C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Adevaruri ?!

Irina Bazon: ”România pustiită. Tragedia tăcută a neamului nostru”

Deţinătorii de putere (fiindcă nu ştiu dacă îi mai putem numi oameni de stat sau elite) trec sistematic cu vederea tragedia neamului nostru. Atenţia şi energiile, imboldul legitim de indignare, sunt canalizate în alte direcţii, false, în special menite să cultive dezbinarea şi deriva, atrofierea discernământului şi a conştiinţei identităţii.



Un cunoscut economist român, expert în dezvoltare durabilă, Călin Georgescu, spunea că războiul perfect „este cel despre care nici nu știi că există și că ești implicat în el chiar tu”. Nu putem fi conştienţi că există dacă nu mai ştim cine suntem. Un om sau un neam conştient de propria identitate, de propria realitate, de adevărul fiinţei sale, de rădăcinile sale şi de faptul că demnitatea îi este dată doar de rămânerea pe verticală – pe verticala crucii, ce-l menţine în legătură cu cerul –, va fi un om/un neam treaz, vigilent, curajos, capabil de luptă, greu de subjugat sau de manipulat şi cu simţul discernerii.

Or, ceea ce spunea generalul chinez antic Sun Tzu, în „Arta războiului” – „Taie-le rădăcinile, acoperă-le cerul, tulbură-le tradițiile, dezbină-i, fă-i să se rușineze de ceea ce sunt. Așa nu vei avea nevoie de luptă, căci, speriați de ceea ce au devenit, te vor imploră să vii să-i salvezi de ei înșiși” – este o strategie aplicată în vremurile noastre şi parcă în nicio altă epocă nu a avut atât de mult succes. Totodată, sloganul „Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranţa este putere” (George Orwell, „1984”) este, din păcate, atât de actual azi.

Ni se pare că trăim vremuri de pace, se vorbeşte atât de mult despre importanţa păcii, „toleranţă” şi alte principii corecte politic, şi totuşi poparele par a se pregăti, mai mult decât oricând, de război. Se vorbeşte despre pace, dar neliniştea, frica, stresul, depresiile pun tot mai mult stăpânire pe omul contemporan, paradoxal chiar în ţările cele mai bogate şi dezvoltate. Pacea pe care vor să o instituie propovăduitorii corectitudinii politice e o pace din care lipseşte Hristos şi învăţăturile Sale, o pace falsă, fără Dumnezeu, din moment ce chiar Biblia ajunge să fie interzisă din cauza valorilor ei tot mai „incongruente” cu spiritul vremii. Ce pace poate fi în „paradisul terestru” pe care îl visează noii făuritori de utopii (continuatori ai celor de ieri), când pentru acea „pace” ideală se duce un crunt război împotriva firescului şi a ceea ce ne defineşte în calitatea noastră de oameni, împotriva familiei, a valorilor creştine – a creştinismului, care este, prin excelenţă, religia iubirii şi a păcii –, a ideii de naţiune, de tradiţie, de identitate, care trebuie înlăturate, deconstruite?

Ni se pare că suntem „liberi” să facem ce vrem, beneficiem de „libertatea de mişcare” oriunde în UE, însă, în loc să ne protejăm şi să ne valorificăm capitalul uman, care poate ridica această ţară, am ajuns un furnizor de mână de lucru ieftină, uşor de înrobit, de „forță de muncă” pentru bordelurile din UE şi o piaţă de desfacere pentru produse ce ne îmbolnăvesc încet, dar sigur. Puterea nu ne poate veni din ignoranţă, din uitarea rădăcinilor sau din ura de care se doreşte să fim îmbibaţi transformând ţara într-un imens „maidan”, iar societatea, într-o „mişcarea browniană” a maselor mânuite prin campanii ale urii şi dezbinării. Puterea de a rămâne demni vine din conştiinţa a ceea e suntem, a valorilor care ne definesc şi din unitatea dintre noi.

Fragment din articolul „România pustiită. Tragedia tăcută a neamului nostru”, apărut în Revista Familia Ortodoxă, nr. 125, iunie 2019.

Autor: Irina Bazon

Sursa: Irina Bazon Facebook

Ion Cristoiu: ”În cazul Sorinei nici un ONG n-a făcut scandal. Asta e nenorocirea Sorinei. Că nu e cățel!”

Vineri, după-amiază, cînd au început să se rostogolească pe Internet secvențele video în care o fetiță de 8 ani era luată cu forța de o procuroare venită la fața locului însoțită de trupele speciale, ca și cum n-ar fi fost vorba de punerea în aplicare a unei sentințe definitive într-un caz de adopție ci de eliberarea unui ostatic din mîinile unor teroriști ISIS, eram în autocarul călătoriei prin Moldova de Sus.



Toată lumea din autocar era revoltată de întîmplare.

De regulă, cînd se petrec astfel de situații generatoare de emoții, mă străduiesc să rămîn rațional. Știu dintr-o experiență îndelungată de istoric al clipei și de istoric că punînd între paranteze trăirea, de regulă partizană, descoperi că situația e mult mai complexă și, prin asta, cerînd să ții cont și de partea cealaltă, nimicită temporar de valul uriaș de emoție. Astfel c-am zis ceva cum că „legea e lege”. Cei din autocar erau oameni respectuoși, fie și cu vîrsta mea. N-au reacționat așa cum simțeau, la tentativa mea de a o face pe raționalul într-o situație în care doar inima e ascultată. Mi-am dat seama că, de-aș fi fost mai tînăr și mai puțin vedetă tv, m-ar fi făcut praf.

Mi-am dat seama că orice tentativă de a contracara cu luciditate imaginile devastatoare riscă să fie o imbecilitate.

Am tăcut și, potrivit obiceiului de a mă documenta, am revăzut imaginile video și mai ales am luat cunoștință de datele esențiale ale cazului.

Despre Scandalul de la Baia de Aramă s-au scris și s-au spus multe pînă acum. De altfel, întîmplarea dramatică a fost pentru presa noastră, pentru clasa politică, pentru societatea civilă, turnesolul care a evidențiat puterea copleșitoare a instituțiilor de forță în România regimului Iohannis. Peste tot în lumea civilizată, presa, societatea civilă, Opoziția politică țin partea individului în confruntarea acestuia cu Statul. În cazul Sorinei am avut de-a face cu o nouă și stridentă manifestare a incredibilelor abuzuri ale procurorilor. Am comparat procurorii care au pus mîna pe putere în România ultimilor ani cu securiștii din anii stalinismului românesc. Am spus că la fel ca securiștii analfabeți din anii stalinismului românesc, procurorii din ultimii ani postdecembriști folosesc postura de instrumente ale Statului paralel pentru a comite abuzuri în interes personal. Nu cred să existe în România postdecembristă o mai mare amenințare la adresa democrației decît această gașcă a procurorilor în stare de orice pentru a-și păstra privilegiile ieșite din comun. PSD-ul condus de Liviu Dragnea a redus lupta împotriva abuzurilor din Justiție la lupta împotriva abuzurilor comise de DNA față de politicieni și oameni de afaceri. În realitate, cele mai mari abuzuri ale Republicii procurorilor vizează simplul cetățean. Peste tot în țară procurorii își satisfac interesele și viciile profitînd de situația de inși deasupra legii. Toată lumea se întreabă ce-a apucat-o pe nenorocita aia de procuroare de la Mehedinți?

A fost mituită de cuplul româno-american? Posibil. O anchetă penală ar trebui să dea răspunsul. Întrebarea pornește din incredibilul exces de zel al procuroarei. Ca să poată lua cu forța fetița și s-o predea ca un colet cuplului care o cumpărase, procuroarea a obținut un mandat de intervenție în cazul unei răpiri. Prezența forțelor speciale se explică prin abuzul în urma căruia îndeplinirea unei sentințe într-un caz de adopție a fost transformată într-o eliberare a unui copil ținut ostatec de o celulă teroristă. Secvențele filmate la fața locului dezvăluie un zbir, nu un om în persoana procuroarei. Deși fetița se opune, plînge, lucru absolut normal dacă ne gîndim că a fost luată de lîngă niște oameni care au crescut-o timp de șapte ani pentru a fi dată unor străini care au cumpărat-o ca pe o bicicletă ca s-o ducă în America, procuroarea o tîrăște pur și simplu. Un alt om, un om normal, ar fi renunțat. Procuroarea nu se lasă. La o adică ar fi dat-o și cu capul de pereți numai s-o poată preda cumpărătorilor. Maria Pițurcă, pentru că acesta e numele individei, nu e însă un om normal. E procuror în Republica procurorilor. Și în Republica procurorilor, proclamată în urmă cu un deceniu și ceva, avînd președinte pe Klaus Iohannis, unei procuroare nu-i poate sta nimic în cale. Nici omenescul, nici bunul simț, nici legea, nici democrația.

Cum adică? și-a zis Maria Pițurcă, beneficiara a unui salariu de 10.000 de lei pe lună, îndrăznește o familie din Baia de Aramă să mi se opună? Mie, procuroarea Maria Pițurcă? Regăsim în persoana Mariei Pițurcă pe Mircea Negulescu, pe Lucian Onea de la Ploiești, pe marea majoritate a procurorilor de la București și din provincie care au luat în stăpînire țara, și sprijiniți de SRI, care îi folosește pentru jocuri politice murdare, încurajați de Klaus Iohannis, fac ceea ce vor. Îmi povestea cineva cum s-a purtat o procuroare de la DNA cu el cînd a fost chemat ca martor. Într-o minijupă de i se vedeau chiloții, cu cizme pînă la genunchi, de prostituată, ședea picior peste picior și-l tutuia pe respectivul, ca și cum i-ar fi fost ibovnicul de serviciu. Cazul de la Mehedinți,ne arată și de ce e atîta osîrdie pentru desființarea Secției penale. Procurorii țin cu dinții de puterea abuzivă dobîndită în Republica lor, ținută în viață de folosirea Justiției pentru interese politico-mafiote.

Campania de susținere a abuzului comis de procuroare, dusă de Divizia Presă a Noii Securități, în frunte cu jegoasa Digi 24, o campanie în conflict cu menirea presei – cea de a apăra individul în fața șenilelor Statului – ne dezvăluie cît de adîncă e penetrarea instituțiilor noastre democratice de instituțiile de forță. Campania e cu atît mai ciudată cu cît aceeași presă a făcut mare caz de excesul de zel al Jandarmilor pe 10 august 2018. Excesul de zel al Procuraturii în cazul Sorina nu diferă cu nimic de excesul de zel al Jandarmeriei, în cazul 10 august 2018. În ambele situații, simplul cetățean s-a confruntat cu aroganța unor instituții de forță. Cum adică? – și-au zis jandarmii pe 10 august 2018 – am ordonat evacuarea pieței și ăștia n-au luat-o la fugă? Jap, jap! cu bulanul. Cum adică – și-a zis procuroarea – fetița nu vrea să asculte ordinele mele? Tîrăște-o, dă-o cu capul de toți pereții.

