Ar fi greşit să credem că politica de apartheid a Africii de Sud s-a rezumat doar la o politică de asuprire rasială a populaţiei de culoare sub dominaţia albă minoritară. Similar cu modelul de integrare europeană a unei Europe cu două viteze cunoştea şi sistemul de la Pretoria un apartheid mic şi unul mare: în timp ce apartheidul mic reglementa segregarea populaţiei în viaţa de zi cu zi, prin diferite legi care să asigure accesul separat la transportul public, educaţie, asistenţă medicală şi în general la serviciile publice, apartheidul mare reglementa împărţirea teritorială a ţării în zone pentru albi şi bantustante pentru africani.
Europa celor două viteze prevede un model şi nivel de integrare diferit al centrului faţă de periferie, care se manifestă în mod evident prin bunăstare la centru şi împovărare la marginea spaţiului european. Transformarea bantustanelor graţie Pretoriei în state aşa-zis independente sub controlul unor kaizeri provinciali a fost pasul esenţial în compartimentarea Africii de Sud, pentru a asigura un control eficient al populaţiei de culoare. Unul dintre cei mai cunoscuţi conducători al bantustanului Transkei a fost Kaizer Matanzima, care înarmat până în dinţi ţinea tribul Xhosa sub control ca să nu dea târcoale prin ţara albilor. Înarmarea şefilor acestor pseudo-state de către Pretoria trebuia să asigure ordine şi disciplină la porţile Africii de Sud, folosind „suveranitatea” bantustanelor drept instrument de control mai eficient prin organele lor proprii decât prin poliţişti albi.
Iar astăzi în UE? Astăzi în UE dinamica este puţin diferită: în timp ce Africa de Sud a creat state pseudo-suverane, UE a redus suveranitatea statelor la nivel de ficţiune cu acelaşi scop. Similar recomandau şi experţii nazişti (Osterfeld şi Windschuh) pentru Europa modul de exercitare a influenţei sub formă indirectă, prin elitele locale, tocmai pentru a nu stârni ură faţă de hegemon şi de a nu stimula lupta pentru eliberare. De aceea se bazează UE în aplicarea inumanelor măsuri de austeritate printre altele la Bucureşti pe prezenţa atotputernică a unui alt Kaizer „Metereza” care ţine o populaţie împovărată sub control. Elitele bantustanelor erau aliatele cele mai fidele ale regimului de la Pretoria. Corupţia în bantustane şi nepotismul politic erau baza de funcţionare a unui sistem care a intrat în istorie drept cel mai odios şi inuman model de exploatare din lume. Doar aşa în numele autodeterminării triburilor sud-africane puteau 10% albi domina 90% africani şi doar aşa se pot controla şi exploata în UE sub regimul austerităţii, de la Lisabona la Suceava, peste 400 de milioane de oameni.
Cele 10 pseudo-state sud-africane, nerecunoscute la nivel mondial, aşezate în vecinătatea minelor de aur şi zonelor industriale, au pus bazele exploatării sistematice a populaţiei de culoare, precum a asigurat intrarea României în UE pentru marile concerne europene accesul liber la bogăţiile naturale ale ţării, tranzitarea terestră şi fluvială gratuită şi transformarea ţării într-o piaţă de desfacere fără precedent. În timp ce Pretoria profita prin compartimentarea spaţiului de influenţă politică a Africii de Sud, de un sistem de siguranţă poliţienească extrem de eficientă, de forţă ieftină de muncă a africanilor şi de consumul de produse sud-africane pe datorii la bănci sud-africane, ideologia rasială dezvolta idei tot mai creative pentru a asigura şi o bază morală a acestei segregări odioase.
Românul încă nu a înţeles că discursul UE sugerează în mod subtil, într-o analogie perfectă cu misionariatul colonialiştilor şi noţiunea păcatului ancestral, mitul incompetenţei şi incapacităţii de adaptare, integrare, absorbţie de fonduri şi combatere a corupţiei. Fondurile UE sunt în realitate un mit, o şansă practic inaccesibilă (circa 5% pentru Europa de Est). Această şansă virtuală este doar un subiect preferat al analiştilor entuziast-integraţionişti care explică din zori mântuirea neamului prin absorbţia fondurilor. Ca membri egali ai acestei uniuni virtuale şi ca un bantustan al Berlinului, noilor membri din Europa de Est li s-ar cuveni pentru sacrificiile făcute un sprijin mai generos, lipsit de ipocrizie din partea Uniunii.
Tehnica integrării caroline, veche de peste o mie de ani, care prevede pentru popoarele din estul Europei rolul unor metereze împotriva unor inamici extra-europeni, poate funcţiona cel mai eficient când meterezele nu sunt unite şi când fiecare trib stăpân pe o redută europeană, încurajat de dreptul la autodeterminare, ar kosovaiza mai fiecare sat. Odată cu căderea Cortinei de Fier s-au destrămat şi Cehoslovacia şi Iugoslavia după recunoaşterea Sloveniei de către Germania ca stat independent. Lozinca autodeterminării în stil pretorian şi manipularea minorităţilor în Balcani sunt sabia lui Genscher peste capul fiecărui stat din estul Europei, ameninţat de o nouă kosovoizare. Privind conflictul de interese în Europa, acesta este mai mare de la vest la est decât în directa noastră vecinătate.
Până la primele alegeri democratice în 1994, guvernul de la Pretoria afirma că asigură prin Apartheid totodată pacea şi înţelegerea în regiune între triburile care se duşmănesc. Realitatea a fost cu totul alta; triburile au trebuit ţinute separat ca să nu se unească împotriva hegemonului, care odată cu câştigarea alegerilor au dus o adevărată politică în interesul populaţiei majoritare şi au alungat marionetele din bantustane.
Care a fost probabil lecţia sud-africană pentru UE? Doparea bantustanelor cu credite şi produse din import şi desfiinţarea meşteşugului autohton, fără o integrare politică în structurile comunitare pare să fie varianta de la Bruxelles a politicii de la Pretoria. Apartheidul la nivel oficial a concretizat timp de câteva decenii legalizând şi sistematizând dominaţia albilor în sudul continentului african, veche de câteva secole, punând bazele exploatării zăcămintelor aurifere, a pieţei de desfacere africane şi a forţei de muncă ieftine. Similar a legiferat integrarea europeană acea situaţie deplorabilă a ţărilor din Balcani sub presiunea economică a Occidentului, care anihila oricare dezvoltare în Ţara Româneasca aşa precum o deplângea Eminescu cu peste o sută şi patruzeci de ani în urmă.
Ce a primit România de la UE în schimb în afară de lozinci şi monitorizare? Fără loc de muncă în Africa de Sud, dreptul la liberă circulaţie al negrilor era îngrădit, precum este şi al românilor în UE accesul la piaţa muncii. Un simplu paşaport românesc cu „Uniunea Europeană” pe copertă rămâne un paşaport de bantustan. Aşa cum Pretoria nu dorea un influx de negri rezidenţi în oraşele albilor şi efectua la toate punctele de trecere între bantustane şi Africa de Sud controale de paşapoarte, simţim şi noi discriminarea europeană fiind lăsaţi în afara spaţiului Schengen. Această politică discriminatorie din Africa de Sud, care a creat prin bantustane frontiere politice împotriva oamenilor, păstrând însă un spaţiu economic homogen, fără bariere vamale sau monetare, o trăim astăzi la nivelul întregii Uniuni. Noţiunea de “separate development” o regăsim de pildă şi în politica fiscală a UE, care face din România un cotizant sârguincios fără beneficii. În timp ce România a renunţat la orice protecţie economică prin înlăturarea vămilor şi a deschis larg porţile spre UE, aceasta ne tratează precum Africa de Sud trata negrii din Bantustane. Românii sunt buni la lucru, deoarece am avut grijă să ne dezindustrializăm ţara, să ne ruinăm agricultura şi ne alungăm tehnicienii, arhitecţii, medicii, profesorii şi inginerii pe plantaţiile UE.
Se impune întrebarea care este rostul acestei Uniuni Europene. UE pretinde astăzi să fie şi o uniune politică, nu doar vamală, care pe zi ce trece tratează partenerii de la periferie tot mai mult în maniera pretoriană. În această situaţie, România ar trebui în mod firesc să-şi caute aliaţi în estul Europei şi în Balcani, chiar şi pe alte continente, pentru a opri politica nemiloasă a austerităţii, care asigură doar locuri de muncă în centrul Europei şi iluzii de bunăstare la periferie.
Cum ne-am putea noi apăra interesele? Ghandi a îngenuncheat Imperiul Britanic, care exploata indienii şi sărăcea India de materie primă pentru a le vinde apoi textile manufacturate în Marea Britanie, printr-o simplă lozincă, „Don’t buy cotton”! Cele mai mari revolte ale africanilor au fost împotriva legii paşapoartelor, care îi obliga pe africani să poarte la tot pasul un document de identitate în Schengenul pretorian. Acele proteste curajoase au intrat în istorie, cum a intrat şi apartheidul. Spre deosebire de tribul român, tribul maghiar a ales un kaizer care nu mai este dispus să cotizeze Pretoriei şi FMI-ului. Rămâne de dorit ca protestele publice din România să urmărească cu alţi vecini acest exemplu, chiar dacă nu pentru a schimba numele Pretoriei după victorie în Tswane (noul nume al capitalei sud-africane) cât pentru o politică axată pe demnitate şi mândrie naţională. Din lecţia sud-africană putem învăţa că o voinţă politică şi o emancipare a meterezelor de la periferia Europei pot înlătura şi cea mai insuportabilă nedreptate.
Radu Golban
sursa: cotidianul.ro
Adauga comentariu