C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for General

Structura propagandei anti-democratice

(Punctaj întocmit de Sorin Cucerai și adaptat scandalos de incorect politic de Sorin Faur)*



1. “Se creează un dușman fictiv”: a) Putin,Trump, b) Dragnea, Tăriceanu

2. “Se produc teorii ale conspirației care «explică» cum anume dușmanul fictiv e cauza diverselor disfuncționalități și probleme (reale) cu care se confruntă oamenii”: a) iliberalul Putin a complotat ca să Brexit, apoi ca să-l pună pe iliberalulTrump președintele SUA, cu contribuția spionilor, hakerilor și a Wikileaks, care au compromis-o fatal pe democratica Hillary Clinton; Putin, care complotează continuu, e, la nivel global, cea mai periculoasă resursă a naționalismului, populismului, iliberalismului; b) sărăcia, neajunsurile, subdezvoltarea din Romania sînt cauzate exclusiv de hoția, corupția, incompetența, autoritarismul, comunismul lui Dragnea, Tăriceanu și ale tuturor celorlalți membri penali ai ciumei roșii.

3. “Se crează sindromul de cetate asediată. Se produc și se exacerbează emoții noi (adică emoții care în prealabil nu existau în spațiul public), în general negative (frică, dezgust, neîncredere)”: a) imediat după prezidențiale, milioane de americani ies spontan pe străzi cu #resistence în piept și pancarte care spun, în esență, Trump, care tocmai cîștigase alegerile, is not my president; NATO/USA înaintează încet și sigur către granițele Rusiei; în Ucraina regimul Ianukovici e spulberat, la propriu, inclusiv cu barosul cu care s-au spart, democratic, ușile parlamentului de la Kiev; b) imediat după parlamentare, mii de români #rezist sînt mobilizati spontan la proteste care contestă atributul constituțional de legiferare al celor care tocmai ce cîștigaseră alegerile; se viralizează prin rețelele de socializare frici, spaime, neliniști legate de siguranța individuală, care ar fi fost anihilată odată cu deschiderea porților pușcăriilor prin aminstie și grațiere.

4. “Se ajunge la violență, interpretată ca auto-apărare și ca o confirmare a existenței reale a dușmanului fictiv și a conspirațiilor de care acesta se face vinovat”: a) Putin a ordonat gazarea chimică a familiei Skripal în UK și tot Putin îl apără militar pe gazatorul chimic animalic Bashar al Assad, deci trebuie sancționați prin bombardamente umanitare; b) în fata Parlamentului de la București, cîțiva #rezistenți reclamă că au fost călcați cu mașina după ce ei înșiși se aruncaseră în fața automobilelor (de lux, desigur) ale politicienilor penali/criminali care ies din clădire.

4. “Se pretinde că respectivele emoții erau preexistente, deci că partidul” PNL/USR/MRÎ “sau politicianul” PNL/USR/MRÎ “care s-a folosit de ele n-a făcut decât să reprezinte, democratic, starea de spirit a electoratului. În consecință, prezența în guvern sau în parlament a partidului” PNL/USR/MRÎ “sau a politicianului” PNL/USR/MRÎ “respectiv e interpretată ca legitmă din punct de vedere democratic.”

Sorin Cucerai conchide: “structura asta e identică și identificabilă ca atare în toate mișcările politice antidemocratice: de la fasciștii interbelici până la Trump, Brexit, Fidesz, PiS, noua dreaptă populistă din nordul și din vestul Europei, Putin, PSD, CpF sau Erdogan.” Serios, bibicule?

* Ghilimele delimitează ideile domnului Sorin Cucerai. Lipsa lor subliniază scandaloasa mea iresponsabilitate.

Autor: Sorin Faur

Sursa: Sorin Faur

Zis și făcut. I-am denunțat!

Este cu neputință ca aceste protocoale, care au avut grave consecințe asupra cetățenilor și Justiției, să nu aibă și un alt tip de urmări. Este cu neputință ca, în cele din urmă, persoanele care au conceput, au semnat și au aplicat aceste protocoale, care sunt de ordinul zecilor, să nu sufere și consecințe de natură penală. Este adevărat, avem de-a face cu un aparent cerc vicios. Pentru că anchetele le vor face tot procurorii. Iar procurorii încă se află în subordinea unora dintre cei care ar trebui anchetați.



De la Comisia pentru controlul activității SRI am aflat, cu mai multă vreme în urmă, că ar exista 65 de protocoale încheiate de cel mai important serviciu secret al țării cu diverse instituții, cele mai relevante fiind Parchetul General, DNA, DIICOT, Înalta Curte și CSM. Ulterior, au mai apărut informații despre încă un protocol, care a existat între SRI și ANI și în baza căruia au fost anchetate abuziv multe persoane, între care președintele Klaus Iohannis și Eduard Hellvig, actualul șef SRI. Probabil că, tocmai din acest motiv, subordonații lui Hellvig au încercat să îi ascundă acestuia existența acestui protocol, care, între altele, a avut drept efect pierderea de către Hellvig a funcției de ministru. Pentru pretinse motive de incompatibilitate.

Iar luni a mai apărut un protocol, peste cele 66, încheiat, culmea, cu baroul de avocați, dar și cu reprezentanții notarilor și ai executorilor. Vorba generalului Dumitru Dumbravă, fostul șef al Departamentului Juridic al SRI, actualmente secretar general al instituției. „Câmpul tactic” acoperea tot ce mișcă. Timp de zece ani, persoanele vizate de SRI, aruncate în groapa cu ulei a parchetelor și aduse pe scena Justiției, nu au avut absolut nicio șansă de a se apăra. Împotriva țintelor politice se pusese în mișcare un mecanism infernal, condus de tandemul Maior-Coldea de la pupitrul SRI. Direcției Naționale Anticorupție sau DIICOT-ului, după caz, sau Parchetului General, li se puneau la dispoziție informații cu caracter strict secret de către SRI, în baza cărora decurgea ancheta și la care cel anchetat nu avea acces. După cum aflăm acum și bănuiam de mult, unii dintre apărătorii celor anchetați era avocați colaboratori, în baza unor protocoale, ai Serviciului Român de Informații. După care dosarele ajungeau în instanță, unde, tot în baza protocoalelor, „câmpul tactic” funcționa impecabil.

Ei bine, acest „câmp tactic” s-a întins și se întinde încă, pentru că toți oamenii sunt încă în funcție, până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde, de asemenea, probabil nu în baza unui protocol, SRI își infiltrase reprezentanții.

Când și cum va putea fi oare demontat tot acest mecanism nenorocit?

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Prăbuşirea morală a Occidentului

Ca şi dacii, strămoşii noştri contestaţi de experţii inepţi ai băsismului mecanic prooccidental, gen Iulian Fota, am ajuns apropiaţii Imperiului Occidental abia după ce acesta o luase la vale. Asta e, probabil, soarta ţărilor şi neamurilor de margine, cum suntem noi.


Am fost marginea tardivă a Imperiului Roman, am fost marginea furnizoare (berbecuţi, miere, sare, soldaţi…) a Imperiului Bizantin şi apoi a Imperiului Otoman, marginea Imperiului Ţarist, marginea Imperiului Habsburgic şi apoi a celui de-al Treilea Reich, şi din nou marginea Imperiului Sovietic. Când acestor imperii a început să le meargă rău, au venit şi pe la noi, „de-au cerut pământ şi apă”, aur, grâu şi petrol, iar pentru că s-au întins prea mult, până la urmă au crăpat.

Noi nu am fost mai niciodată capabili să le facem faţă, nu am avut decât din când în când bărbaţi de stat ca Burebista şi Decebal, Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ştefan, Vlad, Mihai, Ion Ghica, Kogălniceanu, Titulescu, câţiva Brătieni (adevărata dinastie a României moderne) şi alţi Horea, Tudor Vladimirescu, Bălcescu, Avram Iancu. Azi, ca şi altădată, avem în fruntea bucatelor nişte gunoaie din mai toate punctele de vedere. Iar de-acum, răul care bântuie din ce în ce mai devastator Imperiul Occidental, a cărui margine suntem de-o bună bucată de vreme, a ajuns şi la noi şi face ravagii.

Recenta coaliţie a celor trei mari „democraţii” (în fapt, oligarhii agravate) occidentale împotriva nefericitei Sirii, tocmai ieşită pe brânci, cu ajutorul Rusiei şi al Iranului, dintr-un război nimicitor provocat de Occident, care a bombardat nişte clădiri goale mult mai ieftine decât rachetele azvârlite asupra lor (tomahawk-urile americane de alaltăieri ar fi costat 165 de milioane de dolari), ne dă măsura eşecului moral al marelui Occident. Războiul din Siria a fost câştigat pe toată linia în principal de Rusia, iar bombardamentul ordonat de Donald Trump, exaltat grotesc în media mainstream, nu va putea ascunde palma încasată de Occident. În Siria, occidentalii s-au asociat cu partea cea mai reacţionară a ţării, iar Rusia a susţinut partea mai modernistă, cu standarde de civilizaţie mai evoluate (vezi drepturile femeii), din care face parte şi tribul alawit al lui Bashar al-Assad. România e singurul stat din UE cu ambasadă deschisă la Damasc, fapt profund definitoriu pentru noi, pentru felul în care ne raportăm prin tradiţie la toate naţiunile.

Cinismul anglo-americanilor faţă de lumea arabă şi musulmană, prin instrumentarea Primăverii Arabe, prin războaiele din Afganistan, Irak, Libia, Siria, Yemen, prin asocierea cu Arabia Saudită, multă vreme seră a extremismului (wahhabismul), a adus instabilitate, foamete, molime, moarte, durere într-o parte a lumii care era oricum foarte fragilă şi fragmentată. Prăbuşirea Afganistanului, a Irakului, dar mai ales teribilele dezastre din Libia şi Siria sunt în strânsă legătură cu, provocate adică de prăbuşirea morală a Occidentului.

