juridice străine este interzisă”. Alineatul 2 al acestui articol este cel de care ar putea să se folosească liderii PDL, pentru a scăpa de răspunderea penală: “Fac excepţie de la prevederile alin. (1) donaţiile constând în bunuri materiale necesare activităţii politice, dar care nu sunt materiale de propagandă electorală, primite de la organizaţii politice internaţionale la care partidul politic respectiv este afiliat sau de la partide politice ori formaţiuni politice aflate în relaţii de colaborare politică. Pot fi primite şi materiale de propagandă care se folosesc numai în cadrul campaniei electorale pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European”. Apărarea acestora ar fi însă plină de goluri, pentru următoarele argumente: PDL nu a primit bunuri materiale necesare desfăşurării activităţii, ci sume imense de bani folosite pentru instruirea şi recrutarea de viitori oameni politici. Acţiunile liderilor PDL, reflectate în detaliu în presă, au constituit mijloace de propagandă electorală, care le-au servit la strângerea de voturi.

Gratitudinea lui Băsescu

În semn de mulţumire pentru tot sprijinul financiar oferit PDL-ului, preşedintele României, Traian Băsescu, cel care, constituţional, nu are voie să promoveze politica vreunui partid, l-a decorat,cu Ordinul Naţional „Pentru Merit”, în grad de comandor, pe fostul director al Fundaţiei „Konrad Adenauer”, Holger Dix. Bineînţeles, cuvintele de laudă nu au întârziat să apară din partea Administraţiei Prezidenţiale, care a transmis că evenimentul a avut loc „în semn de înaltă apreciere pentru crearea unui climat de colaborare activă, pe toată durata mandatului (…), pentru susţinerea şi îmbunătăţirea performanţelor academice ale elevilor şi studenţilor care au primit burse de studiu sau au participat la programe de cercetare finanţate de fundaţie”.

În 2010, la Sinaia, a fost lansat proiectul „Cursurile de management politic”, prin care s-a propus organizarea de lecţii de formare de traineri interni, specializaţi în managementul politic. Tinerilor din PDL le-a fost asigurată finanţarea programului de cele două fundaţii partenere ale democrat-liberalilor, respectiv „Konrad Adenauer” şi Institutul de Studii Politice.

Tot Institutul de Studii Populare şi Fundaţia „Konrad Adenauer” au finanţat şi Şcoala Judeţeană de formare politică de la Botoşani, desfăşurată în perioada 10-12 iunie 2011, sub numele „Codrii de aramă”. Întregul Birou Permanent Naţional al OT PDL, lideri politici naţionali şi locali, au susţinut traininguri pentru cei peste 100 de cursanţi.

În perioada 15-17 iulie 2011, fundaţia „Konrad Adenauer” – în colaborare cu Institutul de Studii Populare, Centrul pentru Studii Europene – a finanţat proiectul Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal, cu titlul „Tinerii – viitorii lideri în administraţia publică din România”, organizat la Moreni, Dâmboviţa.

Fundaţiile prietene ale Partidului Democrat Liberal, respectiv Institutul de Studii Populare, Center for European Studies şi Fundaţia „Konrad Adenauer”, au plătit, o dezbatere a PDL-ului, organizată la Hotelul Ramada din Bucureşti. Tema acestei întruniri a reprezentat-o reforma asistenţei medicale în România, liderii PDL redactând un document strategic, care să stea la baza obţinerii banilor europeni.

Tinerii din Partidul Democrat Liberal au participat,la Şcoala Politică Regională, intitulată ,,Măsuri asumate. Comunicare şi politici publice ale doctrinei populare”. Evenimentul a fost organizat la Cluj-Napoca, din banii fundaţiei „Konrad Adenauer” şi ai Institutului de Studii Populare.

O altă manifestare a PDL-ului, finanţată de fundaţia „Konrad Adenauer”, a fost o conferinţă organizată – „Valorile dreptei, dreapta valorilor” a fost titlul dezbaterii care a adunat la un loc membri ai PDL, ai PNŢCD, respectiv ai Forţei Civice. Acelaşi tip de manifestaţie, plătită tot din banii nemţilor.

Nici Fundaţia „Hanns Seidel” nu s-a lăsat mai prejos, cheltuind şi ea sume importante de bani cu şcolirea tinerilor democrat-liberali. În perioada 13-16 octombrie 2011, în Bucureşti, s-a desfăşurat Şcoala Naţională de Comunicare Politică, proiect organizat de Tineretul Democrat-Liberal şi finanţat de Institutul de Studii Populare, împreună cu fundaţia germană „Hanns Seidel”. 2011 a fost al patrulea an consecutiv în care PDL a beneficiat de banii celor de la „Hanns Seidel”, pentru organizarea acestui tip de eveniment.

Plătit din fondurile fundaţiei „Hanns Seidel” pentru a-şi lansa volumul „Noua şcoală de gândire a dreptei”, a fost şi jurnalistul Cristi Pătrăşconiu, un apropiat al PDL. La lansare au participat PDL-işti importanţi, printre care şi fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei.

Fundaţia Uniunii Creştin-Sociale din Germania, Hanns Seidel Stiftung, împreună cu Fundaţia Partidului Popular European – Centre for European Studies – şi cu Institutul de Studii Populare – o fundaţie apropiată PDL, a organizat Şcoala de training pentru femeile democrat-liberale, intitulată „Respect pentru România, Respect pentru Femei”. Evenimentul a fost organizat în luna septembrie a anului curent, la Costineşti, unde au fost prezenţi lideri naţionali ai Partidului Democrat Liberal, în frunte cu Vasile Blaga.

PDL nu a fost singura formaţiune importantă din România care a beneficiat de sponsorizări ilegale din partea celor două fundaţii. Ministere cruciale pentru funcţionarea statului au fost îmbibate de banii celor de la „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel”. Ministerul Justiţiei a primit, de-a lungul anilor, sume importante de la „Konrad Adenauer”, bani utilizaţi atât pentru seminarii care vizau formarea profesională a judecătorilor şi procurorilor, cât şi pentru achiziţionarea diverselor echipamente de care aceştia aveau nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea. Cel de-al doilea minister esenţial pentru menţinerea ordinii de drept, care a primit bani de la atare fundaţii, a fost Ministerul Administraţiei şi Internelor – susţinut financiar de „Hanns Seidel”. De la dotare până la antrenamente şi seminarii care aveau drept scop schimbarea mentalităţii angajaţilor MAI într-una conformă cu standardele europene, cele mai importante fonduri au venit de la fundaţiile nemţeşti. Alte două ministere la fel de importante, care au fost finanţate de „Hanns Seidel”, au fost Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii.

Începuturile fundaţiilor în România

Fundaţia „Konrad Adenauer” este prezentă în România încă din 1991, când a început să desfăşoare activităţi de educaţie politică şi consultanţă pentru partidele de dreapta din România. Creată după Al Doilea Război Mondial, fundaţia poartă numele lui Konrad Adenauer, primul lider al Uniunii Creştin Democrate, coaliţie de catolici şi protestanţi care, sub conducerea sa, a devenit formaţiunea dominantă în Germania. Cancelarul Angela Merkel este membru al board-ului director al fundaţiei care este finanţată cu banii guvernului federal şi ai landurilor. Fundaţia are sute de filiale, pe tot globul, birourile naţionale acţionând ca centre de comandă pentru acţiunile de „promovare a culturii civice”, pe care Merkel – prin CDU – le întreprinde. Fundaţia îşi susţine „proiectele” din diverse state, cu sume ce variază între 100 şi 200 de milioane de euro.

Relaţia „Konrad Adenauer” – „Hanns Seidel” – Traian Băsescu

Iniţial, cele două fundaţii au fost promotoare ale PNȚCD şi UDMR, pompând sume importante în cele două formaţiuni, ajutându-le să intre în marea familie a PPE, cu statut de observator până la aderarea României la UE. După anul 2000, când neintrarea în Parlament a ţărăniştilor a dus la degringolada din PNȚCD şi la destructurarea formaţiunii creştin-democrate, situaţie la care Traian Băsescu a contribuit din plin, fundaţiile hegemonice germane au realizat că au nevoie în România de un reprezentant politic mai puternic. Atenţia lor s-a îndreptat către PD, reprezentant, la acea vreme, al Internaţionalei Socialiste, dar care, cu un Traian Băsescu la conducere, putea fi adus în sânul PPE. Pentru popularii europeni, care, la alegerile din 2008, doreau să-şi consolideze poziţia în Parlamentul European, relaţia cu liderii PD a devenit extrem de importantă. Popularii europeni şi reprezentanţii celor două fundaţii şi-au intensificat demersurile, astfel încât, în 2006, formaţiunea condusă de Emil Boc a decis că poate trece de la doctrina social-democrată, la cea populară. După aderarea României la UE, în ianuarie 2007, PD – devenit ulterior PDL, a ajuns membru cu drepturi depline al PPE, alături de UDMR şi PNȚCD.

