C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Adevaruri ?!

Ion Cristoiu: ”SPP-ul lui Lucian Pahonțu – oficina de spionare a demnitarilor de către Klaus Iohannis”

Marți, 14 noiembrie 2017, pe la prînz, Mădălina Dobrovolschi, cunoscută înainte de măritiș ca Mădălina Pușcalău (o întrebare de om curios – cînd o divorța de Dobrovolchi și o să se mărite cu un altul, o să-și schimbe iar numele?!), a ținut o conferință de presă.



Din tot caltaboșul de vorbe, am reținut mai întîi săritul în ajutorul Guvernului Mihai Tudose, mai bine zis, al premierului Meu, Mihai Tudose, prin denunțarea Moțiunii de cenzură angajate de PNL ca fiind o tentativă de a clătina stabilitatea țării, care țară, vorba FSN-istelor cu poșetă de pe vremuri, are nevoie de liniște.

Atacarea Moțiunii de cenzură a fost un răspuns la întrebarea pusă de o duduie din haremul mediatic al Antenei 3:

Andreea Popa, Antena 3: Care este opinia preşedintelui Klaus Iohannis asupra a ceea ce se întâmplă acum pe scena politică, în condiţiile în care PNL a anunţat că va depune o moţiune de cenzură şi începe abia acum să caute susţinere pentru aceasta?”

Ați remarcat derapajul de la linia de obiectivitate care deosebește presa de chibițăreala la table? Un jurnalist adevărat se mulțumea să se intereseze doar de opinia președintelui față de Moțiunea de cenzură a PNL.

Duduia a găsit de cuviință însă să facă nițică propagandă împotriva PNL, partid care vrea să-l dea jos pe Mihai Tudose, unul dintre personajele îndrăgite de Trustul lui Dan Voiculescu, adăugînd în chip pamfletar „și începe abia acum să caute….”.

Întrebarea a fost pusă cu tendință, prin înlocuirea curiozității de gazetar cu gîfîiala de activist, și pentru că era aranjată cu Administrația prezidențială să fie pusă astfel încît atît întrebarea, cît și răspunsul să facă să pară hazardată Moțiunea PNL împotriva lui Mihai Tudose:

Mădălina Dobrovolschi: Dl preşedinte îşi doreşte evident ca lucrurile să conducă spre un climat de stabilitate pentru că până la urmă în centrul preocupărilor se află cetăţeanul român care trebuie să simtă că lucrurile au o evoluţie pozitivă. Luptele politice îşi au locul în altă parte şi tocmai de aceea nu aş vrea să intru în astfel de discuţii sau speculaţii.”

Presa prezidențială, nivelul cel mai jegos atins în postdecembrism de pupatul în fund al unei persoane fizice, s-a grăbit să ovaționeze acest punct de vedere despre Statul paralel:

„În România nu există un stat paralel, această formulare este o invenţie a celor care au probleme cu justiţia. Dacă ar fi să aduc în atenţia publicului un lucru esenţial de înţeles, un beneficiar real al unui sistem sănătos, atunci cînd vorbim despre stat de drept şi justiţie independentă, nu poate fi decît societatea. Societatea beneficiază cînd statul de drept funcţionează aşa cum trebuie şi cînd avem o justiţie independentă. Sînt lucruri la care preşedintele României ţine foarte mult şi pe care şi le doreşte pentru România.”

Luni, pe la prînz, cu alai de SPP, Klaus Iohannis revine la serviciu (singurul funcționar public din România care-și poate permite să doarmă luni pînă la prînz), adică la Cotroceni. Pleacă în fiecare vineri pe la prînz, indiferent ce s-ar întîmpla (și dacă ar veni Rușii), spre Sibiu, spre căminul conjugal (pentru el cu valoare de cuib unde turturica așteaptă turturoiul). Un adevăr elementar de psihologie ne spune că un bărbat la vîrsta domniei sale, întors de la căminul atît de dulce conjugal, iese cu greu din reverie după întoarcerea la București.

Astfel că am avem serioase îndoieli că marți, 14 noiembrie 2017, Mădălina fostă Pușcalău a vorbit în numele lui Klaus Iohannis sau al proprii familii, nu de mult întemeiate.

Mai ales că cuconița, sfidînd ca de obicei procedurile, s-a substituit președintelui folosind sintagma Dacă ar fi să aduc, dînd seamă de părerea sa, și nu dînd seamă de opinia Administrației prezidențiale.

Indiferent c-a vorbit în nume propriu, în personalitatea sa stăruind, ca niște ecouri tîrzii, ideile date de alții cînd lucra la B1Tv, sau că, într-adevăr, a exprimat punctul de vedere al lui Klaus Iohannis, negarea existenței Statului Paralel, una dintre temele frecventate intens în ultima vreme de Divizia Presă, nu ne miră.

Cum să nu nege Klaus Iohannis existența bulanului anticonstituțional și antidemocratic folosit de el cînd vine vorba de manipularea scenei politice, de raderea dușmanilor și parvenirea camarilei?! Așa cum am mai scris, Klaus Iohannis e singurul conducător din Istoria modernă a României care vede în fotoliul șef al statului un loc călduț, în care el poate somnola de dimineață pînă seara. În absența minimului efort de îndeplinire a îndatoririlor presupuse de salariul încasat și de privilegiile de care beneficiază, Klaus Iohannis ar fi un Neica nimeni, dacă nu i-ar face treaba Statul paralel.

