Economia romaneasca risca sa fie victima precedentelor nefaste si a dilemelor anului viitor. Si, ca si cum acestea nu ar fi suficiente pentru o tara marcata deja de tensiuni sociale si economice, guvernul Boc se afla, din nou, in criza de timp.
1. Precedentul 2010. Intocmirea unui buget defectuos pe anul 2010 este un precedent periculos. Anul 2010 este cel mai clar exemplu al felului in care bugetul de stat deviaza grav de la premisele de la care a fost construit.
Dincolo de efectele scaderii economice, cu consecinte negative in bugetul pe anul 2010, au fost comise o serie de erori. Cele mai mari dintre acestea au fost la capitolul venituri bugetare.
Astfel, in comparatie cu anul 2009, bugetul pe anul acesta anticipa cresteri spectaculoase ale veniturilor din impozitarea pensiilor (in condititiile in care, la inceputul acestui an, nu se punea problema impozitarii pensiilor sub 1.000 lei), ale veniturilor obtinute din impozitarea bancilor (in conditiile in care era deja anuntat declinul profiturilor in sectorul bancar), lua in calcul o crestere a veniturilor nefiscale, adica a veniturilor care provin din dividendele platite la bugetul de stat de catre companiile de stat (in conditiile in care era clar ca acestea se vor confrunta cu probleme mari de piata si vor avea tendinta de a nu-si achita obligatiile catre bugete) si, in fine, bugetul includea la capitolul venituri rascumpararea integrala a obligatiunilor de catre compania Rompetrol, in valoare de aproximativ 600 milioane euro (in pofida faptului ca responsabillii de la Ministerul Finantelor stiau ca procesul de rascumparare va fi unul dificil, prin prisma prevederilor contractuale semnate dupa privatizarea rafinariei Petromidia).
In plus, in prima jumatate a anului, s-a remarcat o scadere importanta a incasarilor taxei pe valoarea adaugata. Astfel, s-a ajuns ca deficitul bugetar sa atinga, in primul semestru al anului, procentajul de 9,2%.
Guvernul trebuie sa invete din aceasta greseala si sa nu perpetueze eroarea. Din pacate, lucrurile nu stau tocmai asa. Consiliul fiscal a atras deja atentia ca strategia fiscal-bugetara pe urmatorii trei ani este construita pe indicatori nerealisti.
Pericolul este ca guvernul sa se trezeasca la jumatatea anului 2011 cu un deficit mai mare decat cel prognozat si, sub imboldul FMI, sa fie nevoit sa ia noi masuri de austeritate. Care vor fi acelea, este greu de anticipat la aceasta ora.
2. Dilema cresterii economice in anul 2011. Guvernul Romaniei si FMI au cazut de acord asupra prognozei de crestere economica, de 1,5%, in anul 2011. BNR nu respinge ideea, dar afirma ca nivelul cresterii economice depinde de continuarea masurilor de reforma.
Ba, chiar, se intetesc vocile care spun ca viitoarea crestere economica va depinde de nivelul majorarilor salariale, care vor amplifica sectorul consumului. Fara consum, cresterea este in pericol. Acesta este adevarul, trist, din economia romaneasca.
Exista insa institutii financiare internationale care nu exclud ca Romania sa ramana, si anul viitor, intr-o zona de recesiune. Comisia Nationala de Prognoza din Romania merge pe ideea cresterii, dar institutia de stat si-a pierdut, in acesti ani, credibilitatea, din cauza deselor prognoze contrazise de realitatea dura a economiei romanesti.
Miza cresterii economice este una importanta pentru buget. De ce? Pentru ca legea responsabilitatii fiscale spune ca, intr-un exercitiu bugetar, cheltuielile totale pot creste numai in raport cu nivelul cresterii economice. Cu alte cuvinte, avem crestere de 1,5%, cheltuielile pot creste si ele cu cel mult 1,5%.
Si bugetul de stat va trebui sa respecte aceasta corelatie. Ce se intampla, insa, daca, in trimestrul al treilea al anului viitor se va constata ca economia nu are crestere de 1,5%, ci, sa spunem, crestere zero? E simplu. Se va constata ca veniturile bugetare sunt mai mici, cheltuielile din buget mai mari decat cele permise de realitate si, ca atare, deficitul va fi depasit. Si, astfel, vom intra din nou in zona masurilor de austeritate.