În ultimii ani, cele două fundaţii au ajuns la concluzia că trebuie să se orienteze către un alt personaj politic – desigur, tot un reprezentant al PDL -, care ar putea fi candidatul dreptei la alegerile prezidenţiale din 2014. Coincidenţă sau nu, în octombrie 2010, la o zi după vizita Angelei Merkel în România, Baconschi şi-a lansat la Bucureşti, cu mare tam-tam, Fundaţia Creştin Democrată, unde preşedintele de onoare al Fundaţiei „Konrad Adenauer” a fost invitat de onoare. Se pare că FCD este finanţată cu bani frumoşi atât de „Konrad Adenauer”, cât şi de „Hanns Seidel”, însă ambele fundaţii neagă că ar avea vreo legătură financiară cu fundaţia fostului ministru de Externe.

Băsescu, ochit din epoca CDR-ului

Alegerea popularilor europeni nu a fost întâmplătoare. În pofida opoziţiei manifestate la început de PNȚCD şi UDMR, popularii europeni au optat pentru partidul condus, până în 2004, de Traian Băsescu, personaj cunoscut multor lideri occidentali încă din timpul guvernării CDR, perioadă în care nu a fost doar ministru al Transporturilor, ci şi împuternicit al Guvernului României în relaţiile cu FMI şi Banca Mondială, negociind toate acordurile păguboase de privatizare de la acea vreme.

Despre implicarea făţişă a Germaniei, implicit a cancelarului Angela Merkel, în proptirea lui Băsescu, la referendumul din această vară, nu s-a vorbit doar acum. Acelaşi lucru s-a spus şi în 2009, după realegerea sa pentru încă un mandat de cinci ani, când a fost invocată teza implicării Berlinului în asigurarea menţinerii lui la Cotroceni. Un rol major l-a jucat şi atunci fundaţia „Konrad Adenauer”, care i-a dat o mână de ajutor candidatului Băsescu, prin tot felul de acţiuni menite să promoveze imaginea candidatului democrat-liberal. În acest sens a fost organizat Forumul „România în anul 2020 – perspective de viitor”, unde invitat de onoare a fost „Excelenţa Sa, Preşedintele României, Traian Băsescu”. Fundaţia „Hanns Seidel” şi-a adus, la rândul său, aportul, organizând, în noiembrie 2010, la Bruxelles, – în colaborare cu MAI -, o masă rotundă pe tema „progresele României pentru aderarea la Spaţiul Schengen”, unul dintre obiectivele majore ale lui Băsescu în campania electorală.

Baconschi, pe mărci germane

Fundaţiile care au spart gheaţa la începutul anilor ’90, punând printre primele piciorul în România, au fost „Konrad Adenauer”, legată ombilical de partidul CDU (Uniunea Creştin-Democrată), partid aflat la putere în Germania, şi Fundaţia „Hanns Seidel”, conexată la Uniunea Social Creştină (CSU), ambele think-tank-uri oficiale ale Partidului Popular European. În ultimii 20 de ani, cele două fundaţii au devenit tot mai active în state precum Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cehia şi Ucraina, acordând suport substanţial liderilor politici agreaţi sau furnizând asistenţă unor asociaţii „de elită”, care se pretind a fi „vocea” opiniei publice. Ambele au tradiţie în a desfăşura un lobby intens în statele est-europene, aşa cum s-a întâmplat şi în România, mai întâi prin sprijinul acordat PNȚCD şi UDMR. Ulterior „Hanns Seidel” şi „Konrad Adenauer” s-au implicat masiv în susţinerea lui Traian Băsescu – inclusiv la alegerile prezidenţiale din 2009 – a PDL-ului, a Institutului de Studii Populare al democrat-liberalilor şi a Fundaţiei Creştin Democrate (FCD), conduse de Teodor Baconschi. Ambele oferă burse pentru studenţii români, cu scopul clar de a forma o elită care va lucra, în cele din urmă, pentru interesele germane din România.

PPE în România şi în Europa

Prin bunăvoinţa guvernului de la Berlin, milioanele de euro intrate în conturile fundaţiilor afiliate celor mai importante partide politice din Germania sunt puse apoi la dispoziţia grupărilor sau a partidelor politice din statele-satelit, sub forma diverselor proiecte de activităţi sociale, culturale sau de informare. În cazul celor două fundaţii – „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel” -, în fostele state comuniste, banii au ca destinaţie, în mod firesc, formaţiuni şi lideri care fac parte din marele partid al popularilor europeni. Pe această listă se regăsesc Boiko Borisov – premierul bulgar, Donald Tusk – şeful guvernului polonez, Iulia Timoşenko – fostul premier ucrainean, Viktor Orban – prim-ministrul ungar, cu tot cu partidele lor de centru-dreapta, dar şi alte personaje politice din Europa. Tot cu suportul celor două fundaţii au fost propulsaţi la cârma Uniunii Europene doi lideri importanţi ai marii familii a PPE – portughezul Jose Manuel Durrao Barroso, în 2009, pentru un al doilea mandat la şefia Comisiei Europene, precum şi belgianul Herman Van Rompuy, în fruntea Consiliului European. Pentru a-şi atinge scopurile, inclusiv pentru a-şi asigura prezenţa pe scena politică a ţărilor în care şi-au făcut intrarea, fundaţiile germane sunt dispuse să cheltuiască oricât. Dacă, spre exemplu, în anii ’90 bugetul fundaţiei „Konrad Adenauer” era de peste 220 de milioane de mărci, din care jumătate era destinată proiectelor din Europa Centrală şi de Est, în ultimii ani, fundaţia a ajuns să dispună de sume care variază între 100 şi 200 de milioane de euro.

Deşi dezideratele declarate ale fundaţiilor afiliate celor două mari partide ale Germaniei, CDU şi CSU, sunt acelea de a promova creştin-democraţia şi valorile democratice, tendinţa lor de a domina scena politică din mai toate fostele state comuniste, dar şi din alte colţuri ale lumii, i-a îndreptăţit pe unii comentatori politici să vorbească de anumite scopuri obscure. Concret, fundaţiile „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel” s-au transformat în instrumente-cheie ale politicii externe a Germaniei. În majoritatea cazurilor, fundaţiile sprijină forţe politice de centru-dreapta, fie aflate în Opoziţie, pentru a le ajuta să preia puterea, fie partide care se găsesc deja la guvernare, dar care au nevoie de „parteneri” şi de sprijin extern pentru a rămâne pe poziţii.

Partidul lui Tusk, ajutat de „Konrad Adenauer”

Una dintre primele ţări în care fundaţiile germane au pus piciorul a fost Polonia. Teoretic, fundaţiile afiliate la CDU şi CSU au exercitat activităţi sociale, acordând subvenţii pentru diverse programe. Practic, doar anumite medii bine alese au beneficiat de sumele respective. Exemplul elocvent este cel al fundaţiei „Konrad Adenauer”, care, formal, sprijinea centrele creştin-democrate de cercetare şi anumite asociaţii de promovare a democraţiei, însă un suport consistent revenea unor grupări politice. Fundaţia legată de partidul Angelei Merkel şi-a fixat drept principal partener politic formaţiunea „Platforma Civică”, a premierului Donald Tusk, deşi acest partid nu prea are nimic în comun cu democrat-creştinii, în timp ce la Varşovia există o serie de organizaţii creştin-democrate autentice. Politicienii din partidul lui Tusk, consilierii şi miniştrii săi au fost invitaţi în permanenţă la diversele conferinţe, simpozioane sau evenimente organizate pe bani frumoşi de fundaţia „Konrad Adenauer”. De asemenea, în 2010, însuşi preşedintele fundaţiei „Konrad Adenauer”, Hans-Gert Pottering, şi-a manifestat, în mod făţiş, sprijinul pentru candidatul Platformei Civice la alegerile prezidenţiale, Bronislaw Komorowski, apreciind apartenenţa acestuia la marea familie a popularilor europeni.