Pe acest Stat, mulți analiști l-au prezentat ca redus la Binomul SRI-DNA. Pe lîngă faptul că în România sînt Servicii secrete cu implicare neconstituțională în viața politică internă mai tare decît cea a SRI (de exemplu, SIE, condus de mumia numită Predoiu, un fel de Hoover al Serviciului nostru de coppy paste din presa străină), această viziune ocolește unul dintre principalii stîlpi ai Statului Paralel:
Serviciul de Protecție și Pază.

Recent, în stilu-i caracteristic – de mers pîș-pîș, ca nu cumva să-l audă Sistemul tropăind – Liviu Dragnea a vorbit despre implicarea SPP în afacerile interne ale PSD.

Cînd am avut la unele televiziuni interviuri cu un demnitar beneficiind prin lege de SPP, am observat că lucrătorii repartizați pe lîngă respectivul vedeau și auzeau cam tot ce vorbea și făcea demnitarul înainte și după emisiune. M-am gîndit atunci că a avea protecție de la SPP înseamnă din start să iei cu tine, la diferite acțiuni, ba chiar și la unele aventuri, un bărbat sau o femeie care beneficiază de acces la multe dintre secretele tale. M-am întîlnit în particular și cu demnitari care beneficiau de serviciile SPP. Mi-am dat seama că lucrătorul SPP deținea astfel informații despre o întîlnire pe care atît eu, cît și demnitarul, am vrut-o discretă. La vremea respectivă, în afară de stinghereala provocată de gîndul că pînă și cumpărarea unui supozitor are martor o persoană străină, n-am văzut altceva periculos în protecția demnitarului de către SPP.

Mă gîndeam că una dintre condițiile impuse de conducerea SPP e cea a păstrării de către lucrător a secretelor despre demnitarul protejat. Liviu Dragnea, despre care se presupune că știe el ce știe, ne-a atras atenția luni seara, la România Tv, că SPP are în frunte pe Lucian Pahonțu din 2005, cel mai longeviv șef de instituție de forță din România, dacă ne gîndim că l-a întrecut și pe Florian Coldea. Numai că Florian Coldea era doar prim adjunct și, așa cum s-a văzut după venirea lui Eduard Hellvig în fruntea SRI, supus minimului control politic din partea altcuiva. Lucian Pahonțu e șef absolut al instituției din 2005, fără a da socoteală nimănui altcuiva decît președintelui. Ar fi fost normal ca Lucian Pahonțu să plece din funcție o dată cu venirea lui Klaus Iohannis.

N-a făcut-o. Nu i-a cerut să plece nici Klaus Iohannis. De ce? Foarte simplu.

Dacă și-a putut permite să se amestece în viața unui partid, desigur, îndeplinind treburile murdare ale lui Klaus Iohannis, ce l-ar opri să folosească SPP ca principal Serviciu secret care-i pune președintelui la dispoziție informații despre toate secretele adversarilor politici?

Mai întîi prin Serviciul secret pe care și l-a trîntit SPP, apoi prin informațiile aduse de lucrătorii SPP.

Cînd mă întrebam cum dracu e să ai lîngă tine un străin sau o străină care să știe cum și cu cine te întîlnești, ba chiar și discuțiile la telefon cu nevasta, cu copiii, nu-mi dădeam seama cum ar fi dacă străinul sau străina ar raporta seara șefului SPP ce-ai făcut, cu cine te-ai întîlnit și unde te-ai întîlnit, ce telefoane ai dat și ai primit și de cîte te-ai dus și cît ai stat la WC.

Dezvăluirea lui Liviu Dragnea mi-a atras atenția asupra uriașului pericol pentru statul de drept, pentru democrație, întruchipat de SPP-ul condus de Lucian Pahonțu, una dintre instituțiile de forță ale Statului Paralel.

Pentru că SPP e oficina de spionaj a lui Klaus Iohannis.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

E război pe timp de pace, se numește Breaking News

Asistăm la un război hibrid între marile puteri pentru controlul informației. Breaking News de zeci de ori pe zi, like, share și viral sunt termenii cu care ne-am învățat să trăim.



Acest bombardament mediatic ne afectează mai mult decât credem. Suntem forțați să gândim in paradigma celor care lansează informația și pentru că informațiile se schimbă rapid nu avem timpul să trecem tot prin filtrul gândirii. Citim prea des site-urile de știri, stăm prea mult conectati la Facebook, ascultăm prea mult televizorul în fundal și pierdem esențialul.

Cum e cu manipularea?

  • Rusia a folosit 150.000 de conturi de Twitter ca să influențeze Brexit[1].
  • Sean Parker, președinte-fondator al Facebook: ”Exploatăm o vulnerabilitate în psihologia umană. Dumnezeu știe ce le facem creierelor copiilor noștri”[2].
  • Twitter oprește difuzarea conținuturilor sponsorizate de Russia Today și Sputnik[3].
  • Peste 270 de milioane de conturi de Facebook ar putea fi false[4].
  • Șeful Apple este de părere că rețelele sociale sunt folosite pentru manipulare și învrăjbire[5].
  • Palestinian arestat pentru că a postat ‘Bună dimineața’ pe Facebook[6].
  • Freedom House: ”Din ce în ce mai multe guverne folosesc tehnici de manipulare pe rețelele sociale”[7].

Aceste știri au fost cele mai relevante din ultimele zile în ceea ce privește informația. Aflăm din surse sigure că guvernele se folosesc de social media pentru a manipula mase de oameni, trebuie să fim naivi să credem că statele fac asta doar împotriva altor state. Este evident că fiecare guvern încearcă, într-un fel sau altul, să-și manipuleze și proprii cetățeni.

