C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for General

Serviciile în alertă. Iohannis la munte și la mare

România se află în anul Centenarului într-o situație ingrată. Economia crește, salariile cresc dar este lume în stradă. România va prelua președinția UE în 2019 și totuși sunt state care cer activarea articolului 7 pentru țara noastră. S-au descoperit zăcăminte importante de gaze naturale în apele teritoriale românești și totuși, noi importăm gaz. Am intrat în UE în 2007 și totuși avem MCV și nu suntem în Schengen.



În acest context bizar ne aflăm la finalul anului 2018. România este un oximoron atât în politica internă cât și în cea externă. Dacă în țară președintele se vrea activ în lupta cu PSD și ne spune că vrea anti-corupție și UE, când iese pe afară uită discursul intern și vizitele sale de lucru se transformă în lungi excursii plătite din banii statului.

Iohannis în vancanță

Președintele Klaus Iohannis a îmbinat utilul cu plăcutul în cadrul vizitei sale în Italia, combinând întâlnirile cu oficialii cu vizitele turistice.

După vizita la Roma, Iohannis trebuia să participe la prima ședință informală a Consiliului European. Aici s-a discutat despre Brexit și au fost prezenți toți liderii europeni, dar acesta a preferat să viziteze orașul Pompei, că tot era în zonă, și să ajungă la Bruxelles mai tarziu. Evident, vizita la Pompei nu apare în agenda oficială a președintelui.

Cam așa se poate descrie mandatul lui Klaus Iohannis, un șir lung de vacanțe alături de soție pe banii contribuabililor. Realizările sale externe sunt zero dar în cei patru ani de mandat a reușit să viziteze toate stațiunile de lux din Europa și Statele Unite.

2019 – alegerile prezidențiale

Klaus Iohannis nu va mai câștiga cel de-al doilea mandat. Semnalele sunt destul de clare. Favoritul serviciilor este Dacian Cioloș. Această mișcare a serviciilor nu are legătură cu prestația foarte slabă a lui Iohannis ci cu schimbările geopolitice. Luptele din subteran între CIA și BND au un câștigător și acesta este DGSE (Direcţia Generală pentru Securitatea Externă a Franței). Pe această filieră Dacian Cioloș va fi ajutat să urce treptele spre Cotroceni.

La nivel mondial există un război subteran în care România este doar un pion. Extragerea lui Iohannis și propulsarea lui Cioloș nu ține de noi, ce e mai trist este că nu ține nici măcar de ei. Totul este un joc de șah în care sprijinul pentru unul sau celălălt vine în funcție tabăra care are în grijă România. Se pare că urmează Franța – deci, dragi români: ”Bonne chance!”

Autor: Alexandru David

Regele gol și scaunul gol

Klaus Iohannis a fost în săptămâna care tocmai se încheie în postura unui rege, care, dintr-un motiv sau altul, a rămas în pielea goală. Și a putut fi admirat așa cum este. În același timp, demnitarul român a lăsat scaunul gol. Un scaun pe care îl ocupa de drept la reuniunea reprezentanților statelor Uniunii Europene consacrată Brexitului.



Fotografia acestui scaun gol a apărut în toată lumea. Simultan cu o altă imagine, care putea foarte bine să lipsească. Cuplul prezidențial în ținută sport, preumblându-se prin parcul arheologic Pompei. În Italia. A fost o săptămână în care, la propriu și la figurat, Klaus Iohannis le-a dat cu flit românilor. Și nu numai lor.

După aproape o jumătate de secol, România, prin reprezentantul ei, a fost prezentă într-o vizită oficială de stat la Roma. Pe care președintele Klaus Iohannis a confundat-o cu o vizită turistică. Sau, cel mult, de curtoazie. Avem în Italia 1.500.000 de români, din care mai mult de jumătate lucrează la negru. Unii chiar în condiții de sclavie. Dar președintele Klaus Iohannis a plecat să-și reprezinte țara și interesele ei conformându-se în totalitate expresiei „câine surd la vânătoare”. Nu a fost însoțit de niciun membru al Guvernului, în ciuda faptului că urma să se discute despre relațiile economice cu unul dintre cele mai puternice state din Uniunea Europeană. Nu l-a invitat în delegație nici măcar pe ministrul de Externe. Înaintea plecării, Klaus Iohannis, cu întreg aparatul său de consilieri de la Cotroceni, a omis să se consulte cel puțin cu reprezentanții puternicelor comunități de români din Italia, pentru a crea o agendă a întâlnirilor și a temelor de dialog cu partenerii de la Roma. Nu e de mirare că atât în Italia, cât și în România, această vizită ratată, în care Iohannis a mai comis și câteva gafe de protocol, a stârnit consternare. Ignorate aproape cu desăvârșire, organizațiile românilor din Italia sunt de-a dreptul revoltate. Și și-au făcut publică revolta. În schimb, presa din Italia a fost de un calm desăvârșit. Cu excepția unei singure publicații, nimeni nu a remarcat că președintele României execută o vizită oficială de stat în Italia.

Renunțând la ținute de gală, cuplul Iohannis s-a transformat pe parcursul zilei de miercuri într-o trupă de excursioniști. Soții Iohannis au luat la picior parcul arheologic Pompei, iar fotografiile lor au apărut pe site-ul muzeului în aer liber, simultan cu alte fotografii în care, în prim plan, a apărut scaunul gol al președintelui României, care nu a crezut de cuviință că ar fi trebuit să participe la summitul având ca temă Brexitul la care au participat reprezentanții statelor UE. Sugerează Iohannis că nu ar fi fost necesară prezența sa, întrucât summitul de miercuri era informal. Mă aștept să nu fie prezent nici în 2019, la summitul UE planificat să aibă loc la Sibiu, întrucât și acela este tot informal.

Fapt este că s-au discutat teme complicate, legate de modul în care vor funcționa post-Brexit piața de liber-schimb și migrația sau chestiuni spinoase legate de frontiera dintre Marea Britanie și Irlanda. Nu s-a ajuns la un consens. Iar premierul Regatului Unit a amenințat din nou că în martie 2019 există pericolul părăsirii UE fără vreun acord. Pentru statele europene, nu există nimic mai rău decât un divorț fără acord. Cât privește România, ea are în Marea Britanie interese speciale de apărat. Imposibil însă de apărat atâta timp cât scaunul rămâne gol.

În ofsaid pe toate planurile, președintele Klaus Iohannis a mai găsit totuși timp și energie pentru a arunca săgeți otrăvite către Guvernul de la București și către majoritatea parlamentară. De această dată, tema predilectă este legislația precară. Legi proaste, făcute netransparent, spune Klaus Iohannis, sugerând în același timp că nici măcar n-ar mai trebui respectate. După ce s-a făcut de râs copios la Roma, la Napoli, la Pompei și la summitul UE, președintele Klaus Iohannis se întoarce la București. Pentru o nouă rundă de circ politic. După ce, în prealabil, o pune de o distracție probabil turistică în weekend.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Dan Diaconu: “Lumea în care trăiţi”

De ani buni, în Yemen, o naţiune întreagă e demolată din cauza intereselor saudite. Rebelii care luptă acolo realmente desculţi, încearcă disperaţi să-şi elibereze teritoriul şi să-şi apere tradiţiile. În afară de Arabia Saudită, în războiul din Yemen participă şi Marocul, Iordania, Egiptul, Sudanul şi Pakistanul. Cu siguranţă că lucrurile nu-s în regulă de nicio parte, că războiul degenerează şi produce adevărate calamităţi umanitare.



Nu-i totuşi ciudat că media nu alocă decât resurse infime unor relatări de-acolo, în condiţiile în care avem de-a face cu adevărate tragedii? N-a spus nimeni mai nimic despre blocada care a condus la moartea a sute sau mii de oameni, despre atacurile asupra civililor. N-avem brave organizaţii pentru protecţia drepturilor omului acolo, n-avem „observatori civili” aşa cum avem în Siria, n-avem decât un imens gol informaţional. De ce? Pentru că aşa merg lucrurile.

În Turcia, la Consulatul din Istanbul al Arabiei Saudite, jurnalistul Jamal Khashoggi a fost asasinat şi tranşat, iar bucăţile cadavrului au fost transportate, probabil cu geanta diplomatică, în Arabia Saudită. N-o spun nişte conspiraţionişti, ci investigatorii turci care anunţă pe căi ceva mai neoficiale că deţin dovezi certe ale asasinării şi tranşării cadavrului lui Khashoggi. Iniţial, croitoraşii politicii mondiale au crezut că pot pune batista pe ţambal. Numai că nu le-a mers socoteala, mai ales în condiţiile în care Erdogan luptă la baionetă. Khashoggi se pare că era un element cheie nu doar în ceea ce-l priveşte pe prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, ci şi în ceea ce priveşte anumite informaţii sensibile despre evenimentele din 11 septembrie. Să nu uităm că jurnalistul fusese prieten apropiat al prinţului Turki al-Faisal, fostul şef al serviciilor de informaţii saudite, care-a demisionat cu doar zece zile înaintea atacurilor de la 11 septembrie. Este foarte posibil ca, în schimbul refugiului asigurat în Turcia, serviciile turceşti să-l fi stors pe Khashoggi de informaţiile sensibile pe care le deţinea. De asemenea, e limpede că jurnalistul era monitorizat de autorităţile turce şi, în ciuda faptului că este interzis spionajul în interiorul ambasadelor şi consulatelor, urechea lungă a serviciilor de informaţii turceşti pur şi simplu nu avea cum să nu se întindă până acolo.

După mai bine de două săptămâni de la incident, timp în care probabil s-a şters şi ultima urmă a jurnalistului pe acest pământ, treburile încep să se tulbure în mediile oficiale. Scrufuloşi cum îi ştim, nemţii, francezii şi englezii le cer saudiţilor, pe un ton ultimativ, să facă lumină în cazul Khashoggi. Desigur, în acest timp, vapoarele încărcate ochi cu armament produs de ţările în cauză iau drumul Arabiei Saudite pentru a putea fi folosite în Yemen. Asta ca o ironie a sorţii, cunoscut fiind că bietul jurnalist ucis era un opozant al invaziei Yemenului.

Probabil vă întrebaţi cum se va sfârşi toată tevatura. La fel ca şi până acum: cu bani mulţi care vor pune batista pe ţambal. Doar nu credeţi că rachetele americane, avioanele franceze, tancurile german e s.a.m.d. sunt cumpărate de către saudiţi aşa, doar de forţa exemplului. Este mai mult decât posibil ca învârtoşarea marilor puteri care, culmea!, acum cer pe un ton imperativ o anchetă credibilă, să fie doar o punere ieftină în scenă. Probabil scenariul care se va vinde publicului va fi unul clasic, adică acela al unei conspiraţii menite a-l îndepărta de la tron pe tefelistul moştenitor desemnat. Se va găsi şi-un ţap ispăşitor şi gata. Toată lumea va fi fericită.

Reţineţi că asta e lumea reală, lumea post-adevărului menţionată de tiriplicii ăia care se întâlnesc „în secret”, după ce „scapă” inevitabil cu 1-2 săptămâni înainte informaţii despre locaţia în care li se desfăşoară plictisitoarele evenimente. Chiar dacă vi se pare incredibil, evenimente ca acestea se petrec de când lumea. În caz că n-aţi aflat, asta e lumea în care trăiţi.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Repetați întrebarea!

Mulți nu înțeleg de ce întrebarea supusă referendumului – adică decizia supusă opțiunii cetățenilor – s-a referit la o lege de modificare a Constituției, iar nu la textul unui articol din Constituție. Iată răspunsul!



Potrivit propriilor sale dispoziții, Constituția nu se poate modifica prin referendum, ci numai printr-o lege adoptată de Parlament. (De aceea referendumul privind trecerea la un Parlament unicameral, în lipsa unei legi prealabile, nu a fost constituțional și nu putea produce efecte juridice.)

Această lege nu intră însă în vigoare decât dacă este aprobată de popor prin referendum. Cum se spune, ea este adoptată „ad referendum”; adică sub rezerva ori cu condiția acceptării ei ulterioare de către cetățeni prin vot direct, secret și universal.

Inițiativa cetățenească nu poate modifica, la rândul ei, Constituția. Ea poate viza doar adoptarea unei legi.

