C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Documentare

Economistul Cristian Socol: ”Cum se face că atunci când vine dreapta neoliberală/libertariană, la un an de zile România intră în criză/recesiune?”

Deși din 2015 tot anunță recesiunea, semnalul dat de Dl Prof. Croitoru, consilier BNR privind iminența crizei în 2020 este îngrijorător. Opinia nu este singulară in randurile ideologilor dreptei. De aici se naste o intrebare ce nu poate fi ocolită – cum se face că atunci când vine dreapta neoliberală / libertariană la un an de zile România intră în criză / recesiune?



A venit CDR în 1997 în 1998-1999 am avut o criză puternică – falimente, liberalizări si explozie de preturi, liste cu companii mari de lichidat, spitale comasate, școli închise, privatizari dubioase, un minus de sute de mii de locuri de muncă s.a.m.d. A venit dreapta in dec 2004 la guvernare, s a dus cresterea la jumatate de la 8.4% in 2004 la 4.2 la suta in 2005 (4.7 la sută dupa ultimele date revizuite).

A venit guvernarea portocalie dupa alegerile din 2008 hop criza puternică din 2009 si 2010, chiar dacă suprapusă crizei financiare internationale. Acum avem un guvern desemnat si iar începe narativul despre criză, recesiune. Bine, ok, începuse mai demult pentru a justifica redistributia de jos in sus si de la muncă la capital. Totusi, dacă noua guvernare va îmbrătișa acest narativ catastrofic, atunci istoria probabil se ca repeta. Pentru că istoria nu iartă. Există totusi o solutie astfel încat sa invingeti istoria.

Continuati gradual #wageledgrowth, continuati sa stimulati investitiile (chiar voi ati trecut un grafic in asa zisul program in care aratati ca guvernarea social democrata a stimulat investitiile astfel incat cresterea economica la q2 2019 este balansata ca motoare investitii / consum!), pastrati toti stimulii din economie care si au demonstrat eficienta si efectele de multiplicare (facilitati constructii, Start Up Nation, programele din agricultura, facilitati ptr IT, stimulii ptr industrie prin scheme de ajutor de stat … sunt doar cateva exemple) si peste tot ce a fost ok demonstrati puterea specifica liberalismului in stimularea economiei (dc ea există, dar ar trebui să se vadă clar diferenta fata de stimulii inovati si acordati de guvernarea actuala, zic). Și, foarte important, renunțati la experimentele libertariene, care nu au reusit nicăieri. România nu trebuie sa ajungă precum Chile. #nuChile

Autor: Cristian Socol

Sursa: Cristian Socol Facebook

Remus Borza, noul consilier economic al premierului, anunţă schimbări majore: ”Sunt prea mulţi bugetari şi prea bine plătiţi. Hidroelectrica trebuie să-şi vândă acţiuni pe bursă!”

Nou-numitul consilier economic al premierului Viorica Dăncilă, Remus Borza, susţine că nu are pretenţiile predecesorului lui Darius Vâlcov, de a controla guvernul: „Sunt un pârlit de consilier onorific. Nu iau bani pentru funcţia de consilier. Nu sunt angajat, nu iau bani, pentru că altminteri aş fi obligat. Doar aşa am libertatea de a spune ce cred“, a comentat el într-un interviu telefonic pentru ZF.



Ultimele zile au adus schimbări importante în guvern. Şefa Fiscului Mihaela Triculescu a fost demisă. Principalul consilier economic al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, şi-a înaintat demisia.

Despre el s-a spus că ar conduce din umbră guvernul. Şefa comunicării guvernului Anca Alexandrescu a plecat şi ea. Toţi erau apropiaţi de Liviu Dragnea. Apar figuri noi şi una dintre cele mai importante este a lui Remus Borza, care o va consilia pe Viorica Dăncilă pentru principalele decizii economice.

Remus Borza (46 de ani) a câştigat un mandat de deputat din partea ALDE, dar de zilele trecute s-a înscris în PSD şi a ajuns principalul consilier al premierului României. Nu este o figură necunoscută.

Borza este avocat, a fost administratorul judiciar al Hidroelectrica – cea mai importantă companie pe care statul o mai are în proprietate. A reuşit să o readucă pe profit după o insolvenţă de răsunet.

„Hidroelectrica este o societate pe profit. Ebitda Hidroelectrica este de 70% azi. Nu are nevoie de bani. Dar un pachet rezidual trebuie vândut pentru că micii acţionari sunt atenţi – este vorba despre banii lor – şi atunci sunt atenţi la detalii. Astfel, compania va putea fi ferită de ceea ce ar însemna, la un moment dat, intervenţe a factorului politic”, comentează Borza. Când se listează? „Nu ştiu, eu spun doar că trebuie să se listeze.“

Dar Hidrolectrica este doar o companie. Ce se întâmplă cu statul? Cu guvernarea?

„Eu cred că vor urma schimbări majore“, spune el. Schimbări în fiscalitate?“

„Eu am idei, dar nu-mi răcesc gura degeaba. În America preşedintele DonaldTramp a dus fiscalitatea pentru companii de la 35% la 21%. În România toată lumea a înjurat PSD, dar aici taxa pe impozitul pe profit este de 16%. Numai că impozitul colectat nu se pupă deloc cu cifra de afaceri. Impozit pe profit de sub 2% din PIB, ce-i asta? Evaziunea fiscală este de 16 miliarde de euro, anual. Păi asta înseamnă 13 autostrăzi Comarnic – Braşov. Cu ce să faci autostrăzi, dacă nu ai bani? Vom închide povestea, dar adaug, ca să fie limpede. Vom vorbi cu mediul de afaceri, vom avea un dialog onest. Vom găsi soluţii agreate de toate părţile. Vom discuta tot timpul cu mediul de afaceri. Dar nu putea avea autostrăzi cu vorbe, avem nevoie şi de bani. Schemele cu preţurile de transfer, cu ingineriile financiare trebuie să înceteze“, spune proaspătul consilier economic al premierului.

