C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for General

Cum dracu de-a rămas România în curul gol când e păzită de atâția generali?

Share Button

Am reușit să mă enervez. România tinde să nu mai fie. E dezbrăcată de hoți la nudul natural și, părându-li-se că nu au luat tot – hoților – o mai și jupoaie de piele. Țara mea a pierdut în aproape trei decenii, TOATĂ industria și aproape toată economia care produceau ceva. Bune, proaste, dar erau.



Făceam cea mai bună mobilă pentru ruși și vindeam în țările arabe rafinării pe care le montam tot noi. Videam în Germania, Franța, Austria nu bușteni și nici petrol brut (pe ăsta l-am dat de tot și degeaba că noi nu știam să umblăm cu sondele). Cumpăram mai puțin decât produceam și vindeam. E drept că o duceam prost, că libertatea nu era. Comunismul omorâse individul, sufletul. șansa de a visa. Eram un popor în salopate. Cine ne-a sterpelit azi până și salopetele?

Aud un avocat, Sergiu Andon, pe care eu îl știu ca ziarist, spunând că dictatorul odios avea 19 generali odioși în toată odioasa lui securitate . Acum, zice ziaristul, jurând că știe ce vorbește, avem 96 de generali SRI, dacă nu mai mulți, depășind suta. Păi ce dracu fac generalii ăștia neodioși dacă România e furată an de an, sub varii guverne patriotice, de n-a mai rămas nimic din ea?

O aud pe doamna Kovesi, procuror șef de anticorupție, că are prea puțini oameni să lupte cu jdemiile de dosare. Păi coană mare, citesc că ești pe bune cu generalii de la servicii, cu miliția nouă, cu alte organe galonate care toate păzesc România să nu fie jefuită. Ce fac ăia dacă te sufocă bandiții și nu faci față cu procurorii pe care-i ai? Cum de nu le mai afli numărul și nu le mai dai de cap dacă, înainte de a ajunge împachetați în dosare, piepturile late ale sutelor sau poate miilor de generali din toate armele secrete și nesecrete își fac datoria?

Doamna de la Interne, din Teleorman, ministru, o femeie care nu-mi pare moacă și arată decent, spune că a găsit un minister în gravă criză de cadre. N-are oameni destui. Să ce? Păi să ne apere de hoți. Deci la câte jafuri, violuri, nenorociri se petrec zilnic în țărișoară, polițiștii sunt, numeric, depășiți și nu fac față. Au! Nu știu câți generali a găsit în minister doamna Dan, dar n-ar strica – fiindcă tot umblă Dragnea la legi – să schimbe o leafă de general burtos pe zece vardiști cu lefuri mai mici dar care să umble noaptea pe străzi, subțiind violurile și spargerile de case.

Citesc că România, țară medie ca număr aproximat de cetățeni, cu suburbii intens locuite în Italia, Spania, Patagonia, are mai mulți ofițeri în serviciile secrete decât SUA. Poate că are și mai mulți procurori, dar n-a băgat de seamă doamna Kovesi, poate că are și destui jandarmi și polițiști. Cum dracu dacă la fiecare cap de lucuitor sunt șapte din ăștia nu mai facem față jafului, corupției, nenorocirii, crimei oranizate sau întâmplătoare? Și – crezându-le pe cele două doamne mai devreme citate și eu am obiceiul de a crede femeile – cum se face că nu-s destui? Înseamnă că ori suntem invadați de bandiți extratereștri, mulți, versați, supranumerici, ori noi toți suntem pungași, buni de dat pe mâna procurorilor. Toți ăștia, generali, procurori, contraspioni, la care aș adăuga puzderia de politicieni, joacă – și joacă tare – și rolul de hoți, că altfel nu-mi explic cine apără și cine fură?

Pe cine să rog politicos să-mi spună de ce a ajuns atât de dezbrăcată România, dacă e păzită de atâtea stele mari și de atâtea armii vânjoase și vigilente, încât, parcurgând tunelul a 27 de ani, a ieșit în curul gol?

P. S. Domnul Coldea, deposedat de funcție, mulțumește tuturor celor care l-au servit în servirea patriei. Mulțumește și nevestei, și ea general, pentru sacrificii. Șeful de fapt al SRI se retrage demn și spune că-i mulțumit de a fi slujit patria. Felicitări! Fiindcă tot zice că acum e slobod să vorbească, poate ne spune și cine dracu ne-a lăsat în ger goi, cum ne-a făcut mama..

Autor: Lucian Avramescu

Sursa:A.M.Press

Share Button

Privilegii și robie

Share Button

Sub impresia luptei nesfârșite contra privilegiilor, împotriva discriminărilor și a nedreptăților sociale, trăim cu senzația că ne aflăm în cea mai justă și echitabilă dintre lumile de până acum. Mai e doar un mic pas de făcut până să ne odihnim după atâtea eforturi revoluționare în raiul egalitarist desăvârșit, unde nu este nici discriminare, nici intoleranță. Așa că nu trebuie să ne pierdem speranța.