În plus, ea are numai caracter consultativ cu privire la adoptarea acesteia; inclusiv când este vorba despre o lege de modificare a Constituției. Aceasta întrucât tot Constituția interzice mandatul imperativ. Prin vot cetățenii îi mandatează pe parlamentari să legifereze, acordându-le încrederea, dar nu le pot impune și cum să legifereze.

Prin urmare, inițiativa a peste trei milioane de cetățeni a obligat Parlamentul doar să ia în discuție ideea de a modifica definiția constituțională a căsătoriei. Parlamentul putea adopta sau nu o lege în acest sens. Dacă o adopta – ceea ce s-a și întâmplat –, întrucât era o lege constituțională, ea urma să fie supusă referendumului – ceea ce s-a și făcut – pentru a capăta astfel eficacitate.

Iată de ce întrebarea supusă referendumului privește acordul asupra unei legi iar nu asupra unui text din Constituție. Obiectul acelei legi este, însă, chiar forma textului cu pricina.

De ce o asemenea procedură? Este mult de spus. Mă rezum la a preciza că ea este rezultatul unei îndelungate și dureroase experiențe istorice, precum și expresia unei înțelepciuni politice superioare, împărtășită astăzi de toate marile democrații consolidate.

Ce s-a întâmplat, însă, cu referendumul?

La întrebarea pusă cetățenilor cu drept de vot aceștia aveau posibilitatea de a răspunde prin „da” sau „nu”. Abținerea nu era o posibilitate și ea nu se putea lua în calcul pentru a se determina voința votanților. În schimb, pentru ca această voință să reflecte în măsură rezonabilă opinia dominantă a societății, legea a impus un cvorum de participare, respectiv un prag minim al prezenței la vot. Indiferent de răspunsurile date de cei prezenți la urne, referendumul urma să producă efecte obligatorii numai dacă acest prag era atins. Ceea ce nu a fost cazul.

Din motive care nu au a fi discutate aici, un număr de cetățeni a chemat la boicotul referendumului. În consecință, nivelul absenteismului nu a mai permis atingerea cotei minime de participare. Nu se poate ști câți au făcut-o fără vreo conotație politică, din simplă indolență, și câți ca semn de dezacord asumat. După cum nu se poate ști dacă acest dezacord a privit propunerea de definiție a familiei sau a fost generat de presupunerea, larg răspândită, că rezultatele scrutinului vor fi speculate electoral de partidele de guvernământ. Prin urmare, voturile neexprimate rămân neutre, neputându-se adiționa nici la „da” nici la „nu”. Ele afectează doar validitatea scrutinului.

Boicotul nu este legiferat. El nu este pedepsit de lege, dar nici nu produce efecte legale, în sensul că el nu poate substitui manifestarea de voință explicită la care au fost chemați cetățenii. În consecință, constatând lipsa cvorumului, CCR nu va avea altă posibilitate decât să ateste că răspunsul majoritar, indiferent care ar fi el, nu este valid; adică nu produce efecte. Cu alte cuvinte, întrebarea a rămas fără răspuns.

Dacă CCR ar fi putut spune că răspunsul majoritar dat în cadrul unui referendum valabil, a fost „nu”, atunci intrarea în vigoare a legii constituționale adoptate de Parlament ar fi fost blocată. Dacă va spune că răspunsul majoritar a fost „da”, dar el nu este valabil din cauza neîndeplinirii cvorumului, procedura de modificare a Constituției va rămâne neterminată. Ea se termină doar printr-un răspuns valabil. Cum poate produce, însă, efecte un referendum nevalabil? Și atunci?

Când pui o întrebare și nu primești răspuns la ea, ce faci? Pui întrebarea din nou.

Dacă referendumul nu este valabil, înseamnă că nici răspunsul cu „da” nici cel cu „nu” nu este valabil, iar nu numai cel dintâi. În aceste condiții ce se poate face? Se reia procedura. Acesta este răspunsul logic și cel juridic.

Mai departe putem discuta orice. Că nu ne place, că este scump, că este obositor, că este inutil, că este inestetic, că este cancerigen etc. Cum unde-i lege ar trebui să nu fie tocmeală, tuturor acestor probleme va trebui să li ­găsească soluție. Statul de drept…obligă.

Unii se împiedică de decizia Curții Constituționale nr. 3/2012, pronunțată în contextul odioaselor manevre menite a-l salva de la binemeritata demitere pe președintele Traian Băsescu, și care, în esență spunea următoarele: „Exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la referendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta, mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare. În acest fel, se poate crea o majoritate de blocaj raportat la numărul cetăţenilor unui stat; în acest mod, cei ce aleg să nu îşi exercite dreptul la vot consideră că printr-o conduită pasivă îşi pot impune voinţa politică. Astfel, alegând să nu îşi exercite un drept constituţional, cetăţenii îşi văd realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, în mod indirect, a celor contrare. De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o formă de exprimare a voinţei politice a cetăţenilor şi de participare la viaţa politică.” Cu alte cuvinte, se poate vota fără să votezi, iar asta pe baza unei proceduri nerecunoscute de lege și total contrară principiilor democrației participative.

Este vorba nu doar despre o decizie cu dedicație care urmărea evitarea repetării referendumului referitor la demiterea președintelui, ci și una care făcea intenționat o grosolană confuzie între răspuns și legitimitatea răspunsului, creând, totodată, o prezumție nelegală cu privire la semnificația refuzului de a vota.

Răspunsul la un referendum trebuie să fie reprezentativ pentru societatea în cadrul și în numele căreia se exprimă. Aceasta îi conferă legitimitatea democratică. Legea română instituie mai multe criterii cumulative pentru stabilirea unei atari reprezentativități și anume: opțiunea să fie majoritară; participarea să fie de ­minimum 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente; voturile valabil exprimate de către acestea să fie de minimum 25% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Zisele criterii nu au nici o legătură cu conținutul răspunsului. Îndeplinirea lor îi conferă acestuia doar puterea de a produce efecte juridice, întrucât el este considerat a fi nu doar într-un fel, ci și reprezentativ.

Nu avem de ce a le amesteca. Criteriile de legitimitate nu au fost instituite pentru ca oamenii să își exprime opțiunile stând acasă, ci ca garanție că rezultatul exprimă voința reală a unui număr suficient de mare de cetățeni pentru a antrena în mod rezonabil decizii opozabile tuturor membrilor ­societății.

