12 ani am fost acreditată pe Palatul Cotroceni. 12!!! Trei preşedinţi ai României. Total diferiţi. Dar un lucru e clar: comunicarea Administraţiei Prezidenţiale e legată ombilical de cea a preşedintelui. Nu se poate una fără alta. Niciodată.
Păi ieşiţi voi vineri cu comunicat OFICIAL în care scrieţi cu mânuţa voastră domnilor, nu pesediştii sau extratereştrii, că asociaţia lui #DanileţPafaristul v-a trimis solicitare, ăla iese şi minte, zice că nu v-a trimis nimic, ca să se scoată, apoi preşedintele României răspunde pe întrebări legate de asociaţia vieţii, înnebuneşte lumea cu #ONeGeul de 2 lei care i-a trimis un fake, iese azi şi spune de #ONeGe, şi voi daţi la presă apoi că nu mai e #ONeGe că e un cetăţean no name pe care nu-l puteţi identifica că vă e frică să băgaţi pe cineva în shit? Măi, nene, măi. Aşa ceva nu s-a întâmplat NICIODATĂ la Palatul Cotroceni.
MINCIUNI DE 2 LEI, şobolănii de grădiniţă şi de tot râsul. De la vârful statului, că se crede şi statul mai nou.
A, şi peste toate, mai zice şi el că cu mânuţa lui a trimis-o pe madam la Lăzăroiu. Praf, praf, praf! Omul acesta îmi este clar că NU POATE să conducă o ţară şi se afundă singur în minciuni de 2 bani, contrazise chiar de el, cu toată propaganda din dotare.
Nici pe vremea lui Emil Constantinescu, nici pe vremea lui Ion Iliescu, nici pe vremea lui Traian Băsescu nu s-au întâmplat asemenea fakeuri grosolane şi minciuni, efectiv minciuni de 2 lei. Eu l-am reevaluat de ceva timp pe Emil Constantinescu oricum. Omul a trecut prin mineriade, Miron Cozma, Radu Vasile, chestiuni grele. Cel mai slab, praf şi pulbere preşedinte al României este fără niciun dubiu Klaus Iohannis. Aşa ceva n-am crezut că voi vedea niciodată. Dar vorba aceea niciodată să nu spui niciodată. Întotdeauna se poate cineva mai slab, mai prost mobilat. Viaţa bate filmul la Cotroceni.
Autor: Sorina Matei
Sursa: Sorina Matei
VeDem Just. Bun si Soros la ceva! Ne-a deschis OCHII, ascutit AUZUL, trezit MINTILE, stimulat papilele gustative, senzorii, buzunarele, conturile, imaginatia, inovatia, ce mai la deal, la vale … deschis societatea catre noi orizonturi – praf si pulbere … de stele.
ce-am votat in dec. 2016, din pacate, n-a iesit … din “urna”…asta-i viata!
Un partid, o formatiune, ceva national sa ne-aminteasca cine suntem, de unde venim, incotro ne indreptam, scopul, durata, rostul vizitei noastre pe-aceste meleaguri. Nu. Pai, SRI, TVR, CNA, ANRE, DNA, CNAIR, ET C, toate aceste organizatii, institutii, servicii cu personalitate juridica, slujesc interesului NATIONAL?! In limita bunului simt, bunului stramos, strabun, bunului gust, auz, vaz, bunelor maniere, strategii, campuri tactice – campuri de maci. Bunele intentii – bunele cuvinte – bunele fapte. VeDem Bine.
VeDem Bine vs VeDem Just (reforma in justitie 2004-2005 a fost una Justa?!; reforma in baza careia s-a cladit aderarea la UE, Organizatie din care Marea Britanie a inteles sa se retraga!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Tinand cont de faptul ca Universul este construit pe legea binelui, rezoneaza la Bine, atunci …in concluzii: a fi just nu-i similar cu a fi bine.