Premierul bulgar, omul lui Merkel

Și în Bulgaria, partidele germane îşi exercită propria influenţă asupra vieţii politice, prin intermediul fundaţiilor legate ombilical de ele. Cele mai active sunt tot „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel”, al căror sprijin merge spre partidul GERB, de centru-dreapta, al premierului Boiko Borisov. Lucru care reiese chiar dintr-o cablogramă, în care şeful guvernului de la Sofia, acuzat de legături cu mafia bulgară a anilor ’90, se lăuda în faţa diplomaţilor americani cu sprijinul pe care îl are din partea fundaţiilor „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel”, dar şi cu relaţia sa foarte bună cu Angela Merkel şi PPE. De altfel, creştin-democraţii germani l-au sprijinit pe Borisov în timpul campaniei electorale din 2009, o serie de experţi ai celor două fundaţii ajutând logistic şi financiar partidul GERB să îşi prezinte programul. Admirator înfocat al premierului ungar Viktor Orban, Borisov a decis anul acesta să facă o nouă lege a presei, deranjat de atacurile la adresa sa. La noul act normativ vor lucra experţi ai celor două fundaţii germane.

Orban, medalie de la „Hanns Seidel”

Premierul ungar Viktor Orban, apropiat al CDU şi CSU, are, de asemenea, legături strânse, prin partidul său FIDESZ, cu cele două fundaţii germane. Și în Ungaria, banii guvernului german sunt alocaţi pentru diversele conferinţe şi şcoli de vară la care liderii FIDESZ îşi expun ideile. Ca semn al relaţiilor foarte bune dintre politicianul maghiar şi fundaţiile germane, în 2001, Orban a primit din partea fundaţiei „Hanns Seidel” premiul . În 2003, graţie fondurilor unor ONG-uri controversate – precum Open Society, al magnatului american George Soros – şi mulţumită fundaţiilor germane, aşa-numitele „revoluţii portocalii” au dat pe mâna Occidentului fostele state sovietice Georgia şi Ucraina. Fundaţiile germane au legături strânse cu partidul fostului premier Iulia Timoşenko, pe care l-au ajutat să intre în familia PPE. Caracatiţa finanţărilor germane a ajuns şi în Slovacia, unde cele două mari fundaţii s-au implicat în susţinerea unor entităţi politice, încălcând astfel legislaţia ţării, care interzice partidelor să primească fonduri din partea unor organizaţii străine.

Autori: Voichiţa Răşcanu, Ruana Ceauşescu și Luciana Pop

Sursa: Justitiarul

APADOR-CH nu și-a asumat public amendamentul ce îi trimite la închisoare pe părinții care nu-și vaccinează copiii

„Dreptul la libertate, dreptul la viață sunt chestiuni care, dacă e necesar într-o societate democratică, pot fi restrânse.”



„Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) este o organizație neguvernamentală, non-profit, înființată în 1990, care acționează pentru protecția drepturilor omului și pentru stabilirea echilibrului atunci când acestea sunt în pericol sau sunt încălcate.” Asta scrie pe site-ul organizației.

Proiectul de lege care prevede vaccinarea obligatorie încalcă, în mod flagrant, mai multe dintre drepturile prevăzute în Convenția Europeană a Drepturile Omului: libertatea de gândire, de conștiință și de religie, dreptul la respectarea vieții private și de familie, dreptul la viață, libertatea de exprimare. Dar APADOR-CH susține că restrângerea acestor drepturi „apare ca fiind necesară pentru protejarea sănătății și chiar a vieții atât a copilului nevaccinat, cât și a celorlalți copii, din colectivitate”.

Mai mult, APADOR-CH este autoarea amendamentului ce prevede pedepse cu închisoarea pentru părinții care nu-și vaccinează copiii. Amendamentul a fost propus de deputata PNL Adriana Săftoiu, și apoi însușit de Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaților.

Ieri, la dezbaterile/audierile din Comisia pentru Sănătate, a fost prezentă și Maria-Nicoleta Andreescu, director executiv al APADOR-CH, care a prezentat un punct de vedere „formulat strict din perspectiva drepturilor omului, așa cum sunt ele consacrate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Este și o discuție despre drepturile omului, pentru că se invocă atât dreptul la viață privată și de familie, cât și libertatea de gândire și de conștiință a părinților, în mare, dar și a unor adulți. Pe de altă parte, este vorba de posibilitatea de a afecta dreptul la viață, fie a copilului sau a celui vaccinat, fie, în sens mai larg, sănătatea publică. Existând această discuție, despre echilibru între drepturile enumerate, vreau să precizez că în Convenția Europeană a Drepturilor Omului foarte puține drepturi sunt drepturi absolute, care nu pot fi niciodată restrânse. De exemplu, un drept absolut este dreptul de a nu fi supus torturii. Dreptul la viață privată și libertatea de gândire și conștiință sunt drepturi relative, asta însemnând că ele pot fi limitate, restrânse, atunci când limitarea urmărește un scop legitim, când limitarea este necesară și este proporțională cu scopul urmărit”, a declarat Andreescu.

Este scopul urmărit legitim, în cazul legii vaccinării? „Plec de la premisa că vaccinarea este o problemă de sănătate publică. Ca urmare, dacă este o problemă de sănătate publică, și scopul legiuitorului este acela de a îmbunătăți starea de sănătate a populației, din punctul nostru de vedere, scopul este unul legitim și necesar într-o societate democratică. Apoi, având în vedere că din textul legii reiese că ingerința în dreptul la viață privată și de familie este una proporțională, graduală, noi, la APADOR-CH, am tras concluzia că obligativitatea vaccinării nu este o încălcare a drepturilor omului”, a precizat Andreescu. Și gata, a încheiat cu mulțumiri, fără să facă vreo referire și la amendamentul care-i trimite la închisoare pe părinți, limitându-le deci dreptul la libertate.

O oră mai târziu, în aceeași sală a Comisiei pentru Sănătate, deputatul ALDE Varujan Vosganian spunea despre legea privind vaccinarea obligatorie că „dezvoltă un sistem de persecuție. Și, ca să vedem până unde ajunge, am luat amendamentul doamnei Săftoiu (n.r. – al APADOR-CH), care este halucinant: cel care face un vaccin prost nu pățește nimic, decât ia profit, iar părintele care are un copil, care nu-i clar dacă a murit de-o boală, poate să facă 25 de ani de pușcărie”.

Deputatul ALDE nu știe că acest amendament le aparține, de fapt, celor de la APADOR-CH. Ȋnsă doamna Andreescu, cu siguranță, știe. Dar nu spune nimic, tace și ascultă. Nici președintele Comisiei pentru Sănătate, care e moderatorul dezbaterii/audierilor, nu cunoaște paternitatea amendamentului. „Să nu facem referire la amendamentele persoanelor care nu sunt în sală”, apără el dreptul la imagine. Doamna Andreescu tace în continuare. Deși, dacă era convinsă de justețea propunerii sale, putea să apese pe butonul microfonului și să spună: „Acest amendamentul este nostru! Domnu’ Vosganian, probleme?”

A fost însă o liniște deplină, prin care se auzea doar bormașina ce huruia la etajul de deasupra. „Dar e public amendamentul”, s-a apărat Vosganian. „Am vrut să atrag atenția până unde se poate merge”, a adăugat deputat ALDE, și apoi a început să vorbească despre Convenția de la Oviedo. O respectăm sau n-o mai respectăm?Acela a fost momentul în care doamna Andreescu a simțit nevoia să pună punct. „Hai să plecăm, o dă în lucruri electorale” i-a șoptit ea Anei Măiță, președinta Asociației Mame pentru Mame. S-au ridicat amândouă de pe scaune și au ieșit din sală.

Am ieșit după ele, curioasă să aflu de la doamna Andreescu cum se poate ca dreptul la viață să nu fie considerat un drept absolut. Convenția Europeană a Drepturilor Omului spune că acest articol nu este încălcat doar dacă decesul „ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forță” (legitimă apărare, împiedicarea unei evadări sau reprimarea unor tulburări violente/insurecții). Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu spune nimic despre posibilitatea restrângerii acestui drept pentru „protecția sănătății”.

