Trei teme de atac: Iohannis și încălcarea Constituției, Iohannis și sabotarea guvernului, Iohannis și complicitatea cu Augustin Lazăr

Organizarea unui miting mare e o problemă complicată. Mobilizare, responsabilitate, costuri, transport, recuzită, coordonare, timp pierdut de participanți.



Practic, zeci de șefuleți din zeci de locuri din țară trebuie să colaboreze, să se sincronizeze, să fie coerenți în legătură cu un plan făcut de alții, de la centru, să iasă din comoditatea rutinei lor de zi cu zi pentru a deveni pentru câteva ore conducători de oști.

Al naibii de neplăcut!

Pe de altă parte, nici statul cu mâinile-n sân când președintele țării își bate joc de tine sistematic, încălcând constituția, sabotând guvernul, sprijinind o justiție dedicată pe față abuzurilor și poliției politice, nu este o atitudine ușor de înghițit. Pasivitatea înseamnă să-l încurajezi în fărădelegi.

Atunci ce s-ar putea face? Cumva în locul unui miting mare mai multe mitinguri mici?

Am promis, într-un articol anterior, o idee ieftină și eficientă de a-l sancționa pe Klaus Iohannis atacându-l exact acolo unde îl doare mai tare: la campania electorală și la statul paralel.

Se știe că PSD are cea mai puternică rețea de filiale teritoriale din România. Și cel mai mare număr de membri de partid cu carnet. Mai ales în zona rurală și în orașele mici și mijlocii. Ce fac acești oameni pentru partidul lor în mod concret? Se duc o dată la patru ani la vot și cam atât. În rest privesc televizorul și se umplu de nervi văzând indolența prezidențială și ipocrizia opoziției. Iar uneori, din ce în ce mai des în ultima vreme, se oțărăsc la șefii lor locali că dece aceștia nu fac nimic, că dece partidul închide ochii și nu pune odată piciorul în prag pentru a-l rezolva pe „neamț”? Că doar au puterea! Sau nu o au?

Așa că iată ce propun eu: să fie pus puțin la treabă poporul pesedist din teritoriu, să i se ofere o supapă prin care să-și mai descarce năduful și să-și activeze și spiritul de dreptate, combativitatea de prea mult timp adormită. Cred că de-abia așteaptă.

Într-o sâmbătă (sau duminică) să apară pe toate posturile de știri vestea că undeva, în zona orașelor de sub 30 000 de locuitori, la Dorohoi sau la Rădăuți sau la Petrila, a avut loc un miting anti Iohannis la care au participat 100 de români. Protestul a avut trei teme de atac: Iohannis și încălcarea Constituției, Iohannis și sabotarea guvernului, Iohannis și complicitatea cu Augustin Lazăr.

Credeți că e greu, ori costisitor ca într-o comunitate de 30 000 de oameni să poată fi mobilizați 100, loco, pentru o oră, doar așa cât să se audă niște nemulțumiri până la București și să perceapă țara o scânteie? Eu cred că ar fi  extrem de simplu și de ieftin.

După care, peste o săptămână, protestul să se repete cu aceleași trei teme, dar de data asta în 10 orașe sub 30 000 locuitori și in 2 orașe cu populație între 30 000 și 50 000 de locuitori. Să zicem Alexandria și Slobozia. Iar aici să participe câte 500 de localnici ca să se vadă un progres și, totodată, mobilizarea să fie ușor de realizat.

Apoi, în a treia săptămână, 20 de orașe din prima categorie, 10 din a doua și, în premieră, 1-2 orașe cu peste 100 000 locuitori (Craiova și Galați, de exemplu) în care să iasă 1000 de protestatari. Nu neapărat mai mulți, ca să fie în continuare simplu și ieftin pentru organizatori. Și ca să existe potențial de creștere pentru viitor.

Credeți că după o astfel de evoluție va mai fi nevoie și de o a patra săptămână de proteste? Eu cred că nu. Și mă bazez pe faptul că, dacă instituțiile de forță abuzive se tem de ceva, atunci ele se tem de furia populară.

Dacă acum lui Klaus Iohannis nu-i e frică de suspendare, dacă știe că oricât de penal s-ar comporta este protejat de imunitate, nu la fel de indiferent ar rămâne în fața unor mișcări care să împânzească toată țara cu sloganuri ridiculizante la adresa lui, care să-i caricaturizeze până la fibra sa intimă, de plastic, lipsa de patriotism, lașitatea și complicitatea cu statul mafiot.

Toate bizareriile pe care le face Klaus Iohhanis acum au două explicații: intrarea în campania electorală și tutela statului paralel.

Proteste la adresa lui impregnate de miștouri folclorice, o prezentare permanentă, la știri, a contrastului dintre bățoșenia sa germanică și hachițele lui de vedetă eșuată, o imagine de președinte – Bulă ajuns, vai, de râsul curcilor, i-ar face imaginea franjuri și campania electorală o alegorie a ideii de „așa nu”.

Cât despre statul paralel, câteva mii de români în stradă nemulțumiți de președintele lor, un bulgăre de proteste crescând de la săptămână la săptămână, asta chiar că ar reprezenta răul insuportabil și motivul reorientării către o altă marionetă.

Iohannis, în delirul care l-a cuprins, nu trebuie lăsat să aibă inițiativa. Trebuie pus în devensivă și dus în ridicol. Pe un personaj atât de infatuat și de constipat ca el, nimic nu-l descumpănește mai tare decât ironia semenilor.

Așa că hai să-i dăm șifonierului gotic de la Cotroceni ceea ce merită: un furnir daurit de Dorohoi, o lavandă antimolii de Alexandria și niște flit de Craiova, atât pentru uz extern cât și pentru uz intern.

Sursa: Contele de Saint Germain