România e de ani buni – dacă nu dintotdeauna – un stat în care diferența dintre abuz și facilitate ține doar de subiectivismul controlorului fiscal. Pe această slăbiciune instituțională se pare că se construiește azi falsa strategie de ieșire din criză. O strategie șubredă sau cel puțin incompletă.
România poate ieși din criză printr‑o strategie fiscală înțeleaptă. Economia, de asemenea, trebuie să funcționeze într‑un regim fiscal corect, echitabil și stimulativ. Principalele modificări de fiscalitate anunțate recent de Guvern îngrădesc o serie de portițe deschise de‑a lungul timpului din diverse motive: de la drepturile de autor la dobânzile la depozit, toate cu motivații mai mult sau mai puțin potrivite (încurajarea unei industrii, stimularea depozitării).
Dar odată cu ridicarea, în grabă, a noilor garduri fiscale, este afectată zona vecină, atât cât funcționa ea în climatul economic actual. Pentru persoanele fizice, pe de o parte, vor apărea constrângeri cu impact asupra veniturilor lor; așa va fi, pe de altă parte – dar la o scară mult mai mare –, pentru companii. Sau mai bine spus, aceeași filozofie fiscală care presupune un demers până la limită în ceea ce înseamnă impunerea echității fiscale și în lupta pentru evaziunea fiscală.
Chestiuni care vor fi contestate la Uniunea Europeană, ca impunerea de TVA la comerț intracomunitar în anumite sectoare, ca antrepozit fiscal, vor să taie orice șansă de evaziune, chiar dacă prin această lovitură mai mor și câțiva care nu au nici o vină. De fapt, strategia fiscală atât pentru persoanele fizice, cât și pentru companii este aceea în care victimele colaterale nu contează, de vreme ce e o chestiune de viață și de moarte a statului.
În primul rând, suntem într‑o perioadă cumplit de grea, dar viața și moartea au alte repere.
În al doilea rând, atunci când nu ții cont de excepții, nu poți să impui reguli echitabile. Iar succesul fiscalității stă în acceptabilitatea ei, și nu în caracterul punitiv pe care îl poate induce. Una peste alta, suntem la limită cu ideea că mai bine cu aceste măsuri decât fără ele, dar povestea victimelor colaterale va putea da peste cap întreaga strategie. Impunerile de acum sunt pe alt nivel decât fantezistul și greșitul impozit forfetar, dar impactul colateralelor rămâne încă de estimat.
Diferența se va face ușor dacă economia nu‑și va reveni. Pentru că atunci toate aceste măsuri, mai mult sau mai puțin corecte, nu vor fi altceva decât măsuri prociclice. Simplificând, ele pun mai multe biruri decât înainte, iar birurile acestea pot cel mult să aducă o echidistanță a suferinței, nu un mecanism de creștere economică într‑un fel sau altul.
Până la urmă, aceasta este adevărata problemă a României. Cum revenim pe creștere pentru a transforma complet și definitiv o încercare cam brutală de a aduce mai multă echitate într‑o supraimpozitare? Și la această chestiune Fiscul nu poate să ne spună nimic. Fiscul ca Fiscul, dar nici Ministerul Economiei nu știe nimic, nici primul-ministru (să fiu scuzat de o asemenea naivitate) și nici chiar Banca Națională, oricum prea puțin preocupată de așa ceva.
În acest context, în care se vorbește atât de puțin despre creștere economică, atât de puțin încât nimeni nu mai crede în ea nici pentru anul care vine, toate aceste măsuri vor avea victime colaterale numeroase: companii care fac comerț onest cu UE și pentru care antrepozitul fiscal înseamnă pur și simplu un împrumut pentru stat fără voie și o lipsă de cash care poate fi fatală, mai puțini bani pentru persoane fizice, descurajarea economisirii și a consumului și așa pus la grea încercare în contextul tăierilor de salarii și pensii.
Acest scenariu nu poate duce altundeva decât la o nouă criză. Ce mai tăiem anul viitor, când calculele bugetare ne vor arăta că pentru a atinge un deficit mai mic într‑un context din nou negativ de creștere economică nu avem altă soluție decât, din nou, său tăiem salarii, pensii, să mărim impozite, să căutăm taxe noi, toate odată sau unele dintre ele.
Riscul de a intra într‑un lanț al slăbiciunilor este, din păcate, tot atât de mare ca șansa de a scăpa odată de această criză prelungită. Și tot în același context, riscul de a avea mai multe victime fiscale colaterale decât beneficiari ai echității fiscale este, de asemenea, enorm.
Și toate aceste aprecieri scot din discuție subiectivismul fiscal, lipsa de imparțialitate a organului fiscal controlat, influențat și condiționat de alte criterii decât cele ale echității. Iar atunci când se lasă loc mai mult acestui subiectivism, singurul lucru care poate fi constatat este apariția mai multor nori negri. Și a mai multor victime colaterale.
Dan Suciu
sursa: moneyexpress.money.ro
Adauga comentariu