Din punctul acesta de vedere, România este cel mai greu încercată. Doar la noi sunt posibile proteste pe teme abstracte. Doar la noi se nasc vedete revoluționare care odată ce-și fac treaba pică într-un con de umbră de unde nu se mai ridică niciodată. Doar la noi se prezintă anticorupția ca salvare națională. Doar la noi lumea nu iese în stradă când se dărâmă spitale dar iese să salveze ”Delta Văcărești”.

Toate aceste anomalii se întâmplă din cauza dezinformărilor. Se crează rapid două tabere, unii pro, alții contra și așa începe războiul. Apar idei, apar lideri, iar populația e atentă și se poziționează. În tot acest timp, undeva, ceva, se fură.

[1] http://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/rusia-a-folosit-150-000-de-conturi-de-twitter-ca-sa-influenteze-brexit-829363

[2] http://economie.hotnews.ro/stiri-it-22105027-video-sean-parker-presedinte-fondator-facebook-exploatam-vulnerabilitate-psihologia-umana-dumnezeu-stie-face-creierelor-copiilor-nostri.htm

[3] https://www.agerpres.ro/externe/2017/10/26/twitter-opreste-difuzarea-continuturilor-sponsorizate-de-russia-today-si-sputnik-21-59-11

[4] https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/peste-270-de-milioane-de-conturi-de-facebook-ar-putea-fi-false-17369827

[5] https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/seful-apple-este-de-parere-ca-retele-sociale-sunt-folosite-pentru-manipulare-si-invrajbire-17363908

[6] http://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/palestinian-arestat-pentru-ca-a-postat-buna-dimineata-pe-facebook-815320

[7] https://www.agerpres.ro/externe/2017/11/14/freedom-house-din-ce-in-ce-mai-multe-guverne-folosesc-tehnici-de-manipulare-pe-retelele-sociale-09-53-36

Autor: Alexandru David

Constantin Gheorghe: ”Guvernul este țapul ispășitor, ținta tuturor nemulțumirilor românilor”

Una peste alta, suntem în capitalism, deși nu s-ar zice. Teoretic, prețurile se formează pe piața liberă. Putem vorbi de prețuri dirijate? În afară de prețul gazului obținut din surse interne, și nici ăla în totalitate, nu. Doar ce-am trecut monopolurile statului în mâinile privaților.


De ce trebuie blamat statul pentru ”scumpiri”? Doar niște idioți cu spume pot crede că o creștere cu câțiva bani a litrului de benzină/motorină poate declanșa avalanșa scumpirilor. Ce treabă are asta cu ROBOR ul, spre pildă? Ce treabă are deficitul de cont extern cu ROBOR ul? De ce e vinovat Guvernul pentru că se importă mai mult, pentru că se consumă mai mult, și pentru că se produce mai mult cu importuri de completare?

De principiu, cum ar trebui să intervină statul în limitarea deficitului extern? Păi, dacă lăsăm piața să se manifeste, practic în niciun fel. Doar BNR poate face câte ceva, manipulând cursul de schimb. Dacă devalorizează leul, ieftinește exporturile, și scumpește importurile. Dar chiar poate reduce pomenitul deficit? Mă îndoiesc! Rezultatele ar neglijabile. Pentru simplul motiv că deficitul este semnul unei slăbiciuni structurale a economiei românești, mai ales în domeniul bunurilor și serviciilor, producție mult prea mică pentru a satisface nevoile de consum într-o proporție mult mai mare decât acum.

Dacă statul ar interveni, contrar actualelor sale atribuții, nu ar face asta decât într-un singur fel, cel folosit și de Ceaușescu în anii 80 ai secolului 20: interzicerea importurilor unor bunuri și servicii. Pentru că nu poate impune prețuri prohibitive la unele produse. Suntem parte a OMC și membru UE, iar măsurile de impunere a unor prețuri la bunurile importate ar fi considerată măsură protecționistă. Poate interzice importul unor bunuri într-o țară traumatizată și acum de lipsa bananelor în comunism? Glumiți!

A, că avem niște ”organe” de reglementare, independente de guvern, care ar trebui să impună tuturor actorilor economici să joace după reguli, și ele se aliază cu hoții și permit jupuirea portofelelor românilor, da, aici Guvernul poate interveni. Dacă îl lasă hoții de la Bruxelles și ”ambasadele”.

De fapt, în ghiveciul ăsta Guvernul are o singură misiune: să fie ținta tuturor nemulțumirilor. Să aibă românii un țap ispășitor, cineva care poate fi înjurat și scuipat în locul vinovaților. Adică e egal cu zero, ca putere de intervenție. Pentru că ”Jos comunismul!” Sărmană țară de tâmpiți!

Autor: Constantin Gheorghe

Sursa: Constantin Gheorghe

Bogdan Duca: “Despre Vișegrad, UE, CpF și alte daraveri…”

Uniunea Europeană va reuși într-un timp de câțiva ani să convingă Grupul de la Vișegrad să își construiască propria Uniune și să divorțeze de Bruxelles.



Personal, nu pot decât să mă bucur pentru aceste națiuni europene care se vor elibera de delirul ideologic bruxellez. Însă sunt și îngrijorat pentru mine și pentru România.

Este evident că nu există voința politică în țara noastră de a ne prezerva bruma de suveranitate față de Bruxelles. Din contra…

Politicieni români folosesc un ton inacceptabil din punct de vedere democratic atunci când vine vorba de vocile eurosceptice și pro-suveranitate de la noi.

O isterie indusă mediatic, dar având în spate și instituțiile statului, lasă impresia că ideologia ce se numește fără a i se da un conținut: ”valori euro-atlantice”, ar fi o dogmă de nedepășit și orice opoziție față de ea e condamnabilă din oficiu, e atentat la securitatea națională, etc..

Se fabrică ”spioni”, se inventează probleme de securitate, se isterizează mediatic lumea cu liste diverse și fictive de agenți de influență, trădători și agenturi străine.