Dintre toate aspectele cazului mi-a atras atenția tratarea unei fetițe de opt ani ca un obiect. Așa-zișii părinți din America n-au dovedit pînă acum o altă stare sufletească decît nemulțumirea că au cumpărat pe Ebay o bicicletă (care le-a plăcut, din poză) și că articolul nu le-a fost le-a fost predat. N-am dibuit în reacțiile așazisei mame nici un argument în stare să ne convingă c-o iubește pe Sorina, nici măcar cît ar iubi o bicicletă.

Ca un obiect a fost tratată fetița și de Curtea de Apel Craiova.

Cum dracu’ să dai o sentință prin care un copil de opt ani, crescut într-o familie timp de șapte ani, de la un an, să fie smulsă din familia din România și dată unor străini, ca s-o ducă în America?

Nu te-ai gîndit tu, judecător, că indiferent de condițiile în care a trăit fetița, s-a atașat de familia respectivă și a merge la alți părinți, a pleca din locuri cunoscute, pentru locuri străine, e o traumă de nevindecat?

Ca un obiect a fost tratată fetița de opt ani de Procuroarea Maria Pițurcă. Avea importanță că fetița nu voia să fie dată unor străini? Avea importanță că Sorina era un om? Un om cu sentimente, cu suflet, cu trecut? Pentru procuroare era un colet. O bicicletă pe care o familie nu voia s-o dea celor care o cumpăraseră de pe Ebay! Să ne imaginăm că-n locul Sorinei ar fi fost un cățel. Un cățel atașat de stăpînii care s-ar fi opus luării din familia care l-a crescut timp de șapte ani. Ce scandal ar fi produs secvențele de pe Internet în toate ONG-urile ghiftuite de bani gen Patru lăbuțe! Ce proteste s-ar fi înregistrat nu numai în presă, dar și pe stradă, împotriva relelor tratament la care a fost supus un animal. În cazul Sorinei nici un ONG n-a făcut scandal.

Asta e nenorocirea Sorinei.

Că nu e cățel!

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Evenimentul zilei

Dan Diaconu: “Rana deschisă a adopțiilor”

Exportul de copii a fost prima problemă care ne-a pus direct pe harta mafiilor internaționale. Începând de la Revoluție, de când cu acele reportaje cutremurătoare din casele de copii, s-a mers pe două direcții: pe de o parte fragilizarea și coruperea sistemului de protecție a copiilor instituționalizați, iar pe partea cealaltă presiunea continuă pentru „simplificarea adopțiilor internaționale”.



Cât timp a existat breșa în sistem, adică pe vremea în care unii ca Burci sau Plăvanul își făceau banii din bișnițăreala de copii, mafioții adopțiilor n-aveau absolut nicio problemă cu România. Nici ăia care învârt șpăgile mizerabile, nici ceilalți care reprezintă fața „polishată” a mafiei, anume politicienii. Imediat cum s-a încercat legiferarea sistemului și controlul strict al adopțiilor, mafioții au început atacul.

Știți bine schemele: că unui copil n-are cum să-i fie bine în țară, că pe-aici mor de foame, că statul trebuie să scape cât mai rapid de-acei copii s.a.m.d. Iar schemele acestea de propagandă prind de minune la mintea slabă a prostimii.

Cazul de la Baia de Aramă scoate în evidență corupția extremă a sistemului de protecție a copilului din România. Probabil corupția sistemului e motivul pentru care nu aveam parte de scandaluri care să-nceapă în presa internațională și care să scoată la liman declarații belicoase ale unor politicieni de genul Timmermans sau Weber. A trebuit să existe o filmare în care abuzul se vede limpede pentru ca lumea să realizeze mizeria care zace într-un sistem extrem de nereformat, compus în majoritate din brokeri de ființe umane. O filmare și-o comunitate locală minunată în fața căreia mă înclin cu admirație.

Realitățile din teren sunt însă și mai dubioase. Numărul de copii instituționalizați a scăzut de 4.5 ori față de momentul 1989. Dacă atunci erau vreo 90 000 copii plasați în grija statului, acum au mai rămas 20 000. Nu e totuși ciudat că o țară de 20 milioane de oameni e incapabilă să se ocupe de 20 000 de copii? Asta spune multe despre indiferența noastră. Fiecare copil care nu-și găsește o familie e un caz în sine, o problemă care-ar trebui să ne atârne de gât mai rău decât pietrele de moară. Sunt mulți cei care vor spune că e imposibil pentru o familie din ziua de azi să-și asume creșterea unui copil suplimentar, că greutăți, că probleme s.a.m.d. Oare așa s-o fi gândit și părintele Tănase din Valea Screzii, cel care până acum a fost tată pentru aproape 400 de copii abandonați? Și el este este doar unul dintre cei care au fost descoperiți întâmplător de presă. Ca el sunt mulți alții pe care nu-i știe nimeni și care cresc copii abandonați, care zi de zi trec prin provocarea de a face rost de bani pentru a le pune ceva pe masă micuților. Și cei mici cresc frumos, având parte de căldura unui părinte – probabil cea mai mare lipsă a acestor suflete chinuite.

Mi se pare înjositor că România, țară din care-a dispărut o halcă importantă a populației, este nevoită să dea copii „la export”. Oare chiar atât de inumani suntem? Oare chiar atât de brute încât să dăm aiurea copii, fără să știm pe mâna cui ajung și ce li se-ntâmplă?

