Se spune că, atunci când întunericul devine mai aprig şi mai apăsător, lumina-i mai aproape de noi. Când răul pare mai hidos şi mai sălbatic, binele zâmbeşte...
CategorieAnalize și opinii
“Daca pe romani s-a experimentat pana acum austeritatea, imi e ca nu cumva sa fim program pilot si pentru a doua faza a crizei, care ar urma sa se declanseze...
DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea. – Din fr...
Tranziţia este trezirea inimii umanităţii. Această transformare a conştiinţei, cea mai mare înregistrată vreodată, a devenit vizibilă iniţial în anii ’60, iar...
Trăiesc confortabil, deci existAm ajuns să considerăm reală, în firea lucrurilor, viaţa noastră de sclavi fericiţi. Suntem atât de angrenaţi în sistem, atât de...
Stimate domnule preşedinte Barroso, Vă scriu în calitate de fost preşedinte al României între 1996-2000 şi de lider al societăţii civile şi al opoziţiei...
Frați români, Asistăm de la un timp nu la o luptă politică, ci la o fractură între politicienii care au făcut din România un teritoriu al experiențelor...
Într-o intervenţie recentă la Bloomberg Television, economistul Nouriel Roubini, profesor la Universitatea New York, previzionează că anul viitor ar putea...








