“Drăguțul de Împărat” şi imperiul său financiar
Austriecii au început să vină în România după 1995, odată cu încheierea tratatului economic bilateral. Peste 1.000 de firme şi-au deschis atunci birouri aici. În 2000, însă, imediat după începerea procedurilor de aderare la UE, austriecii ne-au invadat cu investiţiile lor.
Rezultatul acestei invazii investiţionale este că, după 16 ani, economia românească este extrem de expusă pe Austria, în ansamblul său, de la sistemul bancar la agricultură, trecând prin comerţ şi industrie. Dacă vi se pare că sună exagerat, este bine de ştiut că austriecii au ajuns să deţină tot petrolul şi jumătate din rezervele de gaz, peste 25% din sistemul bancar, peste 37% din piaţa de asigurări. Tot austriecii ocupă şi 70% din piaţa de prelucrare a lemnului brut şi domină sau au poziţii puternice în multe alte sectoare din economia românească. La toate acestea se adaugă şi frenezia cu care cetăţenii sau firmele din Austria cumpără mii de hectare de teren agricol în România, profitând de preţurile de 10 ori mai mici.
Austria este o țară mică, cu o populație de 8,5 milioane de locuitori, dar cu toate acestea a reușit să își extindă influența economică în întrega Europă Centrală și de Est, pe un spațiu ce depășește chiar și întinderea fostului Imperiu Habsburgic. În refacerea măreției sale imperiale, Viena a fost ajutată și de complicitatea liderilor politici de la noi care au trădat interesele naționale și au permis achiziționarea, uneori la sume modice, a unor active economice esenţiale.
De condamnat nu este spiritul întreprinzător al Vienei, ci mai degrabă modul în care autoritățile de la București au cedat presiunilor austriece în schimbul unor avantaje personale sau politice, vânzând în pagubă sectoare întregi din economia națională.
Articolul se poate citi integral în prima ediţie tipărită din noua serie Cotidianul.
Sursa: Cotidianul
CONSECINTELE TRATATULUI BILATERAL, IN SPETA: DEFRISAREA TARII!!!!!!!!!!!!!!!
Daca ne mai rabda Pamantul?!
Daca ne mai indura Dumnezeu?! Care Dumnezeu?! Intelienta Suprema Suverana care a fondat Universul si NORMELE SACRE incalcate cu buna stiinta de… ?!? Niste creaturi malefice! Cum altfel s-ar putea denumi entitatile: persoane fizice, juridice, care incalca in deplinatatea facultatilor mintale normele universal-valabile care reglementeaza ORDINEA FIREASCA A UNEI LUMI, CIVILIZATII?!?!?!