Preşedintele Organizaţiei Femeilor Social-Democrate, Rovana Plumb, a declarat că, prin amânarea deciziei de a numi noii miniştri propuşi de coaliţia PSD-ALDE...
Autorcontribuitor
Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat vineri Curtea Constituţională în legătură cu legea privind desecretizarea protocoalelor cu SRI, apfreciind că aceasta...
Un sondaj recent a relevat că 51% dintre milienialii americani ar prefera mai degrabă să trăiască într-o țară socialistă sau comunistă decât într-una...
Institutul Naţional de Statistică (INS) a confirmat estimările publicate la jumătatea lunii noiembrie, referitoare la creşterea de 4,3%, pe serie brută, a...
Ștefan al III-lea, cel Mare, și-a numit țara căreia îi zicem azi Moldova, Țara Românească. În scrisoarea trimisă Senatului Veneției la 1477, marele domn se...
Aflu cu stupoare că președintele susținut de mine în 2014, Klaus Iohannis, s-a prezentat, cu ce i-a mai rămas din susținătorii din campanie (eram puțini și...
Nu am niciun motiv să-l menajez pe actualul președinte al PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, pe care îl consider cel mai toxic personaj politic din...
În timp ce la noi românii se întreabă ce a vrut, de fapt, opoziția ieri în parlament, cînd se completează guvernul ori cînd vine amnistia, în restul Europei...








