In ceasul al 12-lea, actuala putere se arata dispusa sa se angajeze la masuri concrete de redresare economica. Traian Basescu a anuntat singurele masuri nepermis amanate pana acum, in principal reducerea cheltuielilor bugetare si restructurarea ajutoarelor de stat, astfel incat ele sa ajunga numai la cine trebuie.
De la 1 iunie, fondul de salarii scade cu 25%, cel de pensii cu 15%, iar cel de somaj tot cu 15%. Pana la sfarsitul anului, autortiatile locale si centrale au timp sa-si analizeze schemele de personal si sa aleaga: ori ii dau afara pe cei inutili si reusesc sa le readuca la nivelul initial veniturile celor ramasi, ori ii pastreaza pe toti, dar cu salarii reduse. Este o schema cu mari capcane. Ce ne facem cu domeniile cu deficit mare de personal, ca sanatatea? Acolo nu sunt posibile disponibilizari, deci salariile reduse vor ramane, iar efectul va fi un si mai mare deficit de personal.
Alternativa la masurile anuntate de Traian Basescu se cunoaste: cresterea fiscalitatii, mai ales a TVA, cu efecte dramatice asupra intregii populatii. Cu siguranta ca o scumpire generalizata i-ar fi afectat cel putin la fel de rau pe cei ale caror venituri urmeaza sa scada. Mai grav decat atat, cresterea fiscalitatii ar fi ingropat definitiv sectorul privat, ar fi aruncat in aer inflatia si ar fi inhibat grav consumul.
Practic, Romania isi joaca ultima sansa de a se salva. Pana acum, sectorul privat, singurul cal care tragea la caruta, era singurul biciuit, in vreme ce aceia carati in caruta erau protejati. Ceea ce experimenteaza acum bugetarii, angajatii din sectorul privat traiesc de anul trecut. Daca usuram din vreme caruta si ajutam calul, poate ca acum nu ajungeam pe marginea prapastiei. Statul social cu venituri bugetare mici este o fictiune, ne-a spus clar guvernatorul BNR.
Pentru ca Romania sa aiba aceasta ultima sansa, reprezentantii FMI au facut mai mult decat sa fixeze, ca pana acum, tinte. FMI a stabilit inclusiv masuri concrete. Ele sunt, cu siguranta, corecte, dar ramane de vazut daca vor fi puse in aplicare. Indoielile sunt mari si din acest punct de vedere decizia presedintelui de a anunta aceste masuri, desi, aceasta ar fi fost treaba premierului, pare o forma de asigurare ca treaba e serioasa. Practic, Traian Basescu garanteaza aplicarea masurilor, cu pretul emascularii lui Emil Boc.
Presedintele a rostit de mai multe ori cuvantul incredere. Increderea FMI in capacitatea guvernului de actiona, dar si, mai ales as zice, increderea populatiei in capacitatea guvernului de a lua masurile si mai ales in faptul ca banii economisiti vor ajunge intr-adevar in economia reala si o vor stimula, ca reducerile de salarii vor fi aplicate in mod egal, iar disponibilizarile vor fi facute strict pe criterii de competenta si eficienta. Cu alte cuvinte, increderea ca sacrificiul nu va fi inutil.
Ma tem ca romanii nu au aceasta incredere si nu numai in guvernantii de acum. Neincrederea vizeaza intreaga clasa politica. Anuntul facut de presedinte, nu de catre premier, se doreste o garantie care sa atraga increderea poporului, astfel incat tensiunile sociale sa fie mai mici decat ar fi de asteptat. Dincolo de efectul de imagine, neincrederea insa ramane.
Presedintele cere de mult timp restructurarea aparatului bugetar, acuza politizarea excesiva si risipirea banilor pe ajutoare sociale aberante si nu s-a intamplat nimic pana acum. Indiferent ce anunta presedintele, guvernul este cel care trebuie sa ia masurile concrete.
Iar reducerile anuntate nu sunt decat o jumatate de masura. Ele trebuie insotite de masuri active de combatere a crizei, masuri reformiste de dreapta, de sustinere a mediului privat, fara de care reducerile de salarii si pensii anuntate vor fi inutile, iar finalul va fi acelasi, si anume cresterea fiscalitatii. Sa nu uitam ca suntem la ultima sansa.
Traian Basescu se arata foarte sigur ca guvernul este apt sa ia toate aceste masuri si anunta ferm ca nu se pune problema unei remanieri guvernamentale, girand din nou actalul guvern.
Nu putem decat spera ca, de aceasta data, va reusi sa impuna aplicarea intelegerilor cu FMI si, mai ales, masurile de relansare economica pe care le-a anuntat joi seara. De fapt, Traian Basescu isi asuma guvernarea efectiva.
Ramane de vazut daca PD-L va accepta asa usor sa dea drumul prazii, va consimti la depolitizare si dezamagirea clientelei politice, la economisirea resurselor, cu alte cuvinte la o guvernare in interes national. La ce bun atunci deranjul guvernarii?, se vor intreba, cu siguranta, multi democrat liberali. Personal ma indoiesc ca executivul, in actuala formula, este apt sa gestioneze aceasta criza.
sursa: ziare.com
Daca pana acum n-au facut nimic, de ce am avea incredere ca de acum incolo ar face ceva ? Asa, de frica lui Basescu? De fapt cum era melodia aia “Pusca si cureaua lata” pe care o tot canta Boc,dar de jucat(aplicat) nu o juca nimeni ?