În același timp, se descurajează implicarea forțelor moderate în demersurile conservatoare și pro-suverane, tocmai pentru a lăsa impresia extremismului inerent al celor care pun în discuție „valorile euro-atlantice”.

Paradoxal e în interesul direct al ”euro-atlanticilor” ca inițiative precum Coaliția pentru Familie să alunece spre ispite naționalist-legionaroide, aceasta fiind cea mai bună strategie de invalidare a ei.

Cum se face? Prin încurajarea tăcerii BOR și a cultelor religioase (ce devin tot mai timide, deși acum ar fi momentul în care implicarea lor, fermă și moderată în același timp, e mai mult decât necesară) și prin subminarea unității susținerii politice.

Pe fondul unei tăceri inacceptabile a moderaților, singurele voci care se aud sunt ale radicalilor. Iar subiectele care ar trebui să fie de actualitate: suveranitatea, protejarea identității, găsirea unui echilibru firesc între lege și voința reală a societății, evitarea transformării justiției în instrument dictatorial, relansarea unei economii românești, etc. , dispar în neant. Toate aceste teme sunt legate mai mult sau mai puțin direct de tema familiei- reacția civică de a respinge ”căsătoriile” homosexuale, o modă impusă evident în numele ”valorilor euro-atlantice”, fiind de fapt primul act civic de redobândire a suveranității din…decembrie 1989.

Amânarea referendumului- care tot se va face, pentru că nu e cale de întors- are tocmai acest scop: al erodării constante a credibilității CpF prin descurajarea moderaților și crearea unui spațiu de afirmare al radicalilor.

Soluția? BOR și celelalte culte să capete curaj. Și odată cu ele, și politicienii de la stânga și de la dreapta care pot înțelege că România e întrun moment istoric aparte: Și că blocajul în ideologia euro-atlantică ne va transforma într-un soi de enclavă pitorească din sud- estul Europei, nu într-o țară europeană.

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca Blog

Evadarea din corporatism

Pentru foarte multă lume, de la organizațiile preocupate de dezvoltarea locală până la președintele Trump, cheia pentru obținerea unei vieți bune pentru comunitate o reprezintă noua sfântă treime a științei, tehnologiei și industriei (pentru a folosi formula lui Wendell Berry), mai ales cea întrupată în marile corporații. Dar lucrurile nu stau deloc așa, dintr-o varietate de motive. Să aruncăm o privire asupra câtorva dintre ele.



În primul rând, modelul corporației mari excelează în specializare, astfel încât fiecare muncitor are doar anumite sarcini de îndeplinit în decursul unei zile. Aceasta afectează atât corpul cât și mintea: corpul pentru că stă aproape toată ziua într-o singură poziție; mintea, în general nefolosită, gândește puțin, decide puțin.

În al doilea rând și oarecum legat de primul argument, este stresant. Există un motiv pentru care populația Statelor Unite consumă atât de multe medicamente, iar acest sistem economic poartă o responsabilitate. De la nenumăratele ore petrecute în trafic, la incertitudinea legată de servici, la nesfârșita competiție între companii și chiar în interiorul companiei, între angajați, omenirea care urmează acest drum este bombardată constant de stres până într-acolo încât se face bucăți în fața noastră.

În al treilea rând, este urâtă. Cuburile de oțel și beton care împânzesc peisajul nu reflectă frumusețea Dumnezeului Sfintei Treimi (Adevărata Sfântă Treime a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh) și nu ne poate conduce la El, care este viața noastră.

În al patrulea rând, marile corporații susțin, în general, cauze potrivnice creștinismului. De pildă, toate „ancorele” corporatiste, pe care orașele se bat să le atragă, cum ar fi Best Buy, State Farm, IBM, Ford Motor Co., și chiar și companii cu rădăcini în zonele conservatoare din SUA, cum sunt Wal-Mart și CenturyLink, obțin un scor maxim sau foarte mare din partea grupurilor LGBT pentru politicile legate beneficii, instruire, angajări și așa mai departe.

În al cincilea rând, urmărirea fără scrupule a profitului duce la o obsesie a eficienței, care, la rândul său, conduce la dezumanizarea muncitorului (tratat ca o mașină) și la eventuala sa înlocuire cu roboți, inteligență artificială, etc.

Nu e musai să trăim așa. Au fost mulți apărători redutabili ai unei „a treia căi” între capitalismul corporatist și comunism (care sunt două fețe ale aceleiași monezi materialiste, fără Dumnezeu): distributiștii englezi, precum Chesterton și Belloc, sudiștii agrarieni ca Andrew Lytle, Richard Weaver și deja amintitul Wendell Berry, și alte voci precum Allan Carlson, Reverendul William Barnes din Dorset, Wilhelm Roepke. Ceea ce susțin ei este o întoarcere la distribuția largă a proprietății productive în rândul oamenilor: pământ, unelte, mașini, magazine, etc., care ar asigura traiul într-o manieră mult mai umană decât ceea ce le-ar putea oferi Marele Stat și Marea Corporație (din nou, două aripi ale aceleiași păsări).

Dar este necesar nu doar ca proprietatea să fie pusă în mâinile lor, ci să fie sigur că nu îi părăsește cu ușurință. Dacă poate fi înstrăinată cu ușurință de la ei, atunci sistemul corporatist va reînvia cu ușurință. Este nevoie de un soi de protecție legală. Un bun exemplu care poarte servi drept model poate fi găsit în Levitic, capitolul 25, unde aflăm că pământul putea fi pierdut sau vândut dacă cineva intra la datorii sau avea probleme, dar se reîntorcea la proprietar în al cincizecilea an, Anul Jubileului.