Dar dezastrul nu s-a oprit la Orientul Apropiat şi Orientul Mijlociu. Occidentul, după încheierea Războiului Rece cu Uniunea Sovietică, a trebuit să-şi inventeze rapid un nou inamic. A fost aleasă lumea islamică pentru acest job. Mulţi îi impută Occidentului chiar fabricarea monstruozităţii numită Statul Islamic. Dar noul duşman atât de necesar Occidentului (pentru propaganda internă şi expansiunea externă) nu a corespuns decât câţiva ani, aşa că a trebuit să fie din nou înlocuit.

De aceea Occidentul s-a întors la vechiul şi verificatul său inamic, imensa Rusie. Asistăm trăsniţi, cu gura căscată la rebrănduirea Rusiei ca mare duşman al Occidentului, mai ales al SUA. O minciună şi o prostie cât noul secol XXI, dar de care oligarhiile din ce în ce mai bogate şi mai violente ale Occidentului au nevoie acasă, în interior, împotriva adevăratului lor duşman, populaţiile precarizate, lipsite de viitor, care se organizează politic în cadrele aşa-zisului „populism”. „Populismul” a câştigat deja două importante bătălii, Brexit-ul şi preşedinţia lui Donald Trump, precum şi câteva mai mici în fosta Europă de Est, în Polonia, în Ungaria, în Cehia, dar şi în Austria, mica succesoare a fostului Imperiu Habsburgic. Şi „populismul” a pierdut o bătălie foarte importantă în Franţa, unde oligarhia şi clasa educată l-au impus pe Emmanuel Macron împotriva „populiştilor” Marine Le Pen (zisă extrema dreaptă) şi Jean-Luc Melenchon (zis extrema stângă). Adevăratul război contemporan este cel dintre oligarhiile lacome şi poporul căruia nu i-a mai rămas decât „populismul”. Lucru vizibil nu numai în Occident, ci şi în Rusia, China, India şi Brazilia.

Prăbuşirea morală a Occidentului e în curs şi ea merită observată cu atenţie. La fel cum merită observată ridicarea Asiei, a Orientului îndepărtat, a Chinei, şi a Indiei, mare cât un continent, cu o populaţie pe măsură. Cum s-a întâmplat întotdeauna în istorie, prăbuşirii morale a unor imperii (Nero, Caligula) îi urmează prăbuşirea politică, deja vizibilă, cu situaţii haotice precum cele din Italia, Spania, Grecia, Portugalia, şi prăbuşirea economică. Europei Occidentale, după căderea Imperiului Roman, o organizaţie bazată pe crimă (războaie) şi jaf (aurul Daciei, printre altele), i-au trebuit o mie de ani de Ev Mediu, uneori foarte întunecat, pentru a ajunge la Renaştere.

Autor: Petru Romoșan

Sursa: CorrectNews

Ipoteză terifiantă: cazul „teroristului în șlapi” – o înscenare a serviciilor

În România, primul cetățean condamnat pentru terorism a fost tînărul Florin Lesch, celebrul ”terorist în șlapi” de la Timișoara, din 2006, care a primit 12 ani de închisoare, din care a executat 9. Dintr-o înregistrare explozivă a fostului colonel SRI Daniel Dragomir, aflăm însă, că acest caz ar putea fi, de fapt, o înscenare odioasă a serviciului.



Florin Lesch a fost prins la finele lunii iunie 2006 în apropiere de Buziaş de către procurorii DIICOT, ofiţerii de la la Combaterea Crimei Organizate din Timişoara şi de cei ai SRI cu două butelii pline, cu dispozitiv artizanal într-o maşină pe care o cumpărase special și despre care a recunoscut, inițial, că dorea să o arunce în aer, într-o zonă circulată din Complexul studenţesc, şi să declanşeze explozia cu ajutorul telefonului mobil.

Încă de la vremea respectivă informația a fost primită cu multă neîncredere în media. Ideea unui ”terorist” sărac lipit, cu doar opt clase, dar care are bani să cumpere, lejer, o mașină, butelii, telefon mobil și să improvizeze un dispozitiv mai mult decît sofisticat prin care să arunce în aer respectivele butelii cu gaz printr-un apel telefonic părea mai degrabă dintr-un film prost.

Ulterior, pe parcursul procesului, Lesch însuși a susținut că povestea ar fi fost orchestrată, de fapt, de către SRI.

De ce ar fi făcut SRI asta?

La cîțiva ani după eveniment, scriam, într-o analiză, că înscenarea ar fi putut avea menirea de a acoperi anumite scandaluri uriașe izbucnite în acea perioadă.

