Analize și opinii

UM Doi ș-un sfert, prizonier de lux a lui Soros

   Introducere

Retragerea banilor Regatului Britanic din circuitul UE, dar și cheltuieli „neprevăzute” precum criza migranților economici din Mediterană vor goli previzibil pușculița comună de la Bruxelles, iar birocrații UE vor mânca cerealele cu furculița ca să economisească laptele. În acest context, fonduri structurale precum EEA Norway Funds, eliberate de state nealiniate precum Norvegia vor deveni prețioase pentru economia UE. Probabil, scăderea de la nivelul Europei Occidentale nu se va resimți dramatic la cel al României – o țară obișnuită cu puțin și unde regimul lui Klaus Iohannis este atât de sărac încât refolosește și azi farfuriile de carton moștenite de la regimul Băsescu.

Când un proiect este prea umflat…
… poate ai dori să-i vezi măcar picioarele. Un Fond guvernamental din Norvegia care „exportă” inclusiv finanțări de proiecte prin ONG-urile miliardarului George Soros a demarat la Dumbrăvița (jud. Brașov) crearea unui Centru de Excelență al Direcției de Informații și Protecție Internă (fostul UM 0215, alintat de presă „Doi și-un Sfert”, actual DGPI).

Ca definiție oficială, Norway Grants este un program de granturi destinat noilor state care au aderat la UE și oferite prin tripleta Norvegia- Islanda- Lichtenstein, unde Norvegia este donator majoritar. În limbaj profesional pretențios, componentele proiectului (pe domeniul „Justiţie şi Afaceri Interne”) se refereau la „ciclul de informaţii” conținut de „lupta împotriva crimei organizate” şi a „migraţiei ilegale”, în vederea “creşterii securităţii europene”. Din 5,3 milioane euro fonduri pe programul mamă RO21 – derulat prin Ministerul Afacerilor Interne, Fondul norvegian Norway Grants a aprobat în iunie 2013, pentru pregătirea ofițerilor DIPI, cca 700000 euro. Un an mai târziu, proiectul a demarat, iar în 2016, un adaptat cu ideologiile și fondurile Soros din guvernul Cioloș, ex-ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a semnat cu oficiali norvegieni – eventual, cu cca o lună înainte de plecarea sa din funcție- un acord de continuare a proiectului pentru schema 2014- 2021. Proiectul DIPI a cumpărat ofițerilor din țară mașini specializate, computere, tehnică „specială” și a finanțat un studiu de fezabilitate pentru modernizarea Centrului de Pregătire din Brașov. Ironic, Proiectul de „modernizare” DIPI de la Dumbrăvița a fost derulat într-o țară, România, unde despotul luminat și condamnatul penal PSD, Liviu Nicolae Dragnea este acuzat de presupuse fapte de corupție printr-un raport întocmit de DIPI și „scurs” în presa finanțată prin ONGurile lui Soros. Stânga nu știe de dreapta și fundațiile Soros-partener de proiecte al Norway Grants nu știu de fundațiile Soros – partener de proiecte al RISE, publicația care îl acuză de corupție pe Liviu Dragnea.

Partenerii lui Norway Grants

Partenerii lui Norway Grants sunt Transparency International (finanțat prin Soros-Open Society Institute), Open Society Foundations (Soros), Agenția Europeană pentru Drepturi Fundamentale (FRA), Comitetul Helsinky Norvegian. Agenția Europeană pentru Drepturi Fundamentale (FRA) descrie parcă o Uniune Europeană sublimă și leșinată: FRA lucrează prin Amnesty International (Soros), Human Rights Watch (Open Society Foundations- Soros), Open Society Policy (Soros) și o Troică HRDN (Human Rights and Democracy Nertwork) condusă prin Soros (Open Society Justice Initiative / Open Society European Policy Institute etc.).

UE care depășește URSS

Ironic, DIPI (actual DGPI) era antrenat să combată migrația ilegală, când mentorul George Soros și hălci întregi din „societatea civilă” pe care a creat-o (încolonată cuminte în urma Open Society Foundations) și având parteneriatul actualei conduceri a Uniunii Europene, sunt acuzați la toate nivelurile că sprijină accesul în Europa a sute de mii de migranți economici ilegali, aduși prin traficanți dinspre Africa. La fel de ironic, proiectul de la Dumbrăvița își propunea să pregătească cca 100 de ofițeri în combaterea „traficului de persoane” transfrontalier, în contextul în care valul de migranți ilegali sosiți din Africa- Asia este deja estimat că va fi- în lipsa unor măsuri de combatere a traficanților de carne vie – de ordinul milioanelor. În anii ’40-’50, sub conducerea dictatorului sovietic I.V. Stalin, dislocarea de populații în interiorul lagărului sovietic s-a cifrat la cca 6 milioane oameni. În anii 2000, migrația în interiorul lagărului Uniunii Europene ar putea ajunge (potrivit președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani) la cca 20 milioane – cu migranți economici sosiți dinspre Africa și Asia. Sovietele devin deja „copii de țâță” pe lângă liderii UE Juncker- Merkel- Verhofstadt- Tusk. Cu voia tuturor, ultimul pe listă, George Soros.