Cu barosul într-o mână și steagul roșu ori albastru (după caz) în cealaltă, vom reuși să punem la pământ toate rămâșițele de normalitate. Democrația de rit modern triumfă abia când diferențele dispar, iar uniforma predomină. Toți am devenit la fel. Establishmentul și politicienii își fac selfieuri, umblă îmbrăcați casual, merg la concerte pop, posteză pe rețele sociale, vorbesc fără fasoane chiar și când ne transmit chestiuni importante, merg la pușcărie ca toți oamenii obișnuiți etc.

Și, cu toate acestea, există mici deosebiri, de cele mai multe ori foarte puțin subliniate, care ne arată că există un discurs dublu, iar diferențele, departe de a se micșora, capătă amploarea unor trăsături de castă. Iar aici nici măcar nu luăm în considerare starea financiară…

Să luăm, de pildă, o problemă la zi, cum ar fi controversa vaccinurilor. Nu există figură respectabilă (cu alte cuvinte, cointeresată într-un fel sau altul) care să nu recomande cât mai multe înțepături pentru binele nostru, al tuturor, ca omenire, căci astăzi gândim doar în termeni globali. Însă, după cum dezvăluia un articol din Der Spiegel, în 2009, guvernul german și cancelarul Angela Merkel primeau un cu totul alt produs pentru vaccinare decât cel oferit publicului larg. Sigur că problema vaccinului este, în primul rând, o problemă de drepturi și jurisdicție clasică, iar a ceda inițativa și în această chestiune statului înseamnă a mai face un pas serios înapoi spre distrugerea copiilor și a familiilor. Dar lăsăm această dezbatere pentru altă dată, la fel ca și discuția despre alarmismul prefabricat al producătorilor de medicamente și țuțărilor lor. Pentru moment singurul lucru relevant este că reprezentanții guvernului german (model de europenitate, civilizație, cinste și integritate) se protejau prin alte medicamente decât cele recomandate și impuse publicului larg.
Suntem, la rândul nostru, destul de familiarizați cu această ipocrizie, mai ales în domeniul sănătății. Cu toate că se pledează activ pentru avantajele mărețe ale sistemului public autohton, figurile respectabile preferă avantajele incomensurabile ale spitalelor din Occident. Aceeași stare de fapt apare și în domeniul educației, acolo unde viitoarele elite nu sunt plămădite în laboratoarele de îndobitocire ale școlii publice, ci iau calea exilului sau a școlilor private.

Nu trebuie să accentuam aici excepționalismul românesc, deoarece nu suntem pionieri în rele, ci doar maimuțe silitoare. Bill și Melinda Gates, de pildă, au investit sute de milioane de dolari în programul de educație american “common core” – prin care copiii sunt pur și simplu distruși intelectual și moral – însă odraslele lor frecventează școli în care nu se predă după această programă ucigașă.

De asemenea, aceiași mari filantropi, și nu doar ei, au investit averi fabuloase pentru răspândirea și legitimarea culturilor de organisme modificate genetic. Însă și aici, ca și în alte cazuri, rămâne valabil adagiul: “spune-mi ce mănânci, ca să-ți spun cine ești”. La Casa Albă, de pildă, în meniul fostului președinte figurau aproape exclusive produse organice, asta deși Barrack Obama era unul dintre susținătorii consacrați ai OMG. Partizanatele stânga-dreapta nu își au locul nici aici. Fosta administrație republicană Bush prefera același tip de produse, deși, altfel, dădea bine în fața establishmentului să promoveze produsele modificate genetic. Iar veșnica pretendentă Hillary Clinton avea pe masă doar bucate din ingrediente organice, indispensabile pentru a susține discursuri în favoarea culturilor de organisme modificate genetic.

La rândul lor, conducătorii noii speranțe pentru ordinea mondială, China, au învățat rapid că există o distincție de gust și sănătate între organic și artificial. În consecință, elita politică de la Beijing, atleții țării, marii industriași, mănâncă un pic altfel față de popor. Omul obișnuit înghite carne cu steroizi, pește cu hormoni, lapte cu aditivi și legume contaminate. Ceilalți au rețele proprii care se îngrijesc de calitatea produselor. “În capitală, fermele de aprovizionare specială sunt situate lângă aeroport, în zona rezidențială, acolo unde sunt expații și școlile internationale, dar și în nord-vest, departe de poluarea orașului supraîncărcat de mașini și oameni”, descria situația un jurnal american.