Doamna Andreescu, deosebit de amabilă până în momentul în care a venit liftul, mi-a explicat că „dreptul la libertate și siguranță, dreptul la viață sunt chestiuni care, dacă sunt necesare într-o societate democratică, pot fi restrânse. Să vă dau un exemplu: avem pe cineva, într-un stadion de 50.000 de persoane, cu o bombă. Și, dacă te duci și încerci progresiv să…”, spune ea, în timp ce înaintează progresiv spre ușa liftului deschisă. Și nu mai vrea nici măcar să-și termine ideea. „Nu mai pot, trebuie să plec”, îmi spune. Am rugat-o. Degeaba. „Am plecat, pentru că întârzii”, mă anunță. „Atunci, filmăm aici”, zic și intru și eu în lift.

Aici s-a rupt filmul. I-am spus că știu că amendamentul propus de Adriana Săftoiu a fost, de fapt, al APADOR-CH. „Am spus că nu vă mai dau acordul să mă filmați. Refuz să vă vorbesc acum”, mi-a replicat doamna Andreescu. Am închis camera, respectându-i dreptul la imagine, prevăzut în Codul Civil.

Mai departe însă, cu camera video închisă, am întrebat-o pe doamna Andreescu, din textul amendamentului propus de APADOR – CH, cum ar putea stabili un procuror că, prin nevaccinare, a fost pusă „în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală sau morală a unui copil”. Mi-a răspuns că aceste lucruri există deja în Codul Penal. I-am spus că știu ce prevede infracțiunea de „rele tratamente aplicate minorului” (n.r. – text preluat în amendament cu copy/paste și cu majorarea limitei maxime de pedeapsă), dar că e greu de crezut că lipsa vaccinării poate afecta „dezvoltarea morală sau intelectuală” a unui copil. N-a spus nimic.

Am întrebat-o apoi pe doamna Andreescu dacă Adelina Iacob, mama care și-a îngropat copilul din cauza vaccinului și a cărei poveste doamna Andreescu a auzit-o, în sală fiind, ar trebui trimisă la pușcărie dacă nu-și vaccinează a doua fetiță. Dar deja vorbeam singură (exercitându-mi libertatea de exprimare). Doamna Andreescu nu mi-a mai răspuns. A ieșit din lift, imediat ce ușa s-a deschis.

Autor:  Adriana Oprea-Poescu si Florian Ilinca 

Sursa: Active News

Marele miting al PSD numai după ce Tudorel Toader va cere revocarea din functie a Laurei Kovesi

Un miting grandios trebuie să aibă un motiv cardinal. Altfel devine îmbulzeală, defilare, carnaval.



Eu am tot pledat pentru ieșirea în stradă a simpatizanților PSD acum vreo zece luni când o sută de mii de tefeliști încercau să ne explice cum ei sunt țara, cum votul popular ultra majoritar poate fi considerat facultativ pentru că ar reprezenta doar un bâzdâc de moment al unora care n-au avut ce face în ziua votului. În acele împrejurări, da, motivul cardinal  al unei manifestații mult mai largi și diferit orientate decât cea la care asistam era acela de a repune în drepturi un adevăr decisiv, și anume că poporul înseamnă altceva decât își închipuiau respectivii tefeliști, înseamnă mai mult decât participanții la o chermeză organizată pe Internet.

Între timp, însă, condițiile luptei politice s-au mai modificat. Eduard Hellvig a ordonat (se pare) un pas înapoi amorsatorilor săi de revolte populare de pe Facebook, o parte din ultrașii cu lanterne din ianuarie s-a lămurit cum stau lucrurile în realitate și a decis să nu mai muște la prima gulgută a tembeluțului macoveano – sorosist pe care atât îl duce mintea, să își facă reclamă umblând în chiloți prin metroul bucureștean, în fine, presiunea străzii a mai scăzut și, implicit, s-a moderat și impulsul nedreptățiților tăcuți (dar mulți) de a răspunde cu aceeași monedă.

Acum, din motive complet diferite, ideea unui mare miting PSD a redevenit actuală. Românilor li se prezintă pe bandă rulantă tot mai numeroase și incredibile abuzuri ale fostului binom SRI – DNA. Abuzuri atât de multe și grave încât capul primei jumătăți a balaurului, Coldea, a căzut.

În schimb, rezistă nefiresc, nedrept și antigravitațional, cel de-al doilea cap al balaurului: Kovesi. Asta intrigă! Asta enervează! Asta revoltă!

Nu are rost să mai reiau aici toate grozăviile ce sunt reținute în sarcina Laurei Kovesi: plagiat, poliție politică, sufrageria lui Oprea, pomana porcului, încălcarea repetată a Constituției, atacul la Inspecția Judiciară etc. etc. etc. Dacă până și Curtea de Apel București a acuzat-o recent de abuz în serviciu asupra procuroarei Mihaiela Moraru, apreciind că s-a răzbunat pe aceasta dând-o afară nejustificat din DNA și construindu-i un dosar penal aberant, ce ar mai trebui adăugat?

Românii obișnuiți și normali la cap, pe care nu i-a atins încă filoxera cătușelor cu orice preț, se crucesc și se indignează privind la cea mai mare nedreptate juridică făcută, în prezent,  în numele dreptății juridice: plasarea cu nerușinare, de către unii, a Laurei Kovesi deasupra legilor și a Constituției României. Acei „UNII” sunt, în principal, Ambasadorul SUA la București, președintele Klaus Iohannis și procurorul general al României Augustin Lazăr.

Marele miting al PSD ar trebui îndreptat împotriva statului paralel și, mai ales, împotriva capului acestui stat paralel care este Laura Kovesi. Mutarea centrului de greutate pe „susținerea lui Liviu Dragnea” ar fi o mare prostie. De ce? Pentru că eu, unul (și cred că sunt mulți ca mine), nu aș ieși la protest ca să-l apăr pe Dragnea. În schimb, abia aștept să strig „Jos Kovesi”! Pentru că merită! Și pentru că asta, da, mi se pare o cauză corectă. Chiar patriotică, aș îndrăzni să spun.

Dar…

Nu poți să organizezi tu, partid la putere, un miting pentru susținerea unei măsuri ce depinde, în primă instanță, de tine, și anume propunerea de către Ministrul Justiției a revocării din funcție a Laurei Kovesi. Abia după parcurgerea acestui ultim pas ce stă în puterea executivului PSD se poate vorbi de posibilitatea organizării unui miting uriaș, în condițiile în care Klaus Iohannis ar respinge cererea Ministrului Justiției.

Am văzut apelul de azi al lui Liviu Pleșoianu lansat CEX PSD sub lozinca „OM, NU BINOM!” Sunt, ca mai mereu, de acord cu Liviu Pleșoianu, dar, de data asta, cu un amendament: marele miting să fie planificat numai după ce ministrul Tudorel Toader va cere revocarea din funcție a Laurei Kovesi. Și să aibă, ca unică temă, „JOS STATUL PARALEL!”

Sursa: Contele de Saint Germain

Facebook calcă în picioare Constituția României

Lui Iulian Capsali, liderul Alianței pentru Demnitate Națională, i-a fost blocat contul de Facebook. El afirmă pe pagina personală de pe aceeași rețea de socializare, la care mai are acces: “În mod descalificant, așa cum procedează de la o vreme acestă platformă ideologică de dezinformare și manipulare, mi-a fost blocat contul pentru “motivul” absolut hilar că am preluat o postare a deputatului Daniel Gheorghe prin care apăra Polonia de intruziunea neomarxistă a elitelor UE.



Este interesant că această blocare a venit după articolul în care au fost devoalate legăturile BigPharma cu diverși medici vaccinisti de la noi…

Rog prietenii care au audiență mai mare să anunțe faptul că 30 de zile voi fi de găsit aici, pe pagina publică. Vă mulțumesc și vă doresc numai bine!”

Cenzurarea lui Capsali dovedește încă odată că această platformă de socializare a devenit un loc al cenzurii, unde se încearcă reducerea la tăcere a personalităților care sunt împotriva corectitudinii politice, a dictatului multinaționalelor, globalizării fără discrnământ și pro-familie.

În ultima perioadă, ca să vă faceți o imagine de ansamblu, menționăm că au fost blocați pe Facebook, pentru ideile lor, Patrick André de Hillerin, Mirel Curea, Alexandru Petria, Constantin Gheorghe, Bogdan Duca, Paul Hitter și Mirel Palada. Ei sunt numele cele mai cunoscute, dar sunt mulți alții în aceeași situație nedreaptă.

Problema este îngrijorătoare și reprezintă o acțiune antidemocratică meticulos concertată. „Ne aflăm în fața unei tentative de intimidare, a unei încercări de-a reduce influența vocilor neconvenabile, de-a le neutraliza. Aștept să ia poziție în privința acestui abuz și politicienii români, nu să stea ca momâile, deoarece Facebook încalcă dreptul la libera exprimare înscris în Constituție, chestiune de-o gravitate extremă. În aceeași direcție, se impune intervenția Avocatului Poporului. Mă gândesc că ar merita să dăm în judecată Facebook, în grup, poate se găsește și un avocat care să accepte cauza pro bono. Este abominabil, seamănă cu cenzura de pe vremea comuniștilor, o nesocotire a democrației, ceea ce este inadmisibil și de nenegociat”, ne-a declarat scriitorul Alexandru Petria, al cărui cont este încă blocat pe Facebook.

Autor: Laurentiu Nicodim

Fostul șef SPP Dumitru Iliescu: ”Statul Paralel lucrează din plin, a INTERZIS difuzarea interviului pe care l-am dat la RTV!”

Cu doua saptamani in urma, m-a apelat doamna Andreea Cretulescu, de la ROMANIA TV si m-a rugat sa-i acord un interviu, in studiou, despre statul paralel. Initial am vrut sa refuz. Eu am dat interviuri doar prin telefon si doream sa continui aceasta regula.



Mi-a fost insa greu sa o fac, avand in vedere faptul ca este o jurnalista pe care o apreciez si o respect foarte mult pentru profesionalismul sau, pentru modul incisiv in care moderaza emisiunile si felul nepartinitor in care abordeaza subiectele. Dupa mai multe insistente, am stabilit cu domnia sa sa realizam interviul Luni 13.11.2017.

La ora stabilita am fost pentru prima data intr-un studiou de televiziune si am realizat interviul, cu aproximatie, pe parcursul 1h10′-1h20′. Dupa interviu doamna Cretulescu mi-a multumit si mi-a spus ca este foarte incantata cum a decurs dialogul nostru si am stabilit impreuna ca se va difuza a doua zi, in emisiunea domniei sale, unde va avea si invitati.

Avea de ce sa fie multumita doamna Cretulescu mai ales ca, in cadrul interviului, am facut referire la modul in care a fost creat, cum a evoluat, cum a functionat si cum functioneaza inca statul paralel. Am devoalat aspectele legate de cine l-a condus si cine il conduce in prezent, felul in care a actionat si actioneaza, dar si modalitatile prin care a infestat statul de drept, zonele politica, juridica, mass-media si afaceri, pentru controlul fluxurilor financiare si comisioanelor semnificative. Am abordat si problemele legate de actiunile statului paralel indreptate impotriva Guvernului Romaniei, a conducerii PSD si liderului partidului domnul Liviu Dragnea.

De asemenea am subliniat implicarea domnului Iohannis in conducerea statului paralel, a actiunilor mentionate anterior si motivatia mentinerii si sprijinirii acestei structuri ilegale, nedemocratice si neconstitutionale. Ieri de dimineata am aflat ca, imediat dupa ce am terminat interviul, au aflat despre continutul acestuia, reprezentantii statului paralel si au facut presiuni asupra sefilor doamnei Cretulescu sa nu se difuzeze interviul, ceea ce au si reusit. Desi stiam ca a fost inerzisa prezentarea interviului, am contactat-o de mai multe ori pe doamna Cretulescu sa-mi spuna la ce ora se difuzeaza. In final mi-a spus ca regreta foarte mult dar nu-l poate difuza.

Nu era o surpriza pentru mine. Ok, am spus eu! Si asa nu dorisem sa dau acest interviu. Doar insistentele domniei sale si faptul ca stiam ce i s-a inscenat domnului Dragnea, cu care nu am fost si nu sunt intr-o relatie apropiata, dar asta nu ma impiedica sa-i iau apararea atunci cand vad actiunile ilegale desfasurate impotriva sa, m-au detreminat sa il dau. Singurul lucru pe care il regret este faptul ca doamna Cretulescu, care nu a putut sa-mi dea detalii vis-a-vis de aceasta decizie, a fost pusa intr-o situatie delicata, probabil in care nu a mai fost pusa niciodata.

Pentru mine, doamna Cretulescu, ramane un un om de televiziune de exceptie, care merita toata aprecierea, stima si sustinerea noastra, ca de altfel multi jurnalisti din aceasta televiziune. Va dati seama unde s-a ajuns daca au reusit sa ingenuncheze o televiziune care pana acum a purtat stindardul luptei impotriva statului paralel, prin dezvaluirile pe care le-a facut despre abuzurile savarsite de acesta…???

Vor gasi cu siguranta un pretext pentru a se justifica, dar nu mai conteaza. Mi-au interzis difuzarea interviului, prin instituirea ilegala a cenzurii, dar nu vor reusi sa-mi stearga din memorie raspunsurile date la intrebarile doamnei Cretulescu… Sunt si alte modalitati de a le aduce la cunostinta opiniei publice si voi continua indiferent de ce actiuni se vor derula impotriva mea, indiferent de riscurile la care ma expun…Asa nu se mai poate! Nu mai putem tolera aceste abuzuri…!!!

Autor: Dumitru Iliescu

Sursa: Dumitru Iliescu

Banii, băncile și dobânzile – sau cum controlezi omenirea, din nimic?

Să facem un mic exercițiu mental. Gândiți-vă la situația în care cineva ar putea controla toate sursele de aer sau de apă, de pe Pământ: ce putere ar avea acesta asupra celorlalți?



Acum gândiți-vă că un mic grup de oameni are monopolul creării banilor, în cantitățile pe care aceștia le hotărăsc, distribuindu-i cui consideră ei de cuviință. E ceva mai rău decât în privința apei și a aerului – în timp ce toate resursele naturale sunt create de Dumnezeu în cantități limitate, banii sunt creați, astăzi, de bănci, printr-un sistem foarte bine pus la punct, în cantități nelimitate.

Așadar, o resursă devenită indispensabilă oamenilor, controlată de un grup restrâns, prin sistemul bancar. Un sistem care creează bani din nimic, în cantități nelimitate, ca instrument de control. Pe scurt, sărăcia sau bogăția întregii omeniri, mizeria sau confortul, depind de el! Și nu e doar atât: indiferent dacă se creează mulți bani, astfel încât se generează bogăție („boom” economic), sau puțini bani („recesiune”), sistemul bancar o face îndatorând pe ceilalți la plata unei dobânzi, care nu poate fi plătită până când, tot el, nu creează banii pentru plata ei (întrucât, per ansamblu, banii respectivi nu existau până atunci). Iar banii sunt, bineînțeles, creați tot prin creditare cu dobândă – deci un cerc vicios, în care societatea este în permanență datoare, orice efort de a plăti dobânzile generând alte datorii, prin emitere de bani noi, care generează alte dobânzi. Și tot așa!

Cum s-a ajuns aici?

Este esențial să începem cu faptul că absolut toate marile civilizații tradiționale au considerat ideea ca „banul să producă ban” ca fiind abominabilă. China și India antică au dat legi împotriva perceperii oricărei dobânzi la împrumutul de bani. Civilizația clasică greco – romană s-a pronunțat cu dezgust împotriva cămătăriei, considerând-o nenaturală. Astfel, Aristotel spune: „împrumuturile pe dobândă sunt urâte cu cea mai mare dreptate, fiindcă acestea îşi scot câştigul tot din bani şi nu le lasă destinaţia pentru care au fost creaţi. Căci pentru înlesnirea schimbului s-a introdus moneda; dobânda însă îl înmulţeşte în sine. De aceea, numele grecesc al dobânzii înseamnă şi „copil”, căci copiii se aseamănă de obicei cu părinţii lor şi, tot aşa, dobânda este banii din bani. Iar acest fel de agonisire a averii este cel mai nefiresc dintre toate.”. Și Aristotel nu este singurul – Seneca, Cicero, Cato s-au pronunțat și ei, ferm, împotriva împrumutului cu dobândă.

Vechiul Testament conține, în repetate rânduri, interdicții ale perceperii de dobânzi. Biserica, în Sinodul de la Niceea, a interzis clericilor practicarea cămătăriei, prin care înțelegea împrumutul de bani cu dobândă, oricare ar fi aceasta.

Mai târziu, romano-catolicii au elaborat, mai ales prin Toma D’Aquino, o argumentație complexă pentru respingerea perceperii de dobânzi. Pe scurt, doctrina catolică permite recompensarea participării capitalului financiar la o întreprindere prin participarea la profit, respectiv pierdere, în baza principiului împărțirii riscurilor, interzice dobânda ca profit pregarantat, pentru că îl pune în mod nedrept pe posesorul de capital financiar în poziția incorectă de a câștiga în orice situație – câștig fără muncă și fără risc. Islamul s-a pronunțat, de asemenea, împotrivă. Doctrina islamică despre dobândă este asemănătoare celei romano-catolice și stă la baza funcționării băncilor islamice contemporane, care nu împrumută bani cu dobândă, ci se angajează ca asociați în afaceri, participând în cote predefinite la împărțirea profitului sau suportarea pierderii.

Ce este atât de greșit?

Precis faptul că, într-o tranzacție, una dintre părți (creditorul, bancherul, cămătarul) este în situația privilegiată de a avea câștig pregarantat, adică fără risc (și, de cele mai multe ori, fără muncă, în sensul că nu contrbuie creator la realizarea obiectului de activitate al întreprinderii pe care o finanțează).

Astăzi, cei mai mulți dintre oameni nici măcar nu bănuiesc nefirescul cămătăriei. De altfel, a fost schimbată chiar și definiția ei, de la perceperea de dobândă (profit pregarantat), în orice procent, pentru un împrumut, la una care se referă la „dobânzi ilegale” (ceea ce, în mod evident și ridicol, este o referință logică circulară) sau la „dobânzi exagerate” (ceea ce este extrem de vag și interpretabil).

Care sunt consecințele?

Crescând continuu nevoia de bani, ca urmare a acumulării dobânzilor indiferent de rezultatul concret al întreprinderii finanțate (profit sau pierdere, succes sau eșec), deci în timp ce economia reală cunoaște suișuri și coborâșuri, expansiune și contracție, crește numărul de falimente forțate, în care doar cel cu activitatea creatoare pierde tot (casă, teren, utilaje etc) – precis în favoarea partenerului pasiv, fără risc. Pe lângă dramele umane absolut artificial provocate de existența împrumutului cu dobândă, concesința acestui proces este polarizarea continuă a societății – pe de o parte creditorii, care devin tot mai bogați în mod parazitar, pe de altă parte restul populatiei, în proces continuu de sărăcire.

În plus, apare inflația, adică scăderea puterii de cumpărare a banilor. Mai exact, existența dobânzilor determină, în mod garantat, inflația cronică – cantitatea de bani crește mai repede decât oferta de bunuri și servicii.

În plus, ceea ce duce nefirescul acestei situații la extrem, este faptul că, spre deosebire de secolele în care banul era o materie primă finită (aur, argint, sare), deci și profitul din dobândă, ca și capacitatea de a face rău societății erau limitate de acest caracter finit al monedei, astăzi, banii sunt emiși în mod aproape nelimitat de către bănci, în cadrul procesului de creditare. Mai simplu spus, bancherii au primit de la stat monopolul creării de bani din nimic.

Cum ne influențează, concret, viața?

Banii pe care noi îi câștigăm, muncind, sunt creați și controlați de acest grup restrâns, care are posibilitatea de a crea, permanent, alți bani, indiferent de producția din economia reală. Dacă inflația crește, atunci și cantitatea de muncă necesară pentru supraviețuire trebuie să crească. Și aceasta independent de faptul că toată comunicarea statală (sau corporatistă) ne induce nevoi false, care necesită mai mulți bani, deci și mai multă muncă.

Cu sistemul monetar actual, oricât de mult ne-am simplifica viața, tot este necesar să muncim din ce în ce mai mult, sub efectul acumulării dobânzilor. A munci din ce în ce mai mult, pentru un anumit grup de oameni, înseamnă din ce în ce mai puțin timp pentru noi, pentru familiile și comunitățile noastre, deci din ce în ce mai puțină libertate.

Chiar și cei care nu au credite, plătesc (conform unor studii din Germania) cam 45% din venitul lor pe dobânzi – pe care tot lanțul de distribuție al bunurilor și serviciilor pe care le cumpără (producători / prestatori, transportatori, distribuitori/comercianți cu amănuntul) le integrează în prețul acestora, pe care companiile de utilitări le integrează în prețul serviciilor publice iar statul în taxele pe care le percepe de la societate, ca să plătească dobânzile. Aceasta pentru că aproape fiecare actor economic cu care el interacționează are dobânzi de plătit, pe care le integrează în prețul cu care își vinde bunurile/serviciile. Deci, inclusiv cei privilegiați dintre noi, care nu au nici un credit, ajung să muncească în proporție de 45% din timp (adică din ianuarie cam până prin mai), nu pentru ei și familiile lor, ci pentru a plăti niște datorii pe care societatea, în ansamblu, le are la un grup extrem de restrâns de oameni. Datorii care, acumulate în urma unui proces fraudulos și complet ilegitim de creare de bani, cresc permanent.

Și nu doar atât, o mare parte din banii pe care noi îi plătim către acest grup de influență este folosită pentru finanțarea unui război cultural (prin pornografie, feminism, teoria gender, homosexualitate etc) dus asupra noastră, în scop de inginerie socială, cu scopul de a ne împătimi și ne a anihila rațiunea și voința într-atât încât să nu mai avem nici o șansă de a găsi resurse sufletești pentru fie ți un început firav de împotrivire sau revoltă, care să le amenințe dominația și statutul privilegiat. Având capacitatea de a finanța coruperea moravurilor, este doar o chestiune de timp până când, unul după altul, resorturile de rezistență morală a comunității cedează. Și controlul va fi preluat, deplin, de acest grup.(….)

Sursa: Predania.ro

În pragul aniversării Centenarului Unirii, Avram Iancu interzis la Sibiu!

Sibieni, vom intra în cartea recordurilor! Și în pragul aniversării Centenarului Unirii, Avram Iancu interzis în Sibiu!


Avram Iancu rămâne pentru noi și pentru viitorime cea mai iubită, mai venerată personalitate istorică ieșită din rândurile românilor ardeleni. Tribun al poporului în Revoluția de la 1848-1849, membru al Comitetului Național Permanent (guvernul revoluționar românesc), cu sediul în Sibiu, a devenit din toamna târzie a anului 1848, când Transilvania a fost invadată de trupele revoluționare ungare, asociindu-i-se gărzile grofilor maghiari locali și „diviziile” secuiești, urmărindu-se anexarea Transilvaniei de o Ungarie Mare, cu o singură limbă și cu o singură națiune, cea maghiară, punând în cumpănă însăși existența fizică a unei națiuni de 2,5 milioane de români, conducătorul rezistenței armate românești, prefectul general și, din martie 1849, când Transilvania, mai puțin Munții Apuseni, a fost cucerită de armata maghiară, singurul conducător al revoluției române.

Revoluția din Transilvania a fost atât de importantă pentru evoluția națiunii române până la 1918, iar faptele lui Avram Iancu și, din 1852, viața sa dramatică au constituit în mintea românilor ardeleni un mit al Iancului. Toate generațiile dintre 1848 și 1918 l-au privit ca un simbol tutelar, l-au considerat marele precursor al Unirii.

Trei orașe importante din Transilvania sunt strâns legate de numele lui Avram Iancu. Cluj, unde între 1841-1846 a urmat cursurile liceale și cursul superior de drept, Târgu Mureș, unde între 1846 – martie 1848 și-a făcut practica de avocat și Sibiul.

La Sibiu a venit pentru întâia dată după absolvirea studiilor de drept, încercând să devină angajat la Tezaurariatul din oraș. Dar un astfel de post era rezervat doar grofilor maghiari și patricienilor sași, nu unui fiu de plebeu român. Așa că, după câteva săptămâni, a plecat la Tg. Mureș pentru a-și face practica de avocat, profesiune accesibilă pentru intelectualii români.

