Analize și opinii

Valentina Serbanescu: “Chestia asta devine deranjanta cand cei cu IQ mititel se manifesta ca cetateni”

Studiile arata ca, la nivel global, efectul Flynn are o tendinta de inversare. Mai pe scurt, in loc sa creasca de la generatie la generatie nivelul IQ, acesta scade.
La noi in tara de exemplu, asa cum arata o ampla cercetare stiintifica, “nivelul din 1989 a fost cel mai mare pe care România l-a avut în IQ, după care a urmat o prăbușire.”
Pentru a masura capacitatea intelectuala a celor din jur e suficienta si observarea atenta a comportamentului.
Sunt de exemplu cei care dau o poala de bani pe apartamente in blocuri facute din sticla de sus pana jos. Adica platesc mult pe “priveliste/lumina”, dar nu pot trage 1 cm draperia, ca-i vede lumea pana la șosete; sunt dependenti de aerul conditionat pentru incalzire/racire in casa; nu pot deschide larg geamurile, sa se aeriseasca natural si nu pot bate un cui in perete si-si pun tablourile cu dublu-adeziv.
Un astfel de om, care nu are capacitatea de a evalua corect atunci cand e vorba chiar de traiul lui (cand are interes maxim), clar nu e vreo lumina in oricare alte aspecte, inclusiv profesionale.
Unul care priveste lung cum i se scaneaza produsele si de abia dupa aceea le pune tacticos in punga, desi e ditamai coada in asteptare, pe langa lipsa evidenta a empatiei e limpede ca nu are nici capacitatea de a actiona eficient si pragmatic.
Obiceiurile si ritualurile zilnice iti arata care si cat e de prost. Ala care e prost si in raport cu el, e asiderea si cand interactioneaza cu altii.
Chestia asta devine deranjanta cand cei cu IQ mititel se manifesta ca cetateni, cand cer, impun, critica sau cand voteaza.
In primul si in primul rand pe cei care infirma efectul Flynn ii recunosti dupa certitudini. Sunt inflexibili, de neclintit in opinii – 99% dintre ele fiind induse in realitate de altii/neverificate/nesustenabile – si stiu intotdeauna “mai bine” cum sa rezolve probleme la care nu se pricep. In fapt sunt oameni care daca pica net-ul sau curentul, nu rezista nicio saptamana. Ca ei ar sti sa faca focul sau sa isi procure/repare ceva, dar asta doar dupa ce vad clipuri despre cum se face, pe youtube.
Acum observ barbati care-si pun fularel si pufoaica la +5′ C si au taiat cel mult 3 papadii din fata blocului, dar explica docti cum ar doborî ei copaci si ar defrisa versanti noaptea, pe ploaie etc. Toti stiu de toate – cum e cu ingineria, constructiile, fotbalul, politica etc. Teoretic, desigur, ca niciunul nu verifica, nu compara, nu incearca sa-si puna in practica ideile etc.
Sun Tzu spunea ca poti sa cuceresti fara efort un popor pe care-l faci sa nu mai creada in traditiile lui, sa nu mai aiba incredere in fortele proprii, sa se indoiasca de liderii sai si cu cetateni care se urasc intre ei. Cand ai parte de mase cu IQ-ul la genunchiul broastei, toate astea se intampla firesc.

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu