Cea mai ridicolă specie socială este “creștinul de dreapta”, care și-a făcut idol din Occident și nu înțelege deloc lumea în care trăiește...
CategorieAnalize și opinii
Ce mi se pare cel mai penibil la toată văicăreala liberală e ideea asta că, vezi Doamne, până acum era democrație, dar acum trebuie să ne dăm de ceasul morții...
Sub deviza ”Să salvăm planeta, noua noastră patrie”, astăzi debutează în Azerbaidjan summitul COP29 privind schimbările climatice. Iar globaliștii au...
În plandemie, oamenii au fost înmormântați în saci de plastic, fără ritualul de trecere necesar despărțirii de cei dragi. Bătrânii au fost blocați în case...
„Ce-am avut și ce-am pierdut”, ar putea să spună Klaus Iohannis dacă ar avea puțin umor. Este vorba de imobilul supra luxos care se modernizează pentru el la...
Încep să se prăvălească știrile de destructurare a vechii ordini. Nulitatea Scholz, probabil cel mai dezastruos conducător din întreaga istorie a Germaniei, s...
Observ că domnul general Rog s-a ținut de cuvânt cu promisiunea că Serviciul Român de Infractori va intra cu bocancii peste alegeri dacă vor apărea candidați...
După ce văd în reacțiile de după alegerile din SUA, apărute pe rețelele de socializare, vorbesc mai ales de fanele Kamalei, globalismul nu e doar enormă...