Trebuie rejudecat Codul fiscal, trebuie regândite nişele fiscale: “Nu este normal să nu plăteşti impozit, nu este normal ca unii să plătească iar alţii să aibă <impozit zero>. Tot ce ţine de ANAF trebuie schimbat. Evaziunea este imensă. Nu putem înainta aşa”.

Trebuie mutată atenţia dinspre consum spre investiţii, mai spune Borza. Exploarăm zăcăminte la Marea Neagră, dar gazul va merge la unguri pentru că noi nu avem reţele de distribuţie pentru consumatorii noştri. Trebuie regândită administrarea ţării: 3.200 de sate şi comune sunt prea multe pentru o ţară din care au plecat 4 milioane de oameni. Sunt prea mulţi bugetari şi prea bine plătiţi: “Nicăieri în lume un angajat la stat nu câştigă, în medie, mai mult decât unul la privat (sunt ţări în care se câştigă mai mult la stat, în Franţa de pildă – n.red.)

Trebuie redus numărul de ministere, trebuie redus numărul de instituţii. Este o enormă birocraţie, o enormă cheltuială de bani, bani care trebuie să meargă în autostrăzi şi şcoli. Mediu de afaceri are nevoie de un milion de oameni, în vreme ce, în instituţiile de stat, sunt sute de mii de oameni care stau degeabă pe bani mulţi, spune Borza.

„Este nevoie de un plan de restructurare sever. În administraţie. Este nevoie de un dialog cu totul onest cu mediu privat. Pentru că PIB-ul s-a dublat, în ultimii şapte ani. Dar nu şi bugetul. 16 miliarde de euro evaziune este enorm şi apoi înjurăm că noi nu avem autostrăzi. Aşa că toată lumea trebuie să plătească taxe”.

Acesta este un discurs sever. Nu pare a fi de stânga deloc. De ce s-a înscris atunci Remus Borza în PSD?: “Pentru că partidul a făcut multe pentru România. Este pe nedrept înjurat, de multe ori, iar mediul economic, dacă prosperă azi, datorează mult acestui partid. Dar oamenii uită. În aceeaşi vreme, o reformă este necesar, PSD trebuie să o încerce, iar eu vreau să îi ajut”.

Autor: Iulian Anghel

Sursa: Ziarul Financiar 

Dan Diaconu: De la „Puie Monta” la „Muie PSD”

Emigraţia este boala unei naţiuni. Ştii cât de bolnavă e o naţiune după numărul emigranţilor săi. Ţinând cont de această realitate crâncenă, am putea constata că România e mai bolnavă decât Siria. Este concluzia superficială pe care suntem tentaţi s-o punem privind doar parţial realităţile.



Mie misterul emigraţiei mi-a fost dezvăluit la supermarket. Aţi stat vreodată să urmăriţi modul în care cumpără românii? Încercaţi să vă uitaţi în coşurile celorlalţi şi, mai mult, urmăriţi modul în care oamenii trag produsele de pe rafturi. Veţi observa un stil compulsiv, un instinct de-a cumpăra tot. Nu-mi amintesc să fi cumpărat vreodată mai mult de-o pungă de orez. La asta mă gândeam în momentul în care observam perplexat cum o bătrână punea în coş nu mai puţin de douăzeci de pungi de orez. Orez din acela comun, din care se face pilaf. M-am gândit că o avea vreun magazin pe undeva pe la ţară şi cumpără la promoţie. Asta până când l-am auzit pe soţul ei întrebând-o: „Nu e cam mult orez?”. Răspunsul ei a venit natural: „Lasă să fie, să nu rămânem fără!”. Acest „să nu rămânem fără” e cheia întregului mister.

Un deceniu România a trăit spaima de „a rămâne fără”. Fie că era vorba de ulei, zahăr, pâine, carne sau orice altceva. Criza anilor 80 ne-a marcat profund. Am putea spune că acea frică de a „nu rămâne fără” se traduce acum în profitabilitatea extremă a supermarket-urilor. Teama de criză o avem în inconştient şi mişcările pe care le facem sunt consecinţa acesteia.

La fel stau lucrurile şi cu emigraţia. De fapt sunt chiar mai grave. România a avut statut de colonie penitenciară pentru aproape jumătate de secol. A traversa graniţa era o aventură chiar şi în cazul statelor din lagărul socialist. La Occident nici nu se putea măcar visa. Era un teritoriu interzis, deschis doar nomenclaturiştilor şi odraslelor acestora, din nefericire doar o pată neagră pentru noi, ceilalţi. Existau, desigur, fericiţii care-aveau câte-o rubedenie pe-acolo şi care puteau spera, dincolo de coletele burduşite cu tot felul de junk-uri fascinante pentru noi, la o ieşire în paradisul interzis.