Nici când a fost elev la Cluj, și nici când a fost practicant de avocatură la Tg. Mureș, unde l-a prins și începutul revoluției ungare, nu se prevedea că tânărul de 24 de ani va deveni curând conducătorul revoluției române, garantul unei întregi națiuni. La Sibiu a venit, însă, în plină revoluție, când Iancu era în culmea gloriei. A venit de mai multe ori în 1848-1849, pentru a participa la lucrările Comitetului Permanent, pentru a informa despre mersul luptelor în Munții Apuseni, pentru a afla știrile politice de interes general pentru români, sau pentru a cere armament și provizii comandantului militar general austriac, românii fiind aceia care, între altele au salvat imperialilor habsburgi stăpânirea în provinciile răsăritene ale monarhiei. În Sibiu era găzduit în clădirea de pe strada Mitropoliei nr. 7, unde pe atunci era hanul „La curtea Mediașului”, unde trăgeau și alți fruntași români. Azi clădirea din centrul Sibiului stă să se prăbușească, dar are pe ea o placă care-l amintește. Mai trăgea în Sibiu în casa cu numărul 27 de pe strada care-i poartă astăzi numele, în care până în martie 1849 a fost și sediul Comitetului Permanent. Pe clădirea cu nr. 27 de pe str. A. Iancu nu există nici un însemn care să amintească importanța istorică a clădirii.

Ca o mulțumire adusă lui Avram Iancu pentru serviciile atât de importante aduse austriecilor, după revoluție Avram Iancu și alți fruntași români au început să devină foarte periculoși pentru stăpânirea austriacă, ei pretinzând împlinirea promisiunilor făcute de Habsburgi românilor în timpul revoluției. Așa că, în vara lui 1852, A. Iancu a fost arestat, dus la Alba Iulia și, în clădirea judecătoriei de ocol în care a fost închis, un obscur ofițer sau funcționar austriac, Huehn pe nume, a pus să fie legat de un scaun, l-a pălmuit și l-a scuipat. Când românii, mai ales moții săi, au aflat despre această faptă mârșavă, putându-se provoca o nouă răscolire a românilor, austriecii l-au dus iute la Sibiu, unde, de formă, i-au înscenat un proces pentru a-l elibera. Acum, în toamna lui 1852, a stat în casa prietenului său, Ilie Măcelariu, tribun în revoluție în părțile Sibiului, iar din 1869 primul președinte al Partidului Național Român din Transilvania, partidul care a făurit Unirea din 1918. La Sibiu fiind, umilințele suferite în închisoare și dezamăgirea cruntă datorată neîmplinirii de către austrieci a promisiunilor făcute românilor, l-au frânt. Începe să se distanțeze de lume și, din 1852 și până la moartea sa, în septembrie 1872, o umbră îndurerată rătăcea pe cărările Munților Apuseni, fără a-și găsi alinarea. Dar și în acei ani a venit la Sibiu de mai multe ori, legându-l amintiri și prietenia cu Ilie Măcelariu; ultima dată pașii l-au purtat iarăși spre Sibiu în primăvara anului morții sale, 1872, dar n-a ajuns decât până în Mărginime, la Galeș.

În Cluj și în Târgu Mureș i s-au ridicat lui Avram Iancu statui impunătoare, la fel în mai multe locuri din Munții Apuseni și, doar după evenimentele din 1989, i s-au ridicat busturi, i s-au pus plăci memoriale în zeci de localități din Transilvania, din alte părți ale României.

Nu însă și în Sibiu. Și bustul din metal pe care Astra l-a instalat în muzeul său, prin 1950 când Asociațiunea a fost desființată de comuniști, a dispărut. Este adevărat, o stradă din Sibiu și un liceu îi poartă numele, dar și aceste denumiri datează din anii de dinainte de 1989, dar de fapt mie nu-mi spune nimic fiindcă există sute de localități în România unde străzi și instituții îi poartă numele.

Cu câțiva ani în urmă, membrii Societății cultural-patriotice „Avram Iancu”, filiala Sibiu, au socotit de datoria lor să-i ridice un bust eroului revoluției, pentru a fi așezat pe Aleea Personalităților din parcul Astra, la locul de cinste care i se cuvenea. Mai ales că se apropia centenarul Marii Uniri. În 2013 bustul în bronz a fost realizat de valorosul sculptor Radu Aftenie, bustul având 1,4 m înălțime, 180 kg. Din acest moment a început calvarul: dosarul cu proiectul în cauză a primit de la diverse autorități și instituții locale avizul de amplasare, inclusiv din partea Primăriei Sibiu, care s-a angajat și să-l ia în custodie permanentă. Mai trebuia ultimul aviz, al Ministerului Culturii, dar ministerul condus pe atunci de Kelemen Hunor și Hegedüs Csilla, care ne dăm seama că nu aveau nici un interes să aprobe amplasarea încă a unui bust al lui Avram Iancu în Transilvania, l-a respins sub pretextul „lipsei de realizare artistică”. Și-au găsit și în Sibiu un ins docil, Răzvan Pop, în acea vreme director al Direcției Județene de Cultură, culmea! absolvent al facultății de istorie din Sibiu, care a tărăgănat vreo trei ani de zile lăudabila intenție. Timpul a trecut, miniștrii culturii s-au schimbat cu miniștri români, dar la revenirile Societății nu s-a mai primit răspuns. Există și o lege care prevede că, dacă de la un minister nu primești răspuns în 30 de zile, se consideră din partea ministerului acceptarea tacită. Astfel că se putea rezolva pe plan local, numai că Răzvan Pop a refuzat, motivând că pentru el legea nu funcționează și nici intervenția Consiliului Județean (condus atunci de Ioan Cindrea) nu a luat-o în considerare, spunând că el este angajat al ministerului, nu al Consiliului. În treacăt fie spus, între timp a ajuns viceprimar.

La revenirile repetate ale societății sibiene adresate ministerului, nu cu multă vreme în urmă s-a primit un răspuns din partea ministrului (atunci) Ioan Vulpescu, care sună astfel: „Comisia de experți a Ministerului a respins în unanimitate proiectul și recomandă amplasarea bustului lui Avram Iancu într-o altă locație din Sibiu, spre a nu face concurență busturilor din parcul Astra”. Să te crucești și alta nu! Așa sună un act oficial al unui minister. Adică cum: e mai bine realizat decât busturile existente și cum să le facă concurență când toți iluștrii de pe soclurile din parc s-ar fi înclinat în fața lui Avram Iancu, fără de care toți iluștrii, în frunte cu Barițiu și Șaguna, ar fi fost mai mici, mai puțin însemnați.

Lucrurile în Sibiul actual merg cam astfel: cu câțiva ani în urmă, pe când domnul Iohannis era primar, Consiliul Local a dat numele Petőfi Sándor unui parc din Sibiu, din rațiuni care mie îmi scapă, fiindcă maghiarul a fost în Sibiu în martie 1849, ca aghiotant al generalului Bem, șeful armatei maghiare care a cucerit Sibiul, l-a bombardat cu tunul, au omorât, au pus foc, membrii Comitetului Permanent au fugit din oraș pentru a nu fi omorâți, arhiva sa a fost confiscată și dusă la Budapesta, încât nici astăzi nu cunoaștem în amănunt întreaga grozăvie a revoluției pentru români; maghiarul a fost la Sibiu ca bandit și criminal, nu ca poet național maghiar. Tot în acești ani, casa lui Ilie Măcelariu, primul președinte al partidului care a făurit Unirea, a fost demolată, deși era atât de solid construită și purta placa de monument istoric, în locul ei apărând o clădire centru comercial, care aduce… bani. La parterul clădirii de mare încărcătură istorică, de pe str. N. Bălcescu, în care în 1918-1919 a fost sediul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, ales în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, este un fast-food, o crâșmă. După mine este o blasfemie, în sală ar fi trebuit să existe o expoziție care să arate rolul Sibiului în făurirea Unirii. Dar fast-food-ul aduce… bani.