Cum legea referendumului s-a modificat în 2014, CCR va avea acum ocazia să corecteze decizia partizană din 2012, anul eratei date de unii judecători constituționali, mână în mână cu serviciile secrete, și la ordinul puterilor străine, „noaptea ca hoții”. Oricum, acea decizie nu constituie precedent obligatoriu pentru actualii judecători ai Curții.

Există deja voci care susțin că, întrucât acesta a fost un referendum decizional (adică obligatoriu), el nu poate fi repetat. Fals!

În primul rând, referendumul poate fi repetat tocmai pentru că, din lipsa cvorumului, nu s-a decis nimic. Or, exact pentru că rezultatul său trebuia să oblige la ceva, el trebuie repetat până când conținutul obligației devine clar. Nu putem obliga o țară prin deducție. Nu putem stabili o anumită ordine constituțională prin abținere.

Apoi, chiar dacă s-ar fi decis în sens negativ, efectul este neintrarea în vigoare a legii de modificare a Constituției, iar nu anularea ei, respectiv anularea votului parlamentar. Legea rămâne, deci, fără a produce efecte, iar cel care a votat acum împotrivă, poate vota altădată pentru. Așa s-a întâmplat de două ori în Irlanda cu privire la aprobarea prin referendum a Tratatului UE.

Nu s-ar mai putea reveni doar dacă legea de modificare intră în vigoare. Atunci Constituția este modificată automat, și o nouă modificare impune reluarea procedurii de la capăt.

De astă dată, însă, legea există și ea nu poate fi afectată de un referendum nevalidat. Prin urmare este de repetat doar referendumul, iar nu întreaga procedură de modificare a Constituției. Aceasta privește și faptul că o nouă inițiativă cetățe­nească nu mai este necesară. Semnăturile se strâng pentru a iniția adoptarea legii constituționale, iar nu pentru ca ea să fie supusă ­referendumului.

Unii observă că referendumul pentru aprobarea unei legi constituționale trebuie organizat în termen de 30 de zile de la adoptarea ei în Parlament și se întreabă dacă referendumul se poate repeta și în afara acestui interval de timp. Răspunsul este: da. Termenul respectiv privește prima încercare. Dacă aceasta este neconcludentă se repetă fără a se mai pune problema unui anume termen, căci legea nu îl prevede.

Mai mult decât atât, termenul este de recomandare, iar nu de decădere. El instituie o obligație administrativă în sarcina Guvernului, pentru a evita eventuale tergiversări în aducerea problemei în fața electoratului. În acest sens el este un termen de protecție pentru electorat și de aceea, depășirea lui nu poate lipsi tocmai electoratul de posibilitatea de a decide. Tot astfel cum electoratul activ nu poate fi pedepsit pentru absenteismul electoratului pasiv.

Cum legea nu dispune un termen pentru reluarea referendumului, aceasta se poate organiza odată cu primele alegeri care vor avea loc în viitor – locale, europarlamentare, prezidențiale, parlamentare. Atunci vor fi de acoperit numai costurile hârtiei și cernelii.

Și tot atunci, cu prilejul reluării referendumului, se vor putea face toate precizările și clarificările necesare, care nu s-au făcut acum și au generat numeroase confuzii, oferind câmp de manifestare celor mai cumplite manipulări. Nimic nu se opune.

Simpla lansare a ipotezei repetării referendumului a trezit un imens val de sudălmi și amenințări în stil neonazist din partea adepților „democrației prin bâtă”, adversari ai „democrației prin vot”. Iată semnul că ideea le apare acestora, pe de o parte, justă și fezabilă, iar pe de alta teribil de deranjantă.

Este un motiv în plus spre a cere fie CCR (prin însăși decizia de invalidare a referendumului), fie Parlamentului (prin hotărârea prin care ia act de această decizie), fie Guvernului (încă investit cu misiunea de a permite poporului să se pronunțe valabil asupra legii de modificare a Constituției) să repete întrebarea.

Nu altă întrebare! Aceeași!

Autor: Adrian Severin

Sursa: Romania libera

Fostul şef al SPP, generalul Dumitru Iliescu: ”SUA și UE- bătălia pentru subjugarea României!”

PARADIȚI DNA-UL! DENUNȚAȚI UNILATERAL MCV-UL ILEGAL!



Nu este pentru prima oara cand afirm, cu argumente temeinice, ca Romania a fost si este in continuare un obiectiv strategic important al Washingtonului, dar si al Bruxellului, o tinta spre care converg toate actiunile menite sa realizeze o cucerire si o dominatie atotcuprinzatoare, un teatru al operatiunilor speciale, o zona in care se fac experimente noi, nemaintalnite in celelalte state membre UE si NATO, toate cu acelasi scop deloc nobil si deloc avantajos poporului roman.

Va intrebati de ce am devenit noi o tinta, si in ce scop. Am sa incep sa va explic scopul si, dupa aceea, de ce aceste experimente pot fi implementate la noi. Scopul il cunoasteti deja, interesele lor majore in aceasta zona, desi s-au straduit serios sa le camufleze, au iesit la iveala de mult timp. Nu am sa fac referire la toate, ci doar la cele pe care le consider ca esentiale si anume: bogatiile acestei tari, pornind de la cele naturale si terminand cu obiectivele economice strategice, piata de desfacere si, nu in ultimul rand, pozitia geostrategica. Va imaginati de ce ar fi aceasta batalie uriasa pentru dominatia Romaniei, daca cele trei elemente mentionate anterior nu ar fi foarte importante. Cu siguranta nu si-ar risipi energia si finantele, daca lucrurile nu ar sta asa. V-am prezentat cu mult timp in urma, dar si recent, in postarile facute pe Facebook, planurile elaborate de partenerii nostri strategici transatlantici si europeni pentru spolierea avutiei nationale a Romaniei, pentru subjugarea acestui popor, pentru exploatarea pe nimic a muncii cetatenilor ei, pentru privarea acestora de drepturile si libertatile democratice fundamentale.

De data aceasta am sa va prezint mecanismele, institutiile si persoanele prin intetmediul carora si-au atins obiectivele, si continua sa o faca.

V-ati intrebat vreodata cum le-a venit ideea guvernantilor nostri sa infiinteze DNA-ul si ANI, doua structuri care nu se regasesc in nicio tara democratica, cu valori si principii dupa care ne calauzim benevol sau impus? Daca nu v-ati pus aceasta intrebare, o pun eu, dar va dau si raspunsul la ea. Infiintarea DNA nu a fost initiativa guvernantilor nostri, masura luandu-se la presiunea enorma asupra lor, presiune exercitata de partenerii nostri strategici, americanii, ca o conditie esentiala a aderarii Romaniei la NATO. De ce aveau nevoie americanii de o asemenea structura in Romania, o structura care nu se regasea in sistemul lor de justitie, o structura profund neconstitutionala? Foarte simplu! Era institutia prin care isi planificasera sa controleze decidentii politici si administrativi romani, pentru a pune mana pe bogatiile noastre si pentru a-si asigura o piata de desfacere sigura pentru produsele lor, de cele mai multe ori fabricate sub standardele de calitate impuse la ei, si pentru a domina o zona geostrategica foarte importanta. Asa ca mai intai au inceput, prin toate mijloacele, sa propage ideea ca politicienii romani sunt foarte corupti, iar Romania este cea mai corupta tara din lume.

Nu spun ca nu am avut sau ca nu avem politicieni corupti, dar daca ii comparam cu ai lor vom constata ca ai nostri sunt mici copii pe langa acestia. Desi la ei coruptia a atins cote incomparabil mai mari ca in Romania, nu se considera nici corupti si nici nu au nevoie de un DNA american. Au nevoie in schimb in tara noastra, pentru a-i elimina pe toti cei care se opun politicii si intereselor lor. La inceput jocul lor nu a functionat. Desi se infiintase PNA-ul nu aveau suficiente parghii sa il controleze. Asa ca l-au blamat, iar cand au aparut conditiile favorabile l-au desfiintat inlocuindu-l cu o structura noua, DNA-ul, pe care si-au subordonat-o total, intr-o perioada relativ scurta. Aceasta institutie a inceput insa sa lucreze cu motoarele in plin pentru partenerii nostri americani, dar si pentru cei europeni dupa venirea la conducerea SRI a lui George Maior, care impreuna cu Florian Coldea si cu Codruta Kovesi, sub bagheta magica, dar si usturatoare, a Presedintelui Traian Basescu, au pus la picioarele acestora cele doua institutii de forta: una posesoare a informatiilor, iar cea de-a doua a catuselor. Din acel moment drumul spre cotropirea deplina a Romaniei era deschis, si nu au intarziat nici un moment sa o faca. Daca americanii au actionat in forta si cu eficienta pentru a-si promova interesele in detrimentul celor ale poporului nostru, nici partenerii europeni nu s-au lasat mai prejos. Au creat si ei presiune pentru infiintarea unui nou organism, care sa serveasca tinte deja prelucrate DNA-ului si anume ANI. Nici aceasta institutie nu se regaseste in niciuna din tarile care au solictat construirea ei, dincolo de faptul ca este la fel de profund neconstitutionala ca si prima. Dar nu s-au oprit aici. Au gandit si un mecanism care sa vina in sprijinul celor trei institutii aservite, care le protejau intens interesele si ii eliminau pe cei incomozi lor. Au construit “ad-hoc” Mecanismul de Cooperare si Verificare, cu ajutorul cozilor de topor din interior, Macovei si Basescu, mecanism total nelegal, si care nu se regaseste in Tratatul de aderare la UE apobat de Parlament.

Atunci cand s-a propus extinderea acestui mecanism si asupra altor tari din Europa de Vest, Germania si Franta s-au opus spunand ca este iligal acest mecanism, ca nu se regaseste in Tratatul UE.

Cum este posibil ca pentru ei sa fie ilegal si pentru noi nu?

A fost prezentata necesitatea acestuia ca o conditie a semnarii Tratatului, dar lucrurile nu au stat deloc asa, pentru ca atunci cand comisarul pe justitie a vrut sa ridice MCV-ul, seful statului nostru impreuna cu eterna si “fascinanta” Macovei s-au opus. Ei aveau foarte clar temele date de cei care-i patronau din exterior, si disparitia unui asemenea mecanism de presiune le periclita realizarea misiunii primite. Da, MCV-ul a constituit si constituie in continuare un veritabil instrument de presiune prin intermediul carora partenerii europeni isi realizeaza interesele in tara noastra. Prin intermediul acestor structuri si mecanisme Romania a fost adusa la tacere si la ascultare, au reusit sa blocheze dezvoltarea tarii, crearea unei infrastructuri moderne, a unor obiective economice strategice, fiind in acelasi timp constransa sa le dea pe nimic resursele si obiectivele noastre industriale, si nu numai. Asa ne-au luat totul, inclusiv apele, padurile, aerul, si nu in ultimul rand, pamantul. Interesul lor a fost si este sa ramanem subdezvoltati, doar asa avand garantia ca suntem usor de dominat, doar asa pot sa ne jecmaneasca de resurse in voie si sa-si asigure o piata pe care sa-si vanda produsele de proasta calitate. De ce sa avem noi autostrazi, drumuri moderne, sa se dezvolte turismul, comertul, industriile, agricultura, intr-un cuvant economia, sa ii concuram pe diverse piete si sa devenim independenti, cand trebuie sa ramanem sub cizma lor? De ce sa avem noi spitale, fabrici de medicamente si medici care sa ii trateze pe romani cand PARADITORII NOSTRI STRATEGICI, CRIMINALII NOSTRI STRATEGICI, pot sa ne livreze medicamentele lor daunatoare, vaccinurile lor care ajuta instalarea bolii si nu prevenirea si tratarea ei, cand pot sa ne ia sute de milioane de euro pentru tratamente in spitalele lor, unde asistenta este asigurata tot de medicii nostri pe care ni i-au luat cu “japca”, pentru ca pe cei care nu au vrut sa plece din tara i-au haituit si arestat cu DNA. Asta pentru bolnavii care au avut sansa sa li se aprobe tratamentul in strainatate, pentru ceilalti ramanand doar posibilitatea de a trece in lumea celor drepti. Institutiile noastre de forta, in frunte cu DNA, au fost folosite pentru a paradi oamenii politici, oamenii de afaceri, specialistii in diverse domenii, medici, ingineri, magistrati, ofiteri, care li se opuneau. Cu sprijinul lor au paradit decizia politica si administrativa la toate nivelurile, blocand proiectele cele mai importante, sabotand profund economia tarii. Daca DNA a paradit tot ce tine de Constitutie, de drepturile si libertatile democratice, oameni nevinovati, a paradit economia, administratia, puterea politica legitima, atunci si voi guvernanti si cei care aveti decizia politica trebuie sa paraditi DNA-ul, sa luati masuri ca si la noi sa functioneze aceleasi instituti ca la cei care ne dau lectii de democratie si pretind sa le urmam. Daca este profund ilegal MCV-ul, atunci Parlamentul si Guvernul Romaniei sa ia masuri pentru a-l denunta unilateral!