Dacă n-aveți curajul sau inima să luați un copil pentru a-l crește, căutați cel puțin una dintre acele familii care cresc copii luați de la stat și ajutați-i. Găsiți-i pe acei eroi care cresc copiii „uitați” de părinții lor și dați-le o mână de ajutor. Poate vom reuși așa să ajungem cu zero copii crescuți „la grămadă” de stat și poate, cine știe?, vom reuși astfel să deturnăm privirile lacome ale mafioților al căror profit e direct proporțional cu numărul sufletelor tranzacționate.

P.S. A nu se înțelege că-i consider niște monștri pe cei de-afară care vor să înfieze copii de la noi. Nu-i așa! Mulți dintre ei își doresc cu disperare un copil și-ar face orice să-l aibă. De-aceea ajung la mâna mafioților care-i storc de bani. Însă, atunci când copilul ajunge în familia lor, are parte de cele mai multe ori de căldura unei familii la care tânjește orice micuț de prin centrele noastre de plasament.
De multe ori avem de-a face cu oameni generoși, care vor să facă un bine. Ce poți spune despre cei care-au înfiat copii cu grave dizabilități și i-au adus „pe linia de plutire”? Nu putem decât să-i privim cu respect și să le mulțumim.
Ceea ce-am vrut să spun în această postare e că acești copii sunt problema noastră și că e o rușine ca ei să ajungă aiurea în lume. Și, mai ales, că există oricând un risc ca unul dintre acești copii exportați să ajungă acolo unde nu trebuie. Iar dacă se-ntâmplă așa ceva e o tragedie. Riscul acesta e infinit mai mare atunci când copiii noștri ajung aiurea.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Șerban Cionoff: ”Se va afla și cazul Sorinei sub lupa Monitorilor MCV?”

Printr-o simplă întâmplare, desigur, exact în aceste zile când atenția publică este focalizată pe revoltătoarele abuzuri ale procuroarei Maria Pițurcă de la Parchetul  de pe lângă Curtea de Apel Craiova și, prin extensie de sferă, de controversele pe care le generează acest ping-pong aberant de-a ,,uite adopția/nu e adopția’’care se joacă pe seama Sorinei,  fetița de numai opt ani din Baia de Aramă, iată că la orizont apare o știre cu un titlu-șoc:,,Justiția sub lupa experților Comisiei Europene’’.



Este vorba despre apropiata descindere a delegației specialiștilor din cadrul faimosului Mecanism de Cooperare și Verificare prin care oficialii de la Bruxelles analizează sistemul judiciar din scumpa noastră patrie. Mecanism care operează încă din vremea mandatului ministerial al Monicăi Macovei și care, schimbându-și foarte des și mai ales foarte incorect regulile pe parcurs, se dovedește a fi, în fapt, mai mult unul de verificare soldat, de regulă, cu critici severe și, iertat să fiu, cu un anumit partizanat.

Așa încât, date fiind criticile dure pe care experții Comisiei Europene le-au avut în toamna trecută privind modificările la legile justiției, aș spune că nu mai poate fi o prea mare surpriză dacă, și de data aceasta, ne vom vedea puși la colți, pe coji de nucă, conform etichetei de ,,elev problemă al UE’’ cu care ne gratulează anumiți diriguitori comunitari, beneficiari ai serviciilor unor cadre specializate întru ale dezinformării recrutate din arealul autohton.Făcând,însă, abstracție de amarele experiențe ale trecutului, să admitem că, de data asta, experții MCV nu vor descinde la București având în mapele lor diplomat concluziile gata redactate. Și că, buni profesioniști și oameni de bună credință fiind, își vor găsi timp pentru a analiza anumite situații foarte semnificative  care dau semnale răspicate că este ceva putred.De data asta,însă, nu țara prințului Hamlet, ci aici, în țara Mioriței și a zidului părăsit și neisprăvit!

Printre subiectele pe care mi-aș dori să le analizeze cu maximă atenție specialiștii de la Bruxelles aflându-se, evident, cazul micuței Sorina din Baia de Arieș. Și când spun ,,cazul Sorinei’’am în vedere atât comportamentul samavolnic al procuroarei Maria Pițurcă de la Parchetul din Craiova, cât și foarte încâlcitul curs al admiterii/respingerii cererilor de adopți, finalizat, cu câteva zile în urmă în favoarea unei familii românești stabilită în Statele Unite. Iar, dacă ne gândim că vizita experților Comisiei Europene va avea loc la începutul lunii viitoare,cred că partea română va putea discuta acest delicat și atât de important subiect punând pe masă rapoartele întocmite de comisiile de anchetă pe care le derulează mai multe instituții și organisme specializate. Rapoarte care pot oferi distinșilor cooperanți și verificatori o imagine semnificativă despre cât de reformată și de imparțială a fost, în acest caz, justiția din România.După cum, edificator ar fi, pentru experții în materie de MCV, să examineze și cât zel și câte eforturi depun colegi și superiori ai procuroarei Pițurcă să o scoată basma curată. Lipsind foarte puțin pentru ca să facă din ea o nouă campioană a respectării neabătute a legii și a legalității, care  marchează puncte în plus pe tabela de marcaj a MCV!

Până atunci, eu zic cum că nu ar strica să ne uităm la ce se mai întâmplă în teren. Păi se întâmplă că, pentru a doua oară, plenul CSM nu se reunește, din lipsă de cvorum, pentru a valida numirea Alinei Florea  la șefia Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Mai corect spus, nu se realizează cvorumul fiindcă anumiți procurori și judecători, membrii ai CSM, și-au condiționat prezența de (ați ghicit!) scoaterea de pe ordinea de zi a punctului privind numirea Adinei Florea la șefia SIIJ. Cerință care, pe cale de consecință, ar trebui să fie urmată de renunțarea definitivă la ideea înființării acestei entități. Motivul, de fapt pretextul, fiind acela că secția reprezintă ,,o amenințare pentru independența justiției’’.Prin urmare, punct și… nici-un de la capăt!

Sunt, de asemenea, curios să știu dacă pe agenda monitorilor de la Bruxelles se va afla ideea adoptării legii răspunderii materiale a magistraților. Proiect de atât de multe ori pus în discuție și apoi bine îngropat acolo unde trebuie, încât aproape că este fără noimă să mai îl mai aducem în discuție. După cum, la fel de hazardat ar fi să se reia și discuția despre păstrarea sau scoaterea procurorilor din corpul magistraților, nu-i așa?…

Acestea ar fi câteva subiecte de discuție pe care mulți români- unii chiar ,,beneficiari’’ ai serviciilor justiției hiper-politizate- s-ar bucura să le regăsească pe agenda apropiatei vizite de lucru a experților Comisiei Europene. Așteptare justificată nu doar prin dorința ca abuzurile și nedreptățile de care au avut parte să nu se mai repete, ci, în primul rând, prin realitatea că acestea sunt câteva repere esențiale ce ar trebui abordate în cadrul analizei efectuate prin MCV, pentru a putea concluziona dacă justiția română a înregistrat sau nu progrese reale și nu doar simple puncte bifate pe un tabel.

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro

Iulian Capsali: “Tipul ăsta de terorism politic este implementat exclusiv în colonii!”

România sub asaltul ideologiei sexo-marxiste (homosexualiste), care vine la pachet cu blasfemia – sfânta icoană a Mântuitorului batjocorită abject de bărbați în chiloți și veșminte de călugărițe.


Democrația atacată direct de neo-Securitate, care a făcut din alegerile “libere” o cortină sub care se amenajează, folosindu-se de diasporă, circul prin care procentajele sunt hotărâte de corporatocrație.

Partide sunt scoase din joc, partidului etnic UDMR i se inventează zeci de mii de voturi în Bărăgan sau Moldova, președinții puși în urma negocierilor dintre Departamentul de Stat (nu de administrația Trump, ci de extrema stângă progresistă care conduce externele), Germania și Franța.

În plus, ca în adevăratele bantustane în care coloniștii fac legea, politicienii care nu convin sunt tocați metodic în presa cu epoleți și apoi șantajați cu dosare.

Nicăieri în lumea civilizată un om politic aflat la putere (președintele Camerei) nu a fost închis în urma unui proces fake, în care vinovăția este pur și simplu inventată după 10 ani de alba-neagra, A DOUA ZI DUPĂ ALEGERI. Tipul ăsta de terorism politic este implementat exclusiv în colonii.
Și apropos de dosarele lăsate de securiști în curtea țăranului care le dă direct unei oficine de presă Soros: ce au dat publicului, dosarul TELDRUM este pentru oligofrenii #rezist. Ca și vilele din Brazilia, dosarul Belina șamd.

Să fie foarte clar și o spun apăsat: Dragnea este închis fără nicio vină alta decât că nu era convenabil cercurilor externe de putere, corporațiilor care pierd sute de milione de euro prin legile care nu le lasă absolut tot profitul.

Suntem țara în care Procuratura a fost condusă până mai ieri de un procuror (A. Lazăr) al celei mai temute închisori comuniste, Aiud. Iar ministrul justiției Prună, tot cu pedigree bolșevic, a declarat că “drepturile omului sunt un lux”. Iar șefa DNA, Koveși, este în grațiile UE pentru un post de conducere pentru că a încălcat Constituția și a transformat instituția în Poliție Politică, în care nu numai politicienii, dar inclusiv judecătorii aveau dosare ca să poată fi șantajați.

Față de perioada bolșevică, când resursele erau transferate prin SOVROM-uri în URSS, acum ele sunt aspirate de corporații, care în plus finanțează și educația homo a copiilor, precum și această găselniță dementă a desființării sexelor.

România este sub un asalt demonic fără precedent în istorie. Și, așa cum am mai spus, Securitatea a reușit să creeze o masă de manevră reeducată prin metode soft power, care reacționează pavlovian la stimuli simpli, freudieni, de tip “muie”. Votul de la alegerile prezidențiale și cele pentru PE, dar mai ales la cele două referendumuri din ultimul an demonstrează fără tăgadă că masa critică de imbecili utili și softul de la STS pot rezolva orice abateri de la direcția trasată.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali Facebook

Luminița Arhire: COMPLICITATEA LA ABUZ A UNUI „DOMN CUMSECADE, DECENT, CREDINCIOS ȘI PATRIOT”

MOTTO: „Am vorbit cu un domn cumsecade, decent, credincios, patriot, care votase cu USR Plus și a trăit un veritabil șoc când i-am spus că USR-Plus e vârf de lance al tuturor mizeriilor progresiste și ideologiilor anti-creștine.A trebuit să recunoască: votase din ură… De ce ură? Păi toată lumea urăște pe Dragnea deci trebuie să fi făcut ceva rău.” (Bogdan Alexandru Duca , 17 iunie 2019, pe pagina lui de FACEBOOK)



Deci, să reluăm: este vorba despre „un domn cumsecade, decent, credincios, patriot” care a votat cu USR, fără să aibă habar ce-are-n cap acest partid semi-ficțiune, și doar pentru că îl ura pe Dragnea!

