S-a dezumflat gogoașa lansată de unii și de alții. Laura Codruța Kovesi nu se înscrie în competiția politică. Își urmează neabătut drumul. Și își atinge obiectivul final. Cel de a conduce Parchetul European. Viitoarea zeiță a Parchetului European a trecut cu brio de primul tur. Și a intrat în finală.
Sunt mulți cei care au crezut sincer că Laura Codruța Kovesi își construieșe de fapt o platformă politică. Pentru a se lansa în final în competiție. Eventual chiar pentru funcția prezidențială. Degeaba unii analiști mai realiști au susținut că nu are nici experiența și nici calitățile necesare pentru a accesa politica la nivel înalt. S-a bătut mult și degeaba monedă pe un scenariu care, iată, s-a dovedit fals.
În realitate, Laura Codruța Kovesi face fix ceea ce avea de gând să facă și în ipoteza în care nu ar fi fost revocată. Când Monica Macovei, în calitate de europarlamentar, angajată aparent cu toate forțele în lupta anticorupție la nivel UE, a propus această construcție a Parchetului European, la Laura Codruța Kovesi s-a gândit pentru a prelua ce mai înaltă poziție de conducere a noii structuri. Și președintele Klaus Iohannis, profund îndatorat fostei șefe DNA, s-a gândit la fel. Și foștii sefi ai Serviciului Român de Informații, Maior și Coldea. Dar și conducătorii reali ai Uniunii Europene.
Aparent pe bună dreptate, până în ultima clipă, au fost analiști, care au susținut teza conform căreia este exclus ca Uniunea Europeană să-și dorească ca Laura Codruța Kovesi, ajunsă în poziția de șef al Parchetului European, să extindă la scara continentului experimentul desfășurat mai mulți ani la rând în România. Cum adică? Să fie asmuțită Kovesi, din noua poziție, împotriva marilor oameni de afaceri europeni? Să îi pună pe aceștia sub monitorizare și sub anchetă și, eventual, sub sechestrul averilor? Să utlizeze Laura Codruța Kovesi la nivelul UE instrumentul confiscării extinse? Cine ar tolera ca marii sponsori ai guvernelor europene și ai familiilor politice, care conduc Uniunea Europeană, să fie anchetați și atârnați în cui? Iată că lucrurile nu stau deloc așa.
În această săptămână a fost întoarsă cheia de contact a bimotorului franco-german. A Europei cu două sau chiar mai multe viteze. Aflată sub hegemonie germană. Cu atașarea Franței pe post de paravan. De acum încolo, interesele economice vor dicta extinderea la scală continentală a experimentului reușit din România. Ce s-a reușit? În ce a constat experimentul? E simplu. Ne uităm la rezultate și aflăm. A fost distrusă orice opoziție a „sistemului”. S-a instalat la putere statul paralel. Adversarii acestuia au fost, rând pe rând, fie intimidați și șantajați și transformați în slugi, fie trimiși după gratii. Iar clasa de afaceri a fost triată. Nu în funcție de criterii ținând de cinste sau de necinste. De corupție sau de noncorupție. A fost măturat aproape cu desăvârșire capitalul autohton. Terenul a fost defrișat. Și s-a făcut astfel loc marelui capital străin. Care face și desface orice în plan eonomic și financiar, începând cu sistemul bancar. Și terminând cu rețelele de farmacii. Iar treaba a funcționat. De aceea, nu întâmplător Kovesi a fost distinsă cu cele mai importante medalii și diplome ale statelor beneficiare și a fost susținută până în ultima clipă, indiferent de gravitea abuzurilor care au fost devoalate.
La nivel european, noul procuror va aplica ad literam experimentul românesc. Va mătura în plan economic concurența, în beneficiul concernelor protejate de statele nucleului dur. Iar adversarii politici vor fi curățați în stil românesc. Aceasta va fi adevărata fișă a postului pe care îl va prelua Laura Codruța Kovesi. Ultima tresărire de negare a unui asemena scenariu s-a consumat inutil zilele trecute, când s-a spus mai întâi că Laura Codruța Kovesi nu poate fi numită peste capul autorităților statului român și, mai nou, că vorbește o engleză de baltă și nicio altă limbă străină. Și aceste rezerve au fost făcute praf și pulbere. Statele propun candidați doar pentru funcțile obișnuite de procurori, nu și pentru șeful Parchetului European. Iar necunoașterea limbilor străine nu se dovedește a fi un impediment, atâta timp cât rolul șefului Parchetului European este să execute ceea ce îi dictează Berlinul. Și ca să se facă mai bine înțeles, Berlinul îi poate dicta în limba română.
În aceste zile cade și ultima linie de rezistență alcătuită din cei care susțin că este imposibil ca un procuror, care nu a soluționat personal nici măcar un singur caz și care a săvârșit atât de multe abuzuri și ilegalități, să acceseze această înaltă funcție. Și asta este fals. Nu interesează pe nimeni la nivel european câte anchete a condus personal Laura Codruța Kovesi și câte rechizitorii a semnat cu mâna ei. Cât priveșe abuzurile și ilegalitățile, ele nu au fost încă dovedite în fața unor instanțe de judecată. Împotriva ei nu există nici măcar o anchetă in personam. Laura Codruța Kovesi beneficiază sub acest aspect de prezumția de nevinovăție. Și atunci nu mai rămân în biografia sa decât ordinele și medaliile. Și imaginea de zeiță a luptei anticorupție.
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog
… despre limba română se spune că este distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet…