Analize și opinii

Trecutul, prezentul și viitorul presei- cazul Realitatea TV

Pe ideea că nimic nu se pierde, totul se transformă funcționeză și mass-media din România.  În istoria scurtă, dar zbuciumată a presei românești de după 1989, putem urmări anumite personaje care la intervale de cinci – șase ani sunt reinventate și prezentate publicului ca un produs nou și curat.



Cazul ”maestrului Cristoiu” care din studioul Antenei 3 a cotit radical spre B1 sau al expertului economic Moise Guran care la Antena 3 prezenta teorii ale conspirației despre atentatele din 11 Septembrie[1] iar TVR1 și mai apoi Digi24 îl prezintă ca mare expert în economie sunt de notorietate, dar ele nu sunt nici pe departe singulare.

The Money Channel și Realitatea TV

The Money Chanel s-a născut ca un proiect editorial centrat exclusiv pe zona de business. Postul a fost finanțat o bună bucată de timp de omul de afaceri Mohammad Murad [2] care este unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România. Pe lângă lanțul hotelier Phoenicia, omul de afaceri deține lanțul de restaurante Spring Time, fabrica de conserve Mandy și are investiții în domeniul imobiliar. Deci omul cu banii era Mohammad Murad,  iar Mihai Tatulici și Cozmin Gușă erau cei care avea idei și știau meserie.

Motivele oficiale ale rupturii Gușă – Murad ce au dus la desfințarea The Money Channel țin de faptul că Realitatea Media nu a putut garanta prelungirea licenței, dar și că, The Money Channel nu a avut vizibilitate. Neînțelegeri între părți au fost și vizavi de intrarea pe cablu. Gurile rele spun că de fapt Monney Channel a fost sabotat constant de Cozmin Gușă, acest lucru se vede și din faptul că foarte mulți din angajații postului de business se regăsesc și astăzi la Realitatea TV. Din echipa de la Money Channel îi găsim la Realitatea pe Denise Rifai, Octavian Hoandră, Ionel Dancă sau Alexandru Căutiș. Practic, aceștia au fost oamenii lui Cozmin Gușă plantați în televiziunea lui Murad care între timp au primit o nouă față în cadrul Realitatea TV.

Presa atunci și acum

După ProTV, care a patentat circul mediatic a apărut Dan Diaconescu, acesta reușind să creeze un fenomen și să strângă peste 14,6 % în alegerile parlamentare din 2012. Acum, Cozmin Gușă [3]își face și el partid pe modelul PPDD. Pentru că nu are structură, încearcă să-l împingă pe Rareș Bogdan în PNL poate, poate pun ei mâna pe PNL.

Într-un viitor sumbru, Rareș Bogdan [4]poate să fie propunerea PNL pentru postul de premier și Cozmin Gușă noul secretar general al PNL, mai ales că are și experiență într-un post similar la PSD.

[1] https://www.flux24.ro/video-moise-guran-bancnota-de-20-de-dolari-e-in-spatele-atentatelor-din-11-septembrie-2001-din-sua/

[2] https://evz.ro/postul-tv-money-channel-a-ramas-fara-finantator.html?fbclid=IwAR2M4AOR2X2tw8JmcocrgK1pcTY0iG2EYl9gcAzlqGnY-Behmujm1puia6s

[3] https://adevarul.ro/news/politica/cozmin-gusa-despre-partidul-realitatea-acest-partid-nu-baza-decat-profesionisti-dovediti-nu-poti-propuisolutii-oamenilor-ureche-1_5bbe66f4df52022f7561df69/index.html

[4] https://www.mediafax.ro/europarlamentare-2019/realizatorul-tv-rares-bogdan-cap-de-lista-la-europarlamantare-pentru-pnl-surse-17887515

Autor: Alexandru David