”În primul dintre ele, fostul președinte al țării, Emil Constantinescu, se prezintă la o audiere la CNSAS, unde declară ferm că șeful statului în exercițiu, Traian Băsescu, a fost colaborator al organelor de contrainformaţii militare ale Securităţii. „Documentele, pe care cei în drept au recunoscut că sînt legale, sub semnătura unor colonei şi generali, sînt foarte clare: Traian Băsescu a fost colaborator al organelor de Securitate, a avut dosar personal şi acest dosar a fost înaintat mai departe. Deci, nu există nici un fel de dubiu privind cel puţin începutul activităţii sale, pentru că, aşa cum se ştie, contrainformaţiile militare era o parte a Securităţii, care desfăşurau poliţie politică”, spune Constantinescu.

De asemenea, el mai declară că SRI ar putea răspunde în justiţie pentru tăinuirea sau distrugerea unor documente oficiale referitoare la colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea.

Constantinescu mai relata cum a aflat “cu stupoare” că SRI a răspuns CNSAS că nu există în arhiva sa nici un document referitor la Traian Băsescu. El afirma că SRI ar trebui să aibă documente referitoare la dosarul “Cîrma” sau la “nava Independenţa” al cărei comandant a fost Traian Băsescu, ambele dosare fiind de contraspionaj. “Am cerut ca SRI să fie chestionat pe chestiuni concrete. Să se ceară procesul-verbal de distrugere şi documentele prin care se confirmă primirea dosarului lui Traian Băsescu de la Contrainformaţiile Militare de către Securitatea judeţeană Constanţa”, a declarat fostul şef al statului. El a mai spus că, dacă SRI ar tăinui sau distruge anumite documente, “toate aceste acţiuni sînt prevăzute în Codul penal ca infracţiuni şi sînt prevăzute pedepse”.

Aproape imediat, la o zi sau două, vine un alt scandal: SRI anunță public că Shaker A. Shaker, fost şef al staţiei de spionaj irakiene de la Bucureşti, sub acoperire diplomatică, este reţinut de către organele Autorităţii pentru Străini din MAI și propus spre expulzare, după ce s-a aflat că primise sarcina de a organiza o serie de atentate la obiective occidentale şi israeliene din Bucureşti, în cazul atacării Irakului de către forţele coaliţiei. În fostul sediu al ambasadei irakiene din București este descoperit armament greu, ca și documente detaliate despre atentate.

În plin campanie a SRI, MAI, Parchetului de împăunare cu mărețul succes, cad însă bombe care încep să facă victime colaterale: soția irakianului acuzat de terorism dezvăluie public că acesta făcuse afaceri cu nimeni altul decît liderul opoziției, Mircea Geoană.

Stupoare maximă: marele prieten al SUA, fost ambasador la Washington, în relații cu un terorist irakian? Implicațiile ar putea fi devastatoare, dacă scandalul continuă.

Ce de făcut?

Soluția clasică; e nevoie de un nou scandal, care să le îngroape pe cele sus pomenite.

Așa se face că după 2-3 zile cade o nouă bombă mediatică, una care îngroapă tot ce prinde: SRI și DIICOT capturează un fioros terorist care, echipat în bermude și șlapi, voia să arunce în aer centrul Timișoarei cu ajutorul unui dispozitiv artizanal compus din două butelii și un detonator.

Zile în șir, televiziunile și presa scrisă relatează despre așa-zisul terorist, despre legăturile sale cu organizații arabe, despre monitorizarea sa atentă, timp de doi ani, despre cum voia să atace bazele americane din România și tot așa. Despre scandalul Băsescu-securist nu mai vorbește nimeni, nici despre teroristul irakian asociat cu Geoană. Soția cu gură prea slobodă a teroristului se internează la psihiatrie, apoi se refugiază într-o mănăstire și iese definitiv din atenția media”.

Am mai putea adăuga și mega-scandalul produs de solicitarea premierului Tăriceanu, în aceeași perioadă, de retragere a trupelor românești din Irak și Afganistan.

Au mai trecut de atunci alți cinci ani, Lesch a fost eliberat, dar tot nu am aflat adevărul.

Iată, însă, că o declarație video postată azi pe Facebook de către fostul colonel SRI Daniel Dragomir, în urma audierii de ieri a lui Florian Coldea, la Comisia de resort, pare să întărească teoria unei înscenări din partea SRI.

“Nu îmi e frică de acest personaj” afirmă Dragomir. ”Nu pot decât să îi spun că există şi un alt nivel la care pot să trec, că dacă mai aduce vorba de terorişti şi spioni poate îl întreb cine a plătit maşina teroristului în șlapi (s.n.) de la Timişoara şi cine a băgat oameni infiltraţi pe lângă cei acuzaţi din ungurime, cazul Beke Istvan, cine a falsificat înregistrări şi cum a făcut el terorişti” (s.n.).

Beke Istvan, reamintim, a fost arestat în decembrie 2015 sub acuzația că urmărea să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care să-l detoneze în Târgu-Secuiesc în timpul manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale de 1 Decembrie 2015 În aprilie 2017, instanța l-a condamnat pe Beke István la o pedeapsă de 11 luni și 6 zile de închisoare cu executare, doar pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Într-un interviu de anul trecut, Istvan afirma că indiciile avute de anchetatori au fost, de fapt o convorbire a sa cu mai mulți prieteni, dintre care unul era un om al SRI acoperit.

