Valter Roman și momentul cel mai rușinos din istoria Ungariei

Există un asemenea moment „cel mai rușinos din istoria Ungariei”? Există, cu siguranță, chiar mai multe și avem de ales care este cel mai cel mai dintre toate! Situația aceasta o întâlnim la toate popoarele, la toate statele. Dacă mă gândesc la Franța, bunăoară, aș localiza acel moment la 14 iulie 1789… Iar dacă mă gândesc la români, eu aș avea de ales între 23 august 1944 și 25 decembrie 1989! Firește, este loc și pentru alte păreri. Eventual însoțite de explicații!

Deocamdată ne rezumăm la frații noștri de la Budapesta. Și emit ipoteza că acest moment al lor de rușine în eternitate ar putea fi cel petrecut în martie 1944, când guvernanții unguri au decis ieșirea din războiul anti-sovietic. Gest în sine eroic și de mare curaj! Numai că totul s-a terminat în câteva ore, până când la fața locului au sosit două avioane care au desantat din înaltul cerului direct în piața celebrului Parlament de pe malul Dunării câteva zeci de parașutiști, nu mai mulți, iar nemțălăii dracului, de parcă ar fi fost la ei acasă, iar Ungaria ar fi fost un sat fără câini, prusacii aceia zic au intrat în clădirea Parlamentului și au restabilit statu quo-ul în câteva minute, fără să tragă un foc de revolver. Dacă mai țin bine minte, l-au scos din funcție și pe amiralul fără flotă și au adus la guvernare o gașcă de bozgori mai serioși, capabili să respecte tratatele semnate la începerea războiului!

Toată povestea este mai presus de orice comică rău! Să tot rîzi cu tot ce ai pe tine! Ce o fi fost în capul bieților honvezi când au declarat război teribilei armate naziste?! Ce calcule năuce și-au făcut, cu ce nădejdi, cu ce argumente?! Cu ce armament?!

Eh, aici intervine intervenția istorică și decisivă a lui Valter Roman!

Cine nu știe, afle acum că Valter Roman a fost un fiu de rabin, crescut în drag de limba maghiară și de ideologia marxist-leninistă! Născut în Transilvania, intrat în rândurile Internaționalei bolșevice, a fost însărcinat să se declare român și să ajungă membru al conducerii Partidului Comunist din România. Astfel că ajunge și la Moscova, unde va lucra în timpul războiului la serviciul de propagandă anti-nazistă și anti-antonesciană, pe unde radio și în limba română. În această calitate ajunge în contact cu multă lume bună din anturajul lui Stalin, printre care și cu adjunctul ministrului de externe bolșevic, Litvinov, tot așa, fiu de părinți evrei. Cu acesta Valter discută și subiectul Transilvania, ajungând și la întrebarea întrebărilor: Ce se va întâmpla cu Transilvania la sfârșitul victorios al războiului pentru Apărarea Patriei? Ce intenții are măritul Stalin cu Transilvania?

Și Valter Roman află ce intenții are Stalin! Află ce decizie a luat genialul generalisim! Decizia luată era ca Transilvania să revină României sau Ungariei în funcție de ce atitudine vor lua în următoarea fază a războiului, care dintre cele două țări va întoarce prima armele împotriva partenerului german!

Să ne punem acum în situația lui Valter Roman, care ajunge în posesia unui secret politic/militar atât de important: cunoaște decizia luată de Stalin! O informație extrem de utilă pentru fiecare dintre cele două capitale: București și Budapesta! De importanță capitală! Capabilă să schimbe cursul istoriei fiecărei țări angajate în disputa pentru Ardealul atât de râvnit! Ce putea să facă comunistul român cu această informație?

În mare, Valter Roman avea două opțiuni:

– să stea deoparte și să lase lucrurile să se desfășoare de la sine<

– să intervină în desășurarea istoriei și să dea mai departe importanta informație uneia din părți. Caz în care era din nou pus să aleagă între două variante: să informeze autoritățile de la București sau pe cele de la Budapesta! Cui să-i facă acest imens serviciu determinând soarta Transilvaniei! A cui să fie?

Ca membru al Partidului Comunist din România ai putea crede că Valter Roman va dezvălui marele secret autorităților de la București! În virtutea unei obligații cetățenești elementare, numită patriotism. Numai că partidul său se numea „din România”, nu „Român”. În titulatura sa P.C.(din)R. își dădea adresa, din România, iar nu apartenența la un popor anume, în slujba căruia își propunea să lupte pentru un viitor luminos, cel comunist! P.C.(d)R. al lui Valter Roman era, în fapt, un partid al unor minoritari veleitari din România, majoritatea evrei sau maghiari, legați de teza programatică că România este un stat alcătuit prin cotropirea unor ținuturi la care nu avea dreptul: Basarabia, Transilvania, ba chiar și Dobrogea, un stat așadar multi-național, sortit desmembrării la primul cutremur istoric! Clipa adevărului pentru România sosise și urma să se împlinească prin intervenția magistrală a numitului Valter Roman!

Aceasta era teza înscrisă în programul politic al P.C.d.R. Decizia lui Valter Roman, trebuie să recunoaștem, nu putea să fie decât una, luată fără nicio dezbatere interioară, fără nici urmă de remușcări! Ci, probabil, cu sentimentul stenic că intervine în marea istorie de partea adevărului și a justiției! Că face o mișcare demiurgică! Justițiară!…

Nu ne e greu să ne imaginăm cum s-a privit în oglindă Valter Roman în acele zile! Cu cât respect de sine! Cu câtă mulțumire de sine că trăda România, al cărei cetățean era, cu un așa de mare folos pentru eternul adversar Ungaria!

Așa că Valter Roman a plasat informația la Budapesta. Nu cred că a vîndut-o, ci a dat-o pe gratis, din atașamentul său sufletesc la interesele Budapestei. Cu reciproca: sabotajul sistematic a tot ce înseamnă interes românesc, moldo-valah! Țel căruia și-a închinat întreaga sa viață, se pare! Ba chiar nu numai viața sa, ci și a fiului său, zisul Petre Roman! Un fel de mică dinastie de trădători de patrie! În care, cum este și firesc, performanțele fiului vor întrece izbânzile genitorelui.

Ar mai fi o întrebare: contribuția lui Valter Roman la desfășurarea istoriei s-a rezumat la transmiterea informației, a „pontului”, sau îi aparține lui Valter R. și sfatul privind felul cum să acționeze Budapesta în continuare. Adică gestul penibil al Budapestei de a declara ieșirea sa intempestivă din Axa Berlin-Roma-Tokio a fost cumva ideea lui Valter Roman, individ cu multă experiență internațională, sau a fost ideea lui Horthy, a vreunui consiliu de specialiști militari din echipa de guvernare? Indiferent de răspunsul pe care îl dăm la această întrebare faptul în sine rămâne același: un eșec rușinos, lamentabil, al clasei politice, un eșec al actului de trădare săvârșit de evreul cominternist.

Foarte probabil este că Stalin a aflat de manevra ticăloasă e evreului potlogar! E foarte posibil ca celălalt evreu, Litvinov, să fi mirosit ce secătură de om era Valter al nostru, iar gestul incalificabil al acestuia să fi contat în sens opus la decizia finală a Moscovei! N-ar fi fost prima oară când un evreu serios sare decisiv în ajutorul României! Căci există și asemenea evrei!

Din păcate manevrele anti-românești ale lui Ernst Neulander – acesta a fost numele cu care a intrat în viață ca evreu maghiar clientul nostru, au mai avut și momente de reușită! Cu urmări tragice pentru români! Pentru lumea românească! Mă gândesc la informația pusă în circulație de Titus Popovici, tovarăș de Comitet Central al P.C.R. cu tovarășul Valter Roman. Acesta din urmă a considerat că se poate lăuda cu o vitejie din timpul Războiului Civil din Spania. O ispravă de o rară ticăloșie: aflat pe frontul războiului amintit, într-un moment de acalmie, când beligeranții de ambele părți se înțelegeau între ei să înceteze focul pentru a aduna răniții și alte activități de gospodărire a tranșeelor, Valter Roman a auzit vorbe românești rostite într-un grup de combatanți franchiști. Români pe frontul războiului din Spania?! Nu puteau fi decât niște legionari, cei șapte care veniseră din România să apere Crucea și Cuvîntul lui Hristos! Și ce gând i-a trecut prin minte netrebnicului de Valter Roman? A semnalat unei baterii de artilerie locul unde se află românii pentru a-și orienta într-acolo tirul ucigaș! Așa au pierit Moța și Marin, eroii legionari întrați în mitologia populară.

