C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Fost președinte al Colegiului Medicilor: ”Este posibil un consens în privința vaccinărilor?”

Problema vaccinării este un subiect inepuizabil și o temă care are atât încărcătură ideologică, cât și încărcătură tehnico-științifică.



Din punct de vedere ideologic, vrând-nevrând, combatanții se plasează pe două părți ale baricadei: pe de o parte, cei care militează pentru un stat minimal cu respectarea libertății, demnității și a drepturilor omului în general, punând accent pe decizia individului, iar pe de altă parte, cei care doresc un stat autoritar, care să decidă în favoarea comunității, în detrimentul individului.

Aici pozițiile par ireconciliabile. Mult mai ușor se poate realiza un consens pe aspectele tehnico-științifice. Acest consens necesită însă înțelegere și dialog, și ar fi posibil dacă diferite grupuri ar analiza cu atenție argumentele celorlalți cu atenție și cu capabilitatea de a fi dispuși la compromis. Ca o opinie personală, observând de pe o poziție moderată aceste bătălii la baionetă (în care nu mă regăsesc), pot face câteva constatări.

Antivacciniștii ar trebui să accepte faptul că vaccinarea este una dintre cele mai eficiente metode în prevenția bolilor infecto-contagioase. Vaccinarea ca metodă. Ar trebui să renunțe la a contesta metoda și să se aplece asupra modului în care ea se aplică și asupra modului în care sunt îndeplinite condițiile de securitate și siguranță. Ar trebui să renunțe la teoriile conspiraționiste (de exemplu, ”vaccinurile au fost inventate pentru a se reduce populația globului”, ”vaccinurile sunt opera diavolului” etc.) deoarece astfel cad în ridicol. Ar trebui să înțeleagă că, în epoca contemporană, industria farmaceutică (care produce și vaccinuri) este absolut necesară și de utilitate publică. Ea se dezvoltă pe piață și nu are valențe filantropice, ci valențe strict comerciale. Demersul antivacciniștilor este absolut necesar pentru societate atunci când militează pentru un control strict, efectuat nu numai de specialiști, ci și de cetățeni în acest domeniu al vaccinurilor.

Vacciniștii ar trebui să accepte argumentele antivacciniștilor, privind importanța transparenței, a consimțământului informat, al controlului de către societatea civilă al decidenților, specialiștilor și industriei. Trebuie să înțeleagă că în medicină nu există remedii universale și infailibile. A fetișiza vaccinarea este un lucru periculos. Ar trebui să învețe din istoria medicinei. Terapia cu antibiotice prost folosită a condus la apariția antibiorezistenței (se estimează că până în 2030 ea va deveni ineficientă). Trebuie să înțeleagă că într-o piață concurențială, industria farmaceutică poate apela și la metode neortodoxe în realizarea și în marketingul produselor. Interesul industriei este beneficiul economic, cu alte cuvinte, “lăcomia”. De aceea lăcomia bine controlată poate constitui un motor al progresului, în schimb lăcomia necontrolată este un pericol. Trebuie să renunțe la sloganuri de genul ”nu mai avem epidemii de ciumă datorită vaccinării”. Trebuie să se știe că gripa spaniolă și ciuma au dispărut nu prin vaccinare, ci prin imunizare naturală și selecție naturală. Dar să se evidențieze că alte epidemii au fost stăpânite prin vaccinare (variola, poliomielita, difteria etc.). Și trebuie să mai înțeleagă că vaccinarea este benefică și utilă, dar nu în toate cazurile, ci doar acolo unde boala pune în pericol iminent integritatea și viața persoanelor. Trebuie să se aplece cu atenție asupra incidentelor și accidentelor vaccinale, nu să le trateze cu superficialitate. Și, în final, să învețe să îi respecte și pe cei care au o altă opinie.

Decidenții ar trebuie să accepte că datoria lor este de a asigura procesul de vaccinare și de a informa corect populația. Ei trebuie să ia decizii care să respecte drepturile fiecărui cetățean în parte și în cele din urmă drepturile colectivității. Furnizarea de informații incomplete, trunchiate, iar uneori falsificate nu poate decât să creeze neîncredere și suspiciuni în ceea ce privește procesul în sine. Deciziile nu trebuie să fie luate numai în baza argumentelor specialiștilor în sănătate publică. Trebuie să ținem cont că și aceștia sunt oameni, au orgolii, uneori interese, și pot greși. Deciziile trebuiesc luate printr-o consultare largă cu societatea care trebuie să le accepte. De aceea spunem că este sănătate publică pentru că se adresează publicului, elaborează politici publice și este acceptată de public. Măsurile hei-rup-iste, autoritariste, populiste și cazone, de genul ”știm noi cum este mai bine”, sunt ad initio sortite eșecului.

Medicii ar trebuie să accepte faptul că nu sunt infailibili. Să nu respingă criticile și să le analizeze cu atenție. Această tendință paternalistă, arogantă și suficientă că numai noi știm adevărul, este împotriva deontologiei profesionale. Medicii au legătura directă cu pacientul, esența profesiei este de a trata și vindeca o boală. În aceste condiții pacientul nu este un obiect de care medicul dispune, ci este un partener. Potrivit deontologiei profesionale medicului îi este interzis a-și impune valorile proprii și a nu ține cont de valorile la care se raportează pacientul. Prioritar este pacientul și nu sănătatea publică. Medicul poate informa, poate consilia, dar decizia este a pacientului, a persoanei asupra căreia se exercită o anumită manoperă medicală. Medicii trebuie să își păstreze independența gândirii și spiritul critic. Să nu respingă ceea ce este în contradicție cu prejudecățile lor. Medicina actuală începe să revină la medicina tradițională, și anume la o abordare holistică. Actul medical se bazează pe comunicare și pe încredere, de aceea mesajele a tot felul de haidamaci (care se declară medici) de tipul ”să crăpi, să vă fac autopsia, idioților” etc., sunt în contradicție cu mesajele profesiei medicale.

În final, consider că un program național de vaccinare trebuie realizat printr-un consens al tuturor celor pomeniți mai sus. Un astfel de program trebuie structurat, plecând de la nevoile reale de combatere a bolilor. Trebuie să se stabilească gravitatea bolii (riscurile acesteia), raportat la gravitatea accidentelor și incidentelor post-vaccinale. În același timp pentru a avea încrederea populației și susținerea acesteia trebuie să existe și metode de control în ceea ce privește calitatea și siguranța vaccinurilor. Și nu în ultimul rând, statul trebuie să își asume acoperirea costurilor inclusiv din punct de vedere economic a tratării accidentelor și incidentelor post-vaccinale. Eu personal, repet, sunt pentru vaccinarea în cazurile unor boli infirmizante și cu mortalitate crescută, dar împotriva vaccinării obligatorii.

P.S.: Cu această postare cred că e cazul să mă retrag din această dezbatere. Sunt și alte subiecte care merită să fie supuse atenției. Cei de bună credință cred că au înțeles demersul meu. Și sunt convins că acest punct de vedere va aduce unitate între fanaticii diferitelor curente: mă vor înjura toți.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: Vasile Astărăstoae

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss