Săptămâna trecută a fost una dintre cele mai slabe din punct de vedere bursier. De fapt, privind spre piaţa americană, putem spune că a fost cea mai proastă...
CategorieAnalize și opinii
România a ajuns cu încasările bugetare sensibil sub 30% din PIB (peste 30% cât prevede bugetul aprobat pe 2018 este o pură poveste), consolidându-și fără drept...
În ultimele zile au ieșit la suprafață foarte multe lucruri grave despre activitatea așa-zisului ”Stat paralel”. Și pentru că toată lumea se întreabă din cine...
Am mai scris de multe ori pe tema aceasta, atrăgându-mi multe atacuri din partea diverșilor ”camarazi” și zeloți. Și tot cred că este singura atitudine corectă...
Cei mai buni americani, clasa medie, clasa medie superioară (middle class, upper middle class), oameni cu studii la marile universităţi americane şi din lume...
Ce ascunde clasarea dosarului Microsoft? Este întrebarea care se pune după ce DNA a anunţat decizia. Fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut în ultimii ani...
Ce interese străine ne blochează? De aproape 30 de ani reclamăm incompetența și ticăloșia politicienilor români care, pe lângă faptul că au lăsat România la...
Președintele Klaus Iohannis a avut o intervenție publică, prin care a contestat vehement existența statului paralel. Ceea ce este însă absolut straniu este că...