”Era om infiltrat, a înregistrat probabil pe telefon, s-a dus acasă, a tăiat frumos pe calculator, a copiat la fel de frumos pe un CD și l-a predat autorităților. Era unul dintre noi cu care am stat atunci de vorbă. Dar nu îl suspectez, sunt dovezi că asta s-a întâmplat. Lucrează oficial pentru statul roman. El a înregistrat, a tăiat în mai multe locuri, a făcut un montaj, cum am zis, iar cu asta a modificat sensul, înțelesul convorbirii. În procesul verbal pe care l-a semnat la predarea CD-ului chiar scrie că el a avut un contract cu SRI, care a expirat în februarie, și că el a înregistrat această discuție din proprie inițiativă cetățenească, a depus-o pe un CD și s-a autorizat retroactiv”.

Ori, declarația de azi al lui Dragomir pare să confirme spectaculos spusele lui Istvan, cum că respectiva înregistrare a fost, de fapt, falsificată de SRI.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: CorrectNews

Creștin – dezambiguizare noțiune

Cele mai mari probleme apar întotdeauna din cauza neînțelegeriii sau a proastei înțelegeri, atunci când ne raportăm la lucruri, noțiuni și/sau concepte și vorbim despre ele fără să avem nici cea mai vagă idee despre ce sunt sau ce înseamnă acestea. Nu face excepție dintre aceste noțiuni cea de “creștin”, și asta în pofida procentului covârșitor din populația noastră care încă își arogă această calitate sau doar își exprimă o “identitate” confesională.



Mulți dintre noi ne folosim doar în mod formal de apartenența la această religie pentru a celebra sau comemora, odată în plus – dacă mai e nevoie și de alte formalisme în societatea noastră formalizată și formolizată, momente din viața noastră (botez, căsătorie și înmormântare). Alții, și mai mulți, se folosesc de bunul prilej de a se adânci în consumerism și de a “socializa” pe “rețele” folosind în exces deja celebra sintagmă de “fie ca…”.

Dar ce înseamnă în realitate să fii creștin? Cum poți sintetiza în câteva cuvinte această problemă, de vreme ce de 2 mii de ani s-au scris mii de tomuri pe acest subiect de către sfinți și/sau mari învățați? Cum poți extrage esența esenței în câteva cuvinte, așa cum a trebuit să o fac zilele trecute în fața unui tânăr prieten, fiul unui mai bătrân prieten, căruia am încercat să îi pun într-un context pe care pe care să-l înțeleagă și care să dea sens prezenței sale în biserică la denia joii mari? Cum să faci să nu-i pierzi interesul și atenția unui tânăr în lungi discuții teologice și istorice, fără să-i spui despre sinoade și sfinți părinți… sau mai degrabă să-l faci interesat să afle el mai multe despre acestea?

Șocând! Șocând cu evidența literei și spiritului scripturii. Enunțând concluzia, Adevărul, și apoi argumentându-l iar abia la sfârșit vorbind despre premize, adică inversând mecansimul logicii clasice formale într-o manieră care să fie compatibilă cu mintea contemporanului, minte calcată pe comenzile simple ale smart-deviceurilor. Și toate astea în câteva minute… Dacă nu, totul e pierdut.

O să încerc în câteva cuvinte să vă șochez și pe voi, bunii mei prieteni, sau mai degrabă pe acei dintre voi care nu ați fost deja șocați până acum de Adevăr.

A fi creștin nu înseamnă (doar) a fi adept al lui Christos. Nici măcar să crezi în Christos. A fi creștin înseamnă să fii Christos. (Ochii tânărului se făcuseră deja mari la auzul enunțului meu. Reușisem să îi captez atenția! Sper să nu o fi pierdut deja pe a voastră…)

Înomeninrea (deci nu doar întruparea) Domnului este posibilitatea (și nu virtualitatea) dată omului de “a se înDumnezei”, ca omul să fie pe atât de Dumnezeu pe cât a fost Iisus om, așa cum spunea Sf. Atanasie cel Mare. La epicleză (momentul liturgic în care se sfințește, se trans-substanțiează vinul și pâinea în sângele și trupul Domnului) se rostește “și ai luat chip de om pentru ca și noi să luăm chipul slavei Tale”.

Nu întâmplător, nu scornit… Căci toate acestea au un suport scriptural de netăgăduit, motiv pentru care eu o să tac pentru a lăsa evanghelia tânărului apostol Ioan, “ucenicul pe care-l iubea Domnul” să spună fără dubiu: “Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.” (In. 15. 4)”. Două capitole mai departe, Ioan istorisind cuvântul (discursul) de despărțire pe care Iisus l-a avut în fața acestuia și a ceorlalți apostoli înaintea arestării și crucificării Sale spune “Dar nu numai pentru aceştia (pentru apostoli – n.m.) mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.” (In. 17: 20-23).

Tăcere!

Să recitim încă odată: “Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una … Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime… ”

Acesta este motivul, singurul motiv pentru care rugăciunea centrală a creștinătății începe cu “Tatăl nostru care ne ești în ceruri …”, și anume relația directă de filiație între fiecare creștin autentic cu Dumnezeu Însăși (semnificativ este că în liturghie preotul, înainte de rugăciunea Domnească, spune din altar “și ne învrednicește pe noi, Părinte, să te chemăm pe tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată și să zicem: … după care se spune “Tatăl nostru” de către toată comunitatea).

Ăsta e, dealtfel, elementul de “novație”, saltul calitativ, al noului testament față de Tora iudaică: trecerea omului de la suspus (deși cel mai iubit dintre supuși atâta vreme cât făcea parte din poporul ales), la statutul de fiu al lui Dumnezeu, așa cum tot ap. Ioan o spune în Capitolul 1 al evangheliei sale “Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.” (In. 1, 12-13). Se face trecerea de la posibilitatea realizării asemănării prin sfințenie („Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” – Levitic 11:44) la înDumnezeire prin identificarea cu energiile increate ale Dumnezeirii (dacă nu chiar cu identitatea cu persoana Treimică a Fiului): “Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine.” (In. 6: 56,57). Acesta este scopul primordial al sacrificiului Celui ce unii dintre noi spun că a fost Dumnezeu venit în trup, și asta este finalitatea împărtășirii – în părtășirii – devenirii parte – cu trupul și sângele Domnului, care confirmă saltul calitativ față de realizarea veterotestamentară, salt subliniat chiar de către evanghelist în versetul următor “Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac.” (In. 6: 58)

Știu… pare nebunie. Dar cum ar putea fi perceput Adevărul de către o lume nebună?

Nu voi dezvolta mai mult acum și aici acest subiect, căci nu voiesc a vă plictisi. Sper doar ca, înainte de a reintra în agitația sterilă cotidiană, paștele acesta să fie pentru fiecare dintre noi, dacă nu (incă) momentul de trecere de la formal și formalism religios la efectivitate duhovnicească, măcar trecerea la un alt nivel de înțelegere a noțiunii de creștin… în sensul ei primar, originar… sensul ăla “smintitor” pentru iudei și “nebunesc” pentru “neamuri”, așa cum spunea Ap. Pavel (I Corinteni 1: 23). Căci dacă vom întelege că pentru un creștin “aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (In. 17: 3) și deci că “viața veșnică” se dobândește prin cunoaștere iar “împărăţia cerurilor se ia prin asalt, iar cei ce dau asaltul o cuceresc” (Mt. 11: 12), abia atunci vom înțelege ce înseamnă să fii creștin.

“Cel ce are urechi de auzit, să audă!”

Hristos a înviat!

Autor: Dan MV Chitic

Sursa: Dan MV Chitic

Fostul şef al SPP, generalul Dumitru Iliescu: ”Adevăratul Iuda- Florian Coldea!”

Ii cunosc foarte bine deficitul in capacitatea de a evalua corespunzator o situatie sau alta si, in consecinta, nu am dat nicio importanta aberatiilor prezentate in fata Comisiei de control SRI, pana in momentul in care a inceput sa vorbeasca despre tradare si tradatori.



Cat tupeu poate sa aiba acest individ… El, care A TRADAT Romania fara nicio retinere, ne vorbeste despre tradare, arata cu degetul catre altii, ii dojeneste precum lupul moralist. Am prezentat, in postarile anterioare, ce si cum a tradat. Nu am sa reiau in aceasta postare afirmatiile deja cunoscute.

Am sa-i pun doar cateva intrebari pe care un prieten m-a rugat sa i le adresez: Pentru ca tot ne vorbiti de Iuda si de tradare, poate ne spuneti daca ati dispus monitorizarea complexa a ofiterilor cu cele mai inalte functii in armata, pornind de la Seful Statului Major General, si continuand cu sefii statelor majore ale categoriilor de forte armate, si nu numai. Daca i-ati monitorizat pe acestia si pe cei cu functiile cele mai importante in celelalte structuri componente ale Sistemului National de Aparare, poate ne spuneti si cum ati valorificat informatiile culese in acest mod, si cate dosare pe siguranta nationala s-au deschis la Parchetul General pe numele lor.

