Mai întâi decorul:
Despre Secui, făcând abstracție de speculațiile referitoare la originea lor îndepărtată (unele dintre ele mai mult sau mai puțin științifice, altele de-a dreptul bizare), se poate afirma că sunt cunoscuți de secole ca o mică etnie de munteni, care locuiește în centrul arcului Carpaților Orientali și vorbește maghiara.
Ținutul secuiesc actual acoperă aproximativ două județe ale statului român (Harghita și Covasna), situate într-o regiune (numită lato sensu Transilvania) care, înainte de 1918, aparținea Imperiului Austro-Ungar. Originalitatea secuilor față de alte grupuri etnice de limbă maghiară lăsate „în afara frontierelor” de Tratatul de la Trianon constă în:
– numărul și densitatea populației: cel puțin 500.000 de persoane formând o populație compactă (în Ținutul Secuiesc, într-o localitate anume, numărul vorbitorilor de limbă maghiară nu prea scade sub 80 %, și mulți români – în special funcționari mutați în secuime – sunt obligați să învețe limba maghiară pentru a se descurca în viața de zi cu zi) și
– poziția Ținutului Secuiesc, situat în mijlocul actualului stat român și separat de alte zone compacte de maghiarofoni (Ungaria, Partium, Transcarpatia) prin sute de kilometri de teritoriu locuit de o populație compactă de români.
În astfel de condiții, se înțelege imediat că, potrivit obiceiurilor europene moderne, singura soluție viabilă este o autonomie regională care să garanteze, pe de o parte României, respectul integrității sale teritoriale și secuilor, pe de altă parte, respectul culturii lor și posibilitatea de a decide între ei asupra viitorului lor (în principal economic), conform principiului de subsidiaritate.
Ceea ce nici unul dintre actorii dramei nu-și poate permite să spună public referitor la autonomie (dar eu profit de libertatea asigurată de poziția mea externă), este faptul că aceasta există de mult timp, sub multe aspecte, într-o măsură la care nicio minoritate din Franța nu a îndrăznit să viseze vreodată: în Ținutul Secuiesc cetățenii pot studia în limba maghiară de la grădiniță până la doctorat, în fiecare orășel există un teatru în limba maghiară și, bineînțeles, mijloacele tehnologice ale globalizării au permis secuilor să restabilească un contact permanent cu media din lumea de limbă maghiară. Dar, bineînțeles, secuii nu se compară, în mod spontan, cu bretonii sau alsacienii, ci mai degrabă cu strămoșii lor care, înainte de 1918, nu erau obligați deloc să se exprime în limba română în instituțiile statului (de ex. judiciare), sau cu micile comunități românești din sud-estul Ungariei, care , de asemenea, se bucură de drepturi culturale extinse.
Orice s-ar spune, după „martie negru” din 1990 de la Târgu-Mureș / Marosvásárhely (revolte interetnice, soldate cu zeci de morți și răniți într-un mare oraș din Transilvania la marginea Ținutului Secuiesc), Ținutul Secuiesc nu a mai dat niciun semn de violență politică în 27 de ani de viață politică post-dictatură. Recenta apropiere tripartită între FIDESZ, PSD și UDMR/ RMDSZ (respectiv, sigle ale partidelor la putere la Budapesta și la București și a partidului minorității maghiare din România), despre care am scris deja, incita de altfel la optimism, dând speranța pentru o soluție durabilă și justă a problemei – așa cum numai două puteri naționaliste (sigure, bazate pe experiența lor anterioară și în afara oricărei bănuieli de cosmopolitism) pot să o pună în practică, ținând cont de specificul cultural al Europei de sud-est.
În acest context, „gafa” comisă săptămâna trecută (10 ianuarie) de către fostul prim-ministru român Mihai Tudose cade ca un duș rece, cu un iz de absurditate (sau de manipulare?). Cu ocazia unei intervenții telefonice într-o emisiune de televiziune care aborda tema unei petiții în favoarea autonomiei, semnată de cele trei partide importante din Ținutul Secuiesc, Mihai Tudose ar fi declarat că „dacă drapelul secuiesc ar trebui arborat pe instituțiile statului român, responsabilii [de acest act anticonstituțional] ar flutura în vânt [ar fi spânzurați] alături de acesta”.
Am folosit modul condițional pentru a introduce acest citat, a cărei transcriere nu este uniformă în diversele relatări care au apărut în presa românească, și pare de altfel să se preteze la diverse interpretări (pentru unii, citatul nu ar fi o aluzie la drapelul secuiesc – simbol al revendicării autonomiste – ci la un drapel al statului ungar din epica monarhiei, pe care extremiștii ar fi încercat să-l înalțe vara trecută, stârnind astfel amintiri dureroase despre evenimente datând din cel de al doilea Război Mondial). Drept cauză a derapajului s-a menționat și personalitatea moderatorului emisiunii, Rareș Bogdan (propagandist atlantist notoriu), care se poate (off the record, înainte de emisiune) să-l fi stârnit pe Mihai Tudose, conform unei tactici de supralicitare naționalistă, bine cunoscută pe aceste meleaguri.