Toată această frustrare ne-a făcut pe noi, ca naţie, să acţionăm la fel de compulsiv ca bătrânii din supermarket atunci când e vorba de trecerea graniţei. Am rămas cu aceeaşi imagine idilică a occidentului paradisiac, unde totul e lapte şi miere şi, parcă dintr-o „răzbunare a puşcăriaşului”, părăsim compulsiv ţara. O facem cu speranţa de mai bine şi, culmea, chiar dacă totul ne dovedeşte că e rău, rămânem acolo din ruşinea de a nu ne întoarce învinşi acasă. Cum poţi să te întorci sărac din paradis? E ceva de neconceput să nu reuşeşti acolo unde totul, dar absolut totul, e lapte şi miere. Înseamnă că e ceva e în neregulă cu tine.

În fapt nu-i nimic în neregulă şi nici Occidentul nu s-a schimbat. Doar diferenţele dintre aici şi acolo s-au micşorat, astfel încât probabilitatea de a te întoarce „bogat” de-acolo e din ce în ce mai mică. Ce însemna „bogat” acum două decenii? O maşină care abia-şi târâia tablele, luată cu banii de-un salariu modest, era regina şoselelor aici unde, bătrâna Dacie, abia-şi mai căra oasele. O pereche de blugi, asortată cu geaca de rigoare, câteva tricouri şi „adiadaşii” originali, toate acestea te propulsau în vârful societăţii şi în admiraţia tuturor. Ceea ce obţineai atunci în Occident poţi obţine şi-acum. Problema e că, la fel de facil, poţi obţine aceste „simboluri ale bunăstării” şi-aici.

Fac parte dintre cei care-au trăit ambele experienţe. Am avut intenţia, la fel ca mulţi alţii, să emigrez, chiar am făcut-o o perioadă de timp. N-am dat greş acolo, ba dimpotrivă. Ăsta-i motivul pentru care acum duc o existenţă oarecum nomadă, într-un du-te-vino perpetuu. Cu toate că n-am revenit îngenuncheat, pot spune că atunci am simţit deplin privirile întrebătoare ale apropiaţilor care, mai direct, mai pe ocolite, nu se lăsau până nu mă întrebau „ce s-a întâmplat, de ce te-ai întors?”. Răspunsul meu, invariabilul „nu mi-a plăcut, acolo nu-i bine”, trezea ori suspiciuni, ori zâmbete răutăcioase. „Te-ai întors, distrusule?”, păreau a spune duşmanii. „Dacă n-ai fost în stare să reuşeşti nici măcar acolo unde-i simplu, ce crezi c-o să faci aici?”.

Da, am trăit şi „coşmarul reîntoarcerii învinsului”, dar şi uimirea celor care, văzându-şi bănuielile spulberate, trăgeau din nou concluzii aiuristice: „Ăsta e nebun. Are bani să facă tot ce vrea şi s-a întors în mizeria asta!”. Pot spune că ştiu de la A la Z cam toate stările prin are trece un emigrant. De-aceea privesc cu compasiune modurile „triumfaliste” ale celor care se-ntorc din concediu. Strâng bani un an de zile, fac foamea şi suferă acolo pentru a le demonstra celor de-acasă că totul e bine, e mai bine decât şi-ar putea imagina oricine. Este „fake life”-ul pe care şi-l asumă, iar de partea aceasta a baricadei e minciuna ridicată de societate la nivel de axiomă.

Dacă staţi şi priviţi cu admiraţie într-acolo, faceţi un efort şi încercaţi să vedeţi lucrurile de-aproape. Priviţi hoardele de muncitori români ieftini care lucrează în construcţii în Italia şi care trăiesc pe sub podurile din afara Romei. Ăştia sunt „fericiţii” care vin în ţară c-o pereche de blugi noi şi cu adidaşi chinezeşti pentru care-au muncit un an şi-au făcut foamea în ultimele două luni. „Inginerii” din Spania care fac munci necalificate şi sunt „fericiţi”, agricultorii low cost care trăiesc din plin paradisul într-o de sclavie inferioară calitativ celei din antichitate. Cei care-s mai ajunşi dau mai mult de jumătate din leafă pe o chirie discutabilă, „clasa medie emigrantă” optimizează chiria înghesuindu-se alături de mai multe familii într-un apartament ca vai de el, în timp ce săracii îşi adorm între cartoane iluzia „vieţii mai bune” şi ruşinea de a se întoarce învinşi în ţară.

Dacă veţi privi însă şi mai de aproape, trecând de greutăţile emigrantului român, veţi înţelege că şi acolo, sub stratul de polei, problemele sunt grave. Sistemul de sănătate atât de lăudat de-aici este, în realitate, unul la fel de putred. Într-adevăr, unele spitale arată mai bine decât ale noastre, dar ce folos dacă trebuie să aştepţi luni de zile până să-ţi vină rândul? Ce folos că după ce aştepţi o eternitate în final nimereşti pe mâna unui medic prost şi nu poţi face nimic? Dacă nu-ţi convine trebuie să te duci la privat şi-acolo, ca să te primească, probabil că trebuie să-ţi donezi un organ. Ca să ridici tu pretenţii să fii văzut sau operat de vreun profesor universitar, nici vorbă! Protocolul e cât se poate de clar şi dacă n-ai noroc îţi vezi zilele scurtate cu fiecare vizită la medic. Atunci începi şi-ţi pui întrebarea: „oare nu era mai bine acasă, unde puteam să merg la orice medic vreau?”. Dar, desigur, instinctul de-a scăpa de „haosul ordonat şi reglementat” de-acolo e imediat inhibat deoarece, nu-i aşa?, nu te poţi întoarce ca un învins. Aşa că suferi cu stoicism, chiar dacă asta înseamnă pentru tine un final nefericit.

