Regula unui intelectual, jurnalist decent: nu gândiți în locul poporului, oamenilor ci gândiți alături de el/ei. Ca să putem înțelege ce naiba vor oamenii, cum gândesc, ce probleme au şi de ce gândesc cum gândesc.
Scriam acum 10 zile din piață la Darabani că Ceaușescu se trezește. Asta o știam din ce zic oamenii căci vorbesc cu 100 pe săptămână prin satele de pe aici. Ei strigă în surdină asta: dați-ne puțină demnitate sau nu-l vom uita pe Ceaușescu! De ce? Nu au alt instrument. Poziția lor are o noimă şi e politică nu “religioasă” ca la elită cu bine şi rău. Ei negociază.
66% nu e despre Ceaușescu ci e mai mult despre Bolojan şi reformele care vin peste noi şi care au tot fost. Adică e despre realitate. Pentru ei cuvântul Reformă înseamnă – iar ne belesc. Ştiu ei ce spun.
Fluctuația lui Ceaușescu la bursa de sondaje ține de felul cum arată realitatea: trecutul nu se schimbă – realitate însă da şi afectează trecutul, percepția lui.
Adică baza populației caută un punct de sprijin şi îl găsește în trecut, nu în prezent. De ce? Pentru că prezentul le zice că viața lor e în pericol. Mai şi compară: un regim le deschidea şcoli şi altul le închide școli. Simplu: unde-şi asigurau mai ușor nevoile de bază, în siguranță mai mare. Oamenii reacționează la această precaritate şi nesiguranță totale ca să nu mai vorbesc de inechitatea şi inegalitatea strigătoare la cer. Acestea sunt greu de dus şi oamenii reacționează.
35 de ani de reforme şi construcție capitalistă au dus pe Ceaușescu la 66% …. Asta ce ne spune? ŞI s-a dus propagandă la greu anti Ceaușescu. Şi? Deci problema nu e în propagandă ci în baza social-economică: în realitate, în actualitate. În ceea ce trăim, nu în ceea ce ne imaginăm.
Ceaușescu este folosit ca bâtă propagandistică în acest context de elita conductoare şi ideologică. Sondajul e cu rău şi bine. Nu e chiar despre politică ci despre legitimarea ideologică, aproape religioasă. Dacă poporul zice “Da, e rău” – avem legitimitatea de a exista. Dacă zice “Nu, e bun” – nu plecăm de la putere ci mai băgăm bani în reeducare şi experți. Da poate băgați în scoli, spitale, locuri de muncă?
Poporul abandonat are o ultimă armă: Ceaușescu bau, bau. Nu e idiot cum credeți. Îl folosește şi el ca bată politică împotriva noii ciocoimi care-l conduce. E o formă de negociere politică cu instrumentele pe care le are.
Când au intrat americanii în orașul german în ruine unde era o penurie teribilă un găsit un graffitti care spunea:
Americani, dați-ne ceva de mâncare sau nu-l vom uita pe Hitler!
Așa strigă o bună parte a populației de 35 de ani: dați-ne puțină demnitate socială şi economică pe lângă libertate sau nu-l vom uita pe Ceaușescu! Înțelegeți logica, firește.
Oamenii nu au nevoie de un nou curs de prelucrare politică sau miliarde la experții care să lupte cu fake news – asta doar dacă vreți să-l duceți pe Ceaușescu imaginar la 80%.
Ceaușescu nu e foarte iubit cum se crede: e judecat şi înjurat în crâșme cu rele şi bune. Şi vechiul regim l-a belit la greu pe țăran. Spiritul critic există dar oamenii nu acceptă să fie luați de proști. Ei știu că dacă pică netul, 80% ce au în jur din infrastructură e de pe vremea lui Nea Nicu. Vreți să rezolvați asta? Trebuie să înlocuiți ce a lăsat Nea Nicu cu ceva, atât. Hipermarketurile nu sunt suficiente.
Ca să se schimbe ceva băgați în lucruri banale: schimbarea bazei sociale, economice a minimei lor bunăstări şi nu-i mai tratați ca pe iobagi etc – adică oleacă de școală, oleacă de sănătate, ceva acces la muncă mai decentă, puțină demnitate şi Ceaușescu va deveni o glumă din folclor sau element estetic de tik-tok.
Aşa că nu-l treziți pe Ceaușescu cu reformele voastre sinistre. Căci despre asta e sondajul.
Un DA popular pentru Ceaușescu înseamnă de fapt un NU radical la ce li se întâmplă azi, acum, aici – nu acum 50 de ani.
Noapte bună.
Autor: Vasile Ernu












Adauga comentariu