Jean Monnet este, fără doar și poate, părintele spiritual al Uniunii Europene. A fost martor la Primul Război Mondial și pacea care a urmat, apoi, războiul civil din Spania și cel de Al Doilea Război Mondial. Aceste evenimente au indus în conștiința lui Monnet două obsesii. Prima, faptul că devastarea prin conflagrație a Europei nu trebuie să se mai repete. A doua, democrația nu are ce căuta într-o nouă structură politică europeană deoarece, Hitler și Musolini au venit la putere prin vot democratic.
Poporul german, disperat în urma păcii de la Versailles și Republicii de la Weimar a crezut în promisiunile populiste și naționaliste predicate de Hitler. În 1946, Monnet are însă o nouă dilemă: Cum pot fi națiunile blocate să se re-înarmeze pe ascuns? Răspunsul a venit spontan legat de statutul regiunii Saar. Monnet își începe cruciada prin intermediul unui plan, „theory of l’engrenage”, adică, trecerea regiunii carbonifere germane Saar sub protectorat francez, pentru a controla producția industriei grele germane. Tensiunile între Germania și Franța au reînceput, dar Monnet a reușit să impună Germaniei „The Ruhr Agreement”, în 1947 (81), ca o condiție a recunoașterii Republicii Federale Germania ca stat.
Schumann Plan 1950
Această idee, a controlului înarmării statelor prin controlul cărbunelui, fierului și oțelului a constituit baza strategiei lui Monnet, numit „Schumann Plan”, din 1950, adică, de a creea Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, la început, între Franța și Germania. Monnet a înteles să nu repete greșeala păcii de la sfârșitul Primului Război Mondial. De aceea, a considerat Germania partener egal („Peace can be founded only on equal rights”). Astfel, prin contribuția francezului, ministru de externe, Schumann, a germanului Hallstein, a italianului De Gasperi și a belgianului Spaak s-a constituit „European Coal and Steel Community” (E.C.S.C.) în 1951. Interesant este că, Anglia a refuzat să participe invocând suveranitatea națională. Ulterior, în 1958, E.C.S.C. a evoluat în Piața Comună (European Economic Community) după tratatul de la Roma din 1957.
Suveranitatea natională a statelor este un impediment în federalizarea Europei
Prima obsesie a lui Monnet l-a determinat să devină arhitectul Uniuni Europene. A doua obsesie l-a convins să excludă democrația, ca principiu de bază, din această nouă arhitectură europeană, citez: „There will be no peace in Europe, if states are reconstituted on the basis of national sovereignty…the countries of Europe are too small to guarantee their peoples the necessary prosperity and social development. The European states must constitute themselves into a federation”. Cu alte cuvinte, suveranitatea natională a statelor este un impediment în federalizarea Europei. Și totuși, cum pot fi statele naționale și cetățenii europeni determinați să accepte abolirea suveranității naționale și a independenței de acțiune și legiferare, pentru a se supune unui guvern federal, unei birocrații ne-alese în mod democratic? Răspunsul se află într-un alt citat, cu o autenticitate discutabilă, atribuit lui Monnet: „Europe’s nations should be guided towards a super state without their people understanding what is happening. This can be accomplished by successive steps each disguised as having an economic purpose, but which will eventually and irreversibly lead to federation […]”. Deci, fără ca națiunile să înțeleagă că, procesul de integrare european este constituit din pași cu scop economic, dar care în ultimă instanță, să le ducă pe un drum ireversibil către federalizare.Nu vreau să fiu un comentator malițios dar, ultima dată când niște state au încercat să iasă dintr-o federație s-a terminat cu războiul de secesiune în Satele Unite din 1860-65. Aceasta este crunta realitate! Uniunea Europeana a fost creată și funcționează pe principiul prevalenței super-statului elitelor și birocraților europeni, popoarele fiind induse să considere că au reprezentare democratică când, de fapt, ideea de bază este ca oligarhia, reprezentată prin birocrația tehnocraților, să conducă destinele națiunilor europene. Actele de consultare democratică gen referendum, de exemplu referendumul din Grecia propus de Papandreu, cele pentru Constituția Europeană sau, cel de acum din Marea Britanie, fiind obiectul unor reacții dure de respingere din partea birocraților de la Bruxelles. Începând din 1954, elita europeană reprezentată de Bilderberg boys a organizat, pas cu pas, integrarea economică și monetară a țărilor europene, cu scopul ascuns al integrării politice treptate, prin știrbirea succesivă, parțială a suveranității naţionale. În timp ce, Tratatul de Funcționare al Uniunii și celelalte tratate dezvăluie o organizație birocratică alcătuită din tehnocrați, în care democrația este exclusă, Parlamentul European neavând dreptul să propună legislație ci, numai să aprobe propunerile Consiliului European.
Reprezentanții statului român predică valorile democrației și statului de drept şi ignoră atacul asupra suveranității naționale și independenței poporului român. U.E., o federație supra-stat, în care democrația este exclusă
România este îndesată adânc în „Remainia” de către o clasă politică ineptă si ignorantă, declarația Președintelui României, după Brexit, este o mostră de credulitate izvorătă din ignoranță și stupiditate. Politica externă românească este un exemplu de „Exercise in futility”, în care reprezentanții statului român predică valorile democrației și statului de drept, în timp ce, ignoră atacul progresiv asupra suveranității naționale și independenței poporului român, prin adoptarea treptată, fără să crâcnească, a integrării României într-o federație supra-stat, din care democrația este exclusă. Este absurd, să nu înțelegem care este viitorul țării într-o federație, a cărei scop final este disoluția tuturor națiunilor europene într-o dictatură a oligarhiei.
Sorin Muncaciu
sursA: art-emis.ro
D-le Sorin intre un stat suveran cum am fost (si nu numai noi), in care nu aveai dreptul la mancare, la educatie, la sanatate, la civilizatiile mai apropiate sau mai departate, la deplasare, la copii sau non copii, . . . in sfarsit la conditia de om si un stat federal de bun simt totdeauna aleg a doua varianta. Apoi intelegeti odata ca oricum suna mai bine sa fii european decat roman. In trecut putin auzisera de noi, astazi multi nu prea fac deosebirea dintre romi si romani. Daca nemtii si francezii nu sunt ingrijorati de federalizare cred ca noi ar trebui sa fim bucurosi. In plus sustinti ca toti conducatorii romani (presedinti, parlamentari, guvernanti, ministrii, judecatori etc,) sunt incapabili, corupti, tampiti etc. atunci poate ca un guvern federal va fi mai capabil. Mai ganditi-va cand criticati caci si oglinda este buna uneori.