Infiintarea unui consiliu pentru rationalizarea cheltuielilor publice, condus de primul ministru in persoana, dezvaluie, in toata splendoarea ei, lipsa totala de control a lui Emil Boc asupra ministrilor din subordine.
Scandalul legat de cheltuirea a peste 600.000 de euro de catre juna ministresa de la inutilul minister al tineretului si sportului a fost urmat la foarte scurt timp de o alta dezvaluire. Ministrul Nicolae Nemirschi, de la mediu, a tocat si el o suma relativ asemanatoare (500.000 de euro) pe o reclama privind accesarea de fonduri europene in cadrul Programului Operational pentru Mediu, pentru o axa care nici macar in stadiul de pregatire nu se afla.
Despre scandalul legat de infatuata Monica Iacob Ritzi chiar ca nu mai are rost sa vorbim, atata vreme cat subiectul a fost tocat pe toate partile zi de zi pe parcursul a doua saptamani.
Nici domnului Nemirschi nu trebuie sa-i acordam prea multa atentie, ca persoana, atata vreme cat se face ca nu a stiut nici macar sa-si completeze declaratia de avere, pentru care risca sa fie inca odata urmarit penal.
Din punctul de vedere al functiilor pe care le ocupa cei doi diletanti, si-n politica si-n afaceri, merita insa sa le acordam toata atentia. Cand te joci cu banii contribuabilului, in situatia in care acestia nu ajung nici pentru satisfacerea nevoilor elementare ale societatii, atunci trebuie sa raspunzi. Probabil de la acest considerent a plecat si seful celor doi ministri, Emil Boc, cand s-a gandit sa infiinteze comisia mai sus amintita.
Incep sa cred din ce in ce mai mult ca Emil Boc devine pe zi ce trece cel mai sacrificat prim ministru din perioada postdecembrista a Romaniei si ca bunul lui simt ardelenesc este terfelit din toate partile de cei pusi sa-l inconjoare.
Ca o haita infometata, partidele aflate in coalitia de guvernare sunt dispuse sa devoreze tot ce intalnesc in cale, inclusiv pe cei ce si i-au ales drept lideri. Pentru acest lucru nu este nevoie sa iesi la bataie cu artileria grea, ci cu niste catelandri naivi si efemeri, cum ar fi Monica Iacob Ritzi si Nicolae Nemirschi. Ei sunt trecatori, partidele trebuie sa fie vejnice si cine poate sa inteleaga mai bine acest lucru decat cei ce i-au impins inainte.
Nu mi-am propus in articolul de fata sa analizez dedesupturile afacerilor celor doi, respectiv unde s-au dus cu adevarat banii, dar nici nu vreau sa minimalizez gestul lor.
Sa ma explic de ce.
In unul din articolele precedente faceam afirmatia ca disperarea la care a ajuns clasa politica din Romania nu are nici o legatura cu criza economica, sau cu soarta majoritatii populatiei din Romania. Grija tuturor, fie ca sunt la putere, fie ca sunt in opozitie, este direct legata de cascavalul format din banul public. Daca din acest cascaval nu se mai pot ghiftui, atunci la ce mai este de folos puterea ?
Ei, stimati cititori, iata ca am ajuns la fundul sacului. Este chiar injositor sa ajungi sa furi cateva sute de mii de euro, in timp ce erai obisnuit cu sutele de milioane. Cat se poate de grav. Va vine sa credeti ca s-a putut ajunge aici ? Pai, nu aveti incotro si cele mai bune exemple sunt smenurile relatate mai sus.
Acuma, in intelepciunea noastra recunoastem ca furt inseamna si cand furi un ou si cand furi un bou. Cum boul a disparut, bun e si oul. Noi nu putem insa accepta asa ceva, caci banul public nu e nici a lui Ritzi, nici a lui Nemirschi si nici al celor ce se afla in spatele lor.
Mai grav este ca pe marginea acestor furturi mediocre, speranta romanilor intr-o clasa politica responsabila este distrusa iremediabil. De la aceasta stare se poate ajunge foarte usor la anarhie si la aparitia pe scena politica a extremismului. Romania, si nu numai ea, a trecut de-a lungul istoriei prin situatii asemanatoare. Crizele economice au venit si au definitivat apoi ceea ce a inceput clasa politica, caci un rau nu vine niciodata singur.
Este adevarat, nu stiu ce poate fi facut pentru a depasi situatia. Nici domnul prim ministru nu pare a sti, atata vreme cat infiinteaza o comisie care sa ancheteze ministri iresponsabili. Si apoi o comisie stiti ce rol are.
Paradoxal, salvarea ne-ar putea veni din alta parte, caci, spre deosebire de anii anteriori, Romania nu mai este « de capul ei » in aceasta parte a lumii. Nu ascund faptul ca inainte de a intra in Uniunea Europeana, dincolo de constrangerile la care ne-am obligat, mi-am imaginat ca unul din castigurile integrarii va fi acela ca nu ne vom mai conduce singuri.
Ramane de vazut daca m-am inselat sau nu. Pana una alta insa, erorile clasei politice din Romania sunt sanctionate de Uniunea Europeana, dar cei ce platim suntem noi, muritorii de rand. Daca tot este sa platim, atunci haideti sa nu ne mai lasam macar furati.
Alexandru Moldovan
sursa: bloombiz.ro
Adauga comentariu