O mulțime de ateliere de așa zisă dezvoltare personală organizate adesea în mod anonim se bazează pe ceea ce numeam odată „telefonul fără fir”. Pentru că a studia presupune un efort și timp îndelungat departe de atracțiile lumii, adesea organizatorii își iau informațiile gata sintetizate de către alții și, tot așa, de la om la om, ajunge zvonul sau chiar denaturarea adevărului ca punct de atracție în cadrul acestor manifestări.
Sunt la modă acum învățăturile budiste si alte teorii spirituale de natură exotică, de a căror importanță si veridicitate nu ar trebui să ne îndoim, atât timp cât citim noi înșine…și nu lăsăm vreun drogat, amețit sau individ cu mulți bani la cămașă să ne spună cum să…și cum să…,lăsându-ne abuzați financiar și poate emoțional, prin secte financiare și marketinguri ieftine care pretind că dețin adevărul, și mai ales încearcă să dovedească asta etalându-și averea. Astfel, ei îi păcălesc pe oameni, așa păcalesc evoluția, prin asocierea potenței financiare cu evoluția spirituală. În realitate se înșeală.
A studia înseamnă a căuta cunoaștere chiar și în acele situații precare din care aparent nu se poate scoate nimic. Pentru că, așa cum unii fac bani și din piatră seaca, pe un alt plan existențial, alții compun piatra filosofală chiar din amarul nopților nedormite cu plânsul în pernă, nu neapărat și cu stomacul gol. Dar să nu-i uităm nici pe cei care sunt nevoiți să doarmă cu stomacul gol.
Libertatea absolută de a învăța pe propria piele prin experiență, ca unică formă de desăvârșire a omului, acreditată de Cel de Sus, este singura cale care poate duce spre evoluție. Indiferent de cele ce se scriu, se spun și se demonstrează, prin seminarii tulburătoare prin care prin cele 5 simțuri ni se dovedește ceva, nimic nu poate înlocui sfânta experiență directă, fie prin lecții de viață bogate, fie printr-o oarecare luptă, sau chiar cădere. Așa cum jocurile video se chinuie să ofere experiența reală a unui câmp de luptă, dorind să antreneze soldați, nu va putea scoate „din cuptor” niciun luptător veritabil, care și-a însușit întreg arsenalul și toate alifiile, pentru a face față cu brio la o oarecare următoare luptă. Pentru că experiența reală ți-o poate oferi doar situația reală. Creierul nostru nu se va lăsa nicio clipă păcălit de condiții fabricate în laborator. Dar mai de niște condiții „pseudo-spirituale” făurite la un workshop meditativ – contemplativ de grup, în care se promite evoluția, fără să faci nimic, în afară de a respira într-un mod mai special?
Vedeți voi, setea de control și de dominare în aceste vremuri e mare. Așa cum politica își strânge ideologia și mușcă din mase într-un mod agresiv, diabolic, gata să uniformizeze pe toți „în cuget și simțire”, așa și acest domeniu sensibil, devenit o industrie (industria noilor religii ), caută în același mod, cu alte instrumente și „gusturi”, să posede ființa umană, posedându-i fina psihologie pe care caută să i-o deslușească prin terți, dar mai cu seamă folosindu-i emoția pentru manipulare. Guri, șefi si căpetenii spirituale, droguri sau plante dubioase medicinale, ritualuri de purificare mizerabile și alte dictaturi menite să te usuce de bani, ascund în ele doar setea de control a câtorva „exigenți” spirituali, ce și-au făcut de veacuri o obișnuință si un țel suprem din a subjuga omul și a-l deposeda de propria lumină: de identitatea sa, de personalitatea sa și, în cele din urmă, de propria-i luciditate – care se numește trezvie.
Autor: Andreea R. Hosu
Sursa: Trăsături din front
Adauga comentariu