Peste ani, dacă vom supraviețui, vom putea scrie studii despre cum se naște o mișcare radicală, pornind de la mișcarea #rezist. E evident efortul de...
Autorcontribuitor
Din câte știu, ți-ai început cariera politică ieșind în stradă în decembrie 1989 împotriva dictaturii lui N. Ceaușescu: o revoluție, desigur înscenată (dar n...
Știu cum e să prinzi între degete o râmă. Știu cum e să plantezi un copac, ce senzații se învălmășesc prin tine la mângâierea scoarței lui, după ce crește cât...
Ne invadează, parcă, un virus al disoluției. Părem o țară sub asalt programat, ruinată din exterior de interese potrivnice si din interior de falia dezbinării...
Declarația de la Paris “EUROPA ÎN CARE PUTEM CREDE” este concepută de un grup de intelectuali conservatori care s-au întâlnit în luna mai și au...
Cât de coruptibilă este guvernarea PSD, sau – ceea ce, în esență, este același lucru – cât de șantajabilă? Parcă aceasta ar fi fost întrebarea fierbinte din...
Șeful de Cabinet al lui Erdogan a declarat că, pentru Turcia, NATO nu este o necesitate. Ceea ce înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, că a doua mare putere...
9/11, Afganistan, Irak, Siria. Spectacole grandioase regizate de serviciile secrete şi executate, cu mare artă, de armata americană. O reţetă de succes care se...