De asemenea poate faceti precizari la solicitarea cui ati inceput acest demers si cui i-ati transmis informatiile respective. Suntem curiosi, in acelasi timp, sa ne spuneti ce fel de informatii ati transmis reprezentantilor partenerului nostru strategic, inclusiv in cadrul intalnirilor foarte dese cu acestia in vilele de protocol sau in alte obiective ale SRI, si daca, prin transmiterea acestora, a fost afectata in mod grav sau nu Siguranta Nationala a Romanilei. Daca nu va mai amintiti rugati-l pe domnul George Maior, seful si complicele dvs. sa va ajute…

Hotul striga hotii! Iuda tipa ca altii au savarsit tradarea…

Autor: Dumitru Iliescu

Sursa: Dumitru Iliescu 

Fanatismul și fascismul nu au în comun doar rima

Motto: ”Spre ruşinea omenirii, fanaticii au prea mult entuziasm, iar înţelepţii n-au deloc.” (Voltaire)



Cât de bine este ilustrat aforismul lui Voltaire de „rezistenții” noștri haștagieni. O energie debordanță, iscată nu de vreun foc lăuntric înălțător ci de adrenalina urii, pângăritoare.

Fanatismul și fascismul sunt ca oul și găina. Unul îl naște pe celălalt, prin rotație, iar dilema primordialității devine, din exterior, atât de acaparatoare, încât mută în pâcla derizoriului caracterul lor profund monstruos.

Fanaticii se pot împărți în două mari categorii: religioși și nereligioși. Asta nu înseamnă că unii sunt buni și alții răi. Nu există fanatici buni. Chiar dacă sunt religioși, chiar dacă, uneori, fac și fapte bune.

Nu există fanatici buni pentru că, prin definiție, fanaticii sunt intoleranți, pătimași și orbi la orice le contrazice substanța fanatismului lor. Iar cineva cu aceste însușiri nu poate fi, fundamental, bun.

În ultima vreme în România a apărut și s-a înfoiat o sectă cu pulsiuni fanatice: secta tefeliștilor, supranumită și #rezist. Religia care îi unește pe adepții ei debordând de un entuziasm demolator este antipesedismul. Deviza sub care încearcă aceștia să-și camufleze ura față de tot ce înseamnă PSD este „lupta anticorupție”.

Mișcarea legionară în România s-a inspirat din fascismul italian și național – socialismul german. Petre Țutea i-a găsit însă o particularitate innobilantă: „Legionarismul e mistic-creștin. Fascismul e ca și național-socialismul, nereligios. Acestea sunt explozii etno-istorice, iar nu religioase. Legionarismul se salvează prin creștinismul stăpânitor înlăuntrul lui. Adică legionarul nu se simte bine decât în umbra bisericilor și a troițelor”.

Să semene, așadar, curentul creat azi de secta tefeliștilor cu mișcarea legionară (am auzit astfel de trimiteri!)? Să se poată el măcar bucura de circumstanța reparatorie a unor rădăcini ideologice înfipte adânc în religia neamului? Să beneficieze el de o sevă creștină, care l-ar hrăni?

Din păcate nici nu poate fi vorba de așa ceva. Legionarii anunțau ca sentiment dominant al Mișcării lor DRAGOSTEA. Dragostea de țară! Ura față de dușmani exista și ea pe undeva, dar era plasată la periferia discursului public, in tenebrele mobilizării de luptă.

Cuvântul „dragoste” nu există deloc în vocabularul imediat, verbal sau non – verbal, al tefeliștilor. Și nici vreo inflexiune creștină, de toleranță, în mesajul lor. Ei defilează cu spânzurători, cu zeghe, cu ură, cu sete de răzbunare, cu incitări la epurare politică, cu ode aduse instituțiilor de forță și capacității lor de a zdrobi tot ce, uman, li se opune.

Secta aceasta nu este de inspirație legionară căci nu-l include pe Dumnezeu printre inspiratori. Dumnezeii ei sunt Coldea, Kovesi, Macovei, adică uzurpatori de credință adevărată, idoli de lut conjuncturali.

Secta aceasta se trage direct din intoleranța păgână a fascismului (de unde și titlul acestui articol). Iar exponenții ei de vitrină, purtătorii ei de cuvânt informali (să amintesc aici doar pe trei dintre aceștia, primii care-mi vin în memorie: C.T. Popescu, G. Liiceanu, Tudor Chirilă), au grijă, pentru ca nu cumva să fie confundați cu niște buni samariteni, să apară tot mai des în public cu fețe încrâncenate, cu sălbatice grimase asasine.

Mi-a inspirat acest articol o reacție de regretabilă pierdere de repere, de necontrolat fanatism, a unuia dintre cei trei: Tudor Chirilă.

Am mai scris aici că, în ciuda diferențelor de opinii, Tudor Chirilă este printre artiștii pe care îi apreciez. Port și acum în mașină un CD cu Vama Veche pe care îl ascult la drum lung. Pot înțelege, până la un punct, poziționarea sa politică. Este poziționarea celor mai mulți din lumea lui și știm foarte bine că oamenii ocupați, precum el și aceia, nu prea au timp să se informeze de la surse alese temeinic; se lasă „informați”, cel mai des, de anturaj.

