Peste doar cateva saptamani se implinesc patru ani de la aderarea noastra la Uniunea Europeana. Principala consecinta a acestui miracol este, evident, de natura financiara. Noi am contribuit la bugetul Uniunii cu vreo cinci miliarde de euro, in timp ce de la cei bogati am luat vreun miliard de euro.
Cate ganduri, cate sperante nu ne-am facut noi inainte de anul 2007 ?
Imi amintesc de primele zile ale lunii ianuarie, cand in noua calitate de cetatean european mi-am luat inima in dinti si am trecut la vecinii bulgari doar cu buletinul, nu pentru ca as fi avut vreo treaba acolo, ci pentru a ma convinge cu ochii mei despre aceasta noua deschidere spre lume.
Notiunile de granita si de tara straina nu mi s-au sters in 1990, atunci cand teoretic am castigat dreptul de a calatori in orice parte a lumii, ci de abia 17 ani mai tarziu, cand visul de a nu mai fi cetatenii de mana a doua ai Europei parea a fi devenit, in sfarsit, realitate.
Daciile romanilor erau impodobite atunci, in acea iarna a anului 2007, cu drapelul Uniunii Europene, iar pe chipurile semenilor se putea citi parca o noua licarire de speranta.
Toate temerile legate de consecintele intrarii in marea familie europeana disparusera brusc, caci, nu-i asa, ce poate fi mai ademenitor decat ideea de libertate si de a fi frate cu cel puternic?
Paradoxal, anul intrarii noastre in Uniunea Europeana a coincis cu apusul unei perioade extrem de dificile pentru Romania, din punct de vedere economic.
Trecuseram printr-o inflatie galopanta, am gustat din amarul falimentelor bancare, ale fondurilor de investitii, am inchis de-a valma intreprinderi, am fentat la mustata falimentul, dar, luminita de la capatul tunelului, pe care fostul premier Victor Ciorbea o vedea cu zece ani mai devreme, de abia acuma incepea sa palpaie cu adevarat.
Nu de la Bucuresti, ci de la Bruxelles, insa.
De acuma inainte totul va fi altfel, ne-am spus atunci, mai ales ca si Uniunea Europeana era in plina glorie. Inclusiv euroscepticii, care nu erau deloc putini in perioda de preaderare, s-au impacat cu noua postura a Romaniei.
Ce s-a ales, dupa patru ani, din toate acestea ? Romania nu mai este o tara de mana a doua, ci o paria a Uniunii si cel mai recent exemplu in acest sens este comportamentul liderilor europeni fata de presedintele Basescu, la recenta intalnire de la Lisabona.
Eu, ca roman, m-am simtit penibil. Inainte de asta insa, clasa politica de la Bucuresti nu s-a subordonat nici deciziilor de la Bruxelles, dar nici nu a performat “prin noi insine”.
Milioane de romani au trecut granitele cu buletinul si apoi, in scurt timp, au devenit “negri” Europei.
In tara, dupa doi ani de asa zisa prosperitate, totul s-a prabusit odata cu declansarea crizei economice. Uniunea Europeana, ai carui membri cu drepturi depline suntem, nu a ridicat nici un deget in ajutorul nostru, cu exceptia acelui ajutor financiar de cateva miliarde de euro, acordat in tandem cu FMI.
Dar, sa nu ne amagim, pentru ca imprumutul respectiv va fi platit cu varf si indesat. Este cat se poate de adevarat, Uniunea Europeana din 2007 nu este aceeasi cu cea de acuma. Numai ca, prietenii adevarati, camarazii, sau cum vreti sa le mai spunem, isi arata solidaritatea la necaz si nu la bucurie.
Cine isi mai poate indrepta fata insa catre problemele Romaniei, multe dintre ele izvorate din propriile greseli, cand intreaga unitate europeana se zdruncina acum din toate temeliile.
Cu toate acestea, pentru greci s-au gasit rapid 110 miliarde de euro, pentru Irlanda alte 90 de miliarde de euro (sau chiar mai mult), iar daca pe val intra Portugalia si Spania nici nu mai are rost sa anticipam cifrele. Toate aceste tari fac parte din zona euro, veti spune, iar degringolada lor poate afecta siguranta Uniunii.
Normal, camasa iti este intotdeauna mai aproape de corp.
Concluzia este cat se poate de simpla: Romania, care nu este nici in zona euro, nici in Schengen si, in principiu, cam pe nicaieri, nu prezinta vreun interes, cu atat mai mult cu cat nu este in stare nici macar sa ia gratis cele 30 de miliarde ce-i revin prin Tratatul de Aderare.
Am scris in nenumarate randuri despre incapacitatea autoritatilor noastre de a realiza proiecte viabile de atragere a fondurilor europene. In acelasi timp, am atras atentia si asupra birocratiei excesive pe care Comisia Europeana ne-o impune in accesarea acestor fonduri.
In aceste momente dificile nu era oare normal ca principala grija a UE fata de Romania sa fie tocmai reducerea acestei birocratii?
Caci, atunci cand platim noi catre Bruxelles nu este nevoie de nici o procedura complicata. Raspunsul l-am putea anticipa.
Fie UE nu este interesata de cum vom depasi noi criza economica, fie se teme mai mult decat orice sa nu “furam” acesti bani prin tertipurile cu care ne-am facut deja cunoscuti.
Si intr-un caz si in altul, sperantele mele din 2007, in rolul benefic pe care UE l-ar fi putut avea asupra noastra s-au naruit.
Acuma, sincer, nici nu mai conteaza cine e de vina. NATO si Uniunea Europeana, doua din aspiratiile noastre postdecembriste, nu ne-au adus nici pe departe ceea ce am sperat.
Marea familie europeana ne incape, dar nu ne agreeaza. Cu toate acestea, ar trebui sa ne amintim ca mai sunt pe lumea asta si chinezi si rusi si turci.
Autor: Alexandru Moldovan
Sursa: Bloombiz.ro
Ce-ar fi daca asa cum am intrat in UE, am iesi din UE ? Am scapa de bir in primul rand. Si poate ne-am apuca de agricultura in mod serios, mai intai pentru a contracara importul de alimente si apoi pentru a exporta. Priviti Israelul de azi, este o mare gradina cu o mareata agricultura si nici pe departe nu are conditiile de sol si climatice ale noastre ? Ce-ati zice sa facem investitii mari in agricultura, in masini si utilaje perfectionate, dar si in fabrici de valorificare a produselor agricole ? Am fost sau n-am fost noi granarul Europei ? Am putea fi din nou !