„Să sfinţiţi anul al cincizecilea şi să se vestească slobozenie pe pământul vostru pentru toţi locuitorii lui. Să vă fie acesta an de slobozenie, ca să se întoarcă fiecare la moşia sa; fiecare să se întoarcă la ogorul său.”

Corporațiile mamut nu sunt o cale pentru a avea o viață bună. Am încercat mai sus să schițăm câteva trăsături ale celor două alternative, dar ultimul cuvânt în această discuție trebuie să-i aparțină Părintelui Serafim Rose de vrednică pomenire, care a descris în cartea sa despre nihilism ceea ce el a numit „Vechea Ordine”. Descrierea sa ne oferă un ghid excelent pentru ceea ce încercăm să atingem:

„Vechea Ordine este pămâtul hrănit cu adevărul creștin, în care oamenii își aveau rădăcinle. Legile și instituțiile sale și chiar tradițiile sale era întemeiate pe acel adevăr și consacrat să fie predat și altora; locașurile sale erau ridicate spre slava lui Dumnezeu și erau un semn vizibil al ordinii lui pe pământ; chiar condițiile de viață, în general „primitive” (dar naturale) au servit (neintenționat, desigur) ca un memento al locului modest al omului de aici, al dependenței sale de Dumnezeu chiar și pentru puținele fericiri pământești pe care le avea, și a adevăratului său sălaș care se află dincolo de această „vale a plângerii”, în împărăția lui Dumnezeu. Războiul eficient împotriva lui Dumnezeu și a adevărului Său cere distrugerea fiecărui element al Vechii Ordini; aici intră în joc „virtutea” nihilistă specifică a violenței” (Serafim Rose – Nihilismul, Editura Sofia, 2003, traducere de Dana Cocărgeanu )

Traducere de pe Confiteri Journal

Autor: Walt Garlington

Sursa: Anacronic.ro

“Succesele” doamnei Kovesi în fruntea DNA

Pentru prima oară, în ultimii 12 ani, o instanţă de judecată/Curtea de Apel a constatat că procurorul şef al DNA, în speţă doamna Koveşi, încalcă grav prevederile legale, prin modul cum conduce instituţia.



Pentru prima oară, în ultimii 12 ani, un judecător din România susţine că actele administrative emise de procurorul şef al DNA reprezintă acte “cu exces de putere”.

Pentru prima oară, în ultimii 12 ani, actele prin care procurorul şef al DNA îşi conduce instituţia sunt suspendate de la executare de către o instanţă de judecată.

Tot pentru prima oară în ultimii 12 ani, un procuror şef al DNA îşi revocă prin acte ilegale procurorii. Nimeni în istoria DNA nu a mai săvârşit asemenea lucruri. Nici măcar Ioan Amarie pe vremea lui Adrian Năstase.

În plus, tot pentru prima oară din istoria instutuţiei anticorupţie, procurorul şef al DNA încalcă cu intenţie deciziile obligatorii şi definitive ale Curţii Constituţionale, unica autoritate de jurisdicție constituţională din Româna.

Şi tot ca o premieră a ultimilor 12 ani, procurorul şef al DNA este înregistrat de subalterni iar comportamentul real al acestuia este oferit ca dovadă opiniei publice, pentru că procurorii nu mai suportă acţiunile prin care încalcă legea şeful lor.

Cine crede că DNA mai poate fi salvată sau instituţia mai poate fi scăpată de acţiunile- vedem ilegale- ale doamnei Kovesi se înşeală amarnic. Doamna Kovesi, prin propriul comportament, prin minciună continuă şi arhicunoscuta neştiinţă de carte, a reuşit să şubrezească nepermis principala instituţie anticorupţie din România. A deprofesionalizat periculos instituţia, a îngropat-o în zeci de scandaluri generate de acţiunile ei, a decredibilizat-o în faţa instanţelor de judecată, a slăbit statutul procurorului în România şi a reuşit, la fel de grav, să pună în pericol întregul sistemul judiciar ce nu mai are mecanisme de reglaj, prin diferitele şi eternele manevre specifice comportamentului dânsei.

Valorile doamnei Kovesi sunt Neguleştii şi Veveriţele din pădurile SRI, achitările, ţintele, răzbunările, maşinaţiunile, intrigile, trucurile, minciunile în cascadă şi vicleniile pe bandă rulantă, porcii şi viile, nu faptele penale, instrumentările riguroase, condamnările prin care un procuror şi un act al acuzării sunt confirmate de către instanţele de judecată.

DNA nu s-a clădit şi consolidat pe rezultatele doamnei Kovesi, nici pe managementul catastrofal al dânsei prin care vedem că a îngropat instituţia, ci prin munca procurorilor pe care dânsa din răzbunare îi hăituieşte, îi ameninţă şi se răzbună că doar atâta poate.

În orice instituţie, în realitate, este vorba de oameni. Orice instituţie se consolidează sau se distruge numai prin oameni, caracterul, profesionalismul şi acţiunile lor. Oamenii mici cu multă putere pot distruge instituţii puternice şi idei măreţe. Oamenii mici când o iau pe arătură trag după ei şi îşi bagă instituţiile în zid. Iar în această situaţie se află doamna Kovesi. DNA trebuie reconsolidată şi reaşezată pe şina legalităţii, trebuie întărită şi reprofesionalizată. Dar acestea nu le poate face decât un procuror bun, profesionist, cu experienţă, bine aşezat în el, care ştie carte, ştie cum să-şi conducă echipa şi are, întâi de toate, respect faţă de lege. Toate acestea nu se pot întâmpla decât după ce doamna Kovesi va dispărea din fruntea DNA. Domana Kovesi va rămâne un capitol negru în istoria managementului instituţiei şi un permanent exemplu de “aşa NU”.

Autor: Sorina Matei

Sursa: Sorina Matei

Scutirea de impozit pe venit și privilegiații

De ce trebuie să subvenționez eu-via scutirea de impozit pe venit a angajaților- industria de IT?



Una dintre cele mai dinamice, care beneficiază din plin de investiții publice, că nu i-a fătat mămicile lor direct IT iști pe ăia de populează cubiculele corporatiste din câteva mari orașe ale României. E vorba despre educație, chiar gratuită, oricât ar mârâi niște labe triste, că dacă ar fi în alte țări, în SUA, spre pildă, ar da o căruță de bani, și ar plăti de s-ar speti împrumuturile pentru studii. Școlile alea sunt echipate din bani publici, populate cu profesori plătiți din bani publici.

Care e contribuția lor la binele comun, măcar la păstrarea serviciului ăluia public de educație, mulțumită căruia duc, totuși, o viață decentă, mult peste medie? Să nu-mi spuneți că plătesc contribuții la pensii și la sănătate. Da, dar plătesc pentru ei, nu pentru alții. Impozitul pe venit este partea de solidaritate, ceea ce întoarce el societății.

Este vorba de ceva mai mult decât o scutire de impozit, într-o industrie care s-a consolidat și se dezvoltă. Este o luptă pentru privilegii, în total dispreț față de ”pulime”. ”Noi suntem elite! Nu ne amestecăm cu plebea! Să ne mulțumească!” Mulțumească, pentru ce? Pentru că există? Există așa, în abstract, în afara societății? N-au nicio obligație față de restul?

Aud că și medicilor li se pregătește o scutire de impozite. Or mai fi și alți privilegiați. Ăia din Justiție și din servicii nu plătesc contribuții sociale. Le plătim tot noi. Cum tot noi le plătim pensiile alea amețitoare, ca valoare, când pensia medie este în jur de o mie de lei. De ce? Nu suntem toți cetățeni cu drepturi, libertăți și obligații egale? Unii sunt mai egali ca alții? Cine a decis asta? De ce? Pe ce criterii?

Știu, au să-mi sară o mulțime în cap, că ăștia din IT au ajuns vacile sfinte ale patriei iubite. Am și eu o ”vacă” din asta în dotare. Și nu văd cu ce este deosebită de ceilalți contribuabili ai României muncitoare, ca să zic așa. Deci, nu! Ori suntem capitaliști, ori nu mai suntem! Competiție, nu protecție!

A, aia cu ”competiția” este pentru proști, și banul iese din concubinajul cu statul, lobby pentru scutiri de taxe și impozite, evaziune, cărat banii în paradisuri fiscale, și tot așa? Ziceți, fraților, așa! Să știm și noi ce și cum! Că poate ne ”optimizăm” și noi fiscal. Să vedem cine mai plătește, și cât bine au s-o ducă privilegiații, când nu vor mai avea pe cine să mulgă…

Autor: Constantin Gheorghe

Sursa: Constantin Gheorghe

Manipularea pentru toți sau ”Fereastra Overton”

Mai întâi un banc despre homosexualitate:



Un bătrân, abia ținându-se pe picioare, vine grăbit la serviciul de pașapoarte.

– Vreau pașaport în regim de urgență, ca să plec cât mai repede din țară.

– Păi, n-aveți nevoie de pașaport în Europa.

– Europa e prea aproape… Vreau să mă duc la capătul lumii.

– Da’ de ce?

– Nu sunt de acord cu politica față de homosexuali!

– Cum așa?

– Pe vremea lui Antonescu îi împușcau, Gheorghiu-Dej îi închidea la pușcărie, Ceaușescu îi băga la balamuc. Acum, după revoluție, i-au lăsat în pace și le-au dat drepturi.

– Așa, și?

– Mi-e teamă să nu devină OBLIGATORIU…

Bancul conține un adevăr și poate are și un substrat teoretic. Celebrul regizor și actor rus Nikita Mihalkov, a prezentat în emisiunea sa, Besogon TV, teoria Ferestrei Overton, considerată prototipul tehnologiei manipulării opiniei publice:

„V-am promis să vă prezint tehnologia folosită pentru a face lumea să se obișnuiască cu ceea ce, în mod normal, este Imposibil să poată accepta. Tehnologia „sădirii” în conștiința umană a ceea ce, aparent, nu poate fi inoculat. Din păcate… se poate. Se numește Fereastra Overton.

Joseph P. Overton (1960-2003), prim vice-președinte al Centrului pentru Politici Publice (Mackinac Center for Public Policy), a formulat această teorie, care i-a primit numele postum, după ce a murit în urma unei catastrofe aviatice.

În conformitate cu Fereasta Overton, pentru fiecare idee sau problemă, în societate există o așa-numită „fereastră de oportunități”. În cadrul acestei ferestre, ideea poate (sau nu) să fie discutată pe larg, susținută deschis, promovată, se poate încerca legalizarea ei. Fereastra e mutată, schimbând paleta posibilităților de la o fază de Neconceput, complet străină moralei publice, total respinsă, până la faza de Politică Curentă, care este deja discutată pe larg și adoptată de conștiința populară și susținută prin lege.

Nu e o spălare a creierului ca atare, ci o acțiune mult mai subtilă… Să abordăm ceva cu totul de neînchipuit.

Să ne imaginăm, de exemplu, legalizarea canibalismului, dreptul oamenilor de a se mânca unii pe alții. Destul de dur, nu?

Este evident că în prezent, în 2014, nu e posibilă desfășurarea unei propagande pro-canibalism, deoarece societatea ar exploda. Asta înseamnă că problema legalizării canibalismului se află la stadiul de oportunitate ZERO a ferestrei.

Acum vom simula modul în care ideea de NECONCEPUT va fi implementată, trecând prin toate etapele ferestrei de oportunități. Astfel, subiectul va deveni nu doar acceptabil, ci chiar obligatoriu.

Tema canibalismului este încă dezgustătoare și absolut inacceptabilă în societate. A discuta acest subiect în presă sau într-o companie decentă e indezirabil. Ca atare, prima mișcare a FERESTREI OVERTON e mutarea subiectului canibalism din domeniul de NECONCEPUT în cel RADICAL.

Ne bucurăm de libertatea de exprimare, nu-i așa? Avem democrație… De ce să nu vorbim despre canibalism?! Oamenii de știință, în principiu, au dreptul să vorbească despre orice – pentru ei nu există subiecte interzise, ei trebuie să studieze toate temele. Și dacă așa stau lucrurile, atunci putem organiza un simpozion etnologic cu tema «Ritualuri exotice ale triburilor din Polinezia». Vom aborda istoria subiectului, îl vom introduce în circuitul științific și vom obține opinii autorizate despre canibalism.

Putem, deci, discuta despre canibalism și rămâne, în același timp, în limitele respectabilității științifice. FEREASTRA OVERTON s-a mutat. A fost deja determinată revizuirea pozițiilor, asigurând astfel trecerea de la atitudinea intransigentă, de respingere, a societății, la o atitudine mai pozitivă.

Concomitent cu discuția pseudo-științifică, TREBUIE să apară undeva «Societatea Canibalilor Radicali». Chiar dacă vor fi prezenți doar pe internet, «Canibalii Radicali» vor fi observați și menționați de toată mass-media relevantă.

Rezultatul primei mișcări a FERESTREI OVERTON:

– tema inacceptabilă a fost introdusă în circulație, tabu-ul a fost „desacralizat”, a fost distrus caracterul univoc al problemei și s-au creat „tonuri de gri”.

Următorul pas al FERESTREI OVERTON mută tema canibalismului din domeniul RADICALîn cel POSIBIL. În acest stadiu continuăm să cităm „oamenii de știință”. Nu ne putem permite respingerea cunoștințelor despre canibalism… Oricine ar refuza să discute această temă, ar trebui înfierat ca fiind bigot și ipocrit.

Condamnând bigotismul, trebuie să găsim un nume elegant canibalismului.

Nu mai există canibalism! Acum se numește, de exemplu, „antropofagie”. Dar termenul în cauză va fi, curând, înlocuit din nou, considerând această definiție drept jignitoare. Scopul inventării noilor denumiri e devierea problemei de la esența ei, ruperea formei de conținut, privarea adversarilor ideologici de cuvânt. Canibalismul se transformă în „antropofagie” și apoi în „antropofilie”, la fel cum un criminal își schimbă numele și pașapoartele.

În paralel cu jocul numelor, are loc crearea unui precedent de referință – istoric, mitologic, contemporan sau pur și simplu inventat, dar cel mai important – legitimant.

Obiectivul principal al acestei etape, cel puțin parțial, este de a scoate mâncarea cărnii de om de sub incidența penalului. Eventual, prin găsirea unui exemplu în istorie. După ce a fost găsit precedentul legitim, apare posibilitatea de a muta FEREASTRA OVERTON din spațiul POSIBIL în domeniul RAȚIONAL.

„Dorința de a mânca carne de om e înscrisă în genele omului și e, deci, naturală”

„Uneori, să mănânci un om e necesar, există circumstanțe determinante”

„Există oameni care doresc să fie mâncați”

„Antropofilii au fost provocați”

„Gustul fructului oprit e mereu dulce”

„Omul are libertatea de a-și rezolva singur problemele”

„Nu ascundeți informațiile, astfel ca fiecare să poată decide dacă e antropofag sau antropofil”

„Are antropofilia aspecte negative? Există vreo dovadă?”
ș.a.m.d.

(Observați cum decurge procesul și suprapuneți-l peste evenimentele pe care le-ați trăit în ultimii 30, 20 sau 10 ani…)

În conștiința comunității se creează în mod artificial „câmpul de luptă” pentru această problemă.

Acum se trece de la RAȚIONAL la POPULAR.

În scopul popularizării temei canibalismului, ea trebuie să fie susținută de mesaje populare, „asezonată” cu personalități istorice și mitologice, și dacă e posibil, cu personalități media contemporane. Antropofilia pătrunde masiv la știri și în talk-show-uri. Oamenii sunt mâncați în filme de largă distribuție, în versurile cântecelor și în clipuri video.

Una din tehnicile folosite se numește „Uită-te în jur”:
– „n-ați știut că unul dintre cei mai cunoscuți compozitori e …antropofil???”
– „unul dintre cei mai celebri scenariști polonezi a fost toată viața antropofil, a fost chiar cercetat pentru asta. Unde e democrația?”
– „câți au zăcut prin balamucuri?”
– „câte milioane au fost deportați și li s-a retras cetățenia?”
– „ce părere aveți despre clipul „Eat me baby” al lui Lady Gaga?”

Tema aflată în prelucrare se aduce în top și începe să fie reprodusă în mod autonom în mass-media, show-business și politică.
Pentru justificarea subiectului, suporterii legalizării uzează de imaginea umanizată a criminalilor, creându-le o aparență pozitivă, prin intermediul argumentelor care bagatelizează faptele lor criminale.

