Statul, această ”bestie autoritariană” care care ne spune ce e bine și ce nu e bine

Văd persoane preocupate că le intră statul în dormitor. Nu discut confuzia făcută între conceptul de “familie” și cel de “căsătorie”. Altă discuție. Să rămînem la subiectul intruziunii statului în viața noastră sexuală.



Așa e. Statul intră în viața noastră sexuală. În mod constant.

Atunci cînd nu ne lasă să futem animale, statul este o bestie autoritariană care ne spune ce e bine și ce nu e bine.

Atunci cînd nu ne lasă să futem fetițe de 7 ani și băieței de 8 ani, iar avem de-a face cu o penetrantă implicare a statului în libertatea noastră de expresie și acțiune.

Atunci cînd statul vine și ne spune că nu avem voie să ne căsătorim în același timp cu 4 femei sau cu 7 bărbați, iar e vorba despre o agresiune deranjantă asupra libertății noastre. (Deși aici chiar nu îi înțeleg pe ăia care ar vrea să aibă 4 neveste. Mă rog, problema lor. Săracii. Hă hă hă. Habar n-au ce îi așteaptă. Hă hă hă…)

Ori de cîte ori statul vine și dă legi ce avem voie să facem și ce nu, e o intruziune în viața noastră, o îngrădire a libertății noastre. Și e foarte bine că e așa. De-aia e civilizație și nu e anarhie.

E bine că n-avem voie să trecem pe roșu la semafor și că, cel puțin teoretic, există o sancțiune pentru asta, contravențională, nu penală? Nu știu. Voi să-mi spuneți. Eu am trecut de multe ori pe roșu.

E bine că n-ai voie să dai în cap cuiva? Nu știu. Voi să-mi spuneți.

E bine că n-ai voie să fuți cadavre? Sau să fuți oameni fără acordul lor? Prima se numește necrofilie. A doua se numește viol. Sigur sînt oameni pe lumea asta cărora să le placă să violeze. De ce nu-i lăsăm să-și facă treaba? De ce le îngrădim libertatea?

Uite de-aia e stat. Să dea legi și să spună ce e bine și ce e rău. Evident, în urma unei viguroase dezbateri publice. Că de-aia e democrație.

De-aia e stat. Și e foarte bine că există statul. Tuturor libertarienilor moi la creier care deplîng existența statului, le doresc să trăiască măcar o săptămînă într-un loc fără stat.

Va fi o săptămînă intensă. Una pe cinste. Vor fi alergați bătuți tîlhăriți violați penetrați jupuiți schingiuiți de maniera cea mai liberă cu putință. Noblețea libertății neîngrădite în acțiune.

Și cu asta consider că am spus ce aveam de spus în privința necesității existenței statului și a reglementării vieții, atît publice cît și private, pe bază de legi.

Acuma să discutăm despre miezul problemei. De ce sînt împotriva căsătoriei între două persoane de același sex?

Pentru că instituția căsătoriei reglementează, printre altele, transferul de resurse materiale și simbolice de la o generație la alta. Pămînturi acareturi afaceri bani moșteniri. Dar și idei valori gînduri feluri de a fi.

Și dacă se acceptă căsătoria între persoane de același sex, atunci se încurajează, printre altele, transferul formal generațional în cadrul cuplurilor de același sex. Adică, implicit, se încurajează deținerea de copii în familii de același sex.

Aici gata. Mi-ați depășit linia. Nu sînt de acord cu asta. Sînt de acord cu faptul că homosexualitatea nu ar trebui să fie un delict. Fiecare să facă ce vrea în așternuturi, atîta timp cît nu e cu animale, cadavre, fetițe de 7 ani sau băieței de 8 ani.

Dar nu sînt de acord cu faptul că homosexualii să aibă copii.

Nu neapărat din considerente morale, deși îmi repugnă ideea. Ci dintr-un motiv foarte simplu. Pentru că două persoane de același sex nu pot face copii. Biologic vorbind, pînă se inventează un mijloc viabil de reproducere a oamenilor in vitro (sper să se întîmple asta cît mai tîrziu), un copil e făcut musai de o femeie. Musai cu un bărbat.

Așa e biologia. Cel puțin în specia noastră. Nu putem înmuguri. Nu ne reproducem pe cale asexuată. Trebuie o femeie și un bărbat să iasă generația n+1.

Dacă acceptăm căsătoria între două persoane de același sex, slăbim una din funcțiile semnificative ale căsătoriei, cea de încurajare a reproducerii. Da, reproducere sună urît. E un cuvînt nașpa. Na, poftim: să schimbăm cuvintele, deși la manualul de biologie așa îi spune: reproducere.

Funcția făcutului copiilor. Fiecare din noi a avut o mamă și un tată. Vorba lui Murphy: celibatul nu este ereditar.

Fiecare din noi a avut o mamă și un tată. Și-mi doresc ca și pe viitor să existe copii. Deci trebuie să existe o relație între o mamă și un tată. Iar cînd vine vorba de resurse, cum se moștenesc acestea, trebuie reglementare, căci altminteri se produc deranjuri.

Transferul de resurse de la o generație la alta trebuie făcut în interesul copilului. Și, evident, în primul rînd, copilul trebuie făcut. Deci căsătoria trebuie să fie între un bărbat și o femeie. Că ei fac copii, nu două persoane de același sex.

La fel cum se dau legi specifice, doar pentru anumite categorii sociale, doar pentru orbi (să-i ajutăm să trăiasă) sau doar pentru oamenii bogați (să-i îndemnăm să contribuie cu resursele lor la societate, să nu le ducă în insulele Seychelles) sau doar pentru magistrați (să le protejăm independența, să nu existe presiuni asupra lor), la fel trebuie date legi doar pentru categoria celor care fac copii, să-i încurajăm: un cuplu de două persoane (nu una, nu trei, nu cinci, nu nouă) din care musai una e femeie și unul e bărbat. Musai. Biologia o impune.

Restul, treaba fiecăruia cum își petrece sexualitatea. Cupluri consensuale. Bucurie. Așternuturi. Ce vreți voi. Aveți probleme legale de transfer de la o persoană la alta, în cadrul aceleiași generații? Moare unul și îi e grijă de bunăstarea celuilalt la bătrînețe? Nici o problemă. Există instrumente legale bine definite pentru asta. Unul se numește testament. Altul e donația. Sau actul de vînzare-cumpărare.

Dar doar intra-generațional. Nu și inter-generațional. Nu transferul de resurse de la o generație la alta pe baza căsătoriei între două persoane de același sex. Nu moșteniri. Nu copii în cupluri de același sex. Relațiile formale dintre generația veche și cea nouă să fie doar pe baza unei legături legale, repet, legale, între două persoane de sex diferit. Bărbat. Femeie. Așa se fac copiii. Așa să moștenească ce au copiii de moștenit. De la părinții lor. Doar de la părinții lor.

Lege, da? Constituție, da? Referendum, da?

Autor: Mirel Palada

Sursa: Mirel Palada