Lupta directă contra diferențelor și privilegiilor, stipendiată deloc paradoxal tocmai de cei care profită cel mai mai mult de pe urma lor, nu aduce nimic bun și e absolut sigur că va accenuta pe termen scurt, mediu și lung, tocmai acele rele pe care se presupune că le combate. Tot ceea ce are importanță este de a le reda oamenilor libertatea de a-și crește copiii așa cum vor (fără vaccin și fără școala publică), de a-și cultiva pământul după cum cred de cuviință șamd. Ori noile pachete legislative, pregătite în laboratoarele tehnocrate de pretutindeni, nu fac altceva decât să facă din ce în ce mai rară această libertate indispensabilă pentru supraviețuirea morală și fizică. Privilegiile vor exista întotdeauna, cu diferențe notabile și esențiale de la o epocă la alta, dar ochiul fixat prea atent și nediscriminatoriu, ne face să pierdem din vedere lucrurile cu adevărat relevante. Mai ales când fărăme de libertate (o grădină privată, homeschooling) sunt încă posibile.

Articol insipirat de James Corbett.

Autor: Ninel Ganea

Sursa: Karamazov.ro

Share Button

Sebastian Ghiță se întoarce. Și pe mulți îi va popi!

Share Button

Pana in prezent, prognozele pe care le-am facut s-au indeplinit. Sebastian Ghita se opune, de la Belgrad, extradarii sale.  Mai mult, el solicita azil politic. Incercand sa demonstreze ca, in tara sa, este persecutat.



Urmeaza o lunga perioada, probabil un an, in care justitia sarba va dezbate si va delibera asupra solicitarii statului roman, in contradictoriu cu solicitarile lui Sebastian Ghita. In acest interval de timp, el nu va mai ramane incarcerat. Ceea ce inseamna nici mai mult, nici mai putin ca se va intoarce. Dar in felul sau.

Acum, exista mult mai multe indicii decat initial, atunci cand Sebastian Ghita a fost retinut la Belgrad. Aceste indicii se refera la viitorul sau statut. A fost nevoie sa vedem daca partea romana, prin vreo institutie de forta, i-a oferit discret acestuia o imunitate in schimbul nedevoalarii unor fapte grave sau dimpotriva, si a mai fost nevoie sa vedem care sunt deciziile lui Sebastian Ghita in raport cu propriul sau statut. Acestea au fost, daca ar fi sa facem o analogie cu matematica, variabilele unei ecuatii care conduce, inexorabil, la rezultatul pe care l-am prezentat mai sus.

Legislatia interna din Serbia, precum si acordurile pe care Belgradul le-a semnat cu statul roman si cu organismele internationale sunt de asa natura, incat, fara a forta catusi de putin nota, Ministerul de Justitie de acolo poate adopta si decizia extradarii lui Sebastian Ghita, dupa o perioada relativ indelungata de deliberari, si decizia neextradarii acestuia, dar si decizia de a i se acorda azil politic. Extrem de importanta in aceasta ecuatie este, cum spuneam, optiunea personala a lui Sebastian Ghita. Aceasta a fost exprimata cat se poate de ferm. Nu doreste sa fie extradat, nu crede ca autoritatile de la Bucuresti sunt indreptatite sa ceara extradarea sa, dar, in schimb, vrea sa i se acorde azil politic. In acest scop, l-a angajat pe unul din cei mai influenti avocati de la Belgrad. Si masinaria s-a pus in miscare.

Ce sanse are Sebastian Ghita pentru a obtine o victorie pe ambele planuri? Pentru a simplifica raspunsul, voi face precizarea ca, daca este admisa cererea sa de azil politic, extradarea este exclusa. Pentru a avea castig de cauza, are nevoie de o justitie care sa nu ii fie ostila, ci dimpotriva, de o justitie prietenoasa. Conditie despre care stim, pana acum, ca ar fi indeplinita, tinand cont si de statutul aparatorului sau, dar si de relatiile personale pe care Sebastian Ghita le are cu establishment-ul politic de la Belgrad. In plus, evident, el este obligat sa demonstreze ca, in tara sa, a ajuns in situatia unui persecutat politic. Aceasta demonstratie in fata justitiei de la Belgrad a fost inlesnita prin comportamentul nesabuit, agresiv, huliganic al procurorului sau de caz. Procurorul Mircea Negulescu, zis Portocala, i-a intins, fara sa vrea, lui Sebastian Ghita un covor rosu pana in inima Serbiei. Probele exista si sunt de necombatut. Cu atat mai mult cu cat, pentru asemenea fapte, procurorul este astazi supus, la randul sau, unor investigatii. Restul de probe, desi sunt extrem de numeroase, sunt circumstantiale. Sebastian Ghita mai poate demonstra ca, in urma dezvaluirilor pe care le-a facut si a celor pe care le-ar mai putea face despre statul paralel, si-a pus viata in pericol. Si ca procesele penale indreptate impotriva lui au un caracter politic, intrucat, dintr-un motiv sau altul, “sistemul” a crezut de cuviinta ca este necesar sa se rafuiasca si sa il execute politic pe prietenul sau apropiat, Victor Ponta, care, la data declansarii ostilitatilor, era presedintele celui mai mare partid dn Romania si detinea functia de prim-ministru.

