Avocatul statului subteran, Valeriu Stoica, nu se știe dacă el este mai important sau nu decât Doru Trăilă, este implicat de mai mulți ani într-o operațiune de mare anvergură, purtând amprenta grupului de crimă organizată patronat de generalul Florian Coldea. De pe vremea când acesta era la butoane și care continuă și acum, când se află în rezervă. Miza este un teren uriaș, amplasat la Snagov, într-una dintre cele mai scumpe locații. În cele ce urmează, veți afla detalii despre un caz unic în analele justiției din România și probabil în analele justiției din întreaga lume.
În anul de grație 2007, Primăria Snagov a scos la licitație, punând la dispoziția cumpărătorilor și un caiet de sarcini parafat în toată regula, un teren uriaș, în suprafață de 58.599 metri pătrați, cunoscut de ani de zile bucureștenilor și localnicilor sub numele de „Ștrandul Snagov”. Una dintre cele mai valoroase locații de pe marginea lacului. La cea de-a treia licitație organizată, terenul a fost adjudecat pentru 7 milioane de euro de către o societate comercială. Conform caietului de sarcini, în respectiva locație, Primăria se angaja negru pe alb să acorde autorizație de construcție P+4, în vederea unor amenajări de tip rezidențial. Cumpărătorul a și prezentat în acest scop un proiect pentru realizarea unui obiectiv modern numit Marina Port. În mod straniu însă, după ce primăria a încasat contravaloarea terenului, fără vreo explicație, a evitat cu obstinație să acorde autorizația la care s-a angajat. Societatea, care împrumutase bani la bancă în acest scop, a intrat în faliment și apoi într-o procedură de executare silită. Este momentul în care a intrat în acțiune, în forță, fostul președinte PNL, maestrul Valeriu Stoica, ca reprezentant al unui grup de afaceri care și-a propus să pună mâna pe acest teren la un preț modic, în urma executării silite. Și astfel, începând din 2016, pe rolul instanțelor din Judecătoria și Tribunalul Ilfov a fost înscrisă această cauză. Din acel moment și până în prezent, s-au produs în jurul acestui proces de drept civil fapte stupefiante. Cel puțin la fel de stupefiante cum sunt operațiunile în materia dreptului penal întreprinse de mulți ani de grupul de crimă organizată patronat de Coldea și asistat de casele de avocați Trăilă și Stoica.
Victimele acestei licitații făcute în baza unui caiet de sarcini alcătuit în mod cu totul și cu totul iresponsabil de Primăria Snagov, au descoperit un fapt uluitor. Demn de a intra în analele justiției române, dar și în analele administrației publice locale. Uriașul teren de aproape 60.000 de metri pătrați, scos la vânzare prin licitație de Primăria Snagov, care a încasat astfel 7 milioane de euro, nu aparținea de fapt Primăriei. Aceasta nu avea niciun drept să invoce faptul că este proprietar și să scoată terenul la vânzare. Cu atât mai puțin nu avea niciun drept de a acorda autorizație de construcție, așa cum se prevede în mod expres în caietul de sarcini. Victimele licitației au descoperit – și lucrurile sunt de acum definitiv probate cu documente în toată regula – că în realitate terenul era proprietatea Ministerului Agriculturii. Și făcea parte din fondul forestier. Acesta a fost motivul real pentru care Primăria Snagov nu și-a putut îndeplini obligația de a acorda autorizația de construcție și pentru care cumpărătorul de bună credință a intrat în faliment.
Este un caz pe care orice judecător, fie el și stagiar, îl putea rezolva cât ai zice „pește”. Imediat după ce s-a dovedit cine este adevăratul proprietar, actul de vânzare-cumpărare ilegal trebuia anulat, Primăria urmând să restituie suma încasată către cumpărătorii de bună credință înșelați. Plus daunele aferente. Ei bine, în aceste circumstanțe casa de avocați Valeriu Stoica s-a pus în mișcare, încercând din răsputeri să tergiverseze acest proces, în speranța că executarea silită făcută de către băncile creditoare, care la rândul ei este ilegală, să-și continue cursul, în ciuda faptului că între timp fusese descoperit adevăratul proprietar. Și de aici încolo intrăm într-un adevărat spațiu al science-fictionului. Conform documentului oficial furnizat de Tribunalul Ilfov, pe care îl puteți accesa la finalul articolului, din 2016 până în prezent, sub presiunea casei de avocați Stoica, au avut loc nu mai puțin de 72 de amânări de soluționare și de amânări ale cauzei civile. Așa ceva nu a mai existat niciodată în istoria României și probabil nici în justiția la nivel mondial. La capătul acestui proces, care totuși se va produce cândva, clauza respectivă va intra cu certitudine în analele de istorie ale justiției acestor timpuri.
Ne putem imagina cu ușurință cât de puternică au fost influență și presiunea exercitate de statul subteran în susținerea demersurilor de tergiversare ale casei de avocați Stoica. Dar dincolo de asta mai putem afla ceva. De când acest stat subteran, patronat de generalul cu patru stele Florian Coldea a intrat în atenția opiniei publice, la pachet cu cele două case de avocați despre care până în prezent se știe cu certitudine că au fost angajate în aceste operațiuni, o serie întreagă de analiști din presă sau chiar de oameni politici s-au întrebat pe bun dreptate cine sunt magistrații care au intrat în acest angrenaj al statului subteran. Și s-a vorbit aproape în exclusivitate despre magistrații care au administrat cauze penale, fără însă ca numele acestora să apară în prim plan. Iată însă că există și magistrați cooptați în statul subteran și specializați în cauze civile, care pot fi cunoscuți de către opinia publică, identificați ca atare, așa cum reiese din documentul oficial pe care-l punem la dispoziția opiniei publice. Precum și la dispoziția procurorilor care s-au angajat să cerceteze gruparea Coldea.
Autor: Sorin Roşca Stănescu
Sursa: corectnews.ro
P.S: Pentru a nu mai lăsa loc niciunui dubiu, într-un stat normal în care justiția ar fi funcționat, pusă în fața probelor, instanța de drept civil ar fi trebuit să constate că Primăria nu avea dreptul să vândă respectivul teren, întrucât nu era proprietara lui, să dea câștig de cauză cumpărătorilor înșelați, astfel încât băncile creditoare să aibă posibilitatea să-și recupereze banii direct de la Primăria Snagov.
Adauga comentariu