Loteria Română este noua gaură neagră a unui stat eșuat complet. România arată tot mai mult cu un stat bananier incapabil de dezvoltare economică...
CategorieAnalize și opinii
Interviu acordat revistei România Eroică – Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secol de la declanşarea Primului Război...
O confuzie totală domneşte în România în privinţa conţinutului doctrinar şi concret al delimitărilor în canonul stânga/dreapta. Seminţele acestei confuzii au...
Pe 29 decembrie parlamentul de la Atena a eșuat în ultima încercare de a desemna un nou președinte al Greciei. Acest lucru a condus automat la declanșarea...
Era ora 8 dimineata si noua grade sub zero. Trecusem de greul revenirii din vacanta cu cei doi nazdravani ai mei si ma intorceam chircit de frig spre casa...
Titlul de mai sus ar putea fi un unul alternativ la cartea lui Mircea Eliade “Mitul eternei reîntoarceri”. În fond, într-acolo converge toată argumentaţia...
“Este greu să faci pe cineva să înţeleagă un lucru, atunci când salariul său depinde tocmai de neînţelegerea acestuia.” (UPTON SINCLAIR, scriitor...
Aparținând unui alt regn decât cel al persoanei umane contemporane – din structura căreia nu poate lipsi, oricum ar fi ea, latura morală decât dacă se...