Deci, daca Sebastian Ghita primeste azil politic, nici nu se mai pune problema vreunei acceptari a solicitarii de extradare a sa.

Sa admitem, insa, ca nu va primi un raspuns pozitiv cererii de azil politic. Atunci ramane sa se ia o decizie in legatura cu solicitarea de extradare. Date fiind circumstantele si tinand cont de practica si de antecedentele justitiei de la Belgrad, aceasta procedura va dura destul de mult. Poate chiar un an. Este limpede ca nu exista suficiente argumente ca, in toata aceasta perioada, pana cand justitia va delibera, Sebastian Ghita sa ramana intemnitat. El poate fi eliberat cu restrictia de a parasi Serbia sau Belgradul sau poate primi arest la domiciliu. In ambele variante, o perioada importanta  de timp, el va fi liber sa isi continue seria dezvaluirilor. Deci, in mod cert, Sebastian Ghita se va intoarce, cu cea mai mare probabilitate pe cale transmisiilor TV pe care le va realiza, in direct si la ore de varf, din Belgrad. Si presupun ca ii va popi pe multi. Pentru ca nu exista vreo persoana mai dispusa decat el si mai apta decat el de a relata fapte extrem de grave care s-au petrecut, in ultimii ani, in interiorul sistemului. Si care au generat campuri tactice in justitie, in Parlament, in Guvern, in partidele politice, in sindicate si in presa.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Share Button

Ilie Șerbănescu: ”Unde merge România? Cine o conduce înspre neant?”

Share Button

Tot mai ades este întâlnită în spațiul interuman întrebarea „cine conduce România?“. Din motive bănuibile, întrebarea ajunge rar în spațiul public. În general, nu se răspunde în mod semnificativ și lămuritor la această problemă.



În practică, lucrurile se desfășoară aparent în tipare asociate țărilor cu etichetă de democrație. Se organizează alegeri. Pe baza rezultatelor acestora, partide politice constituie alianțe. Se alcătuiesc guverne și consilii locale. Se aleg primari. Dar, când să se continue în normalitatea lăudată, începe circul. Manevre de culise sunt derulate pentru înlocuirea structurilor alese cu structuri numite. Mase de oameni complet neinformate, sau mai precis dezinformate, sunt scoase în stradă. Diferite mașinațiuni politice sau parlamentare sunt inițiate spre a împiedica îndeplinirea programelor guvernamentale, bune sau rele, după cum se întâmplă să fie. Justiția intervine masiv. Se spune, împotriva corupților!

Un fel de luptă surdă se desfășoară de fapt între justiție și politică. Mai nou, însă, conflicte vizibile au loc între procurori și judecători! Un întreg arsenal de încălcări reale, presupuse sau inventate, între atributele și domeniile de competență ale instituțiilor statului ajung în judecarea Curții Constituționale, care a devenit un fel de arbitru în probleme normale, dar și dincolo de normalitate. În spatele tuturor acestor încurcături și mișculații se simte răsuflarea grea a serviciilor secrete, care sunt și puternice și foarte multe și care, în plus, se mai calcă în picioare și între ele. O încercare apăsătoare de repudiere a structurilor alese și de înlocuire a lor cu unele numite este sesizabilă la tot pasul. Oricum, se vede de la o poștă că cineva acționează sistematic pentru a-și impune voința, recurgând la orice mijloc, inclusiv la ignorarea sau anularea indirectă a scrutinurilor electorale, când rezultatele nu-i convin.

Unde merge România? Senzația este că spre neant! Cine o conduce înspre acolo? Aceasta este întrebarea!
Logica, standardele capitaliste în care se află România ne spun clar și răspicat că o țară nu poate fi condusă decât de proprietarii ei. Ca în orice structură politică și economică din aproape orice orânduire socială, darămite în capitalism, unde proprietatea este sfântă! Răspunsul net este că România este condusă de capitalul străin. Deoarece acesta este proprietarul actual al României. Acesta deține majoritatea activelor, realizează peste jumătate din cifra de afaceri și, mult mai important, reprezintă jumătatea care înglobează toate punctele strategice și de decizie, în timp ce capitalul românesc constituie jumătatea care pune pingele în economie și deci, în politică.

Din motive pe care nu le face publice, capitalul străin nu vrea să recunoască deschis acest fapt și de aici încurcăturile! Probabil că nu se dorește a se învedera că România nu mai este o țară suverană, că a devenit o biată colonie la dispoziția străinilor și că, dacă s-ar recunoaște statutul ei de colonie, responsabilitățile ar trebui asumate de proprietar, în timp ce, lăsate în seama fostului proprietar devenit acum chiriaș, toate relele pământului pot fi puse în continuare în cârca românilor! Vai, vai de mama noastră!