Păi, atunci eu spun așa: „Mama lui de domn cumsecade și credincios!”… că pe oameni la fel de cumsecade ca ăsta s-a bazat abuzul nesfârșit al instituțiilor de forță ale statului-ocult-din-spatele-statului, mereu. Domnul cumsecade și credincios nu numai că neștiind cu ce se mănâncă ideologia USR-PLUS a pus ștampila cu sete pe alianța de strânsură, dar, ca bonus, nici nu și-a argumentat cu nimic ura pentru Liviu Dragnea și dorința lui intimă de a-l vedea la pușcărie.

„Când discuți cu astfel de oameni, luați de val, este neprețuită clipa în care le vezi mutra când ajung să se gândească sincer la spețele în care a fost condamnat Dragnea.” (Bogdan Alexandru Duca , 17 iunie 2019, pe pagina lui de FACEBOOK)

Scriind asta, Bogdan Duca pare că îl compătimește, oarecum, pe total ignorantul cetățean decent. Eu cred că e o compătimire prost investită: omul nu este, nici pe departe, o victimă. Victimă e doar cel care merge la pușcărie pe baza unei îndelungate acțiuni de distrugere a imaginii publice. „Cetățeanului decent ” al lui Bogdan Duca i-ar fi luat tot atât timp să se informeze pe cât i-a luat ca să citească porcăriile de pe NET care-l asemuiau pe Dragnea cu Escobar, deoarece, nu-i așa? și Pablo Escobar fusese condamnat având un ascendent moral asupra unei cucoane de la Protecția copilului din Medellin care a ținut în serviciu două „senõritas” care nu treceau pe la „oficina” cu lunile!

De ce unul care dorește din suflet ca Dragnea să înfunde pușcăria nu are minima decență de a afla PENTRU CARE ANUME VINĂ trebuie să se petreacă asta, ÎNAINTE de a se petrece, în schimb cască gura a uimire când află DUPĂ? „Credincios”, spune Bogdan Duca? Credincios cui?

Ne-am obișnuit să acordăm cetățeanului toate circumstanțele atenuate de pe planetă… că el n-a știut… că el nu a înțeles… că n-a fost bună comunicarea… Zău? Despre asta este vorba sau este vorba despre: „…las’ să-l văd eu în cătușe că mă informez pe urmă ce-a făcut”?

Nimic omenesc sau decent în această atitudine. Și nimic inteligent. Doar reacție viscerală pură, mizerie umană camuflată cu o ridicare din umeri „…mie nimeni nu mi-a spus…”. Nici nu trebuia să te ia cineva cu binișorul și să-ți șoptească la ureche, decentule! Informația e peste tot. Doar să vrei să o citești sau să o asculți.

Cu ajutorul ignoranței VOITE a acestora a fost executat cu sânge rece Liviu Dragnea. Ei toți au fost rotițe din „mecanism” și și-au acceptat cu bucurie rolul de rotițe.

Așa cum în 2009 doamna Codruța, procuror general al României, îl aducea în țară cu un avion particular semi-plătit de Sebi Ghiță pe „fugarul” Nicolae Popa, mișcând cu ocazia asta și niște voturi dinspre „catindatul ” prezidențial Geoană către rivalul Băsescu, observăm cum de curând și o altă doamnă de nădejde, Ana Birchall pre numele ei, la fel de prietenă cu Ambasada Licuriciului dodoloț ca și ilustra Codruță, are grijă ca doar cu câteva zile înainte de alegerile din 26 mai 2019 să-l servească publicului votant pe „fugarul” Radu Mazăre, mutând cu acestă ocazie niște voturi de la propriul partid către neprihăniții de la USR-PLUS- că, de! nu mai poate lumea cu baronii și corupții ăștia de la PESEDE! Coincidență, zic… Și urmează coincidența-coincidențelor, chiar a doua zi după pierderea alegerilor, când Liviu Dragnea, președintele celui mai mare partid din România , este arestat pentru o instigare la abuz, în timp ce „făptuitoarea” abuzului e de bună credință, deci achitată. Dar nimic, absolut nimic, cu atât mai puțin șirul coincidențelor puse cu mâna, nu-l mișcă pe „cetățeanul decent și credincios” al lui Bogdan Duca.

Nu uitați, însă, prieteni, că prin arestarea lui Dragnea , ura cetățeanului „cumsecade” a fost doar parțial satisfăcută. Iar porția care nu s-a consumat fierbe încă precum mustul într-o butelie cu dopul înfundat… e o chestiune de timp reorientarea acestei bombe cu ceas către o altă destinație sau către un alt destinatar. Și nu există complicitate mai explicită la crima cu premeditare decât ura generică.

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

Alexandru Petria: ”Cine suntem”

Ce-și doresc oamenii mai întâi, s-a întrebat Tocqueville, libertate sau egalitate? Amândouă suna concluzia, dar greutatea atârna spre egalitate.



E altoi de scandal ce zic, dar comunismul a rezolvat mai vizibil problema egalității, în Europa capitalistă potențialul ei exploziv a fost diluat printr-un nivel de trai ridicat. În alte părți, unde nivelul de trai este scăzut, sunt inevitabile și îndreptățite revoltele.

Sunt un ultras al libertății, însă-mi dau seama că libertatea, cu corolarul inevitabil de riscuri, merge în direcția unei minorități, este respirația unei minorități, majoritatea oamenilor se mulțumesc cu siguranța unui nivel de trai acceptabil. Să fie un salariu rotunjor, un acoperiș deasupra capului, eventual o mașină și un concediu anual- gata, fericirea se telescopează! Și n-au dreptate, de ce să bâjbâie după ceva care îmbracă adesea țoalele unei iluzii? Că personal tânjesc după mai mult, e altceva.

