Majoritatea parlamentară este pusă în fața unei opțiuni dramatice. Va fi acceptată cu seninătate, în plin an electoral și în perioada în care Guvernul deține președinția Uniunii Europene, suspendarea Legii Fundamentale a României?
Va tolera această majoritate refuzul repetat al președintelui Klaus Iohannis de a se conforma deciziilor Curții Constituționale și, până la urmă, de a aplica în mod corect, așa cum a jurat la preluarea mandatului, Legea Fundamentală? Va închide această majoritate ochii, refuzând să apere Constituția și legile statului, al căror garant este și Parlamentul, nu numai președintele ales? Sau, pentru a repune în vigoare Constituția, majoritatea parlamentară va fi silită să îl suspende pe președinte? Ce e de făcut? Răspunsul la această întrebare este dat nu numai de conjunctura internă, ci și de conjunctura externă.
Este clar. Așa cum era de așteptat, președintele Klaus Iohannis forțează până la nebunie lucrurile. El refuză cu obstinație și în mod constant să se conformeze deciziilor Curții Constituționale a României. Cel mai recent și scandalos caz se referă la demisiile a doi miniștri și la solicitările îndreptățite de revocare a acestora, făcute de către Guvern, pe care Klaus Iohannis le-a ignorat. Și a continuat să le ignore chiar și atunci când Curtea Constituțională s-a pronunțat și a stabilit că el este obligat ca de îndată să semneze decretele de revocare și să explice, tot de îndată, motivele pentru care a refuzat numirea a doi miniștri, lăsând Executivul cu gura știrbă.
Se vorbește de foarte mult timp despre o posibilă suspendare a președintelui Klaus Iohannis. Cred că această temă a fost mereu actuală, chiar din momentul petrecut la scurt timp de la preluarea mandatului, în care domnul Klaus Iohannis a găsit de cuviință să se implice politic, făcând tot ce-i stătea în puteri pentru a avea „Guvernul său”. A dorit și a acționat în consecință și pentru a avea „Parlamentul său”. Și „Justiția sa”. Și, mai nou, „Armata sa”. Pas cu pas, provocând adevărate seisme în viața politică, soldate uneori cu cataclisme, președintele Klaus Iohannis a vulnerabilizat instituțiile statului la un nivel comparabil cu cel practicat de Traian Băsescu – care a beneficiat de două suspendări – a alimentat în mod periculos un război intern, a dinamitat instituții ale statului, a adus prejudicii uriașe României în plan financiar, printr-o critică făcută cu obstinație și, uneori, din străinătate a funcționării economice a statului și le-a dat apă la moară tuturor forțelor externe interesate în slăbirea și colonizarea României. De aceea, s-au vehiculat mai multe scenarii care, toate, presupun mai devreme sau mai târziu o suspendare.
Primul scenariu și cel mai consistent a fost o suspendare pe modelul suspendărilor lui Traian Băsescu, pentru încălcări repetate ale Constituției. Acest model al suspendării presupune ca, după votul în Parlament dat de către majoritate, să existe o lună de interimat, gestionat de președintele Senatului – care tocmai de aceea a devenit o țintă a DNA – și apoi un referendum în vederea demiterii. Acest scenariu era valabil în primii doi ani de mandat și, eventual, în al treilea. El este total inoportun, indiferent ce s-ar întâmpla, în ultimul an al mandatului, întrucât referendumul de demitere s-ar putea transforma într-o repetiție generală pentru alegeri prezidențiale de natură să coaguleze și să radicalizeze întreg electoratul anti-PSD. De aici și ezitările perfect justificate ale liderilor coaliției de guvernare. Ei au înțeles că acest tren al suspendării a plecat de mult din stație și nu mai poate fi prins.
Un al doilea scenariu, vehiculat ceva mai recent, este o punere sub acuzare a președintelui pentru înaltă trădare de către o majoritate simplă parlamentară, urmând ca Legislativul să desemneze o comisie de anchetă, care ar funcționa ca o echipă de procurori, ar face investigații, ar lua declarații, ar obține probe și, atunci când ar ajunge la o concluzie, în sensul acuzației, ar decide, de data asta cu două treimi, deferirea președintelui judecății Înaltei Curți de Casație și Justiție și, din acel moment abia, Iohannis ar fi automat suspendat. Teoretic, există argumente juridice pentru a proceda în acest sens, dar, din nou, nu mai există argumente de oportunitate. Momentul ales acum, în 2019, este total inadecvat. Ar pune România într-o situație unică în peisaj european, exact în momentul în care Guvernul deține președinția Uniunii Europene și, întrucât avem de-a face cu un an electoral, toți adversarii PSD din țară și din străinătate ar pune acest act pe seama bătăliei politice.
În fine, există cel de-al treilea scenariu al suspendării, lansat și susținut în mod argumentat relativ recent de un fost reprezentant al Consiliului Superior al Magistraturii. Și anume suspendarea președintelui, tot pe o bază constiuțională, pentru incapacitatea temporară a acestuia de a-și îndeplini atribuțiile. Fapt este că domnul Klaus Iohannis, refuzând să dea curs deciziilor CCR și făcând asta în mod intenționat, a intrat într-o grevă prezidențială nedeclarată. Și, într-adevăr, în fapt, s-a autosuspendat. Urmeză ca Parlamentul să constate acest lucru și să transforme în drept ceea ce există în fapt. Până când domnul Klaus Iohannis decide să iasă din grevă, iar Parlamentul să constate acest lucru. Această formă de suspendare este mai blândă, mai puțin sângeroasă și cu efecte mai reduse negative în plan intern și extern.
Asupra conjuncturii interne m-am referit mai sus. Momentul pentru orice fel de suspendare nu este bine ales, ținând cont că ne aflăm într-un an în care vor avea loc mai multe runde de alegeri. O asemenea măsură ar putea crea alianțe și susțineri conjuncturale, deci artificale și precare din punct de vedere democratic. Mai complexă este însă conjuctura externă. În plan extern, indiferent ce ar face cel mai puternic partid socialist din Europa, care se întâmplă să fie PSD, el stârnește reacții negative din partea popularilor europeni, o familie extrem de puternică și ostilă Stângii, dar și din partea socialiștilor europeni, care înghit cu mare dificultate realitatea că PSD este totuși cel mai puternic partid socialist din Europa. Și, evident, în această bătălie, uneori subterană, alteori pe față, DNA, prin deschiderea unor dosare penale finalizate sau nefinalizate împotriva unor lideri ai majorității parlamentare, nu a făcut decât să dea apă la moară, alimentându-i cu încărcătură explozivă pe toți adversarii externi ai coaliției de guvernare. Iar președinția temporară a Uniunii Europene, deținută de Guvern, este, după cum se poate observa cu ochiul liber, un excepțional prilej pentru desfășurarea de atacuri la liber împotriva României. În aceste condiții, o suspendare a lui Klaus Iohannis, fie ea și în forma cea mai blândă, este de așteptat să aibă efectul unei canistre de benzină aruncate peste un foc deschis.
Prin urmare, majoritatea PSD și ALDE, confruntată cu încălcările repetate ale Constituției de către președintele Klaus Iohannis, este pusă într-o situație dramatică. Între a accepta suspendarea Constituției sau a-l suspenda pe Klaus Iohannis, pentru a repune în vigoare Legea Fundamentală, majoritatea PSD plus ALDE trebuie să aleagă răul cel mai mic. Și asta, repede.
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: CorectNews
Asta se intampla cand nu faci lucrurile la timpul lor si toooot amani , si amani …
Joianis-ul trebuia sa fie acum istorie , nu sa ajungem in punctul in care sa ne purtam cu manusi cu un papleaca ca el ( cacofonie intentionata si binemeritata pentru subiect)