În 2018, Le Monde scria despre ultimele concerte de la Cazinoul din Paris ale lui Jean-Pax Méfret: „(…) Toată lumea vine să sărbătorească un cântăreț ale cărui discuri nu se găsesc, nu se difuzează la radio”. În ultima sa vizită la Paris, în 2012, a umplut Olympia. Biletele pentru cele două concerte ale sale la Casino de Paris, o sală cu 1.500 locuri, au fost epuizate rapid. La coadă, un glumeț face să râdă un preot în sutană: „Nu-l mai avem pe Johnny, dar mai avem Jean-Pax! (…)”. Într-adevăr, Jean-Pax Méfret nu apare la televizor și radio, nu își promovează concertele și turneele, nu apare în presa mondenă, Fnac nu îi vinde albumele și cu toate acestea umple sălile cu melodiile lui, iar la 79 de ani seduce publicul inclusiv tinerii.
Jean-Pax Méfret este un jurnalist, scriitor și compozitor francez. S-a născut pe 9 septembrie 1944 în Alger. Tatăl său a fost un luptător în rezistență (în Marsilia) și a venit în Alger pentru a pregăti debarcarea americană în 1942. Mama sa descindea dintr-o familie franco-italiană, care locuia în Algeria de la începutul secolului al XIX-lea. A crescut în cartierul muncitoresc Belcourt. Susținător al Algeriei franceze, a participat la săptămâna baricadelor din ianuarie 1960, iar în timpul putsch-ului generalilor (21 aprilie 1961), a luat parte la ocuparea radioului din Alger. A fost arestat și închis câteva săptămâni. Devenit agent de legătură pentru Organizația Armata Secretă (OAS), a fost arestat pe 13 februarie 1962, repatriat în Franţa continentală la închisoarea La Santé, apoi transferat în cea din Rouen. A compus primul său cântec acolo, Je ne vous garde pas rancune, în onoarea locotenentului Roger Degueldre, executat pe 6 iulie 1962. Fiind minor, a fost eliberat din închisoare la sfârșitul anului 1962.
Jean-Pax Méfret a lucrat, din 1966, ca jurnalist la revista lunară pentru repatriații din Algeria, France Horizon. În 1970, a făcut parte din redacția ziarului Minute. În 1974, a devenit reporter senior la L’Aurore unde a acoperit majoritatea subiectelor legate de conflictele armate și a condus investigații majore asupra terorismului internațional. În septembrie 1980, a fost câteva luni reporter senior pentru Figaro Dimanche, apoi a ocupat aceeași funcție la Figaro Magazine până în 2000. Jean-Pax Méfret a editat (din 1998) și cele două ediții lunare regionale, Figaro Magazine Rhône-Alpes și Figaro Magazine Méditerranée.
Este un scriitor de mare succes, cărțile sale fiind adevărate bestsellere, reeditate și traduse. Printre ele: Bastien-Thiry: Jusqu’au bout de l’Algérie française; 12 assassinats qui ont changé l’Histoire; 1962- L’été du malheur; Un flic chez les voyous. Le commissaire Blémant; La sale Affaire Markovic; Sur l’autre rive… en 1962; Le vol des bijoux de la Bégum. Les dessous de l’enquête; Les carabiniers du prince.
Jean-Pax Méfret este autorul a peste 300 de cântece, dintre care o sută au fost înregistrate și editate. Și-a început cariera de compozitor-interpret la Decca, înregistrând cinci discuri sub pseudonimul lui Jean-Noël Michelet, care au fost lansate în 1964.
S-a remarcat prin cântecul militant-politic. Cântecul militant-politic din Franța, încă din secolul al XIX –lea, a fost apanajul stângii, mai mult o chestiune de contestare sau subminare a ordinii stabilite decât de conservare sau reacție politică. Puține cântece politice de dreapta au fost difuzate pe scară largă, mai ales din anii 1960. Acest gol a fost umplut de Jean-Pax Méfret, a cărui carieră, de la lupta pentru Algeria franceză la începutul anilor 1960 până la muzică politică în anii 1970 – 1980, îl face o figură originală a dreptei conservatoare și un martor semnificativ al mutațiilor ideologice de la sfârşitul secolului al XX-lea în Franţa.