De asemenea, le recomand lupilor moralisti: impertinentului ambasador Hans Klemm, sa nu mai guitaie asa, cu obrazul mai gros ca soriciul, reprezentantului drogatilor in Comisia Europeana, Frans Timmermans, ambasadorului ipocrit al Germaniei la Bucuresti, Cord Maier-Klodt, sa se uite in ograda proprie si sa vada acolo marea coruptie, cum s-a dezvoltat un cartel al infractorilor din domeniul automobilelor si cel bancar cu fraudarea grava a milioane de oameni cu miliarde de euro, timp de peste 20 de ani sub nasul unei justitii totat ineficiente, si dupa ce vad barna din ochii lor, nu paiul din ochii nostri si iau masurile necesare pentru stoparea hiper coruptiei din tarile lor, sa vina sa ne dea noua lectii de combatere a coruptiei.

Sunt convins ca si Excelenta-Voasta, Domnule Presedinte Klaus Iohannis, ca un bun roman care gandeste si simte romaneste, o sa sprijiniti aceste demersuri.. sau ma insel? Nu cred ca Domnia-Voastra poate sa gandeasca si sa simta altfel…. asa cum sustin unii ca ati gandi si simti doar in interesul Germaniei… Demonstrati-le ca nu este asa…!!!! Stiu ca va trebuie cel putin un an sa cititi si sa intelegeti prezenta postare, dar mai bine mai tarziu…decat niciodata…

Autor: Dumitru Iliescu

Sursa: Dumitru Iliescu 

Societatea globală și iluzia alegerii deștepte

Ni se repetă și afișează ideea cu societatea globală, încât noi chiar am ajuns să credem. Așa că treptat, omul de rând naiv se desprinde de toate obiceiurile sale. El este educat de sistem. Reeducat, pardon.



I se repetă că tot ceea ce a făcut până acum e greșit, nesănătos și dăunează ghici cui? Planetei. Așa că omul renunță la carne. Companii, firme și branduri adoptă ideea, așa că cine nu dorește să fie validat de semeni săi, ar face bine să schimbe dieta. Clișee precum ”Carnea e pentru oameni răi” sau ”omul evoluat consumă plante” au un singur scop: să-l facă pe om să adere cât mai reped la un asemenea comportament. O vastă manipulare absorbită într-un timp record.

Apoi, în drumul spre acest global, omului i se repetă că felul în care s-a purtat până acum este lipsit de noblețe, așa că aici intervine industria dezvoltării personale. Mii de oameni -sau forme de prăjituri- ies din băncile workshopurilor contracost, ca noi-nouți. Ei brusc încep să se copieze unii pe alții, să-și urmeze în masă liderii- mereu aceiași, făuriți după chipul și asemănarea publicului, în stil personalizat. Îmi aduc aminte aici de un tomberon selectiv din Gara de Nord a Timișoarei, acum vreo 3 ani, când aruncai PET-ul în stânga și hârtia în secțiunea din dreapta, însă ele de fapt cădeau în aceeași pungă…

Se oferă adesea 2 variante mediocre, și o a treia variantă deșteaptă, pe a cărei etichetă neapărat să apară cuvântul deștept, altfel cum ți-ai mai putea da singur seama că e alegerea cea bună?  Epoca propagandei astăzi se numește advertise. Papaya știe mai bine…

Apoi, i se spune că manierele sunt greșite, și că el trebuie să fie el însuși, să exploreze la maxim emoțiile sale. I se spune că zbuciumul e ok, furia trebuie ”evacuată” și tot ceea ce ai tu lăuntric mai de preț, trebuie îndată scos afară. Paradoxul lor? Emoțiile sunt valoarea noastră- dar dă-le pe toate afară. Credeți că emoțiile sunt infinite? Ei bine, priviți cum arată o prostituată după ore de muncă. E istovită, răvășită, epuizată, bolnavă, scîrboasă.. și în fine, bătrână. Așa că omul este reeducat să devină un animal emoțional cu drepturi, asta până când el va mai avea emoții să se opună sistemului. Apoi în sfîrșit, el va fi tăcut, obedient.

I se repetă peste tot să facă alegeri deștepte, să fie el însuși, să fie unic, și apoi sfîrșește arătând, vorbind, judecând și fiind exact la fel ca oricare altul- zeci de alții pe lângă el….

În cele din urmă, i se repetă că sistemul e defect și trebuie înlocuit cu altul, unul mai bun, guvernat de cetățeni vigilenți, care obligatoriu să participe cu un cuvânt, și neapărat cu minim o sesizare și reclamație- în cetate. Dacă vecinul trece pe roșu, sau dacă nu și-a scos batista la nas, oamenii sunt învățați să penalizeze. ”Toarnă-ți aproapele” e ultima deviză a unei societăți aflate pe moarte. O moarte paradoxală, că în timp ce oamenii-s tot mai activi politic, ei intim și personal, devin tot mai morți… […]

citiți continuarea AICI.

Sursa: Trăsături din front

Cum îi aranjează serviciile lui Iohannis un Centenar liniștit

”Venim Acasă pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri!”. E anunțul pe care îl rostogolesc începînd de ieri diverse așa-zise organizații ale diasporei, la pachet cu date concrete despre un mare miting programat pe 1 decembrie la Alba Iulia. În fapt, un miting prin care serviciile preconizează să îi asigure președintelui Klaus Iohannis un cadru de exprimare cît mai relaxat, într-un moment cu adevărat istoric.



”Mișcarea Diasporei Unite și grupurile adiacente organizează o întâlnire, la Alba Iulia, pe 1 decembrie 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Facem apel, pe această cale, către toate organizațiile care vor să participe la întâlnire, să ni se alăture. Vor porni către România coloane organizate din: Marea Britanie, Spania, Italia, Belgia, Suedia, Luxemburg, Danemarca, Austria, Germania care au drept punct de convergență benzinăria MOL de la Szolnok, pe E60, vineri, 30 noiembrie, ora 17:00. La ora 20:00 se intră în România prin vama Borș, urmând ca, în dimineața zilei de 1 decembrie, să fim cu toții prezenți la Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri, unde ne vom întâlni cu frații noștri din România și Basarabia. Menționăm faptul că ne întâlnim strict pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri – această întâlnire nu este un protest(s.n.)”.

Așa sună anunțul respectiv, în forma completă.

Povestea cu nenumăratele coloane de mașini pornite din toată Europa spre România e fumată deja de la mitingul din 10 august, e vorba de celebrele mașini de care s-a vorbit intens, dar pe care nu le-a mai văzut nimeni, în final.

Ne amintim cu toții cît de ”mulți” diasporeni au fost atunci în Piața Victoriei, de-i numărai pe degetele de la o mînă.

Măcar atunci era vorba de un miting de protest, iar ura motivează, se știe, mult mai bine decît pioșenia.

Să crezi că diasporenii se vor aduna masiv, de astă dată, doar ca să salute Marea Unire e naivitate crasă.

În plus, un alt element important sporește semnele de întrebare: așa cum se știe, ”migrația” diasporenilor de Crăciun ia startul, de ani și ani de zile, după jumătatea lunii decembrie, culminînd în zilele de 22-24, pentru a porni în sens invers după Bobotează.

De ce ar veni românii din străinătate încă din 30 noiembrie, de dragul Unirii?

Evident că, la fel ca pe 10 august, nu vor veni autenticii diasporeni, ci sosiile din țară, manevrate de servicii.

De ce?

Simplu: Alba Iulia va fi, anul acesta, o miză politică și de imagine uriașă. E locul unde acum o sută de ani a avut loc Marea Adunare Națională, convocată de către Marele Sfat Național Român, prin Consiliul Național Român Central de la Arad, la care au participat 1228 de deputați pentru a vota Rezoluția de la Alba Iulia, prin care se pecetluia Unirea Transilvaniei cu Regatul Român.

Un discurs politic rostit de un înalt oficial român cu acest prilej va fi unul istoric, în felul lui, dată fiind cifra rotundă.

Pentru Klaus Iohannis e o ocazie minunată să-și prefațeze intrarea în anul electoral crucial pentru el cu un asemenea discurs, rostit în inima Transilvaniei natale, la doi pași de Sibiul drag și într-un județ, Alba, dominat de liberali (președinte de CJ, primar, parlamentari). Care liberali ar face totul ca să se simtă cît Mihai Viteazul, Maniu și Ion I.C.Brătianu la un loc.

Există o mică problemă.

O idee similară ar putea avea și echipa Dragnea-Tăriceanu-Dăncilă.

Care, avînd pîinea și cuțitul, guvernamental vorbind, au posibilități mai mari să se desfășoare.

Ultimul lucru de care ar avea chef Iohannis e să împartă scena cu cei sus pomeniți, știm doar că de ani de zile avem participări separate la nivelul conducerii statului și chiar scandaluri cu recepțiile de la Cotroceni.

Ce variante ar avea la îndemînă?

Nimic mai bun decît organizarea unei echipe de zgomote, așa-zis diasporene, care să taie pesediștilor pohta de deplasare în orașul Unirii.

În locul acestei variante, Dragnea & comp vor prefera să rămînă în București (unde nu e exclus să li se organizeze, de asemenea, vreun protest ”spontan”), în timp ce la Alba Iulia, președintele Iohannis se va desfășura în voie și nestingherit de nimeni, foarte probabil alături și de cîțiva oaspeți străini aleși pe sprînceană.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: InPolitics

Dan Puric: ”Avem aproape la nivel de inflație o masă de opor­tuniști fripturiști, intelectuali ascultători care cântă cu spor pe claviatura dezacor­dată a noii partituri internaționaliste!”

România a intrat încet și sigur în planul acesta al distrugerii ei, al vătămării ei în forul cel mai interior al ei și anume, cum spunea părintele Stăniloae, în structura sau arhitectura ei sufletească…



Pilonii de rezistență ai aces­tui neam sunt distruși, asta contează mult mai mult decât dacă ai lua teritorii, bogății… României i se confiscă pe zi ce trece felul ei de a fi, i se distor­sionează trăirile, i se modifica firea, fibra creștină. Sunt mutații care se văd deja.

Este clar, este o agresare din toate punctele de vedere, o agresiune politică, economică, dar și la nivel de mentalitate, de credință. Este o Românie agonică, crucificată.

România ca stat nu mai există, decât formal. Își mimează penibil competențele, dar dacă vrea să și le manifeste este complet paralizată. Asta s-a și vrut de către cei care au creat UE. Este în fond unda de șoc târzie a comunismului, care ne-a sur­prins pe toți crezându-l că el a murit. Acum este o altă etapă…

Globalizarea este o altă etapă, a comu­nis­mului, iar România este din nou supusă în mod lent unui experiment, letal pentru ea, din nefericire, de aceasta dată. Presiunii ideologice, mutilărilor, mal­tra­tărilor, asasinatelor, formelor de tortură, tuturor aces­tora, noi întotdeauna le-am răspuns prin cre­dință.

Acum însă, asistăm la o diluare a credinței, la o confuzie generală și la faptul că ne-a dispărut capa­citatea de a dăinui. Suntem într-o situație tragică, fără precedent în istoria neamului nostru. Avem stat improvizat permanent, cu guverne mario­netă care sunt schimbate în funcție de interesele marilor puteri internaționale, deci, în concluzie, nu mai avem stat, căci statul ar trebuie să apere inte­re­sele naționale, și nu a unui grup de oameni, așa cum spunea Herder. Și pornind de aici, ce nu mai avem? Ceva foarte grav, nu mai avem intelectuali creștini, care să apere biserica și valorile fundamentale ale acestui neam.

Ce avem în schimb aproape la nivel de inflație? O masă de opor­tuniști fripturiști, intelectuali ascultători care cântă cu spor pe claviatura dezacor­dată a noii partituri internaționaliste, fără șansa de a mai scoate o notă adevărată. Poate că există în țara aceasta o intelec­tualitate ascunsă, de cea mai bună calitate, dar care nu a fost niciodată încurajată să formeze o opinie publică. Între cele două războaie de pildă, intelec­tualitatea era brațul întins al bisericii. Erau intelec­tuali creștini care apărau felul de a fi românesc.