Emigraţia română e atipică. E formată din oameni fugiţi dintr-un instinct inconştient, acumulat în timp, şi ţinuţi acolo de frustrare. Foarte puţini sunt cei care reuşesc cu adevărat şi extrem de puţini cei care nu doresc să se reîntoarcă acasă. Culmea e că cei care se întorc, cei care fac pasul înapoi spre ţară, sunt cei care-au reuşit acolo şi care, culmea!, riscă cel mai mult întorcându-se. Marea majoritate, cu toate că din punct de vedere practic n-are nimic de pierdut, stă acolo ţinută de propria frustrare.

E o frustrare imensă, un val de nemulţumire pentru propria neputinţă. Val care e manipulat securitate – acest sinistru stat paralel în sine – în interesul propriu. E simplu să le spui unor amărâţi că tot ceea ce li se întâmplă e din cauza unora care au confiscat ţara. „Nu, suferinţa pe care o ai nu e cauzată de iluzia ta că ai putea trăi mai bine acolo unde eşti şi pe unde faci foamea, ci de X sau Y care nu convine sfintei sekurităţi” – ăsta-i mesajul transmis hoardelor de amărâţi. Modul de lucru, cu toate că-i rudimentar, e eficient. Se ia un slogan simplist şi se repetă până la epuizare. Plăvanul a fost propulsat de „Puie Monta”. Aceeaşi placă stricată repetată şi repetată şi repetată. Aceeaşi schemă rudimentară, simplistă, numai bună de priceput de către minţile sărace ale hoardei emigrante.

Mi-e frig între cartoane: „Puie Monta!”

Mi-e rău de mor: „Puie Monta!”

Iar mi-am pierdut job-ul: „Puie Monta!”

Nevasta m-a părăsit pentru patronul arab: „Puie Monta!”

Acum reîncepe jocul sinistru cu un slogan mult mai simplu, mult mai ucigător de neuroni: „Muie PSD!”. O culmea a frustrării întronizată peste aceeaşi schemă. Văd sloganul desenat cu cârnaţi pe grătar, cu macaroane, cu ardei ornând salata boeuf. „Muie PSD!” ia locul lui „Puie Monta”, care acum e de partea celor buni. C-aşa a zis sekuritatea care dă strigarea.

Ţi-e frig între cartoane? „Muie PSD!”

Te doare de mori şi mai ai de aşteptat o veşnicie la spitalul occidental? „Muie PSD!”

Te-a părăsit nevasta pentru patronul arab? „Muie PSD!”

Avem un nou vinovat de serviciu:„Muie PSD”. E aceeaşi schemă la fel de fake, la fel de tembelizantă. De la „domnul Jos Iliescu” la „Muie PSD” nu a trecut decât o grămadă de timp pierdut aiurea şi manipulat în fiecare detaliu. Ba de-o parte, ba de alta.

Problema celor care „pun botul” e una banală: simplitatea de a da vina pe altul pentru frustrările tale nu rezolvă absolut nimic. Ba, mai mult, e plătită cu propria-ţi viaţă. Chiar dacă frustrarea ta profundă te face să-l urăşti pe celălalt – nevinovat totuşi pentru rahatul în care-ai intrat singur – şi să-i provoci un disconfort, reţine totuşi că cel care plăteşte în final eşti tu. Ştiu, e frustrant, dar trebuie să treci peste asta şi să-ţi resetezi existenţa. Întoarce-te în ţară, asumă-ţi eşecul şi începe să trăieşti normal. Nu-i vorba de „Jos Iliescu”, „Puie Monta” sau „Muie PSD”. E vorba de viaţa ta, nefericitule emigrant!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

134 de ani de la tragica moarte a lui Ciprian Porumbescu, după ce habsburgii l-au aruncat în temniță pentru că milita pentru libertatea Bucovinei

Născut pe 14 octombrie 1853 la Șipotele Sucevei, Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Iraclie Golembiovski (Golemb, Galamb=porumbei), acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881.




Între 1873 și 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți, unde a și condus societatea studențească Arboroasa. După terminarea facultății, tânărul teolog a fost întemnițat aproape trei luni pentru activitatea din cadrul societății „Arboroasa”, militantă pentru libertatea Bucovinei de sub dominație habsburgică. Detenția i-a șubrezit trupul firav. Frigul și mâncarea proastă din închisoare au făcut ca Ciprian Porumbescu să se îmbolnăvească de tuberculoză.

Ciprian Porumbescu a scris în timpul detenției cele mai bune piese. Pe 25 noiembrie 1882, a plecat în Italia, în stațiunea Nervi, pentru tratament. Nu rezistă departe de casă și se întoarce la Stupca, unde moare pe 6 iunie, la doar 29 de ani, în bratele Mărioarei, sora sa.

Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).

În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național „Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României, Trei culori.




Autor: Tudor Matei

Sursa: Active News

Ilie Șerbănescu: ”Puterea în România este exercitată prin comenzi din străinătate înfăptuite de vasali autohtoni!”

În acord cu răspunsul invariabil la sondajele de opinie că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, românii, la alegerile din 11 decembrie, au penalizat puterea fără ezitări şi fără echivoc.

ilie-serbanescu

Nu este o victorie a PSD, este un eşec al celor care deţin adevărata putere în România. PSD este doar un beneficiar: era singurul pai de care să se agaţe protestul aproape cvasigeneral! Încă o dată, românii şi-au făcut datoria. L-au dat la o parte ulterior pe atât de repudiatul Ion Iliescu încă din 1996. Că mult aşteptata guvernare ce i-a urmat i-a oferit, prin eşecul ei, posibilitatea să revină în forţă nu este vina poporului votant. Acelaşi popor l-a înlăturat prin vot pe abuzivul Traian Băsescu. Pentru menţinerea lui în funcţie de către străinătate, prin infirmarea pur şi simplu a votului popular, nu este, de asemenea, de vină poporul român.

