Analize și opinii

Ţară poluată de datorii

Când oamenii au ieşit în stradă în urmă cu un an de zile, şi-au transmis clar mesajul în privinţa taxei auto: Mai bine fără! Guvernul de atunci s-a speriat şi a amânat aplicarea ei până la finalul anului. Trecând de hopul electoral, noua Putere ne pricopseşte, începând cu data de 15 martie a.c., cu o nouă formulă a aceleiaşi taxe de primă înmatriculare inventată de Guvernul Tăriceanu.

Proiectul numit acum al timbrului de mediu ar urma să aducă cu 100 milioane lei mai mult la bugetul Fondului de Mediu din plăţile pe care le efectuează românii la prima înmatriculare în ţară a unei maşini. Exceptate vor fi maşinile încadrate în standardul Euro6, precum şi autovehiculele electrice şi hibride.

Modificările operate la actuala taxă au în vedere reduceri pentru maşinile dotate cu Euro1 şi Euro2, argumentul fiind acela că formula anterioară avea valori disproporţionat de mari pentru anumite zone de poluare, care nu ţineau cont de puterea de cumpărare a românilor.

Chiar şi aşa, cetăţenii sunt puşi să scoată în plus din buzunar bani pentru a plăti un fond de mediu la care deja cotizează prin includerea unor contribuţii de mediu în costurile carburanţilor. Asta în condiţiile în care nu putem vedea beneficii palpabile ale cheltuirii pe proiecte de mediu ale sumelor încasaţi anterior.

Banii pe care îi dăm în plus la cumpărarea maşinii sunt usturători, iar rezultatele favorabile pentru mediul înconjurător sunt neclare; în orice caz, greu de dovedit. Aşa cum a arătat legea în trecut, la fel arată şi acum: nu ca o parte a unui ansamblu de protecţie a mediului, ci ca o taxare suplimentară, pe de o parte, şi o distorsiune a pieţei auto, pe de altă parte.

Putem fi siguri că nu vom importa “rablele” din Occident! Aceasta a fost sperietoarea din a doua parte a deceniului trecut; acesta este probabil şi substratul de acum. Şi în spatele deciziei taman argumentele de mediu nu stau.

Taxa auto a fost dintru început un obstacol în calea românilor astfel încât aceştia să nu fie beneficiari ai intrării ţării în UE, cumpărând netaxaţi maşini second-hand bune şi la preţuri accesibile, înnoind pe criterii economice parcul auto de la noi. A fost o imixtiune în piaţa liberă, lucrând în detrimentul consumatorilor şi în folosul unor clase bine ţintite: importatori de autovehicule, societăţi de leasing auto, bănci, producători cu brand occidental. Totul îmbrăcat, desigur, în ambalajul frumos al protecţiei mediului.

Într-o ţară în care pădurile sunt tăiate cu sălbăticie, iar înlocuirea fondului forestier este invizibilă, în care balastierele de pietriş din albiile râului sunt exploatate îndoielnic şi în care şantierele de construcţie sunt fabrici de praf, ne-am trezit să protejăm mediul punând taxe prohibitive pentru cumpărătorii de vehicule.

“Câştigul” de a nu fi devenit un paradis al maşinilor second-hand în ultimii zece ani îşi are însă şi partea vătămătoare într-o altfel de poluare: o poluare financiară. Ceea ce românii ar fi putut cumpăra ieftin şi bun, au cumpărat scump şi pe credit. Din grija de a nu a deveni o ţară poluată de noxe, am devenit o ţară poluată de datorii.

Poluarea financiară nu este de colo! Sănătatea financiară a familiilor, a companiilor, în final a economiei în ansamblul ei, este esenţială pentru societate. Eforturile sporite pentru achiziţia maşinilor, costurile aferente cu dobânzile pentru credite care altminteri nu ar fi fost contractate, au partea lor de greutate în povara datoriilor pe care economia naţională o cară în aceşti ani.

Ce binefaceri ale proiectelor de mediu, ce ameliorare a aerului respirat resimţim cu adevărat în aceşti ani pentru a fi meritat într-adevăr îndatorarea şi punerea în pericol a bilanţurilor familiale?

Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • În principiu e corect dar hai să mergem și pe varianta cealaltă: nu-ți permiți o mașină ,nu-ți iei ! O mașină personală NU este vitală pentru supraviețuirea unei familii !

  • he-heeee………. cine este si smecherul asta Ponta care n-a facut nimic din ce-a promis!? Un politician ieftin ca toti ceilalti! Pacat, stimate Ponta, dar tu nu vei scapa usor, cum a scapat Boc! Mi-e si mila de tine! Te pazeste SPP_ul? Mai gandeste-te!

  • ATATEA TAXE mai trebuie sa ne puneti si pe aer ca deja leati facut pe toate. Ganditiva ca odata si odata tot o sa iesim noi poporu in strada si vom face carambol pentru ca NU AVEM LOCURI DE MUNCA