Când se revarsă subiectul Soros…

…se varsă pe ambele părți ale patului. În iulie 2017, revista electronică RISE Project publica un document atribuit Direcției de Protecție Internă, datat 2011, dar fotografiat în 2012, din care reieșea că Liviu Dragnea ar controla, prin intermediari, o societate numită Tel Drum, abonată masiv la contracte din bani publici. Documentul respectiv era „clasificat” și era intitulat „Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman”. Deloc bizar, RISE Project este un offshoot al unei organizații jurnalistice- OCCRP (Organized Crime and Corruption Reporting Project) finanțată prin George Soros. Membrii din Balcani ai OCCRP sunt ONGuri „de veghe”, cu vădite preocupări critice împotriva unor adversari declarați ai lui George Soros – cu un exemplu, ATLATSZO, care are ca donator „charity”-ul Open Society Foundations și care apare ca o trompetă anti-Viktor Orbán, președintele Ungariei. În acest context, este de reamintit că în ianuarie 2017, Liviu Dragnea declara pentru presă că George Soros „a finanţat răul în România”. O căutare scurtă pe online va descrie că, ulterior declarațiilor lui Liviu Dragnea, pe web-site-ul RISE erau publicate doar în Martie 2017 trei articole „de procuratură” despre „penalul” Liviu Dragnea. Titluri care, având în vedere Donatorul de la OCCRP (Open Society Institute, George Soros), pot fi concentrate la o adică într-unul singur: „Soros nu doarme”.

 „Îți oferă o bursă, dar îți ia libertatea”

Aparent, așa cum se prezintă cazul DIPI-Dragnea, emanarea pe filiera Rețeaua Soros a unui document „orfan” care îl acuză pe Dragnea apare ca făcând parte din luptele intestine în interiorul unui serviciu secret românesc. Ministerul Afacerilor Interne și DIPI au negat că documentul respectiv ar fi fost eliberat sau înregistrat la instituții. La rândul său, procuratura anti-corupție DNA a anunțat că “o parte” dintre aspectele conținute în investigația RISE face obiectul unui dosar penal: altfel spus, o parte din dezvăluiri nu au conținut elemente penale sau erau deja strânse de procurori, prin activitatea unui serviciu secret: de exemplu, din perioada când SRI a lucrat cu DNA, până în 2016, când Curtea Constituțională a anulat parteneriatul Binomului SRI-DNA. În Iulie 2017, un consilier al președintelui nord-american Donald Trump, Roger Stone, care a vizitat și România declara, preluat de presa română: „Ceea ce se întâmplă aici este că el (George Soros – n.n.) luptă pentru a submina aceste democraţii (din România și Ungaria-n.n.). El este cu siguranţă în cârdăşie cu serviciile de informaţii de aici (din România – n.n.). Serviciile de Informaţii din ambele guverne derulează operaţiuni ilegale…”. Stone adăuga aici: „Poate că îți oferă o bursă, dar îți ia libertatea”. Nu se știe, de exemplu, dacă prin aceste declarații, Stone făcea referiri voalate la scandalul RISE – Direcția de Protecție Internă – Liviu Dragnea, respectiv la statutul de fost bursier Soros al actualului director SRI, Eduard Hellvig, cel care în perioada 1995 – 1996 a fost Coordonator programe Fundația Soros, filiala Cluj. Sau la statutul lui Hellvig de fost membru al grupului Alianța Democraților și Liberalilor pentru Europa din Parlamentul European (ALDE), condus cu Guy Maurice Marie Louise Verhofstadt – lider de profesie și unul din cei mai vocali susținători ai lui George Soros la UE.

Studiu de caz pe Norway Fund: Polonia

În alte țări din zonă, nu doar Tânăra Gardă a lui Soros se ocupă de negocierea Norway Funds. În Aprilie 2017, Polonia solicita imperios ca finanțarea Fondurilor Norvegiene (pentru mega-ONGul Batory – înființat de Soros) să se facă prin intermediul unei entități a Statului. Fundația Batory din Varșovia fusese delegată de Fondurile Norvegiene să distribuie cca 809.3 milioane euro în Polonia, bani pe care Statul îi dorea cheltuiți transparent, în timp ce Norvegia insista ca banii să fie gestionați printr-un “organism independent” ( a se citi „Soros”). De ce un particular care depinde de Soros ar fi mai independent decât o entitate de stat rămâne o dilemă pentru acest duel. Altfel spus, în concepția finanțatorului norvegian, statul polonez care a legitimat o fundație să desfășoare activități pe teritoriul său, nu prezintă garanții suficiente că poate să mențină contactul cu tipul cheltuielilor făcute pe parcursul unui proiect. De altfel, în Iunie 2017, George Soros – acest rege neîncoronat al „societății civile” de pe teritoriul Uniunii Europene, cerea public partenerilor din conducerea UE să preseze Ungaria și Polonia pentru menținerea „pe drumul legii”. Ca și cum Democrația și Legea promovate de Soros este versiunea oficială acceptată de elitele neo-liberale ale UE. Eventual, a invoca “independența” unui stat-membru al UE în vecinătatea „globalismului” promovat intens de activiștii lui Soros ar fi la fel de ciudat ca utilizarea unui baton de ciocolată pentru perierea dinților.

Autor: Traian HORIA

Sursa: cristoiublog.ro

 

Despre autor

contributor

comentarii

Adauga un comentariu