MOTTO: „…Singurul lucru interesant şi folositor din telenovela Rareş Bogdan este că, analizând poziţionarea publică a unor invitaţi ai Realităţii, l-am identificat pe generalul Florian Coldea (fostul prim-adjunct al directorului SRI, n.r.) în spatele acestei operaţiuni. Nu-i mare surpriză, dar e utilă: vom renunţa la colaborarea cu «trompetele lui Coldea», este ceva benefic pentru dezbaterea publică din România în mod sigur!”( Cozmin Gușă, DIGI 24 pe 21 noiembrie 2018)
Într-o dimineață rece din luna noiembrie a anului 2018 , Cozmin Gușă, un analist bun ca pâinea caldă, blând, naiv, de dreapta, dar care a fost consultant numai la CIUMA ROȘIE , de când se știe, parcurgea leneș, printre croissante și carafe cu suc natural din portocale stoarse cu pulpă cu tot, cum a văzut el și pe masa altor mahări, audiențele postului REALITATEA TV, unde, ca om de dreapta serios, iubitor de economie de piață și concurență liberă ce este, dânsul s-a făcut PATRON! Audiențele erau ca de obicei, niște slăbături care săltau doar un pic, de pe-un picior pe altul, cât să aibă de unde să-și scrântească gleznele, în cădere, nimic deosebit… dar cum Cozmin Gușă se simțea într-o dispoziție caldă , de reverie… i-a trecut prin cap, ghiduș, un gând de tânăr frumos și liber în devenire: ce-ar fi să vadă și el ultimele emisiuni JOCURI DE PUTERE cu Rareș Bogdan , cam așa cum vede Pleșu Andrei trei- patru episoade din LAS FIERBINȚI la rând și râde de se prăpădește … Încălzit pe dinăuntru de acest gând năstrușnic, Cozmin al nostru se așează confortabil în fotoliul din piele naturală și dă drumul la înregistrări…
Chipul frumos, de intelectual-patriot-rasat, al lui Rareș Bogdan răsare dintr-un mănunchi de crăvățele și batistuțe mai plăcut armonizate ca oricând, iar vocea lui dârză de luptător neînduplecat cu CIUMA ROȘIE crează în platou o undă de energie electrică gata să provoace un scurtcircuit în contact cu inelele, colierele, brățările și cercelul lui Oreste Teodorescu ….lângă ei, mai apt-combatantă și mai țărănistă ca oricând, doamna Oana Stănciulescu … cum care Oana Stănciulescu? Aia care e zis de Klaus că e „minunea din noiembrie 2014” ( ei…e drept că de atunci unii dintre noi n-am încetat să ne minunăm de ceea ce au ales cetățenii, călcându-se pe picioare să ajungă la secțiile de votare).
Toate păreau sub control… numai că, undeva în „off” , se auzea ceva… niște sunete… la început slab , confuz, dar apoi din ce în ce mai tare și mai hotărât. Hait! Sunete de trompetă! Intrigat, Cozmin Gușă, un fin meloman, cum îl știm, încearcă să recunoască nu numai interpretarea ci și compozitorul… iar dintr-o dată, îl iau așa, fiorii ca niște gheruțe minuscule pe șira spinării, acea șiră a spinării fiind la eroul nostru atât de verticală încât poți să măsori demnitatea umană cu ea… Și, îngrozit, recunoaște compozitorul: Coldea Florian! Trompetele lui Coldea la el în platou! Așa ceva…
Sigur, cetățeni, trebuie să înțelegem șocul lui Cozmin, cutremurarea lui interioară, furtuna dinlăuntrul dânsului… cum adică, televiziunea lui de suflet , de unde domnul Marincea Ovidiu a plecat și s-a făcut, absolut întâmplător, consilier de presă la SRI, să fie infestată de „trompetele lui Coldea”! Incredibil! Ar fi ca și cum Rareș Bogdan ar fi prevăzut, în 2015, cam cu trei săptămâni înainte de tragedia de la COLECTIV că guvernul Ponta o să cadă și până la Crăciun vom avea guvern tehnocrat cu Cioloș Dacian Julien prim-ministru… cine-ar putea crede așa ceva? Ce? Chiar așa s-a întâmplat? Ei, doamne … toate astea îl pun rău pe gânduri pe blândul și naivul Gușă Cozmin… el, în calitate de civil, n-a avut cunoștință, că lui nu i-au spus „trompetele ” cu ce se ocupă…
Aproape instantaneu, cu un solo de trompetă de ne-au țiuit urechile, Oreste contraatacă pe FACEBOOK, pe 23 noiembrie 2018, spunând următoarele despre Cozmin :
„Răspuns la mizerie……când te duci la Moscova să negociezi tezaurul României pentru un grup de interese oligarhic și cu ramificații în fostul KGB, când te ascunzi într-un oraș îndepărtat sub pulpana unui băiat deștept de la GRU de frica unor țepe pe care le-ai administrat unor băieți de la Mossad, nu prea poți să pozezi în mare patriot român și te folosești de brandul unei televiziuni preluate ciudat, în nume personal…deocamdată atât…”
Plângeți? Sunteți triști că nu-i veți mai vedea? Să nu fiți… că între timp s-au împăcat , în sunete de trompetă! Altfel, imposibil să scrie Rareș așa, de parcă se pregătește să câștige campionatul internațional de pupat dosuri:
„Nu am ce să-i reproșez lui Cozmin Gușă …, care a dovedit încă o dată că a avut nas atunci când a mizat pe mine. Ne-am spus ce am avut de spus în particular, ca doi bărbați. În seara când lucrurile au degenerat, poate și ulterior, am fost amândoi pătimași. Nu pot să-i reproșez asta, nu mi-o reproșez nici mie. Atunci când nu ne vom mai arăta sentimentele vom fi doar niște roboți, vom fi vrednici de milă, vom fi asemeni celor împotriva cărora luptăm, fiecare pe drumul său: meschini, ipocriți, lipsiți de onoare, nepăsători cu propria țară. Mi-ar plăcea ca toți jurnaliștii din România să aibă norocul celor care lucrează la Realitatea TV, să aibă parte de un asemenea Patronat, să nu simtă pe gât, ca o cizmă, punctul de vedere al unui proprietar care are argumentul unic că-ți plătește leafa, deci ți-a cumpărat conștiința. Exact pe asta a mizat Cozmin: pe libertate. MULȚUMESC! Vă iubesc. Toți se întorc în Platou. Toți. Absolut toți.”
Ce frumoasă e dragostea între patroni, angajați și invitați, prieteni … ce înălțătoare! Deci ați înțeles, cetățeni… toți se întorc. Ca urmare negociatorul de tezaure îmbârligat cu niște băieți de sub egida KGB va continua să lucreze, tânăr , frumos și liber cu „trompetele lui Coldea”… si apoi vor trăi fericiți, până la adânci bătrânețe, în Tenerife și alte locuri însorite și încărcate energetic de inelele lui Oreste ! și-am încălecat pe-o șa și v-am spus telenovela-așa!
Autor: Luminița Arhire
Sursa: Luminița Arhire Facebook
Adauga comentariu