Asta este situația în privința conducerii României. Trăim în capitalism, și în capitalism proprietarul decide. Iar proprietarul României este acum străin. Nu poate fi altfel, chiar dacă se dorește a se prezenta situația altfel! Din când în când, dar mereu mai ades, situația își arată adevărata față, oricât ar ascunde-o unii sau alții! De îndată ce proprietarului străin nu-i convine ceva, atunci inventează dușmani, rezultate ale alegerilor sunt ignorate, câștigători ai acestora sunt făcuți vinovați de te miri ce, structuri ale procuraturii, care și așa nu descoperă vreun străin corupt, ci numai români corupți, intervin spre a-i delegitima pe nefericiții victorioși, demonstranți apar ca la un semn în stradă etc. etc. Și toate cele asemenea sunt puse în mișcare atunci când salariile sunt într-un fel sau altul crescute, căci instrumentul principal de împilare a României de către stăpânul străin este salariul colonial, unul de multe ori mai mic decât în țările de origine ale respectivului capital străin la productivități ale muncii egale sau chiar superioare în subsidiarele din România.

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: Cotidianul

Share Button

Alexandru Petria: ”Morți într-un război care nu e al lor”

Share Button

Sânge, lacrimi, corpuri sfârtecate. Părinți plângând după copii, orfani plângând după părinți.



Când a explodat bomba, Thomas încerca să-și rețină un râgâit, Ana se gândea că și-a cicălit prea mult soțul, Petre că mai are de reparat chiuveta de la baie.

Când a expodat bomba, Ahmed se gândea la profetul Mohamed, că luptă împotriva bogaților, a colonizatorilor, că e un exemplu pentru frații săi. Împreună, Thomas, Ana și Petre n-au în conturi cât să-și cumpere un Mercedes nou, dar Ahmed nu știe.

Ahmed crede că omoară bogații care i-au nenorocit țara, care-i fură bogățiile, invocarea religiei e un pretext în plus pentru războiul împotriva sărăciei și înapoierii.

Thomas, Ana, Petre și Ahmed au murit.

Thomas, Ana și Petre n-au călcat niciodată în țara lui Ahmed. Toți au murit pentru ca bogații să nu-i fure pe săraci, așa a fost învățat Ahmed, teroristul.

Terorismul e arma murdară a săracului și omoară săracii, iată. Suntem în 2017 și ne arătăm tristețea, compasiunea. Cumpărăm coroane de flori pentru victime, politicienii își arată îngrijorarea. Profitând de prilej, serviciile secrete cer suplimentarea fondurilor.

Cei morți n-au cum să-și mai dea seama în ce păcăleală au căzut. Că au fost folosiți într-un război care le este străin, între ei, că s-au greșit țintele. Și-i plângem.

Cei cinici o să se înțeleagă, în afaceri, în continuare, și după înmormântarea lor. Arme se vor tot vinde, se va fora tot mai în adâncuri după petrol.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria

Share Button

EXPERIMENTUL FINAL: DISOLUŢIA NAŢIUNII ŞI A FAMILIEI ÎN EUROPA

Share Button

BĂTRÂNUL CONTINENT ESTE CONDUS DE OAMENI CU EMPATIE REDUSĂ ŞI UN EGO DISTORSIONAT



Înainte de a intra în Parlamentul României, cu cele mai curate şi bune gânduri, nu aveam nici cea mai mică idee despre câte pericole ne pândesc, pe noi, ca naţiune, atât din interioul Ţării, cât şi din afara Ei. Patru ani de deputăţie, în loc să dorm liniştit ca alţii, în fotoliile comode din Cameră, am folosit maximum de timp pentru a mă informa despre aceste iminente pericole.

Poziţia mi-a permis să călătoresc, cu acelaşi scop, în multe părţi ale globului, unde am găsit noduri gordiene ascunse de ochii publicului, dar pe unde trec informaţii de primă mână. M-am întâlnit cu persoane importante şi cu personalităţi care erau cu totul altceva decât pretindeau. Ulterior, ca şef  al delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Mediteranei am prins nişte contacte de alt nivel, mi-am făcut prieteni, am descoperit duşmani. Ba, în America, am fost până şi în “cuibul” eminenţei cenuşii a secolului, satanicul George Soros. Cu unele dintre aceste personaje ţin legătura şi azi şi încă mai primesc informaţii spectaculoase despre lucrurile care se fac în spatele unor porţi mai mult decât ferecate.

Dar, să revin la subiect.