N-au rost auto-flatările, homo sapiens este fericit la nivel de simțuri, și dacă acestea sunt satisfăcute cât de cât, nu apucă în mâini cartea riscurilor. Nu ne deosebim de alte mamifere pe cât ținem să clamăm.

Din perspectiva libertății, istoria omenirii a fost și este o permanență a sclaviei. Și în comuna primitivă, și în antichitate, și în feudalism, și în socialism sau capitalism. Toate orânduirile au avut componenta sclavagistă, au variat stăpânii și metodele de strunire a populatiei. Deosebirile constau încă în felul cum s-a rezolvat problema îndestulării simțurilor bipezilor care suntem. Sclavi mai fericiți ori sclavi mai nefericiți.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria Facebook

NOTA REDACȚIEI:

Alexandru Petria (n. 1968) a debutat în revista Tribuna, în 1983. A publicat următoarele volume: Neguțătorul de arome (poezii, 1991), 33 de poeme (1992), Zilele mele cu Renata (roman, 2010), Deania neagră (proză scurtă, 2011), Călăul harnic (poezii, 2012) și Rugăciuni nerușinate & alte chestii (poezii, 2013), Convorbiri cu Mircea Daneliuc (2013), România memorabilă (interviuri cu scriitori, 2013), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2014), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2017).

A contribuit cu poezie, proză și interviuri la toate revistele literare importante din țară. După 1989, devine șeful Comisiei pentru Abuzuri și Drepturile Omului în cadrul CPUN Dej și, alături de câțiva prieteni, a pus bazele săptămânalului dejean Gazeta someșeană. A fost redactor și reporter la mai multe publicații: Zig-zag, Cotidianul, Hermes, Partener, Monitorul de Someș. A fondat propria publicație, cu apariție lunară, Realitatea de Bistrița-Năsăud, Dej și Gherla. Poeziile sale au fost traduse în catalană, maghiară, franceză, spaniolă și olandeză.

I s-a tradus, în Olanda, romanul Zilele mele cu Renata/ Mijn dagen met Renata, la editura Nobelman din Groningen, în 2014. În 2018, a revenit ca poet cu volumul Până unde are oxigen dragostea, apărut la Alexandria Publishing House. Cea mai nouă și controversată apariție este Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri, tot la Alexandria Publishing House, la finalul lui 2018. CARTEA SE POATE COMANDA AICI.

Ilie Șerbănescu: ”Cu cât îl culpabilizezi mai abitir pe sclav, cu atât îl poți jecmăni mai tare. „Tocați“ pur și simplu ca hoți și corupți, românii devin vinovații de serviciu!”

În urma votului din 26 mai, dincolo de moțiuni de cenzură și altele asemenea, adevărata întrebare este dacă deținătorii puterii vor prelua, sau nu, și guvernarea. Ne place, nu ne place, guvernarea și puterea nu sunt același lucru.



Oricum, nu pot fi confundate într-o colonie! Suntem în capitalism. Și în capitalism proprietatea este sfântă! Decide, în ultimă instanță, proprietarul. Nu cel care guvernează! Acesta trebuie, în cele din urmă, să se supună cerințelor proprietarului, căci proprietarul decide în capitalism.

În România actuală, proprietățile strategice sunt în mâna străinilor. Au fost cândva în mâna românilor, respectiv stat sau privați. Nu mai sunt. Petrolul și gazele, distribuțiile de energie (care colectează banii de la consumatori și deci fac jocurile), respectiv și cele de gaze, și cele de electricitate, și cele de carburanți, industriile de construcții auto, de componente auto, de materiale de construcție, de feroase, de neferoase, de prelucrare a alimentelor, băncile, sistemul de asigurări, telecomunicațiile, întreg comerțul modern, sistemul pensiilor private, comerțul exterior cerealier și tot mai mult pădurile și pământurile agricole sunt în mâna străinilor. Este un fapt. Astfel încât, indiferent dacă se acceptă oficial sau nu că România este o colonie, aceasta este o colonie pentru că decizia este la străini, în virtutea deținerii proprietăților strategice, și nu la români! Străinii decid, căci ei sunt proprietarii. Și este firesc să fie așa în capitalism. E dreptul proprietarului să decidă. Decizia înseamnă putere. Deci, străinii dețin puterea în România.

Ca atare, au și dreptul de a guverna în România. Guvernarea de către cei ce dețin proprietățile strategice, și deci puterea, este normală. Ba mai mult, are avantajul de fond al absenței sincopelor dintre cei care guvernează și cei care dețin puterea. Desigur, întotdeauna „iese“, până la urmă, ca ultimii – cum este și firesc! – dar, între timp, apar necorelări care încarcă agenda cu probleme ce ar putea fi evitate.

În mod nefiresc, cei ce dețin puterea în România nu și-au asumat și guvernarea, adică administrarea. Au considerat a le fi mai convenabil așa. Probabil din trei motive. Unul este acela că, lăsând administrarea în seama românilor, îi costă mai ieftin, căci, salarizați ca la ei acasă, străinii ar fi costat mult mai scump. Al doilea motiv este probabil principalul, deoarece, lăsând administrarea în seama românilor, doar aceștia răspund, în timp ce stăpânii n-au nicio răspundere. „Tocați“ pur și simplu ca hoți și corupți, românii devin „vinovații de serviciu“. Și cu cât îl culpabilizezi mai abitir pe sclav, cu atât îl poți jecmăni mai tare. În sfârșit, al treilea motiv, deloc de neglijat, este că, sub paravanul că România ar fi o țară suverană, se pot face aici cele mai năstrușnice experimente, îndeosebi în justiție și economie, pe care ție, stăpân, ți-ar fi rușine, în secolul XXI, să le montezi în propria-ți colonie!

