”Vrem să fim vasali care se supun deciziilor luate de Statele Unite, în timp ce ne agățăm de pantalonii lor? Sau vrem să arătăm că avem interesele noastre economice, că vom face afaceri cu Iranul”, apus ministrul francez de Finanțe Bruno Le Maire, imediat după ce președintele Donald Trump a anunțat că SUA părăsesc acordul nuclear cu Iranul și vor impune sancțiuni economice Teheranului, precum și companiilor străine care vor derula pe mai departe afaceri cu Republica Islamică.
A fost un ecou al afirmației ferme a președintelui Emmanuel Macron, la Aachen, alături de Angela Merkel, pe 10 mai: ”Dacă acceptăm ca alte țări, inclusiv aliații și prietenii noștri din cele mai grele momente ale istoriei, să decidă pentru diplomația noastră, securitatea noastră, făcându-ne să ne asumăm cele mai mari riscuri, atunci nu mai putem fi suverani“. Cancelara Angela Merkel, cu toată înclinația sa către compromis, a fost la fel de fermă. ”Dacă fiecare face ce vrea, asta e o veste foarte proastă pentru toată lumea”, a spus Merkel, pe 11 mai, cu referire la decizia SUA de a părăsi acordul cu Iranul.
Der Spiegel: Cooperarea transatlantică a murit
Și nu doar afectarea intereselor comerciale pe care puterile europene le au în Iran este sursa nemulțumirii, ci și noile tarife la aluminiu și oțel pe care administrația Trump a anuntat că le va impune Europei cu începere din luna iunie. Se mai adaugă presiunea pusă de Donald Trump pentru contribuția de minimum 2% din PIB pentru bugetele Apărării statelor NATO, sume din care un procent însemnat să se îndrepte către achiziții militare (știut fiind că SUA sunt cel mai mare exportator de armament), ceea ce face ca această obligație asumată în trecut de statele NATO să pară acum mai degrabă o taxă de protecție plătită Washingtonului. Se adaugă apoi scandalul Volkswagen, cu originea tot în SUA, în studiul făcut de o serie de specialiști americani, și care a provocat companiei germane pierderi incomparabil mai mari decât penalizările pe care statele UE încearcă să le impună unor giganți americani precum Apple, Amazon sau Google.
”Adio, Europa”, este titlul cu care deschide revista germană Der Spiegel, alături de o caricatură arătând un deget mijlociu cu chipul lui Trump. ”Vestul pe care-l știan nu mai există. Relația noastră cu SUA nu mai poate fi numită prietenie și abia de poate fi numită parteneriat. Președintele Trump a adoptat un ton care nesocotește 70 de ani de încredere. Vrea tarife punitive și cere supunere. Nu se mai pune problema ca Franța și Germania să ofere sprijin militar în Afganistan și Irak. Acum se pune problema dacă cooperarea transatlantică economică, diplomatică și militară mai există. Răspunsul este: nu”, scrie Der Spiegel.
”Șantajul” american
Indignarea presei germane a ajuns la cote și mai înalte după ce secretarul de Stat Mike Pompeo a declarat că SUA vor investi în Coreea de Nord, dacă dictatorul Kim Jong-un va denucleariza țara. ”Deci, firmele americane vor putea face în curând afaceri în Coreea de Nord, însă europenii nu vor avea voie să facă afaceri în Iran”, scrie unul dintre comentatorii Die Zeit, care cere UE să recționeze la ”șantajul” american, considerând că SUA au devenit un rival al Europei. Oficialii de la Berlin au anunțat că vor lua măsuri pentru ca afacerile germane să nu sufere de pe urma sancțiunilor americane. Ministrul Economiei, Peter Altmaier, a anunțat, pe 11 mai, că este ”gata să discute cu companiile implicate în Iran despre cum pot fi reduse consecințele negative”. Asta după ce ambasadorul SUA la Berlin a cerut ca ”firmele germane din Iran să își încheie afacerile imediat” după retragerea SUA din acordul cu Iranul, scrie Deutsche Welle.
”Polițistul financiar” de peste Ocean
Puterilor europene le va fi însă extrem de greu să ocolească sancțiunile americane impuse Iranului, pentru că, în aproape un deceniu de fricțiuni și sancțiuni impuse Teheranului, SUA au ajuns să ”militarizeze” industria bancară, astfel încât acum tranzacțiile financiare cu Iranul sunt aproape imposibile, se arată într-un articol publicat de Institutul Mises de la Viana. Mai mult, The Weekly Standard relatează cum congresmanii americani caută acum modalități de a penaliza chiar și băncile centrale ale statelor care încearcă să înființeze instituții care să facă comerț cu Iranul acolo unde băncile private au interdicție. Apoi, soluția aplicată de UE în anii 1990 de a refuza să se supună sancțiunilor SUA (împotriva Cubei, Libiei sau Iranului, la acel moment) are șanse mici să funcționeze, pentru că a fost folosită doar pentru a transmite un mesaj politic unei americi conduse de administrația Clinton, care a cedat în fața acestei fronde, și nu în fața unei administrații Trump mult mai hotărâte și izolaționiste.
Europa împotriva dolarului?
Modalitatea Europei de a se opune SUA într-o lume în care Washingtonul devine din ”jandarm mondial” ”polițist financiar” este eludarea marelui atu american – dolarul. Însă această cale implică o mână de ajutor riscantă pentru economia Chinei și pentru yuan, pentru că euro este o monedă disfuncțională în actuala arhitectură a UE. După peste 70 de ani de alianță transatlantică care a croit lumea de azi, Europa este mai aproape ca niciodată de a lua în calcul crearea unor instituții paralele celor de la Bretton Woods, care au făcut din dolar moneda schimburilor globale.
Marele conflict economic Vest-Est ce stă să izbucnească, cu un front preliminar pe care se pot confrunta chiar SUA și Europa, pare că va da dreptate doctrinei antiglobalizare a lui Trump. Pentru a nu rămâne la statutul de ”vasal” invocat de liderii ei, Europa va trebui să prioritizeze interesul ”național”. Așadar, țările vest-europene, campioanele globalizării, vor ajunge să lupte împotriva simbolurilor și pârghiilor de până acum ale globalizării. Va fi o poziție greu de susținut, la fel cum e și poziția Germaniei – indignată că i se interzice să facă afaceri în Iran de către o administrație SUA ce investește în Coreea de Nord, în timp ce Berlinul câștigă de pe urma schimburilor cu China, interzicând țărilor estice să își dezvolte relațiile cu Beijingul.
Autor: Călin Marchievici
Sursa: Cotidianul
Presedintele Trump a dezamagit enorm in momentul cand a ordonat atacul cu rachete asupra Syriei. Faptul ca astazi se afla in opozitie cu cei cu care mai ieri ataca aceasta tara nu mai impresioneaza pe nimeni. E ca si cum un hot s-ar certa cu un talhar.