3. Arieratele. Reprezinta una dintre cele mai mari probleme ale economiei romanesti.
Nu doar neplata datoriilor statului catre mediul privat, ci si cresterea datoriilor companiilor catre bugete reprezinta un factor de perturbare a functionarii economiei. Anii ‘90 au aratat modul in care platile intarziate pot sufoca economia si pot aduce neincredere in piata interna.
Pana acum, datoriile statului catre firmele private au fost tratate punctual. Mai intai, in scrisoarea de intentie cu FMI s-a inscris ca ele sa fie platite cu prioritate catre sectorul farmaceutic.
Cancelarul Germaniei a pledat, normal din punctul de vedere al domniei-sale, pentru ca statul roman sa-si achite datoriile pe care le are catre firmele germane care activeaza in Romania. Din toate aceste initiative, un lucru nu se distinge: unde sunt companiile romanesti, mai mici sau mari, care au si ele de primit bani?
Cine pledeaza pentru ele? Sunt ele luate in seama de Executiv? Intrebari retorice. Cert este ca arieratele devin o problema tot mai mare a bugetului.
Anul acesta, tinta de deficit bugetar a fost atinsa si prin amanarea platii unor facturi catre mediul privat, dar FMI a avertizat guvernul ca nu va mai admite devierea de la tinta de incadrare in nivelul arieratelor inclusa in acordul de imprumut.
Daca va achita, cu adevarat, datoriile catre sectorul privat, in unele cazuri si via autoritati locale, guvernul nu va mai avea o supapa de incadrare in deficitul bugetar.
Ceea ce inseamna ca va trebui sa taie de la unele capitole de cheltuieli pentru a-si plati obligatiile banesti. De asemenea, executivul va fi nevoit sa devina tot mai intransigent cu datornicii la bugete.
4. Investitiile. Exista, in acest moment, conform datelor oficiale, aproximativ 50.000 de obiective de investitii publice deschise din fonduri bugetare, incluzandu-le si pe cele derulate de autoritatile locale. Este limpede ca numarul acestora este imens.
In plus, bugetul Romaniei nu are o planificare multianuala, fapt care ar conduce la o clarificare a investitiilor ce se pot finanta in urmatorii trei ani. In aceasta situatie, ar trebui ca autoritatile statului sa treaca la o prioritizare a investitiilor.
Lista de prioritati ar trebui sa includa o serie de proiecte nationale (infrastructura, educatie, sanatate, agricultura) si un numar de proiecte regionale sau locale. In lipsa alocatiilor de la buget, este posibil ca autoritatile locale sa fie nevoite sa se indrepte catre proiecte cu finantare europeana, urmand ca apoi sa poata utiliza fondurile bugetare pentru cofinantare.
5. Salarizarea. In prezent, legea salarizarii unitare se afla in impas, pentru ca nu s-a ajuns la o intelegere intre sindicate si guvern pe aceasta tema. Trebuie precizat faptul ca exista deja o lege de salarizare unitara, adoptata la sfarsitul anului trecut.
Ea insa a inceput sa fie contestata imediat de la promulgare. Motivul este simplu: au aparut o serie de venituri extrasalariale, mai intai sporurile si mai apoi stimulentele din Ministerul Finantelor.
Dar legea a fost contestata si pentru ca premierul Boc afirmase, inainte de adoptare, ca nici un salariat nu va avea un salariu mai mic decat veniturile de dinainte de aplicarea noii legi. Insa angajatii bugetari s-au trezit cu veniturile reduse substantial.
Desigur, primele, stimulentele incluse in veniturile unor categorii de bugetari formau un sistem de salarizare stramb, dar aplicarea legii a coincis cu o scadere substantiala a veniturilor unor categorii de bugetari.
Dupa reducerea salariilor cu 25%, operata in iunie 2010, exista bugetari ale caror venituri s-au diminuat cu 50%-60% fata de nivelul de la sfarsitul anului 2009, ceea ce este, totusi, inadmisibil si din punct de vedere social, dar si din punct de vedere economic.
In acest moment, dezbaterile privind legea salarizarii sunt incinse de trei teme: pozitia in cadrul nivelului de salarizare, fiecare categorie de bugetari dorind sa urce; contestarea legaturilor pe orizontala, adica salarizarea intre diverse profesii si modul de operare a principiului care spune ca salariile mici trebuie sa creasca mai repede decat cele mari (se ajunge la aberatia ca angajatii aflati pe ultimul nivel al grilei sa obtina venituri mai mari decat cei aflati imediat deasupra lor).
Peste toate, se afla tema salariului minim prin care sindicatele incearca sa forteze cresterea generala a salariilor bugetarilor. Este de mentionat faptul ca aceasta lege se negociaza inca de la inceputul anului, fara a se fi inregistrat insa progrese vizibile.
Legea este, fara indoiala, absolut necesara pentru intocmirea bugetelor de stat, iar guvernul, intrat din nou in criza de timp, doreste sa-si asume raspunderea pentru trecerea legii in Parlament.
In conditiile in care legea nu are macar un minimum gir al sindicatelor, este de asteptat ca, o data intrata in vigoare, sa nasca noi controverse si contestari din partea angajatilor bugetari.
6. Cresterea datoriei publice. Vom asista, anul viitor, la o crestere a platilor pe care bugetul va trebui sa le efectueze in contul datoriei publice interne si externe. Repetatele imprumuturi rostogolite, contractate de Ministerul Finantelor pe piata interna, de la bancile locale, nu vor ramane fara urmari in bugetul pe anul 2011.
Ele vor fi in continuare rostogolite (ramane de vazut la ce randamente si la ce nivel), dar costurile acestei operatiuni tind sa devina mai mari si mai incerte. In ceea ce priveste datoria externa, anul viitor va fi unul de tranzitie, daca luam in calcul ca imprumutul de la FMI va fi returnat incepand cu anul 2012.
O problema speciala este amanarea, in timp, a platilor salariale castigate in instanta de diverse categorii de salariati. Ele devin, practic, o altfel de datorie publica, si vor trebui efectuate in viitor, fapt care va afecta deficitul bugetului, la fel cum s-a intamplat si in anul 2008.
7. Noi surse de venituri: cresterea impozitului pe averile mari, cresterea impozitului in cazul detinerii mai multor proprietati, cresterea redeventelor. N
iciuna dintre aceste masuri nu a fost introdusa de guvernul Boc. Ele pot fi binevenite pentru buget si corecte din punct de vedere social.
8. Deficitul bugetului de pensii si cel al fondului de somaj. Scaderea salariilor bugetarilor si ale angajatilor din mediul privat, in anii de criza, a dus, implicit, si la scaderea incasarii contributiilor sociale. Raportul este de la sine inteles.
In plus, batalia cu munca la negru a fost pierduta de guvernul Boc, iar masuri care sa-i determine pe angajatori sa se conformeze voluntar platii contributiilor (o scadere a CAS) nu au fost luate. Disponibilizarile au adus si fondul de somaj in deficit.
9. Deficitul bugetar. Este punctul cel mai sensibil al economiei romanesti, este indicatorul cel mai dificil de atins anul viitor. Pentru ca un deficit bugetar de 4,4% din PIB risca sa sufoce economia si sa nu ofere resursele de care are nevoie pentru crestere economica.
10. Contextul european. Vechile probleme ale Greciei, cele noi ale Irlandei si Portugaliei pun sub semnul intrebarii revenirea economiei europene.
“Razboiul valutelor” de pe plan mondial creeaza noi focare de tensiune in economie. Economia romaneasca este dependenta de cresterea economiilor europene.
Piata comuna europeana este singura care mai poate propulsa, anul viitor, economia noastra spre o usoara crestere. Dar, oare, se va intampla acest lucru?
Autor: Constantin Rudnitchi
sursa: Bloombiz
mhhh :-?
cam multe . iar daca vom continua asa , vor fi si mai multe :)
Problema nu este numarul de vulnerabilitati care sunt sau nu. Vulnerabili suntem si la stranut, la apa, la virusi, la lumina, la ce vrei si (mai ales) la ce nu vrei, problema este ca nu se face nici un demers pentru a depasi aceste situatii mentionate in articol, ne complacem in mediocritate si iresponsabilitate. “Traim intr-o era cand motivational speakers fac averi vanzad speranta”. Atata timp cat vom face planuri doar pe termen scurt si foarte scurt, cand strategia guvernantilor este gandita petru maxim urmatorul an (apropos japonezii au strategii/planuri si pentru urmatoarii 300de ani), la foamea de moment si la spaga cat mai grasa vulnerabilitatile se vor transforma inevitabil in certitudini.