Despărțirea fizică a guvernării de putere este o invenție teribilă a colonialismului actual, care n-a operat în colonialismul clasic. Pe vremea colonialismului clasic, puterile coloniale preluau fără ezitări administrarea și conduceau coloniile prin guvernatori oficiali sau trădători locali, tot oficiali. Invenția colonialismului actual derivă, fără îndoială, din caracteristica principală a acestuia: folosirea la maximum a diversiunii și demagogiei. Să observăm că toate formele de colonialism din trecut erau, în fond, mai oneste, trâmbițând exploatarea colonială în numele unei superiorități declarate. Numai colonialismul actual cere supunere colonială în numele „democrației“. Menținând de ochii lumii cadrul democratic în colonii, puterile coloniale actuale obțin avantaje economice și politice imense, dar își asumă anumite disfuncții. Acestea rezultă din faptul că oamenii, nepreaînțelegând cum stau de fapt lucrurile, iau, de pildă, în serios alegerile, care evident într-o colonie n-au nicio importanță. Pentru că alegerile nu schimbă deținătorii proprietății și deci puterea, ci doar guvernarea! Adică nu schimbă nimic! Oricine dintre autohtoni ar veni la guvernare, stăpânii rămân absolut aceiași. Ce să se schimbe?! Atâta doar că localnicii câștigători de alegeri se pot amăgi, între alegeri, că se joacă și ei în țărână!

Așa s-a întâmplat în România după alegerile din 2016, câștigate detașat de PSD–Dragnea. Cu votul majoritar amăgitor la spate, PSD–Dragnea a încercat să schimbe unele efecte ale colonializării. A atacat, printre altele, la lingurică stăpânul străin al țării, mărind salariile, adică exact ceea ce pe acesta îl afecta cel mai mult, căci de-aia venise în România, pentru a profita de salariul mic! Dragnea știa însă prea bine că era doar la guvernare, nu la putere, și atunci nu numai că nu a pus niciodată în discuție rânduielile coloniale, dar și-a însoțit orice demers în sensul creșterii salariilor cu cadouri peste cadouri pentru capitalul străin, așa-numitele „relaxări fiscale“. De a ajuns capitalul străin să plătească pentru derularea activității în România un cost statal fiscal superscăzut, la nivel de paradis fiscal. Se părea că, dacă Dragnea n-ar fi existat, capitalul străin ar fi urmat să-l inventeze, de vreme ce acesta superprospera cu costuri mereu mai mici, putând în același timp să aibă în Dragnea idealul „vinovat de serviciu“, în capul căruia să-i arunce toate nenorocirile, câte-n Lună și în stele, văzute și nevăzute! La sfârșitul lunii mai 2019, filmul s-a rupt! Într-un fel era de așteptat! La început de 2018, Dragnea își consumase ultimul as din mânecă, trecând în seama angajatului integral contribuțiile sociale, cadou inestimabil pentru angajator. Relațiile dintre muncă și capital erau întoarse în capitalismul primitiv. O asemenea deresponsabilizare socială a angajatorului nu există nicăieri în Europa. Dar, cu aceasta, Dragnea și-a lichidat orice capacitate de manevră și negociere. El nu mai avea ce să ofere pe mai departe capitalului străin. Votul din 26 mai, în care Dragnea n-a mai fost susținut de cei cărora le mărise salariile și pensiile, n-a fost decât prilejul. A fost băgat imediat la pușcărie pentru un delict ticluit și oricum derizoriu. În timp ce capitalul străin rămâne cu pomana aiuritoare a deresponsabilizării sociale totale, unică pentru capital în toată Europa!

Este foarte interesant ce va urma. Corect ar fi ca onor capitalul străin, cu vâna principală capitalul vest-european, să-și asume guvernarea. În fond, s-a votat împotriva celor acuzați că amenință investitorii străini și chiar că scot România din Europa. Dar, vai, asumarea guvernării chiar de către străinii ce dețin proprietățile strategice, deci decizia și puterea, ar însemna nu doar recunoașterea oficială a statutului de colonie al României, dar și preluarea de răspunderi, ceea ce, în condițiile demagogiei nesfârșite de la Bruxelles și de prin alte capitale coloniale, este exclus! Arhitectura votului din 26 mai creează însă condițiile, întâia dată de la finalizarea transformării României într-o colonie est-europeană a capitalului vestic, pentru o preluare a guvernării de către deținătorii puterii, dar sub un paravan: cel al forțelor politice interne care se prezintă trup și suflet „proeuropene“ și „promultinaționale“ și care chiar au și câștigat alegerile! PNL, USR, Pro România, PMP insistă că mântuirea adevărată a României vine, împotriva PSD–Dragnea, de la Europa și capitalul străin. În principiu, n-ar trebui să fie probleme. Doar că, având în vedere contopirea acestora cu străinii cei buni, orice ar face la guvernare ar fi, pentru toată lumea, expresia voinței și dorinței Europei și celor de-o simțire cu ea. Ar fi cam același lucru cu preluarea directă a guvernării de către deținătorii străini ai puterii. Dar cine ar mai fi, atunci, „vinovații de serviciu“?! Tocmai propriii oameni, alde Iohannis, Orban, Cioloș, Barna?!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: România liberă