De exemplu:
– „doar sunt oameni care creează… ce dacă au mâncat?”
– „ei își iubesc sincer victimele – mănâncă, deci iubește”
– „antropofilii sunt victime ei înșiși – viața i-a obligat, așa au fost educați”
– etc., etc.

Asta, pe de altă parte, e „sarea și piperul” manipulatorilor din talk-show-uri: „Vă vom povesti despre o tragică poveste de dragoste – el voia s-o mănânce, iar ea dorea doar să fie mâncată. Cine suntem noi, să-i judecăm? Poate că asta e adevărata dragoste. Cine vă credeți, ca să vă opuneți iubirii?”

Începe să vă „sune” cunoscut?

Trecerea la etapa a cincea se face atunci când tema s-a „încins” și se poate muta din categoria POPULARĂ în cea a POLITICII CURENTE.

Începe pregătirea bazei legislative. Grupuri de lobby, aflate în preajma puterii, se consolidează și ies din umbră. Sunt publicate sondaje care, chipurile, confirmă marele procentaj al susținătorilor legalizării canibalismului. În conștiința publică se introduce o nouă dogmă – „interdicția interzicerii canibalismului”. E un simbol al liberalismului – toleranța ca o interdicție a interzicerii tabu-urilor, interzicerea prevenirii și corecțiilor abaterilor dăunătoare pentru societate.
În timpul acestei ultime etape, societatea e deja „zdrobită”.

Se adoptă legi care schimbă (distrug) normele existenței umane. Tema se „rostogolește” inevitabil către școli și grădinițe. Asta înseamnă că următoarele generații vor crește lipsite complet de șanse de supraviețuire.

Așa s-a întâmplat și cu legalizarea pederastiei – acum „ei” pretind să fie numiți GAY.

Acum, sub ochii noștri, Europa încearcă legalizarea incestului și a eutanasierii copiilor.

FEREASTRA de oportunități descrisă de OVERTON se „mișcă” mai ușor într-o societate tolerantă. Într-o astfel de societate fără idealuri, nu există o delimitare clară între bine și rău.
– Vreți să vorbiți despre faptul că mama dumneavoastră e o târâtură?
– Vreți să publicați un articol despre asta?
– Să cântați un cântec?
– Să demonstrați, la urma urmei, că a fi târâtură e normal și chiar necesar?

E exact tehnologia descrisă mai sus și se sprijină pe libertinaj.

Dacă nu există tabu-uri, nu există nimic sacru.

Există așa-numita libertate de exprimare, transformată în libertatea de dezumanizare. Sub ochii noștri se elimină ultimele obstacole ce protejează societatea de auto-distrugere. Acum, calea e deschisă.

Crezi că nu vei reuși să schimbi nimic de unul singur? Ai perfectă dreptate. Singur, omul nu poate nimic…

Dar, personal, ești obligat să rămâi Om. OMUL e capabil să găsească o soluție oricărei probleme. Și ceea ce nu vei putea de unul singur, vor reuși oamenii uniți de o idee comună.

Uită-te în jur…”.

De fapt, Overton a observat un fenomen simplu:

În orice domeniu, la un moment dat, într-o societate se poate discuta un subiect sau o idee cu limite exterioare într-un spațiu îngrădit. Tema sau ideea e acceptată de societate ca atare doar într-un cerc restrâns, care se va putea constitui sau nu într-o „ferestră de oportunități” (fereastra Overton).

Spre exemplu, în urmă cu 50 de ani existența extratereștrilor era de neconceput. Fereastra Overton era în stadiul de inacceptabil. Au apărut apoi nenumărate imagini și filme cu „OZN-uri” și „ființe extraterestre” care au dus existența lor la stadiul de acceptabil. În ultimii ani, extratereștrii au fost puternic „umanizați”, devenind din inamicii ciudați din ceruri prietenii de pe alte planete. Acum ei nu mai vor să distrugă Pământul, ci să ajute civilizația umană în progresul său. Ba chiar este posibil să fi avut deja o contribuție esențială în acest sens în istorie. Filmele și documentarele au făcut deja posibilă existența lor, ducând tema în stadiul de popular, rațional. În viitorul apropiat este posibil să fie pregătite politici speciale pentru întâlnirea și conlucrarea cu extratereștrii.

Fereastra Overton are, deci, șase etape:

1. Inacceptabil – nu se poate deschide subiectul. Este inacceptabil și nociv, vine împotriva vieții și a societății.

2. Radical – se poate discuta despre idee, în cercuri excentrice, este insinuată în societate prin intermediul unor cercuri periferice, care au totuși dreptul la existență, nu?

3. Acceptabil – apar primele opinii mai degrabă favorabile din partea unor personaje considerate respectabile, dornice de afirmare, care vor oferi alternative de percepție asupra temei („vedete” și „formatori de opinie”).

4. Rațional – se produce departajarea clară, între opiniile pro și contra bazate pe argumente, ambele tabere înclinând într-o parte și cealaltă balanța.

5. Popular – mass-media promovează fără rezerve noul și originalitatea ideii, temei și produce o emulație în societate. Repetitorii se pun în mișcare și repetă fără să judece argumentele celor în care au încredere, producând un întreg curent favorabil.

6. Politică – acesta este momentul oportun pentru stabilirea unui întregi politici, odată cu care nu va mai fi posibilă reluarea subiectului. Se propune formal în dezbatere publică, se votează emoțional. Subiectul tabu din trecut a devenit o temă mereu actuală și toată lumea mimează fericirea și jubilează mare salt înainte al societății și depășirea prejudecăților. Toate avantajele noilor politici sunt larg recunoscute, toate dezavantajele sunt adânc îngropate…

Autor: Cristian Pătrașcu

Sursa: Anonimus.ro