Vasile Ernu: “Propaganda loveşte întotdeauna de două ori: întâi la cap, apoi la buzunar”

”Propaganda loveşte întotdeauna de două ori: întâi la cap, apoi la buzunar” – zice cronicarul de rețea, Exiguul.

Aș mai adăuga optimist:

Viața va pune totul la locul său. Pe unii îi va băga în închisori, pe alții în aziluri de nebuni, iar pe alții în cimitire. Adică pe toți: ca să fim mai optimiști.

Se va găsi o soluție pentru toți la cum arată lucrurile.

Viitorul, zice ChatGPT, va prospera și va deveni frumos.

Întrebarea este una: cine va avea un loc în acest viitor?

Doar că și ChatGPT a început să mintă strașnic.

Cu toate că eu sunt adeptul teoriei: ”Viața învinge moartea prin metode încă necunoscute științei”.

Cert este că în momentul în care propaganda trece de la cap la stomac – are loc scurtcircuite stranii și dă în reacțiune, proteste, violențe.

Se anunță recesiune și nori grei – nici contextul nu ne ajută.

Așa că sclipiciul va cădea curând și vom asista la multe turbulențe: mai ales că nu putem să zicem nici măcar că ”regele e gol” – căci clasa noastră politică e sub orice nivel. Și se apropie periculos de nivelul de bâlci – ceea ce este tare riscant. Nu doar lipsă de încredere ci și lipsă de minimă toleranță.

Dar eu sunt optimist căci privesc politia din est ca pe o teologie laică apofatică – adică una negativă: învingem doar când pierdem și orice retragere e un pas înainte.

Scriam în jurnal: regăsesc și mai apăsătoare această stare.

Conjurația impostorilor: România – gaura din terenul de golf

—–

În anii 89-90 am fost atât de convins că ”cei buni” vor învinge că azi îmi este rușine de naivitatea de atunci.

Mai toți prietenii mei buni, educați, pregătiți au fost pur și simplu spulberați de tăvălugul tranziției. Puținii care au reușit în meseria lor au fost mai degrabă cei plecați sau cei care s-au mulțumit cu foarte puțin. Care s-au retras.

Cine a învins? Cinicii, impostorii, bandiții și alte mutații social-politice-economice foarte stranii.

Ultima revoluție, cea a muii clasei de mijloc, a adus la putere poate cea mai degradantă imagine a unui prim-ministru. Unul care a bifat la toate capitolele imposturii și tupeului. Nu cred că am mai avut așa ceva? În anii 80 nu ar fi pus nici magazioner sau vânzător la un chioșc de ziare. Acolo erau oameni tare responsabili.

Practic trăim într-o societate al cărui mecanism de bază este contraselecția: cu cât mai impostor și cinic cu atât mai sus.

Ce să-i spui unui tânăr ca să reușească în viață? Să fie corect, să se educe, să fie altruist, să ajute pe celălalt, să se sacrifice, să lupte pentru dreptate, să împartă cu celălalt, să respecte legea? Dacă face asta e terminat.

Realitatea spune invers: fură, încalcă legea, fii tupeist și cinic până la cer, bagă-ți picioarele în lege și în tot, folosește-te de ceilalți fără milă, ia tot, nu împărți cu nimeni, fii nemilos și lasă morala și adevărul. Astea sunt pentru cei slabi, tu ești învingător: poți călca pe cadavre pentru că meriți. Suntem o junglă: sfâșie tot ca să poți reuși. Aceasta este singura putere de lege. Tu ești legea.

Asta este cheia succesului noii societăți. Asta ne arată ”noua elită” parvenită. De la prim-ministru la președinte: ne facem nevoia pe Constituție pentru că putem. Legea e pentru cei slabi, care nu pot.

Pe cine deranjează? Începem să privim această situație ca pe o normalitate. Așa e lumea. Cum de am ajuns aici?

Mi-am petrecut câteva săptămânii prin sate și orașele: oamenii decenți s-au retras. În jos întâlnesc enorm de mulți oameni decenți, corecți, buni în ceea ce fac dar care au renunțat de mult la tot ce înseamnă stat, instituții ale statului, elită etc. Cum urci mai sus te sperii. Firește că și acolo întâlnești oameni foarte ok. Dar actuala ”elită” de foarte sus efectiv te disperă și te sperie. Un individualism feroce care transformă instituții ale statului în feude și care-și privește alegătorii ca pe niște iobagi pe care-i vând ca forță de muncă ieftină investitorului strategic.

Când am ajuns în București doi prieteni m-au descumpănit total. Unul e prof universitar care de mulți ani se implică decent în multe proiecte sociale: l-am văzut disperat – așa nu se mai poate, mi-a zis. Un alt prieten, chirurg cu renume, șef de secție într-un spital mare, are spre 60 de ani. Mi-a zis: cred că e timpul să plecăm. Asta m-a dat gata. Bătrâne, zic: noi nu mai avem unde pleca. S-a terminat: noi trebuie să privim ruinele și să le povestim. Poate alții vor învăța să nu facă precum noi: conjurația impostorilor și cinicilor.

Doamne, situația actuală politică cred că vor distruge ultima fărâmă de speranță care mai era. Mai ceva decât a făcut-o Convenția, mai ceva decât regimul Dragnea. Distrug minima fărâmă de încredere în proteste, în stat, în instituții, în lege. Produc doar disperare și depresie socială totală.

România poate că este un teren de golf de închiriat: noi suntem însă cu siguranță gaura acestui teren. Nu se știe până când.

Probabil e timpul să ne retragem în gaură, să ne ascundem de crosa impostorilor în pantaloni albi. Dar oare se poate?

Autor: Vasile Ernu