Jean-Pax Méfret a dat multora din cântecele sale un puternic conținut istoric și politic.
Primele sale cântece sunt marcate de „nost-Algeria” omniprezentă (Santa Cruz, Un Noël à Alger, l’Hymne des pieds-noirs, la Prière du pied-noir, etc.). El denunța abandonarea harkisilor (soldați musulmani algerieni înrolați în armata franceză) de către Franța. Méfret cântă Camerone, Kolwezi, pe veteranii pierduți (Djebel Amour, Lupul războiului…) și pe cei care nu s-au întors (Médaille, Béret amarante…). Apoi, registrul se schimbă. Lupta politică pentru combaterea intelectualilor complici ai totalitarismului și a oricărui regim dictatorial sunt subiectele principale ale cântecelor din anii 1970 și 1980.
Jean-Pax Méfret a fost primul și singurul cântăreț francez, care a denunțat gulagul sovietic, zidul Berlinului, atrocitățile khmerilor roșii, a glorificat armatele aliate, care în iunie ’44 au eliberat Franța de sub ocupația nazistă și a dezvăluit calvarul creștinilor. Aceasta i-a adus etichetele de „anticomunist feroce”; „militarist”; „extremist de dreapta” deși el afirmă că este un „presupus anticomunist” și că, în realitate, este un cântăreț al libertății și adevărului. „Nu cânt pro sau contra. Cânt istorie”. Toate temele actualității sunt subiectele melodiilor sale.
Îi dedică un cântec lui Soljenițîn și gulagului. Inspirat de operele lui Soljenițîn compune Goulag, Camp 36, evidențiind aspectul criminal, represiv și liberticid, prin intermediul unor fapte și evenimente simbolice. Iată câteva citate: „Comisarii politici îl credeau nebun” (pentru că cânta creația The Beatles Yesterday, Camp 36); „Apa e murdară iese dintr-un canal”, „Afară i-au săpat groapa Crucea îi poartă numărul”, recităm în lagăre „Bucură-te Stalin” (Gulag).
Denunţând deportarea dizidenţilor evrei (refuzniks) compune tot în ciclul Gulag, Siberia: „În Siberia, în Siberia… Blestemat să fie vântul din Urali, care duce departe de urechile tale plângerile celor ce suferă”… Femeile/ Cu sârmă ghimpată împletesc coliere și inele/ Ele fac bijuteriile Gulagului” .
Altadată, o evocă pe Veronika, o est-germană executată după ce a încercat să treacă Zidul Berlinului: „Avea părul blond nebun, Veronika/ Ochi albaștri triști și o privire dulce, Veronika/ În Berlinul de Est, a măturat culoarele când am cunoscut-o…”
În Budapesta, vorbește despre revoluția maghiară din 1956, iar în Afganistan condamnă intervenția sovietică în această țară. Unul dintre rarele cântece franceze împotriva lui Pol Poteste La musique s’est arrte, iar Miss America este un cântec satiric anti-Castro. Exemplele pot continua.
Ambiția lui Jean-Pax Méfret este de a scrie, povesti și cânta paginile uitate ale istoriei Franței pentru „cei care refuză ca amintirea să se stingă”. „Trebuie să salutăm sacrificiul soldaților care au murit pentru Franța. A fost o modalitate pentru mine de a le perpetua memoria. Ca să nu uite nimeni. Indochina, Algeria, Războiul Rece…” declara el în 2017. Nu se ferește să aleagă subiecte dureroase și pe care francezii doresc să le uite cum ar fi de exemplu bătălia de la Điện Biên Phủ sau insurecția din Vendée.
Bătălia de la Điện Biên Phủ a avut loc între 13 martie și 7 mai 1954 între Corpul expediționar colonial al Uniunii Franceze din Orientul Îndepărtat și revoluționarii comuniști din Viet Minh, sub comanda generalului Võ Nguyên Giáp, care i-a înconjurat și asediat pe francezi. După un asediu de două luni, majoritatea forțelor franceze s-au predat. Din cei 11.000 de soldați francezi capturați, doar 3.300 au supraviețuit închisorilor comuniste.
Ei așteptau / Ultimul atac al vieții lor / În noroi și-au săpat gropi / Dien-Bien-Phu / De luni de zile în luptă / Sub o furtună cenușie de fier / Au crezut că vor rezista / Dien-Bien-Phu / PC Gabriel / a căzut în această dimineață / Isabelle îi ține corpul / Luptăm corp la corp / Lângă comandă, copii de 18 ani / Pentru Franța, toamna cântând / Împotriva vieților, împotriva inamicului / Oriunde te atrage lupta / Auzim mai multe / Că strigătele de victorie ale vieților / Ai rezistat până la capăt / Dien-Bien-Phu / Astăzi nimănui nu-i pasă / De Diên-Biên-Phu / Dar suntem încă mândri de tine / Dien-Bien-Phu.
Vendée. Începută în primăvara anului 1793, ca reacție la persecuțiile religioase și la ridicarea a 300.000 de oameni de către Convenție, insurecția din Vendée s-a încheiat mai târziu cu aceste cuvinte ale generalului Westermann: „Nu mai există Vendée, a murit sub sabia noastră liberă. [. ..] Am exterminat totul”. Acest război total este unul dintre cele mai negre și mai dureroase episoade ale Revoluției Franceze despre care Elisabeth de Fontenay scrie: „ar fi o trădare să abandonăm aceste fapte a celor care își revendică identitatea demonilor și își doresc moștenitorii naturali”.
La capătul drumului de pământ, / care duce la prezbiteriu, / ne-au ucis preotul. / Soldații lui Robespierre / vânează altare. / Au moartea în mâinile lor. / Deja în toate zăvoaile, / Oamenii își părăsesc satele / Să ridice Marea Armată. / Țăranii în saboți / Aristocrați cu jabouri, / Mii de băieți sunt gata. / Războiul nu este frumos / dar uneori trebuie să-l faci / când ești atacat. / De aceea Dumnezeu ne susține / Primul nostru recviem / este pentru morții din Vendée. / Purtăm în piept / credința originii noastre, / Inima Sacră a lui Iisus. / Toate valorile creștine / curg încă prin venele noastre. / Domnul nostru a voit. / Nu am vrut război / spuneam / doar rugăciunile noastre / fără a fi nevoiți să ne ascundem. / Acesta este motivul pentru care Dumnezeu mărturisește / Luptăm împotriva montanearzilor / în timpul războaielor din Vendée. / Ne-au masacrat frații, / ne-au spintecat mamele, / ne-au ars copiii. / Au visat să ne distrugă, / aproape au reușit, / și nimeni nu regretă. / Pe marea efemeridă, / autorul genocidului / nu a plătit pentru acest sânge. / De aceea Dumnezeu ne iartă / dacă îl condamnăm pe acest om / în fața marelui monument. / Uneori, într-o noapte grea / umbrele ne bat la ușă. / Au numele eroilor. / De aceea Dumnezeu ne înțelege / Uneori inima ne sângerează / în memoria lui Cathelineau. / Jacques Cathelineau / Antoine de la Tremoille / Henric din La Rochejaquelein / Maurice d’Elbee / Louis de Lescure / Charles Artus de Bonchamps / Jean Chouans, / Georges Cadoudal / Jean-Nicolas Stofflet / François Charette de la Coudrerie / Nu am vrut război / spunem doar rugăciunile noastre / fără a fi nevoiti să ne ascundem.
Începând cu 2014, anticomunismul este mai discret, tema predilecta a lui Jean-Pax Méfret fiind cea creștină. Declara: „Cred că adevărata provocare este credința. Suntem condamnați să suferim aceeași soartă ca și creștinii din Răsărit? Asta e problema. Evident, martiriul lor l-ar putea vesti foarte bine pe al nostru. Peste tot în lume creștinii sunt persecutați, de aceea noi, de tradiție și cultură creștină, trebuie să ne asumăm această provocare”.
În ultima sa înregistrare de studio (2018), Jean-Pax cântă NOUN, un cântec dedicat celor uitați de comunitatea internațională – creștinii din Orient. Este povestea unui creștin răsăritean, care a supraviețuit unui atac în biserica lui. Numele face referire la litera araba „N”, prin care Daesh a însemnat casele creștinilor din Mosul în 2014. De-a lungul anilor, a devenit un semn de recunoaștere pe rețelele de socializare a dreptului de identitate creștină. „Ei mor victime ale Credinței lor / Cad în umbra Crucii: / Într-o tăcere care stârnește îndoială în inimi. a bărbațilorCa pe vremea primilor creștini, e vânătoarea Nazarineenilor”, cântă compozitorul-interpret.
„Creștinii din Răsărit sunt martirii uitați ai masacrelor îngrozitoare comise de Daesh. Solidaritatea noastră trebuie să fie nelimitată pentru aceste comunități care, timp de două milenii marcate de persecuții, trăiesc pe deplin iubirea lui Hristos în acest pământ al Originilor. Credința este puterea lor. Să ne inspirăm!” declara Jean-Pax Méfret
La force, alt cântec al lui, este un omagiu adus lui Iisus Hristos. În text, găsim tonul foarte deosebit și talentele sale de povestitor, care ne amintește că în această perioadă de Paște sunetelor din turlele bisericilor din Apus le răspund încă clopotele bisericilor din Răsărit.
Într-un interviu publicat de Le Figaro Vox pe 30.o6.2017, Jean Pax Méfret declara: „Sunt convins că a crede în ceva este esențial în viața unui om, că este o forță interioară. Credința în Hristos este și mai puternică. Cât despre „La Force”, în mod curios, nu am avut în plan să scriu un cântec dedicat lui Hristos, dorința mi-a venit de la sine. Titlul provine de la pledoaria „Dă-mi putere” care punctează imnurile din Biblie. Citirea Istoriei creștinilor din Orient și masacrul armenilor, a acestor oameni aruncați spre moarte care se agață de gândul lui Dumnezeu, m-a inspirat să scriu acest cântec. Într-un pasaj spun că văd „Strălucind sufletele tovarășilor care au murit în flăcări”.
În concluzie, Jean-Pax Méfret este în primul rând un nonconformist care cântă adevăruri. Este un adevărat patriot îndrăgostit țara sa într-o epocă a globalizării, când acest lucru este blamabil. Este un creștin militant într-o societate hipersecularizată dominată de un ateism agresiv. Cu toate acestea, cântecele sale au o funcție mobilizatoare și identificatoare, ilustrând idei sau referințe ce trebuie apărate, hrănind o estetică a angajamentului și o valorificare a onoarei. Printre adolescenți, ilustrând muzical un univers politic, ele contribuie la educare. La adulți, mențin acest univers în timp. În aceasta constă eficacitatea lor și succesul lui Jean-Pax Méfret, mai mult decât într-o inversare sau opoziție politică unică.
P.S. După cum singur recunoaște, Jean-Pax Méfret nu agreează corectitudinea politică așa cum este ea promovată: „Trebuie să strigi „Pocăință!” / Dacă nu vrei probleme / dar eu / Nu sunt corect politic / Nu m-am schimbat, sunt direct / Ce gândesc, scriu, vorbesc / și cânt de asemenea”.
Autor: Vasile Astărăstoae
Adauga comentariu