Foarte putina lume stie, probabil, ca politica fiscala a fost detonatorul multor conflicte militare celebre in istorie. Uneori explicit, alteori motivatia reala a fost abil drapata in consideratii politice sau religioase.
Petitia adresata de parlament regelului Carol 1 Stuart al Angliei incepe cu problema impozitelor. Supusii (inca) ai Majestatii-sale subliniaza ca nici macar un rege nu poate dispune arbitrar de bunurile cetatenilor, impunind anapoda taxe fara acordul acestora.Raspunsul regelui a fost dizolvarea parlamentului. “Capetele rotunde” ale lui Cromwell au zdrobit in cele din urma armata regala, dupa un razboi civil devastator iar parlamentul l-a trimis pe Stuart pe esafod, unde a murit strigind binecunoscutul “Remember!”.
Se referea probabil la celebrul sau portret pictat de Anthony van Dyck , aflat astazi la National Gallery, ce ramine singura amintire notabila a zbuciumatei sale domnii.
Revolta coloniilor britanice din America de nord – care s-a transformat apoi in razboi de independenta si a nascut Statele Unite ale Americii – a fost pornit prin celebra “partida de ceai” din Boston, cind incarcatura de ceai a unor vase comerciale a fost aruncata in Ocean de oamenii revoltati de monopolul impus de Compania Indiilor.
Sigur ca ideile raspindite de “Contractul social” al lui Jean-Jacques Rousseau traversasera deja Atlanticul prin intermediul unor intelectuali ca Benjamin Franklin sau Thomas Jefferson, insa ceea ce ustura masele de colonisti la buzunare (multi erau analfabeti, asa ca oricum nu citeau nimic) era politica de spoliere economica promovata de Londra la adresa coloniilor.
Bogatia reala lua drumul metropolei, in vreme ce localnici erau sortiti stagnarii economice.
Mai apoi, Razboiul Civil din aceleasi State Unite ale Americii a fost de fapt un conflict intre Nordul industrializat si pornit pe o anumita cale economica, ce avea nevoie de o forta de munca mobila si Sudul agricol, traind mai ales din plantatiile de bumbac si tutun si care avea nevoie de o forta de munca ieftina sau gratuita (sclavii adusi din Africa) si legata de glie.
Chiar dupa victoria Nordului, deci aparent victoria sustinatorilor aboliei sclaviei, a trebuit sa mai treaca un secol, practic, pina ce segregatia rasiala sa fie, de facto, eliminata din societatea americana. In Rusia lui Ivan cel Groaznic, politica fiscala era atit de restrictiva, incit face obiectul unei analize trimise de ambasadorul reginei Elisabeth l, Fletscher, la Londra.
“Taxele sunt aici si de patru ori mai mari decit la noi si din aceasta cauza multi tarani isi abandoneaza ogoarele, iau calea codrului si isi beau mintile de suparare”, scrie acesta.
Anglia devenea un creuzet al dezvoltarii economice, care ii va permite ulterior sa devina si un vast imperiu colonial, in vreme ce Rusia raminea rudimentara si inchisa in ea insasi.
Germania, renascuta incepind cu finele secolului al XVlll-lea in jurul militaroasei Prusii, si-a jucat brutal cartea hegemonica in Europa – culminind cu WW ll – pentru ca era venita mai tirziu la “masa” bogatilor care apucasera sa-si imparta zonele coloniale.
In urma unui imprumut imens de 4 milioane de lire-aur, sindicalizat de Casa Rothschild (ramine una dintre cele mai mari tranzactii bancare din toate timpurile), Prusia se inarmeaza, ataca Austria, infringe Franta in 1870, isi croieste drum cu armele prin tot centrul Europei si pierde “la fotografie” Marele Razboi, implozind mai ales economic.
Bastilia nu a fost atacata de “popor” (in treacat fie spus, era inchisoarea rezervata aristocratilor, amaritii ajungind la galere).
A fost victima unui complot pus la cale de citiva bancheri nemultumiti de destituirea ministrului de finante, Necker, care inventase un ingenios mecanism de spoliere (prin intermediul imprumuturilor externe) a visteriei celei mai puternice tari din punct de vedere economic (doua treimi din numerarul Europei era in Franta, dar datoria publica crestea exponential).
Se banuia ca Necker era inchis la Bastilia (de fapt, era arestat la domiciliu).
Am dorit sa recapitulez aceste lectii ale istoriei din macar doua motive. Unul: politica economica promovata de o administratie sau alta este decisiva in traseul acelei tari.
Poate sorti o tara stagnarii si/sau saraciei, dupa cum poate duce la prosperitate ( a se vedea “doctrina Ioshida” care a recladit Japonia moderna si i-a permis o ascensiune incredibila in arena globala la jumatatea secolului trecut).
Asta aproape indepedent de resursele solului/subsolului (adica “hardul” conteaza mai putin decit “softul”).
In Romania, intentiile guvernelor postdecembriste au fost mereu dificil de intuit – mai putin capatuirea unora, bineinteles – iar mediul de afaceri a ramas volatil si ostil. Nimic, niciodata nu a sugerat o gindire strategica pe termen mediu si lung.
Al doilea: marile crize economice au provocat conflicte militare de anvergura, mai mereu. Dincolo de comentariile optimiste care insotesc fragilul reviriment al economiei globale, ramin fara solutie cauzele profunde care au condus – in opinia multor observatori – la declansarea acestei crize.
Bonusurile de milioane au continuat sa curga in buzunarele unor indivizi in vreme ce mii de companii agonizau pe caldarim, institutiile financiare internationale s-au miscat cu viteza melcului, putin fard a fost asternut peste chipul (deja) obosit al acordului Basel ll, puterea s-a deplasat oarecum dinspre G-8 spre G-20, insa mai mult formal si fara consecinte in mecanismele globale.
Desi putine voci o afirma, Agenda Lisabona a UE se dovedeste deja un semiesec. In aceste conditii, corectiile de pattern (ca reasezarea placilor tectonice pe liniile de falie) se pot produce in mod violent, cu consecinte inca si mai devastatoare decit au fost, deja, inregistrate mereu in istorie.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa:bloombiz.ro
Adauga comentariu