Cândva, în anul 2017, a fost parașutat în punctul zero al orașului, în fața Teatrului „Radu Stanca”, bustul unui oarecare Bretan Miklós, compozitor, bariton, regizor de operă. Ciudat, busturi ale lui au fost parașutate de către fiica sa, Judit Bretan Le Bovit, care trăiește în SUA și probabil are bani, în mai multe orașe din Transilvania, de parcă ar fi Eminescu; trei în Cluj-Napoca, unul chiar în parcul cu numele Simion Bărnuțiu, unul în Bistrița, un altul tocmai în Piața Iuliu Maniu din Alba Iulia, chiar lângă bustul lui Lucian Blaga. I-au apărut și câteva date biografice, după mine false: el era căsătorit cu o unguroaică-evreică, mulți ani a trăit în Ungaria lui Horthy, după care, revenind în Transilvania în anii de început ai comunismului, ar fi avut de suferit din cauza afinităților sale iudeo-maghiare. Asta să i-o spună lui mutu’, în România anilor 1945-1964 iudeo-maghiarii au tăiat și spânzurat, de suferit, au suferit românii. Dar să revenim la bustul din Sibiu; ce semnificație o fi având acest Bretan pentru istoria și viața culturală a Sibiului, cam tot atâta câte legături am eu cu magazinul universal din Coreea. În discuția mea cu doamna primar, spunea că nu știe, Direcția de Cultură și Patrimoniu, al cărui aviz era obligatoriu, nu știe nici ea. Poate știe domnul Constantin Chiriac, directorul Teatrului, față de care, la câțiva metri, e bustul; poate știe doamna viceprimar Bokor, surprinsă într-o fotografie la dezvelirea bustului; poate știe cineva din serviciul de urbanism al Primăriei. Căci a fost încălcată Legea 120/2006 privind monumentele de for public. Nu se sesizează nimenea? În Sibiu își doarme veșnicia, într-un anonimat complet, unul dintre principalii făuritori ai Unirii din 1918 și diplomatul Marii Uniri, el fiind direct legat de recunoașterea internațională a Unirii – dr. Alexandru Vaida Voevod. Dacă nu merită un bust în Sibiu, mai ales că ne pregătim să celebrăm Unirea, atunci nu știu cine merită. Dar, având experiența bustului lui Iancu, nici nu îndrăznesc să sper.

Eu cred că nici una dintre autoritățile locale, în cei patru ani de zile care au trecut de la finalizarea bustului lui Avram Iancu, nu a avut curiozitatea să meargă până la Corpul B al Bibliotecii Astra, să ridice giulgiul și să vadă cum arată bustul lui Iancu. Dezinteres total.

După câte știu, autoritățile locale doresc ca Sibiul să primească titlul de „oraș al Unirii”, alături de Alba Iulia. Sibiul a fost principalul oraș al Unirii, Alba Iulia a fost ales drept loc al Marii Adunări Naționale doar că era un oraș simbol. Dar nu așa.

Autor: Mihai RACOVIȚAN

Sursa: Justitiarul, preluare dupa Tribuna.ro

Victor Ponta legat prin cordon ombilical de ”sistem”

Domnul Victor Ponta, unul dintre denunțătorii de vază ai Direcției Naționale Anticorupție în dosarul construit împotriva lui Liviu Dragnea a fost la rândul său denunțat. De către Bogdan Diaconu. Până de curând, un apropiat al fostului premier.



Acesta semnalează legăturile trecute și prezente dintre Victor Ponta și Virgil Măgureanu, primul șef al Serviciului Român de Informații. Un veritabil cordon ombilical care îl leagă de epicentrul ”sistemului”. Să fie noul partid ProRomânia o proiecție a statului paralel?

Să ne amintim. Nu a trecut prea mult timp de când au avut loc ultimele alegeri parlamentare. Nu a trecut nici măcar un an. La ultimele alegeri, Victor Ponta a făcut același joc dublu cu care ne-a obișnuit și în alte runde electorale. Când, membru PSD fiind, a votat nu cu Ion Iliescu ci cu Emil Constantinescu. Când purtător de cuvânt al lui Geoană fiind, nu a votat deloc. Conform propriilor sale declarații. Ei bine, în urmă cu nici un an, Victor Ponta a candidat pe listele PSD dar, în același timp, susținut partidul inițiat de Bogdan Diaconu din care făceau parte la vârf și prietenul său apropiat Sebastian Ghiță și Mirel Palada, care îi fusese purtător de cuvânt și mulți alți apropiați. Ba mai mult decât atât. Victor Ponta a acceptat ca imaginea sa să apară pe afișele electorale ale respectivei formațiuni politice. Dacă Partidul România Unită ar fi intrat în Parlament, atunci Victor Ponta ar fi dezertat de la PSD, luându-i cu el și pe alți senatori și deputați. Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, el a mai rămas o vreme în PSD.

Ei bine, în această săptămână, Bogdan Diaconu i-a aplicat lui Victor Ponta o lovitură năprasnică. El a relatat două episoade care fac legătura între Victor Ponta și ”sistem”. Bogdan Diaconu relatează cum Victor Ponta a fost adus în politică de către Virgil Măgureanu, tânărul procuror fiind prezentat de către șeful celui mai puternic serviciu secret lui Adrian Năstase, președintele de atunci al PSD și prim-ministru al României. La recomandarea lui Virgil Măgureanu, Năstase l-a primit în partid pe Victor Ponta, l-a promovat lider al Organizației de Tineret, poreclindu-l chiar ”micuțul Titulescu” și l-a uns șeful Corpului de control al primului ministru. Așa a început, pe magistrala servicilor secrete, fulminanta carieră politică a lui Victor Ponta, care în cele din urmă a culminat prin alegerea sa în funcția de președinte al celui mai mare partid din România și desemnarea ca prim-ministru. Trădându-l pe Crin Antonescu, Ponta a fost la un pas de deveni președintele României.

Relatând acest moment extrem de important, cheie în cariera politică a lui Victor Ponta, Bogdan Diaconu ne mai semnalează un fapt cu adevărat spectaculos. Și anume că numele noului partid întemeiat de acesta, ProRomânia este expresia unei dorințe mai vechi a domnului Virgil Măgureanu. Practic, acesta i-a impus lui Victor Ponta denumirea sub care această formațiune politică s-a înscris la tribunal.

Cât privește semnificația celor două informații vizând legăturile dintre Victor Ponta și ”sistem”, e important să ne amintim de nenumăratele episoade în care Victor Ponta s-a aflat în epicentrul statului paralel, alături de mai marii acestuia, dintre care nelipsiți au fost George Maior, fostul șef al Serviciului Român de Informați, generalul Florian Coldea, prim-adjunctul acestui serviciu, Vasile Dâncu și Gabriel Oprea. La scurt timp după crearea USL, fără ca partenerul său, Crin Anonescu să știe ceva, Victor Ponta s-a deplasat la Dubai unde a locuit la Hotelul Alantis, împreună cu membrii familiei sale, inclusiv socrul său Ilie Sârbu, cu George Maior  cu Gabriel Oprea și, firește, cu prietenul său de atunci Sebastian Ghiță. Acolo, la Dubai, într-o perioadă în care – atenție – UNPR-ul condus de Gabriel Oprea era oficial aliat al lui Traian Băsescu, susținând în mod activ și din interior guvernarea PDL, s-a ajuns la un târg ciudat. Victor Ponta urma să-l trădeze pe Crin Antonescu, izolându-l și apoi făcându-i treptat vânt de la vârful USL, în scopul de a candida el însuși pentru funcția prezidențială, George Maior urma să devină prim-ministru al României iar Gabriel Oprea, șeful SRI. Ulterior, în scurt timp, o parte din operațiune a fost finalizată. Crin Antonescu, împreună cu PNL-ul, a fost aruncat peste bord, iar Victor Ponta a putut astfel candida pentru funcția prezidențială. Cu susținerea activă a lui Gabriel Oprea, adus pe ușa din spate în USL și, firește, cu ajutorul serviciilor secrete.

Dar alegerile au fost câștigate, cu sprijinul celeilalte părți parte a ”sistemului”,  către Klaus Iohannis. În aceste condiții, postul de premier, rezervat lui George Maior, nu a mai rămas vacant. Fiind preluat în continuare de Victor Ponta. Iar Gabriel Oprea nu a mai putut fi uns șef al Serviciului Român de Informații. Consecința este că, începând din 2012, prin hotărâri succesive de Guvern, Victor Ponta i-a creat lui Gabriel Oprea propria structură de informații, un al doilea stat paralel, oficial numit Grupul Interministerial Strategic.

Puse în acest context, cele două informații bombă furnizate de Bogdan Diaconu întregesc imaginea unui altfel de Victor Ponta decât cel aplaudat de membrii și simpatizanți celui mai mare partid politic din România și susținut de către aceștia la vârful puterii.

Autor: Victor Roșca Stănescu

Sursa: Victor Roșca Stănescu Blog