Gestul lui Valter Roman, dacă este real (!), este de o ticăloșie fără seamăn! Denotă o ură viscerală, animalică, față de români! Reversul oribilei crime l-au constituit funeraliile celor doi legionari. Înmormîntarea lor s-a transformat într-o demonstrație de forță organizatorică a legionarilor care a dovedit întregii lumi cât de bine organizați erau legionarii! Ce mișcare disciplinată și eficientă ajunsese Mișcarea!

E drept că felul cum s-au desfășurat acele funeralii i-a băgat în sperieți pe adversarii Legiunii, pe regele poltron mai ales! Represaliile gândite și aplicate de rege asupra Mișcării s-au înăsprit și au culminat prin cunoscutele masacre din noiembrie 1938 și septembrie 1939, când sute de legionari au fost uciși din ordinul regelui Carol II fără nici un temei legal, nici măcar o aparență de legalitate nu s-au ostenit s-o dea crimelor săvârșite!

Mă simt dator să închei acest comentariu povestind cum am ajuns la informațiile puse în pagină mai sus: în primele luni ale anului 1990, la insistențele doamnei Mioara Roman, soția lui Petre Roman și fostă colegă de catedră cu care am fost într-o excelentă colegialitate, i-am făcut o vizită primului ministru în palatul Victoria. Urma să-l cunosc și să-mi dau seama ce mare naționalist este. Ca să mă convingă, Petre Roman mi-a vorbit pe acest subiect despre tatăl său, marele activist cominternist Valter Roman. În acest scop mi-a dat două cărți auto-biografice ale tatălui său, din care eu să aflu despre isprăvile autorului. Pe care le-am citit cu mare atenție, exersându-mi meseria de filolog, adică de cititor, capabil să afle dintr-un text mai multe decât a vrut să spună autorul!

M-a pus pe gânduri relatarea discuției pe care a avut-o Valter Roman cu Litvinov! M-am mirat mai întâi că Valter Roman, ca cetățean român, nu a făcut nimic pentru ca la București să se afle despre intențiile lui Stalin cu privire la soarta Transilvaniei. Așa ar fi fost normal! Apoi mi-am dat seama că numai de la Valter Roman puteau să afle la Budapesta de deciziile luate la Moscova, ceea ce explica gestul penibil făcut de liderii unguri la sfârșitul lunii martie 1944. Gest disperat și ridicol! Penibil, pentru felul cum s-a încheiat.

Citind paginile auto-biografice ale numitului Valter Roman am mai râmas cu câteva suspiciuni, pe care nu am avut cum să le verific. Mai întâi cu celebra telegramă primită de Valter Roman de la Nicolae Titulescu, de a cărei autenticitate mulți tovarăși de baricadă comunistă s-au cam îndoit. M-aș îndoi și eu! Mai poate fi verificată?

În fine, Valter Roman susține că a urmat cursurile universitare la Praga, de unde a primit diploma de inginer! Ceva-ceva nu prea se leagă pe acest subiect și adaug și această suspiciune: dacă există o asemenea diplomă, nu cumva este falsă?! După război au fost foarte mulți evreii care și-au arogat calificări inventate! Numai dacă mă gândesc la evreii ceva mai vârstnici cu care am fost coleg la Facultatea de filologie și pot da câteva exemple celebre: Ovid Crohmălniceanu, Ioan Vitner, Paul Cornea, Savin Bratu, nu au avut pregătirea universitară pentru a preda cursurile ale căror titulari au fost!

Povesteau marinarii de pe vasul Transilvania, care a făcut câteva curse cu evrei ce au ales America de Sud după 1945. Au venit evreii pe vas cu o tiparniță la care s-au fabricat pe drum diplome universitare pentru toți călătorii. După care noii diplomați se plimbau pe coverta vasului și se gratulau cu saluturi ceremonioase: Vă salut, domnule profesor! Vă contra-salut, domnule avocat! Sau doctor ori inginer!…

A rămas de pomină printre evrei un compatriot care, când i s-a oferit să aleagă gradul didactic cu care să fie angajat la Universitate, a cerut să fie numit conferențiar, nu profesor! Pasă-mi-te, cum nu trecuse prin nicio facultate, considerase că titlul de conferențiar este superior celui de profesor!… Îi suna mai elevat! Mai academic! Firește, am avut colegi și evrei profesori „pe bune”! Un Iancu Fischer, un Ștefan Cazimir, o Lucia Wald… Toată cinstea și considerația! Mă laud că le-am fost coleg.

Autor: Prof. univ. dr. Ion Coja

Sursa: art-emis.ro