As­tăzi, avem intelectuali plătiți parcă să asasineze țara, să o lovească în temeliile ei funda­men­tale pentru a avea, în fond, niște avantaje mate­riale efe­mere. Datorită acestora, poporul ro­mân nu mai are certitudini, are dileme. Poți să faci exerciții socratice asupra cunoașterii în general, dar nu asupra jertfei unui popor. Emil Cioran se întreba când a apărut licheaua de român, și-și răspundea tot singur, gândindu-se că fibra autentică a fost profund modificată de acea mie de ani de năvăliri barbare, care în timp au dat rodul acesta nefericit de român degenerat, ce a subminat dintotdeauna calitatea de a fi român în lume.

B.P. Hasdeu spunea că: „Viermii cei mai periculoși nu sunt cei din afară, ci aceia care se formează în însuși corpul nostru cangrenat“, iar „bietul“ Eminescu se gândea la acele lovituri date de istoria cruntă în coloana vertebrală a acestui neam: influența fanariotă, elementul alogen: nu străinul în general care ne-a adus și lucruri bune, ci cel care a lucrat premeditat întru degenerarea și exploatarea noastră, precum și acele alte idei nefericite din Occident, și aici nu este vorba de influența profund civilizatoare a Occidentului pe care întotdeauna am recunoscut-o, ci periculoasa corupere a noastră cu anumite idei putrede care nu se potriveau atunci, ca și acum, dacă stăm să ne gândim, deloc cu structura noastră sufle­tească.

Asimilându-le forțat ne-au creat un proces tragic de îmbătrânire prematură. Așa gândea el, disperat fiind de începutul unei degenerări masive în felul de a fi românesc. Nu este vorba să te vezi pur în fața istoriei, ci este vorba de a vedea că noi, românii, cu păcatele noastre, am avut totuși un fel de a fi nobil în lume, care în timp a primit lovituri substanțiale, ce a împărțit condiția românească în două planuri de existență între care nu există nicio negociere. Și aici mi-aduc aminte de vorba părintelui Steinhardt: „ro­mânul are două verbe, din care țâș­nesc două atitu­dini în fața vieții, a răzbate și a te des­curca.“ Primul aparține martirului român, cel care trece prin sufe­rință și o transfigurează, iar cel de-al doilea aparține lichelei românești, adaptată tot­deauna sublim la mediu, a cărei vocație este su­pra­viețuirea și profitul. Și dacă cea dintâi ne-a creat no­ble­țea firii noastre de a fi urcându-ne spre Dumnezeu, cea de-a doua a subminat și subminează în con­ti­nuare românitatea noastră.

Să supra­pu­nem peste asta dorința interna­țională de astăzi de a face o penibilă și falsă horă a unirii, în dublă contradicție, cu noi și cu alții. Noul cosmopolitism reînviat, de tip euro­pean, este absurd și pervers, aducându-mi amin­te de remarca unui om inteligent față de această pro­punere colectiv-interna­ționalistă: „Să înțeleg că eu trebuie să fiu fidel soției mele, pe când dumneata îmi propui să fiu fidel soției dumitale“.

Cât de greu este să fii, în lumea de astăzi, român. Ni s-a indus frica de propria noastră iden­titate până la paroxismul acestei cumplite stări, care a dus la rușinea de a fi român. Suprapuneți dimen­siu­nea acută a acestei cumplite boli sufletești con­tem­porane cu dimensiunea ei cronică și atunci veți descoperi cât de adevărată a fost expresia acelei tragice conștiințe a neamului nostru, numită Mihai Eminescu, când a spus că „Tara (carența) cea mai mare a poporului român este lipsa încrederii în sine“.

Așezați sub remarca aceasta cutremurător de adevărată, ființa zdrobită în per­ma­nență a românului și veți da de izvorul neîncrederii lui permanente în sine. Acest gol fatal care ne putea scoate în istorie, a fost în schimb salvat în veac printr-un singur lucru: incredibila lui consecvență în propria-i credință în Dumnezeu. Și totuși pentru alții astăzi nu mai este oportun să fii român. Numărul lor se mărește tacit pe zi ce trece. Nu este o noutate. Aces­te devieri de la pro­pria condiție s-au mai în­tâmplat în istoria noas­tră. Îmi aduc aminte tot de ceea ce spunea într-un discurs al său, B.P. Hașdeu: „Noi am dori a lucra românește, zice oftând cos­mopolitul mascat, dar nu e oportun!“. Și tot mai de­parte genialul român basa­rabean completează: „Ne­mic mare în lume n-a prins rădăcină fără să fi avut martiri. Dacă apostolii lui Christ judecau că nu era opor­tun să se expună la tortură, omenirea ar fi ido­latră până astăzi… cine se teme a fi român totdeauna, sub pretext de oportu­ni­tate, nu e român niciodată“. Ca apoi, pe cerul confuz și încețoșat al țării să apară expresia lui profetică aducătoare de lumină: RO­MÂNUL NU MAI EXISTĂ DE ÎNDATĂ CE ÎNCE­TEAZĂ SĂ FIE ROMÂN.

Așa erau ei atunci, marii români, radicali și absoluți din dragoste de țară. Din nefericire specia aceasta de român care își declină în mod major condiția, a dis­părut astăzi. La nivel de con­știință națională, inte­lectualii noștri de azi, ali­niați cuminți la directivele Noii Ordini Interna­țio­nale, sunt, în comparație cu această rasă superioară de români dispărută, niște adevărați pitici morali. Cum să perceapă ei acea ma­ximă intensitate de trăire care l-a făcut pe Eminescu să exclame: „SAU ȚARA ACEASTA SĂ FIE ÎN ADEVĂR ROMÂNEASCĂ, SAU NICI NU MERITĂ SĂ FIE!“. Acesta este actul de naș­tere al conștiinței noas­tre de sine. De la acest strigăt al firii noastre că­tre absolut, toți românii mari care au urmat și-au declinat firesc în termeni majori condiția de a fi români.

Autor: Dan PURIC

Sursa: Revista „CERTITUDINEA”