Acum, poporul român, care şi-a exprimat voinţa prin vot, are în faţă un adversar cu o putere mult mai mare şi extrem de insidios. România a trecut în mâinile unor proprietari străini cu forţă incomparabilă în raport cu cea a oricăror români şi, de când cu aceştia, puterea în România este exercitată prin comenzi din străinătate înfăptuite de vasali autohtoni. Realităţile arată că stăpânul extern nu mai vrea să se încurce cu partide şi parlament – dependente de votul popular -, ci să utilizeze administratori numiţi, precum un guvern, zis de tehnocraţi, adus direct, în frunte cu premierul, de la Bruxelles. PSD – singura structură de partid solidă – le era cel mai important impediment. Și, atunci, s-a tăbărât pe el cu anatemele „corupţi“, „comunişti“, „cu ruşii“, dar şi prin acţiuni DNA. Românii, care nu sunt proşti, au văzut atât de bine ce se întâmplă încât, împotriva acestei diversiuni, au votat masiv tocmai PSD.

Puterea, adică proprietarii străini care stau în spate şi instituţiile autohtone care stau în faţă, întreg aliotmanul cum s-ar spune, nu se vor împiedica însă de un ciot! Pentru toţi aceştia, votul popular – deşi ipocrizia lor infinită îl cântă ca expresia supremă a democraţiei – nu contează, de fapt, deloc, cum s-a demonstrat la referendumul din 2012. Iar PSD este considerat probabil o cantitate neglijabilă, care ar putea fi măturată la intervenţii ţintite ale DNA sau demonstraţii ticluite ale tinerilor frumoşi şi liberi. Puterea, oricare ar fi aceea, care recurge la abuzuri nu are cale de întoarcere şi reconciliere cu societatea. La orice eşec, va supralicita, având impresia că, la manifestarea oricărei slăbiciuni, ar pierde partida. Cazul recentelor alegeri nu va face excepţie. El trebuie privit prin prisma „cazului Rarinca“, un caz de o anvergură derizorie faţă de cel al alegerilor, dar de o semnificaţie emblematică. Împotriva dnei Rarinca, cetăţean de rând, dna Livia Stanciu, la vremea în discuţie preşedintă a ÎCCJ, a făcut o plângere penală, acuzând-o de şantaj din cauza unei cereri de plată a unei restanţe salariale. La prima instanţă de judecată, dna Rarinca a fost condamnată la un an cu suspendare. La apel însă, nişte judecători curajoşi, negăsind şantajul, au achitat-o pe dna Rarinca. În faţa acestui eşec, dna Stanciu a intervenit şi sistemul a considerat că trebuie să o „ajute“! Totul în ideea că sistemul n-are voie să piardă! A fost inventată o dispută între unul dintre judecătorii de apel şi Livia Stanciu şi, pe seama inventatei dispute, a fost pusă decizia de achitare a dnei Rarinca. Și, dincolo de orice uzanţă procedurală normală, a fost acceptat un recurs în anulare şi, ce să vezi, la final, dna Rarinca a primit nu doar o pedeapsă, ci chiar una dublă faţă de cea din instanţa de fond. Iar în timp ce dna Rarinca se află umilită şi cu banii luaţi, dna Livia Stanciu a fost numită de preşedintele Iohannis judecător la Curtea Constituţională.

Tot aşa, sistemul, cu proprietarul străin la spate, va rămâne să conducă ţara, în ciuda alegerilor pierdute, iar PSD va avea soarta dnei Rarinca. Și dacă preşedintele Iohannis – în convorbirea despre care se spune că ar fi avut-o după alegeri cu noul vicepreşedinte american – a primit încuviinţarea din partea acestuia ca în România să se ignore din nou votul popular, atunci înseamnă că marea speranţă că lucrurile se vor schimba odată cu venirea la putere a nonconformistului Trump se va duce pe apa Sâmbetei. Mă rog, vor fi ceva schimbări, dar nu pentru căţei.

Autor: Ilie Serbanescu

Sursa: Cotidianul

Documentarul despre vaccinuri și autism produs de Robert de Niro, VAXXED, acum cu subtitrare și în limba română!

Documentarul de excepţie Vaxxed – De la muşamalizare la catastrofă a fost regizat de dr. Andrew Wakefield! Este vorba de doctorul Andrew Wakefield şi nu „fostul medic” Andrew Wakefield, cum scriu anumite ziare!

vaxxed


Oricât ar încerca, maşinăria de discreditare a cartelului Pharma nu poate să-i anuleze unui doctor titlul pe care l-a obţinut în urma studiului şi a lucrării de doctorat. Nu a reuşit decât să-i ridice dreptul de a profesa ca şi medic, dar nu şi titlul de doctor! Atenţie la tentativa de dezinformare.

Doctorului Andrew Wakefield i-a fost retras dreptul de a profesa în anul 2010 după o amplă promovare a ideii că vaccinurile sunt generatoare de boli. Lupta sa împotriva vaccinării a început încă din anul 1998, când a publicat un studiu care susținea că există o legătură între vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) și autism.

