Telenovela “statul de drept”

De când m-am întors „ca un prost” în România de la Paris sunt întrebat la intervale aproape regulate de ce nu deschid o galerie de artă sau un birou de expertiză dacă tot am cea mai mare bibliotecă documentară de artă de pe plai şi experienţa necesară. La început am dat peste Adrian Năstase. El colecţiona tot. Era preşedintele PSD, fost ministru de Externe, viitor prim-ministru şi apoi candidat la Preşedinţie, ginerică al lui Angelo Miculescu, după ce fusese ginerică Preoteasa. Puteam eu să concurez cu Adrian Năstase, care avea de partea lui toată poliţia, care m-a şi călcat într-aiurea, şi toate legile făcute chiar de el şi ai lui? Trebuie să fiţi de acord că nu. Rezonabil, nu aveam cum să competitez. Cum să faci comerţ şi expertiză de artă, după reguli şi legi europene, într-o Românie politizată până la demenţă? Mai bine m-am ocupat, împreună cu familia, de editarea cărţilor altora.

Destul de repede, Adrian Năstase, prietenul lui Ion Cristoiu, care transmitea în direct de la domiciliul fostului prim-ministru în 2006 despre colecţie, despre tablouri şi cărţi vechi, ca un mare connaisseur din Est, Adrian Năstase deci „a născut pui vii”: noii colecţionari ai tranziţiei penale româneşti. Darius Vâlcov, colecţionarul dezvăluit brutal publicului, e un „pui viu” născut din marele exemplu al înaintemergătorului Năstase, celebrul crescător de găini. Vă amintiţi că Adrian Năstase i-a chemat în Parlament pe adversari (dar implicit şi pe români!) să-i numere ouăle… Le numărăm acum!

În cazul lui Darius Vâlcov, hazul maxim e că nici Lavinia Şandru, soţie, „mamă a copilului său”, şi nici Cozmin Guşă, naş de căsătorie, fost secretar general PSD al preşedintelui Adrian Năstase, nu i-au fost de-ajuns ca experţi şi consilieri în artă. Deşi cei doi, Lavinia Şandru şi Cozmin Guşă, dau lecţii şi furnizează expertiză seara de seară întregii naţiuni şi pe toate temele. Darius Vâlcov a chemat-o în ajutor şi pe Miss Slatina Universe România, domnişoara Larisa Popa, de la Galeria Raphael. Care Rafael? Sanzio, bineînţeles! Bizar e şi faptul că Europa e plină de galerii Raphael. Una se găseşte chiar la Frankfurt, capitala financiară a UE. O fi vreo conspiraţie? Vreun cod al lui Rafael, după deja faimosul cod al lui Da Vinci?

Exagerările presei despre colecţia lui Darius Vâlcov – cu punerea în vedetă a unui modest nud de Renoir, urmat de Picasso însuşi, care până la urmă nu e reprezentat decât prin nişte banale litografii şi, probabil, un desen oarecare, şi nu prin pânze de zeci de milioane de euro, cum a lăsat să se înţeleagă la început presa noastră bombastică şi foarte amatoristică -, care nu fac decât să reia informaţiile aproximative furnizate de procurori, sunt depăşite de noi şi noi informaţii despre proprietăţi ale fostului primar de Slatina (şi fost ministru de Finanţe deja!): din Bruxelles, Strasbourg, Crans Montana, Monte Carlo, Como, Bucureşti, Poiana Braşov, plus terenuri şi firme „o mie” (din presupusul denunţ lui Dan Bălăşescu, viceprimar de Slatina, trimis lui Emil Boc, prim-ministru, în 2011). Amuzant e că una dintre firmele atribuite lui Darius Vâlcov în presupusul denunţ are în coadă sigla SRI (o greşeală de redactare?).

Ceea ce ne aduce la discuţia săptămânii, care s-a purtat în jurul deciziei procurorilor DNA în cazurile Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Dragoş Stan. Pot fi avansate două ipoteze: ori corupătorii numiţi mai sus i-au corupt şi pe procurorii DNA (aveau de unde!), ori, mult mai probabil, ei erau de la bun început „oameni de afaceri” sub acoperire. Sau, în cel mai rău caz: amândouă ipotezele la un loc. „Acoperiţii” din afaceri acţionează la indigo după modelul american. România are însă o problemă majoră: îi lipseşte corpusul de legi şi reglementări pe care-l au de multă vreme americanii. Şi, bineînţeles, lipsesc aproape total experienţa şi tradiţia unor asemenea „afaceri”. Acordându-le impunitate lui Claudiu Florică (apropo, colecţionar şi el, se spune!), Dinu Pescariu şi Dragoş Stan, statul de drept a devenit în România, e limpede!, o ficţiune tragicomică.

Domnul Victor Ponta, cel mai important „pui viu” al lui Adrian Năstase, l-a descris pe domnul Darius Vâlcov drept cel mai mare ministru de Finanţe pe care l-a avut vreodată România. Aşa, ca de la Titulescu la Titulescu (căci Nicolae Titulescu a fost şi ministru de Finanţe), în judeţul Olt, unde se găseşte moşia Tituleşti! Un ministru fără de care codul fiscal (alt cod?) nu putea fi finalizat. Să fi fost la curent Victor Ponta cu colecţiile de artă şi cu proprietăţile imobiliare, plus „mormanele” de cash şi lingouri ale lui Darius Vâlcov? Chiar de aceea îl considera o reîncarnare a lui Fouquet, ministrul de Finanţe al Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea, care i-a golit vistieria ca să-şi ridice castelul de la Vaux-le-Vicomte? Totuşi, până destul de recent, Darius Vâlcov a fost un susţinător înfocat al lui Traian Băsescu!

După 2005, mulţi din cei azi afişaţi public în afacerile Microsoft, EADS sau retrocedări frauduloase ANRP au devenit brusc mari colecţionari. Preţurile maeştrilor artei româneşti au crescut fulminant, fără nici o legătură cu creşterea reală a economiei naţionale. Casa Artmark (care, iată, are un nou „preşedinte”, H.-R. Patapievici!) s-a dezvoltat în acest context de vastă corupţie, rămas obscur pentru marele public. De câtva timp, de când a început cruciada DNA împotriva corupţilor (nu şi împotriva corupătorilor, români sau străini), mari averi şi mari colecţii se tot destramă. Telenovela „statul de drept” e în plină desfăşurare. Creşte exponenţial numărul „actorilor”, dar şi cel al telespectatorilor care nu vor neapărat sânge, cum susţine presa cu totul aservită, ci vor doar banii înapoi la bugetul statului. Aşteptăm deci cu toţii şi cu înfrigurare dezvăluirile şi reţinerile de săptămâna viitoare. Fiecare dimineaţă cu recolta ei: arestări, reţineri, arest preventiv, arest la domiciliu, punere sub control judiciar etc., etc.!

Autor: Petru Romosan

Sursa: Cotidianul