Flux 24 a publicat fragmente noi din incendiarul raport existent în dosarul administrat de justiția londoneză în cazul Alexandru Adamescu. Conform...
Autorcontribuitor
Astăzi, domnul Ion Iliescu împlinește o frumoasă vârstă, prilej cu care colegii săi de partid, foști colaboratori sau simpli cetățeni îi adresează mesaje de...
Pe mine nu mă interesează de fel faptul că Marian Tivilic Moroșanu zis „Ceaușescu” își face poze într-o toaletă ecologică făcând pipi pe fotografiile lui...
Editura „Reîntregirea“ din Alba Iulia a publicat în anul 2017 o carte cu un titlu foarte promiţător „CORECTITUDINEA POLITICĂ – O IDEOLOGIE NEOMARXISTĂ“. Pentru...
Pentru un metal care nu este decât o “relicvă barbară”, după cum l-a caracterizat John Maynard Keynes, aurul încă trezeşte pasiuni deosebit de...
Să mai spună cineva că România nu cunoaște decât poziția ghiocelului pleoștit în raporturile cu oficialitățile Uniunii Europene, indiferent dacă acestea își au...
De fiecare dată când lucrurile se îndreaptă iremediabil spre dezastru apare câte un personaj – uneori din afară, alteori dintre cei implicaţi –...
Globalizarea este cuvântul de ordine al vremurilor în care trăim. Tehnologia a schimbat totul, de la relațiile interumane la noi moduri de protest, de la media...