Într-una dintre aceste călătorii, la o discuţie nevinovată, un personaj interesant, cu funcţie politică serioasă undeva în Europa, a ridicat un subiect comun: familia. M-a întrebat dacă am copii. Am raspuns că da, el a continuat declarând că nu are dar că nu îi pare rău,  pentru că s-a ocupat mai mult carieră şi de alte asemenea interese. La al treilea pahar de alcool, mi-a şoptit că, în America, există un studiu mai vechi, plătit de un magnat greu, dar care a rămas anonim, despre calităţile şi defectele celor fără copii. Şi zice el: “dacă rezultatele sunt adevărate, noi o să stăpânim lumea în curând, noi, cei fără copii, treaba a început de două decenii”. I-am zâmbit condescendent, l-am considerat băut blană şi, cerându-mi scuze, am ieşit la o ţigară pe terasa restaurantului din Castel Gandolfo. Dar ideea m-a bântuit ceva vreme. O săptămână mai târziu, după căutări serioase, am primit studiul despre care vorbea amicul beutor. În mare, despre oamenii de carieră, dar fără copii, se ajunsese la concluzia că sunt foarte capabili, că au o minte analitică de mare putere, că, odată câştigaţi unui ţel, sunt fideli pe viaţă, că nu sunt deloc labili sentimental, că au mare putere de muncă şi o maximă tenacitate pentru a obţine ceea ce şi-au propus. Pe de altă parte, cică sunt aşa tocmai pentru că nu prea empatizează cu suferinţa nimănui, nu simpatizează prea mult cu oamenirea în general, se cred superiori intelectual, sunt reci şi foarte calculaţi, calcă pe cadavre pentru a-şi îndeplini scopul, sunt mai degrabă “cetăţeni universali”, nu prea le au cu neamul lor, se cred lideri înnăscuţi, sunt foarte convingători şi nu îşi impart sentimentele cu nimeni. Majoritatea sunt atei.

IMPORTANT! Studiul este vechi de aproape 20 de ani!

Acum citiţi, vă rog:

Franţa – Macron, noul președinte francez, nu are copii.

Germania – Cancelarul german Angela Merkel nu are copii.

Anglia – Premierul britanic Theresa May nu are copii.

Italia – Primul ministru italian Paolo Gentiloni nu are copii.

Ștefan Löfven din Suedia, Mark Rutte din Olanda, Nicola Sturgeon din Scoția, Xavier Bettel din Luxemburg, – toți nu au copii.

Comisia Europeană – Jean-Claude Juncker, nu are copii.

România – Klaus Werner Iohannis, nu are copii.

Pe alţii vă las să îi descoperiţi singuri.

Concluzia este foarte simplă: personajul întâlnit acum 3 ani părea să aibă dreptate, destinele Europei sunt acum în mâinile unor oameni fără copii, brici la minte, deloc sentimentali şi care nu se lasă înfluenţaţi de suferinţele altora! Obsevaţi şi că acest lucru nu se petrece şi în America sau în Rusia, unde încă se pune mare valoare pe familia tradiţionalistă, el, ea, şi copiii!

Deci, un număr extrem de disproporționat de oameni care iau decizii cu privire la viitorul Europei nu au o miză personală directă în acel viitor.

Ei bine, acesta este marele experiment psihosocial al satanicului Soros, oameni buni, căci el a comandat acest studiu, la câţiva ani după căderea Zidului Berlinului şi este cel mai diabolic plan al acestui individ fără scrupule!

Soros a “ajutat”, prin bani, dar mai ales prin influenţă, promovarea masivă a celor fără copii în politica europeană de vârf.  Cei mai mulţi dintre aceştia nici nu ştiu cum au fost aleşi şi de ce le-a surâs lor norocul, dar au făcut cariere fabuloase, ceea ce le-au hrănit nemărginitul lor orgoliu.

Ei au ajuns la frâiele puterii continentale, sunt semizeii de astăzi.

Ei croiesc destinul Europei, fără a ţine cont de interesele celor mulţi, fără să ia în considerare Ţări şi Neamuri, şi, chiar fără să vrea, îşi servesc stăpânul carea mizat pe un studiu psihologic, acum 20 de ani.

A investit în propria sa victorie, cum s-ar zice!

Nici nu e nevoie ca Soros să le ceară ceva, mulţi nici nu-l cunosc, poate chiar îl dispreţuiesc, dar se înscriu în profilul psihologic al individului care îi duce perfect munca acestui satanic personaj la bun sfârşit.

Ce poate fi mai diabolic?

Este planul perfect!

Un mare grup de lideri politici duc la îndeplinire un plan al cărui autor nici nu-l cunosc şi care n-a mâncat usturoi şi nici gura nu-i miroase! Cum să-l acuzi pe Soros de faptele acestora? IMPOSIBIL! Mâna care făptuieşte nu cunoşte mintea care îl pune la treabă. Şi îl pune la treabă numai pentru că ei sunt siguri că deciziile le aparţin şi că sunt spre binele continentului.

Dacă ar fi un roman poliţist şi nu cruda realitate, aşa croială s-ar defini drept crima perfectă.

Pe scurt. Cineva a aşteptat 20 de ani pentru ca oamenii aleşi de el să se specializeze într-o anumită direcţie, el ajutându-i doar să meargă pe la şcolile care trebuie, să ia contact cu ideile care trebuie, să ocupe funcţiile care trebuie pentru a fi propulsaţi apoi în Liga 1 a politicii europene!

Poate au fost aleşi 5.000 şi numai 300 au ocupat posturile necesare. E de ajuns! Au sosit anii în care Stăpânul Întunericului s-a înscăunat , prin alţii, la vârful Bătrânului Continent.