Documentarul Vaxxed se bazează pe statistici oficiale şi are ca subiect muşamalizarea legăturii dintre vaccinuri şi autism aşa cum a fost ea documentată oficial de dr. William Thompson de la CDC (Center for Disease Control and Prevention – Centrul de Supraveghere și Control al Bolilor), și prezintă zeci de cazuri în care copii sănătoși au devenit autiști „peste noapte” în urma vaccinării.

Dr. William Thomson a fost cercetător senior în cadrul CDC. Începând cu anul 2013 el a purtat discuții cu renumiți oameni de știință, senatori și jurnaliști, arătându-le mai multe documente din care reieșea că studiile pro-vaccinuri sunt falsificate și că, din contră, cercetările arată că există o legătură evidentă între vaccinurile primite de copii în primii ani de viață și tulburările de dezvoltare neuronale (inclusiv autismul).

De exemplu, conform informațiilor publicate de dr. Thomson, un studiu din anul 2004 cu privire la efectele vaccinurilor ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) arată că există 340% risc de autism la băieții de culoare, după vaccinare. Această statistică extrem de gravă i-a determinat pe autorii studiului să falsifice datele și să distrugă documentele, pentru mușamalizarea rezultatului.

Filmul documentar urma să fie prezentat de Robert De Niro în premieră în aprilie, în SUA, la Festivalul de Film Tribeca!

Robert de Niro a declarat cu puțin timp înainte de evenimentul Tribeca că şi el are un copil autist (detaliu pe care nu l-a mai făcut public până atunci) şi de aceea – deşi el personal nu este împotriva vaccinării – doreşte ca acest subiect să fie discutat „pe toate părțile”:

Grace şi cu mine avem un copil cu autism şi noi credem că este esenţial ca toate aspectele legate de cauzele autismului să fie discutate în mod deschis şi examinate. […] Este foarte personal pentru mine şi familia mea şi vreau ca acolo să fie o discuţie, motiv pentru care vom rula Vaxxed. Eu personal nu susţin filmul şi nici nu sunt anti-vaccinare; sunt doar pentru oportunitatea unei dezbateri în jurul problemei.”

După ce a anunţat că documentarul Vaxxed va fi prezentat la Festivalul de Film Tribeca au început imediat presiunile asupra lui.

De Niro i-a avut printre susținători pe senatorul republican Bill Posey. Acesta din urmă a susținut o prelegere în urmă cu un an, chiar la Congresul american, despre frauda guvernamentală menită să muşamalizeze legătura dintre vaccinuri şi autism dezvăluită de dr. William Thomson. (Vezi aici) Senatorul Bill Posey a solicitat o investigaţie guvernamentală în problema studiului falsificat, însă fără prea mare succes.

Sursa: DZR.org.ro

Mâncarea viitorului: hrană rezistentă trecerii timpului și fără termen de valabilitate

Alimentele pe care le mancam se aliniaza tendintelor viitorului si tocmai de aceea marii producatori se pregatesc sa aduca pe piata mancaruri care vor fi cu totul diferite fata de ceea ce stim in prezent.

Gusturi digitale, chelneri-roboți, tigăi vorbitoare
Documentarul „Mâncarea Viitorului” prezinta telespectatorilor viitorul alimentelor: de pe câmp, prin culoarele magazinelor, până la mesele oamenilor.
mancare-viitor2_article-main-image
Prezentat de comediantul irlandez Dara Ó Briain, documentarul dezvăluie tehnologii de ultimă oră care vor avea un impact în ferme, supermarketuri, bucătării şi restaurante din întreaga lume, transformând modul în care cultivăm, cumpărăm şi consumăm alimentele.


BBC Science Tomorrows Food Ep 02 – https://www.youtube.com/watch?v=6XCahHeqCSQ
BBC Science Tomorrows Food Ep 03 – https://www.youtube.com/watch?v=y3q0b_fW29M

În primul episod, Dara vizitează Thanet Earth – ferma de înaltă tehnologie din Kent, Marea Britanie, în care se cultivă milioane de fructe şi legume pe tot parcursul anului – toate acestea fără niciun fel de sol. Dara Ó Briain se întâlneşte cu echipa tehnică din spatele acestei ferme unde totul este controlat până la cel mai mic detaliu: lumina, temperatura şi chiar insectele.

Dara se îndreaptă mai apoi către Texas unde în urma celor cinci ani de secetă s-a ajuns la folosirea unei tehnici numită „însămânţarea norilor”: mai exact eliberarea din avion a unei mici cantităţi de chimicale pentru a produce ploaie, destul cât să alimenteze un oraş de dimensiunea San Francisco. De asemenea, Dara experimentează aşa numitele gusturi digitale, livrate printr-un receptor al limbii.

Starul Michelin, chef Angela Hartnett întâlneşte oamenii de ştiinţă din bucătăriile armatei Statelor Unite care creează mâncare rezistentă trecerii timpului, o alimentaţie care poate deţine secretul ce va duce la sfârşitul termenelor de valabilitate. Angela testează de asemenea şi tigaia vorbitoare care promite a fi ajutorul unei mese perfecte de fiecare dată.

La rândul său, Chris Bavin se află la o fermă din Australia unde fermierii au fost deja înlocuiţi cu roboţi, de la cei care au grijă de vaci, pană la dronele care supraveghează atent culturile. Chris încearcă ulterior o pastilă compusă din alge marine care ar putea opri corpul uman din a absorbi o parte din grăsimi. Determinat să testeze această pastilă, Chris adună un grup de şoferi de tir cu o dietă bogată în grăsimi pentru a vedea dacă pastila chiar poate funcţiona şi dacă rezultatele sale vor fi cu adevărat uimitoare.