În orice caz, chiar dacă cuvintele sale au fost incorect notate sau interpretate, faptul că după două zile nu a existat nicio dezmințire sau scuză din partea fostului premier înseamnă fie o incompetență absolută, fie dorința de a „lăsa să se vorbească” – voință la fel de condamnabilă ca și însăși exprimarea (presupusă). El ar fi putut să profite de ocazia oferită de ambasadorul român la Budapesta, care, convocat fiind de către șeful diplomației ungare, a pretins că era vorba de „o problemă lingvistică”, și că exprimarea fostului premier a fost greșit înțeleasă: oricum, P. Szijiártó nu pare să fi crezut această explicație – dar mai ales: se așteaptă încă, și în momentul în care scriu, o confirmare din partea principalului interesat. Tudose ar fi putut, desigur, în ultimă instanță, să pună această derapare verbală, spusă pe un ton destul de „obosit” (de unde și unele dificultăți de interpretare … ), pe seama presupusului său viciu, alcoolismul – bine cunoscut și amplu comentat de presa românească – dar în acest caz nu este sigur că reputația sa de bărbat de stat ar fi rămas neștirbită.
În mod evident, în acele zile a fost mare agitație în întreaga presă de limbă maghiară: indignare absolut justificată, de altfel – chiar dacă rămâne interesant de notat că , printre primii care au început avalanșa de denunțări se află anumite elemente ale emigrației maghiare transatlantice care, dacă primesc anumite ordine de undeva, probabil nu le primesc de la Budapesta.
La drept vorbind, participarea telefonică a fostului premier Tudose la emisiunea lui Rareș Bogdan, probabil un agent infiltrat al statului român profund – participare la care nimic nu-l obliga – ar fi fost de ajuns să arunce o umbră de îndoială asupra integrității politice și morale a lui Mihai Tudose. Veritabilă sesiune de îndoctrinare rusofobă și maghiarofobă, emisiunea, reunind un grup dur de mercenari ai ideologiei NATO, a consacrat cea mai mare parte a timpului de antenă repetării ritualice a mantrei „Kelemen [președintele UDMR] este agentul lui Orbán care este agentul lui Putin” (desigur fără cel mai mic element de dovadă, în cel mai pur stil „echo chamber”).
Rolurile erau de altfel distribuite cu grijă: în timp ce expertul auto-proclamat D. Dungaciu (care execută și treburile murdare ale Occidentului în Republica Moldova) prezenta V4 ca fiind o conspirație anti-românească iar fosta tânără speranță politică, neo-conservatorul M. Neamţu se străduia să plaseze un motiv de dispută între Ungaria și Polonia, ezoteristul monden Oreste Teodorescu reproșa grupului V4 că se îndepărtează prea mult de Occident: ne întrebăm dacă liderii de la Varșovia, Budapesta, Praga și Bratislava vor avea timp să învețe româna pentru a putea beneficia de sfaturile înțelepte ale președintelui Clubului de Cultură și de presă româno-arabă, sau vor prefera să vorbească patronilor săi, direct în engleză? Viitorul ne va spune.
Tudose pare deci să fi confirmat regula pe care unii au crezut că o pot formula cu ocazia curioasei „defecțiuni” a primului ministru precedent, S. Grindeanu: oricare ar fi propunerile de prim-ministru prezentate de către majoritatea parlamentară socio-conservatoare PSD-ALDE (partide conduse de L. Dragnea și respectiv de C.P. Tăriceanu), candidatul care primește aprobarea lui K. Johannis va fi a priori un om sub controlul statului paralel, și care se va bucura de unda verde a stăpânilor occidentali ai sus-amintitului stat paralel. Oare semnele recente de apropiere România-V4 au fost suficient de alarmante pentru ca păpușarii responsabili de spectacolul de la București să decidă recurgerea la provocări, cu riscul de a sacrifica păpușa Tudose?
Oricare ar fi situația, în prezent, balonul este în terenul domnilor Tăriceanu și Dragnea – în special al acestuia din urmă, care se lăuda de curând cu excelentele relații personale cu V. Orbán (confirmate de acesta din urmă), ceea ce dădea speranțe într-un progres sensibil în dosarul secuiesc. Poate că fusese momentul cel mai potrivit pentru a se cere demisia lui Mihai Tudose, a cărui atitudine din cursul ultimelor săptămâni lăsa din ce în ce mai mult să planeze îndoiala asupra fidelității sale față de partid (deci, în ultimă instanță, și față de majoritatea populară, deci față de stat).
Acest al doilea divorț în mai puțin de un an și jumătate de mandat al macro-majorității PSD nu ar face totuși decât să atragă atenția asupra adevăratului călcâi al lui Ahile al democrației românești: K. Johannis, președinte cu un trecut tulbure, a cărui alegere a fost marcată de nereguli, și al cărui comportament anti-democratic în cursul anului trecut ar fi dat mai multe ocazii de a lansa procedura de suspendare prevăzută de constituție. În acest caz, convocarea alegerilor legislative anticipate de către președintele Johannis ar fi bineînțeles la ordinea zilei. Dar referitor la aceasta, se pune întrebarea de ce PSD – creditat de o majoritate clară în toate sondajele – refuză să se supună acestui test electoral, din care ar putea să iasă cu o mai mare legitimitate – sau chiar cu mai multă putere.
Nu este exclus de altfel, ca un astfel de scenariu să fie deja tema șușotelilor bucureștene, și nici ca acest război psihologic care servește interesele promovate de Bruxelles, Berlin și Washington, să fi fost teleghidat chiar de către K. Johannis, citat în mod frecvent, cu un zel servil, de către propagandiștii adunați în jurul lui Rareș Bogdan, cu scopul de a sparge recenta alianță a UDMR/RMDSZ cu majoritatea guvernamentală, astfel încât să crească șansele opoziției în cazul alegerilor anticipate.
Hic Rhodus, Dragnea, hic salta!
Autor: Modeste Schwartz
Sursa: Visegrad Post
Traducerea: Neagu Chira
N-am inteles nimic.