Autor: Ninel Peia
Sursa: Ninel Peia

Share Button

Ion Cristoiu: ”Statul Paralel există şi dă din coadă. Azi: cum o va albi ancheta Parchetului General pe Codruța Kovesi”

Share Button

Pe 24 aprilie 2017, la cîteva zile după ce liderii Coaliţiei PSD-ALDE anunţaseră declanşarea procedurilor pentru înfiinţarea unei Comisii parlamentare de investigare a suspiciunilor privind rezultatul alegerilor din 2009, Parchetul General a remis presei un Comunicat:



”În cauză se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale.

Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică.”

O prevedere regulamentară deopotrivă absurdă şi diversionistă interzicea Parlamentului să înfiinţeze o Comisie de anchetă pentru investigarea unui caz dacă respectivul se află într-o anchetă penală. Dincolo de încălcarea Constituţiei (Ministerul Public se profila mai puternic decît Parlamentul), prevederea servea Statului Paralel ca soluţie de avarie. Cînd era riscul ca Parlamentul să-şi vîre nasul într-o afacere mafiotă a Statului Paralel, una dintre rotiţele acestui Stat deschidea la iuţeală un Dosar. Din acel moment, aflarea Adevărului era moartă înainte de a se naşte. Sub pretextul de tip securistic al secretului, opiniei publice i se răpea dreptul legitim de a afla fie şi o respiraţie din mersul anchetei. Dacă nu era prelungită pînă la Judecata de Apoi, afacerea Parchetului se încheia cu un mare şi răsunător NUP. Un fel de uşă trîntită în nas Adevărului.

Comunicatul Parchetului din 24 aprilie 2017 a făcut publică o nouă intervenţie brutală, făcută de-al dracului (Noua Securitate practică intimidarea pe scară largă), a Statului Paralel în desfăşurarea vieţii minim democratice din România. Deschiderea anchetei apărea oricărui om normal, scutit de năravul patimii politice, drept o intervenţie miliţienească pentru a bloca procesul de înfiinţare a anchetei parlamentare.

Despre acest Cioclu al oricărei investigaţii care e Augustin Lazăr am mai scris.
Trucul folosit în procesul de înmormîntare fără jeluitoare a dosarelor complicate e simplu. Ancheta străbate un timp deşertul iluziei Fă-te că lucrezi! Pe surse, după consumarea momentului, presa e informată că la Parchet a fost convocat X şi Y. E vorba de convocări pe şest, altfel există riscul ca presa să fie la scara Parchetului General şi să-l ia cu asalt pe cel convocat. Cine ştie ce mai spune asediatul sau asediata încît să dea în gît ancheta?!

La fel s-a întîmplat şi cu dosarul penal deschis in rem. După consumarea faptului, s-a aflat c-au fost convocaţi Gabriel Oprea, Nicolae Onţanu, Dan Andronic. Codruţa Kovesi a fost convocată? Răspunsul n-are importanţă. A se afla, fie şi pe surse, că noua Elena Ceauşescu a fost convocată în faţa unui procuror, fie el şi cu sabia de Arhanghel, ar trece drept un atentat la unitatea şi integritatea României. Tare mă tem că răspunsul nu-l vom afla decît peste decenii, cînd boala şi bătrîneţea o vor obliga pe Codruţa Kovesi să se ridice, în fine, din capul mesei cu baclavale.

Cînd cade prin redacţii vestea unei anchete penale, mai ales de răsunetul celei despre alegerile din 2009, toată lumea se întreabă:
Pentru ce infracţiuni s-a deschis dosarul?

Deoarece întrebării acesteia primul Comunicat nu-i dădea un răspuns, pe 27 aprilie 2017 s-a ivit în spaţiul nostru public un al doilea Comunicat:

„Ca urmare a ştirilor apărute în mass-media, în cursul zilei de astăzi, cu privire la dosarul avînd ca obiect procesul electoral din decembrie 2009, Biroul de informare şi relaţii publice din Cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să facă următoarele precizări:

Prin comunicatul din data de 24 aprilie 2017, am adus la cunoştinţa opiniei publice faptul că procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au început urmărirea penală in rem sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prev. De art. 297 alin. 1 cu aplicarea art. 5 din Codul penal (art. 248 rap. la art. 248 indice 1 din vechiul Cod penal), şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, prev. de art. 391 alin. 3 şi 4 din Codul penal cu aplic. art. 5 Cod penal (fost art. 62 alin. 3 şi 4 din legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, modificată şi republicată) în dosarul menţionat anterior.”

Aşadar, ca urmare a informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic, ancheta penală, in rem, suspectează că în seara de 6 decembrie 2009, la aşa-zisa Cină de la Gabriel Oprea, s-au comis infracţiunile de abuz în serviciu şi folosirea documentelor şi evidenţelor electorale.
Spun, în seara de 6 decembrie 2009, deoarece lectura, relectura, ba chiar şi re-relectura episodului X din Serialul lui Dan Andronic, Noi suntem statul! descoperă iar și iar că autorul se referă numai şi numai la ce făceau şi ce ziceau cîteva persoane publice – George Maior, Florian Coldea, Codruţa Kovesi – în biroul politicianului Gabriel Oprea. Avînd în vedere ceea ce critica literară ar spune despre un roman clasic, adică locul, timpul şi personajele acţiunii, infracţiunile suspectate de Parchet s-au petrecut în seara lui 6 decembrie 2009, după încheierea urnelor, în locul precis numit biroul lui Gabriel Oprea de acasă şi au fost comise doar de cei prezenţi la aşa-zisa Cină.

Reuniunea despre care povesteşte Dan Andronic nu conţine nici un indiciu pentru deschiderea unei anchete penale şi, cu atît mai puţin, una privind infracţiunile de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale. Comunicatul din 27 aprilie 2017 al Parchetului, ca şi informaţiile obţinute de mine pe surse despre anchetă, arată că dosarul in rem, deschis de Parchetul General, vizează procesul electoral de pînă la închiderea urnelor.
Dar repet, nicăieri în text, Dan Andronic nu oferă vreun indiciu că persoanele strînse la Gabriel Oprea fraudau desfăşurarea alegerilor.

Nu numai atît.

Atît în text, cît şi ulterior, în numeroase intervenţii, Dan Andronic a precizat că dezvăluirile sale ţintesc ce s-a întîmplat în săptămîna 7 – 14 decembrie 2017, cînd Statul Paralel a blocat acţiunile legale ale PSD de contestare a alegerilor, şi nu ceea ce s-a întîmplat pe parcursul zilei.
În dispreţul acestui Adevăr, Comisia Parlamentară de anchetă a deturnat dezvăluirile lui Dan Andronic pentru a relua acuzaţiile PSD în 7 decembrie 2009 privind fraudarea alegerilor de către PDL.

Despre iresponsabilitatea ca o Comisie cu acest obiectiv să poată descoperi ceva am mai scris.
Nu pune nimeni la îndoială că această Comisie a fost înfiinţată nu pentru aflarea Adevărului, ci pentru a crea bolte de artificii electorale. Fiind vorba de un gest politic, deschiderea anchetei parlamentare pentru fraudarea alegerilor prin deturnarea dezvăluirilor lui Dan Andronic n-are nimic ilegal.

Altfel stau lucrurile în cazul deschiderii Dosarului penal in rem de către Parchetul General.
Aşa cum s-a văzut, dezvăluirile lui Dan Andronic, invocate expresis verbis ca temei pentru deschiderea Dosarului, nu dau nici un indiciu că persoanele de la Gabriel Oprea ar fi comis infracţiunea de abuz în serviciu şi de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale pe parcursul zilei de 6 decembrie 2009.
Dacă, la o adică, printr-un efort sofistic supraomenesc, i-ai putea suspecta pe George Maior şi Florian Coldea că în timpul zilei s-au implicat în fraudarea alegerilor de către PSD, în cazul Codruţei Kovesi, la vremea respectivă, procuror general al Republicii, nici în vis nu ai putea face asta.
Ca să deschizi un dosar penal fie şi in rem în legătură cu întîlnirea din seara lui 6 decembrie 2009, trebuie să ai indicii.
Indicii rezonabile, cum glăsuieşte Codul Penal, în varianta sa nou-nouţă.

Ce indicii a avut Parchetul General pentru a da un caracter penal unor fapte care ar fi de sancţionat cel mult sub aspect moral?

Nici unul.

În aceste condiţii, acţiunea Parchetului General e un abuz fără margini. Una dintre acţiunile instituţiilor de forţă din România Statului represiv, prin care se deschid dosare penale din nimic.

Aparent, deschiderea dosarelor reprezintă un abuz faţă de Codruţa Kovesi, teoretic suspectată de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor electorale.

În realitate, asistăm la albirea Codruţei Kovesi şi din alte intervenţii ale procurorilor.

Deschiderea unui dosar numai şi numai pentru a fi închis cu NUP. E greu de crezut că dosarul in rem al Parchetului se poate transforma în dosar vizînd persoane.

Şi nu numai pentru că Augustin Lazăr e un scutier pe cale de a fi pensionat al Cavalerei Codruţa Kovesi, ci şi pentru că dosarul a fost deschis tocmai pentru a putea fi închis cu aplauze.

Dosarul in rem are toate şansele să se încheie cu NUP (pe motiv că fapta nu există) înainte cu mult ca lucrările Comisiei să se încheie.

Pentru Comisie, anunţul că Parchetul, presupus riguros, a constatat că faptele nu există, va fi o lovitură de imagine mortală.

Exact ceea ce a urmărit Statul paralel prin implicarea Parchetului General într-un caz fără nici o legătură cu penalul.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

Share Button