Expertul în tehnologie, Dr. Shini Somara vizitează restaurantele de înaltă tehnologie din Shanghai pentru a vedea chelnerii-robot în acţiune şi pentru a se bucura de experienţa multi-senzorială de a mânca, unde absolut tot ce vezi, miroşi, auzi şi guşti este controlat de restaurant.

De asemenea, Shini va investiga dacă „fructul de pădure miraculos” aşa numitul „miracle berry” se ridică la aşteptări – poate trasforma cu adevărat cele mai acre arome în ceva delicios de dulce?

Populaţia poate fi în creştere, dar acest documentar dezvăluie soluţii ingenioase pentru a asigura viitorul micului dejun, al prânzului şi al cinei.

Viitorul Alimentatiei

Filmul Documentar “VIITORUL ALIMENTATIEI” oferă o investigație aprofundată prezentand adevaruri tulburătoare din spatele alimentelor neetichetate, brevetate, modificate genetic, care au umplut în liniște rafturile magazinelor alimentare in ultimul deceniu.

VIITORUL ALIMENTATIEI – Part I



VIITORUL ALIMENTATIEI – Part II
Part III
Part IV
Part V
Part VI
Part VII

sursA: documentare.rightbe.com

Un combinat de varf al Romaniei, distrus de „investitorii” straini. „Pana acum 2 zile era rentabil si acum nu mai e ?”

COLOSUL PRABUSIT, partea I. Descoperim o alta istorie dureroasa in lungul sir al distrugerilor din economia nationala, in judetul Neamt, acolo unde 20 de mii de oameni lucrau inainte de 1989 pe platforma industriala din Savinesti.

Lista intreprinderilor româneşti distruse de guvernele post-decembriste

Nu suntem in Siria sau Afganistan si nici dupa un razboi apocaliptic, desi imaginile asta par sa infatiseze. Una dintre cele mai mari zone industriale din Romania trage sa moara. Intinsa pe mai bine de 600 de hectare, in apropierea municipiului Piatra-Neamt, platforma chimica Savinesti cu o istorie de peste 75 de ani este doar umbra a ceea ce reprezenta odata pentru economia romaneasca.

Aici fiinta cel mai mare concern chimic in domeniul firelor si fibrelor chimice din Estul Europei – de la lana sintetica la fire de nylon, de la intermediar de pilele sintetica la fire cord pentru parasute sau anvelope – materiile prime pentru industria textile erau produse de ale caror calitate nu se indoia nimeni in lume. Centrala de fire si fibre chimice Savinesti era un competitor de temut, al treilea exportator din Europa, un colos industrial unde mii de romani au lucrat si au fost partea unui succes transformat in ultimii ani intr-un dezastru, o generatie pierduta si amagita in tranzitie.

Cea mai buna biblioteca tehnica din Romania si un centru de cercetari pentru fire si fibre erau locul de unde ideile erau transformate in produse viabile. Alaturi, unul dintre cele mai mari Combinate de ingrasaminte chimice din Romania – Azochim, completau imaginea pricipalului motor economic din judetul Neamt. Lipsa unei strategii nationale, amestecata cu interese obscure, privatizari nefericite si personaje dubioase au dus la disparitia unor capacitati industriale viabile. Miliarde de dolari si ani de munca s-au transformat intr-un peisaj dezolant: platforma industriala Savinesti.

Povestea inceputurilor Combinatului de fire si fibre Savinesti se leaga de ambitia liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej de a face produse finite si a se desprinde de influenta sovietica. A existat chiar o gluma – acesta voia sa se faca in Romania ciorapi de dama ca al Paris. Tehnologia a fost adusa din Vest, din Republica Federala Germania.

La inceput de primavara il gasim pe Vasile Gherasim in gradina. Batranelul din fata noastra s-a ocupat ani de zile de vanzarea produselor facute de Combinatul de fire si fibre sintetice si spune ca fabrica era “unica in Europa. Nicaieri in Europa nu gasesti o fabrica care sa produca produse chimice la nivel de caprolactama…intermediar pentru piele sintetice, polietilena…Multe produse. Si toata gama de fire si fibere nylon, de la cele mai fine pentru ciorapi de dama, pana la cele pentru anvelope. Nu prea se producea in lume asa ceva. In lume.

La Savinesti a fost stabilita in 1978 Centrala de fire si fibre chimice, un fel de concern. 40.000 de oameni din toata tara munceau intr-o industrie cu mare cautare: la Iasi, Roman, Campulung Muscel, Corabia, Vaslui, Braila, Suceava, Dej, Viscofil Bucuresti, Lupeni erau fabrici de fire si fibre chimice si artificiale. In ultimii ani toate aceste fabrici au fost inchise sau au disparut. Singurul loc unde se mai produce acum ceva este la Savinesti.

Momentul de cotitura a venit imediat dupa 1990 in momentul in care printr-o hotarare a guvernului Roman centralele industriale au fost desfiintate si fabricile au devenit autonome. Pe platforma Savinesti au aparut mai multe entitati economice- Melana – care se ocupa de lana sintetica, Comes – o intreprindere de reparatii pentru utilaje si Fibrexul care mostenea cea mai mare parte din structura vechiului combinat de fire si fibre. Combinatul de ingrasaminte isi avea propriul drum.

