Sindicatele nu mai vor să scoată oamenii în stradă, iar liderii marilor confederaţii, care altădată erau primii la vocalize, dau vina pe angajaţi cărora...
CategorieAnalize și opinii
De ce există o ostilitate atât de mare față de revenirea la standardul aur? Până la urmă, Statele Unite ale Americii au prosperat puternic atunci când au legat...
Uriaşa ambarcaţiune europeană este impinsă de curenţii de stânga şi de cei de dreapta către o prăpastie a cărei margine îmi pare tot mai aproape…La bord...
Sunt numeroşi cei ce văd în Angela Merkel, actualul cancelar al Germaniei, regina fără coroană a Europei, scrie ziarul parizian „Le Monde” într-un amplu studiu...
Suit pe muşuroiul de gunoaie pe care l-a clădit (singura lui ispravă) în aceşti ani, Traian Băsescu cântă cocoşeşte la vecernie, deja zilnic, se-nfoaie, arată...
Premierul italian, Mario Monti, a luat prin surprindere Vaticanul anunțând că scutirea de taxe pentru activitățile comerciale de până acum va fi anulată...
Foarte mulți specialiști au văzut și continuă să vadă în fondurile europene o cale sigură (sau singura) spre prosperitate, dezvoltare și bunăstare. Mulți au...
„Este de ajuns ca poporul sa fie lasat sa traiasca un timp in « democratie » pentru a-l transforma intr-o plebe dezordonata.” (Protocoalele inteleptilor...