Ieri, însă, în plin și cutremurător scandal al protocoalelor, am citit o știre care m-a uluit și m-a făcut să reflectez îndelung la dezastrele pe care le poate produce fanatismul asupra discernământului uman. Tudor Chirilă, precum tifosi aceia congestionați la fată care întră pe teren să bată arbitrul pentru că echipa lor joacă prost, și-a pierdut complet luciditatea și simțul proporțiilor și, dus de fanatismul său pus pe spart capete, a postat pe pagina de Facebook un comentariu delirant. Un comentariu care ne demonstrează că trăiește într-o cu totul altă lume decât cea reală și imediat dureroasă.

Deși se arată îngrijorat până la urlet de „Acapararea României”, Pe Tudor Chirilă nu-l face să se ia cu mâinile de cap acapararea României prin furarea absolut banditească de către SRI și DNA, prin intermediul protocoalelor desecretizate, a democrației și drepturilor fundamentale ale omului din România, ci cu totul altceva:  faptul că legile justiției vor merge în curând la promulgare.

Este absolut halucinant să constați atâta derapaj, atâta eroare de apreciere între bine și rău la cineva care, totuși, se pretinde onest și curat intenționat față de țară.

Între cele două pericole pentru prezentul și viitorul țării, mă refer la efectele protocoalelor și la efectele legilor justiției, nu e doar o prăpastie de magnitudine. Sunt mai multe prăpăstii, în trepte.

Protocoalele au fost anticonstituționale, nelegale. Nedezbătute public, secretizate (formă de recunoaștere implicită a culpabilității)  și de cea mai pură sorginte de poliție politică. Au produs zeci, dacă nu sute, dacă nu mii de victime nevinovate.

Legile justiției au urmat procedurile legale, au fost dezbătute public, au răspuns unor cerințe ale CCR, au fost aprobate de parlament și, cum toți profesioniștii onești din domeniu remarcă, vor repara niște erori extrem de grave pe care le-a evidențiat practica juridică din ultimii ani.

Dragă Tudor Chirilă, fără pic de ironie sau rea intenție te sfătuiesc: trezește-te la realitate! Ieși din condiția de fan, de ultras, de membru necondiționat și legat la ochi al unei galerii de fotbal. Limpezește-ți valorile.

Revino la unitățile de măsură recunoscute în lumea tangibilă. Oferă-ți un moment de luciditate și rămâi o clipă singur cu tine însuți. Întreabă-te dacă nu cumva greșești.  Dacă nu cumva ar fi momentul să te reîntorci din fantezie. Să-ți recuperezi obiectivitatea.

Și încă o dată: trezește-te!

Onirismul o fi bun, ca evadare în altceva, pentru creație, dar e compromițător, dezastruos, pentru ființarea de zi cu zi.

Sursa: Contele de Saint Germain

Ipoteza Deutsche Welle: ”Protocoalele SRI, inițiate de CIA și Departamentul de Stat”

Site-ul german Deutsche Welle lansează o ipoteză îndrăzneață în scandalul protocoalelor ilegale încheiate între servicii secrete românești, parchete și instituții ale statului, într-un comentariu difuzat ieri. O ipoteză care ar explica și de ce Daniel Morar a refuzat aplicarea lor în cadrul DNA, dar nu a mers pînă la capăt, denunțînd public ilegalitatea acestora.



”Întregul context este nebulos și nu ne ajută deloc. Parchetul General și SRI încheiau un protocol de care președintele țării habar nu avea (sau cel puțin așa pretinde !).

Laura Codruța Kövesi îi spune lui Morar că ”așa s-a hotărât” și că trebuie să se supună. Dar de ce să se supună? Care era de fapt autoritatea căreia trebuia să-i dea ascultare? Exista CSM, ca garant teoretic al independenței magistraților, președintele țării prezida ședințele CSM la care lua parte, erau cu alte cuvinte destule ”instanțe” de recurs, fie și unul discret. Prin urmare ceva nu se leagă” remarcă D.W.

”CIA, cu acordul Departamentului de Stat al Statelor Unite, a inițiat operațiunea, pilotând SRI”

”Dar dacă e adevărat, așa cum se spune mai direct sau mai pe ocolite, că CIA, cu acordul Departamentului de Stat al Statelor Unite, a inițiat operațiunea, pilotând SRI-ul în construcția acestei scheme, atunci șeful DNA din acel moment se vedea prins într-un război mai mare decât puterile sale. El putea face o discretă disidență personală, dar ar fi fost greu să denunțe întregul aranjament, fără costuri foarte mari. Dar chiar și așa, am văzut prea bine că Daniel Morar nu a fost numit reconfirmat în funcția de șef al DNA, fiind trimis în compensație la Curtea Constituțională. A părut să fie evacuat din sistem tocmai pentru că devenise nefiabil pentru autorii din umbră. În schimb, un procuror submediocru ca Tiberiu Nițu, căruia toată lumea îi găsea numai defecte, a fost numit procuror general, întrucât el putea garanta secretul operațiunii(…)

Este un scenariu posibil, deși nu există șanse prea mari să fie confirmat oficial. În orice caz, e un cadru care explică mai bine toate neconcordanțele de care ne-am lovit până acum” conchid analiștii siteului. (B.I.)

Sursa: InPolitics