Ioan Bivolaru a lucrat si el pe platforma . Dupa 90 a fost deputat in 3 mandate si acum il gasim ca expert la Comisia pentru Industrii din Parlament. “Daca aceste combinate au fost gandite ca integrate, spargerea este o prostie colosala, este total antiinginereasca, antieconomica. S-au creat costuri interne, suplimentare, care pe undeva n-au facut decat sa grabeasca falimentul.”, spune Bivolaru.

Vasile Gherasim anticipa presiunea marilor jucatori de pe piata in 1992, cand spera ca Fibrex va deveni rapid o companie recunoscuta pe plan mondial. Dar industria textila din Romania, principala piata de desfacere a inceput sa scartaie, si Fibrex Savinesti s-a orientat pe pietele externe.

In anii 90 s-a format o uniune a producatorilor de fire si fibre numita Polifil, al carei presedinte, Dan Ioan Popescu a jucat un rol important in evolutia industriei post-decembriste. Fost consilier la cabinetul prim vice –prim-ministrului comunist Gheorghe Oprea acesta a devenit directorul general al Institutului de Cercetari Textile, pentru ca ulterior sa devina ministru al Comertului, presedintele Comisiei de Industrii din Parlament, dar si ministru al Industriilor.

Societatea a intrat intr-un proces de privatizare. S-au purtat negocieri cu mai multe firme si balanta a inclinat spre grupul Radici din Italia, acolo unde lucra si actuala sotie a lui Dan Ioan Popescu. Radici era distribuitor de fire in zona Bergamo din Italia. La Savinesti s-au facut mai multe proiecte prin care sa nu se cedeze pachetele de actiuni majoritare, dar deciziile s-au luat la Bucuresti.

In noiembrie 1999, printr-un proiect controversat, Fibrex trece de la FPS la Ministerul de Finante. Initiatorul demersului a fost ministru de finante de atunci, Decebal Traian Remes care a scos pe bursa actiunile combinatului. Vanzarea s-a facut prin metoda olandeza, o metoda controversata ce presupunea stabilirea unui pret initial mare si coborarea treptata pana cand se obtinea o oferta de cumparare. Realitatile economice au demonstrat ca aceasta metoda are de cele mai multe ori un rezultat mediocru pentru vanzator. Radici Group a dat pe 50,9 % din actiunile Fibrex, adica pachetul majoritar, 130 de miliarde de lei vechi, in conditiile in care Combinatul din Savinesti avea o cifra de afaceri de peste 1000 de miliarde, de 8 ori mai mult decat pretul de vanzare al actiunilor.

Vasile Gherasim: “Prin manevrele facute a preluat Fibrex Savinesti fara nici un fel de obligatii pe termen mediu si lung privind mentinerea in functiune a instalatiilor si pastrarea personalului. Printr-o alta tranzactie, facuta fara oferta publica, grupul italian a cumparat de la SIF Moldova inca 38% din actiuni, ajungand sa detina aproape in totalitate Fibrexul.”

Grupul italian este controlat de familia Radici. Presedintele companiei era la acea data Fausto Radici, un fost campion olimpic la ski, figura respectata si iubita in Italia. Initial acesta nu a fost foarte preocupat de soarta investitiilor de la Savinesti delegand la conducerea Fibrexului un olandez, Erick Steffans, adus de la principalul producator de fibre din Europa, DSM din Sittard, Olanda.

Vasile Gherasim a fost numit consilierul presedintelui Fausto Radici. Dar la Savinesti, imediat dupa privatizare capacitatile de productie au inceput sa fie inchise. De mentionat este ca la momentul privatizarii Fibrexul era singurul producator integrat de nylon din Romania, de la materie prima la fire si fibre sintetice si inca avea trei divizii de productie: caprolactama, relon si utilitare.

Administratorul Erick Steffans a inceput oprirea capacitatilor de productie. “In primul rand pusesera ochii pe utilajele care erau noi noute si care nu puteau sa fie decat incarcate pe vagoane si scoase afara efectiv din tara”, povesteste Ioan Bivolaru. Numai fabrica de hidrogen a costat aproape doua milioane de dolari inainte de privatizare.

Vasile Gherasim povesteste: “Investisem 10 miliarde de lei si dupa 2 zile a zis Steffens ca am ajuns la concluzia ca nu e rentabil. Cum dracu bai, pana acum doua zile era rentabila si acum nu mai e rentabila? Unde dracu ai bagat banii?! M-a sunat Fausto si mi-a spus „Gherasim, ma inchin in fata ta, nu ti-am dat dreptate. Dupa doua zile am aflat ca s-a sinucis in seara aia”.

Daca pana atunci mai existau sperante ca la Savinesti lucrurile or sa revina la normal, dupa sinuciderea lui Fausto Radici, Fibrexul a pornit pe un drum descendent. Cei care au lucrat cred ca a existat o intentie de a fi scosi de pe piata, pentru ca erau un concurent prea important pe piata europeana. In curand din Fibrex au ramas doar cateva sectii. Erick Steffans a fost indepartat de la conducere, dar era deja mult prea tarziu.” Maurul a venit, maurul si-a facut datoria. Au venit, au ras tot de acolo si s-a inchis tot subiectul. “, spuen Bivolaru.

In 2004, Fibrexul s-a scindat in doua firme- Fibrex Nylon si Yarnea. La Yarnea, acolo unde se mai face productie mai sunt in jur de 350 de oameni. In 1990, la Fibrex erau 8000 de angajati.

Administratorii actuali nu au vrut sa comenteze activitatea pe care inca o mai desfasoara in Neamt. In acest moment se face doar partea finala, se prelucreaza materiale venite din import.

Sursa: http://stirileprotv.ro/