Şocul crizei financiare din 2008 a determinat autorităţile americane să treacă degrabă la întărirea cadrului de reglementare a băncilor, fiind vizate, în...
CategorieAnalize și opinii
Niște prieteni mi-au pus în mână o carte de Alexandr Dughin, A patra teorie politică, apărută, anul acesta, în română, la Chișinău. Cum despre Dughin se...
Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a susţinut, joi, tradiţionala sa conferinţă de presă anuală. La eveniment au participat peste 1.200 de jurnalişti din Rusia...
Este destul de clar că România, peste cel mult 5 ani, va fi guvernată de puteri politice noi, foarte probabil situate – măcar simbolic – pe partea „patriotă„/...
Banii publici tind să fie principala sursă de finanțare pentru programul ideologic feminist iar România nu face excepție de la această regulă. Așa că am...
Cândva, la sfârşitul anului 2004, pe o scenă încropită în grabă din centrul Reşiţei, un bărbat mărunt, dar extrem de vocal, îmbrăcat într-o giacă de fâş, se...
România azi nu mai există decât cu numele, şi nu numai România, de altfel. Realitatea popoarelor nu mai este controlată de ele însele, ci ele sunt conduse de...
La criticile severe ale Angelei Merkel, principala promotoare a politicii de austeritate în Uniunea Europeană, la adresa Franţei şi a Italiei, cărora le-a...








