Pare de necrezut. Dar încep să circule, tot mai insistent, informații care stabilesc legături între președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și reprezentanți ai unor periculoase organizații teroriste. Pentru moment, legături indirecte. Cel puțin în sensul că a știut că nu a acționat și nu a prevenit. Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai buni jurnaliști pe care îi avem, Răzvan Dumitrescu, face o tentativă, reușită, de a desface acest ghem.
Răzvan Dumitrescu a studiat și citează mai multe prestigioase publicații din Italia și Germania, în care ziariști de investigație, la rândul lor cunoscuți opiniei publice europene, au obținut și ne înfățișează diverse informații halucinante, explozive, scandaloase și care o incriminează pe Ursula von der Leyen.
Înainte de a intra în detalii atât de sensibile, îmi permit să le reamintesc cititorilor acestui serial de analize, că doamna Ursula von der Leyen, utilizându-și uriașa influență pe care o are la nivelul Uniunii Europene, a negociat, cum anume numai ea știe, și cu siguranță soțul ei, consultant plătit de Pfizer, preluarea contra cost, în numele statelor UE, a unor cantități cu totul și cu totul uriașe de așa zise vaccinuri anti covid. În baza unor contracte unice în felul lor în istoria dreptului comercial și cu clauze mult timp secretizate. Statele europene, inclusiv România, s-au luat după fentă, risipind sume fabuloase de bani, în plină criză economică, pe vaccinuri, care în bună măsură au expirat și au fost aruncate la ghenă. Aceeași Ursula von der Leyen este șeful UE, sub conducerea căruia s-au săvârșit și au fost descoperite fapte incredibile. Luare de mită, de către persoane de vârf de la nivelul conducerii, din anturajul ei, în schimbul traficului de influență exercitat în beneficiul unor firme de lobby. Banii cărați în valize din Qatar de care au beneficiat colaboratori apropiați ai doamnei Ursula von der Leyen, unii din ei în prezent arestați și anchetați, alții care s-au autodenunțat, reprezintă doar fața văzută a unui uriaș și periculos aisberg. Și sper că nu va trece mult timp până când vom afla cât de devastatoare a fost, din punctul de vedere al integrității, activitatea numeroaselor societăți de lobby care gravitează în jurul conducerii UE. Făcând trafic de influență și oferindu-le funcții și sume consistente de bani unor parlamentari de vârf, în schimbul unor favoruri. Și iată că, acum, Răzvan Dumitrescu aduce în România dezvăluiri și mai explozive.
Emma Bonino și Dimitris Avramopoulos, doi foști comisari europeni, au fost mult timp și intens asociați, conform dezvăluirilor din presa de investigații din Italia, cu un anume Antonio Panzeri. Acesta, la pachet cu Antonio Negri, a fost investigat, încă din 1975, pentru activități de terorism de care se făceau vinovate Brigăzile Roșii și alte grupuri extremiste de stânga. Ultimul, denumit de presă ,,ideologul terorismului roșu”, a și fost condamnat la închisoare. Dar după patru ani, Emma Bonino, fost comisar european, l-a trecut pe Negri pe listele Partidului Radical Italian, oferindu-i imunitate politică. După ce a fost ales în această poziție importantă, el s-a refugiat în Franța. Bonino a colaborat și cu Sergio D’Elia, terorist de extremă stângă din Prima Linea, dar și cu alți doi teroriști de extremă dreaptă. Toate aceste fapte sunt dovedite. La fel ca și faptul că Bonino e asociată cu ONG-ul Fight Impunity, acuzat în mod oficial de acte de terorism și asasinarea unor magistrați. Ei bine, tot în acest timp, UE i-a acordat finanțare pentru propriul ei ONG ,,No Peace Without Justice’’. Acest ONG, dispunând de spații locative, a cazat teroriști și organizații teroriste. Și atenție, Emma Bonino a fost comisar european. Un alt fost comisar european, de migrație, Avramopoulos, conform normelor UE, avea interdicție doi ani, după expirarea mandatului său, care a avut loc în 2019, să ia legătura cu alți comisari în funcție în chestiuni de migrație. Tocmai pentru ca utilizându-și în mod fraudulos informațiile, cunoștințele, contactele, să nu facă trafic de influență în schimbul unor foloase necuvenite. Acesta nu a respectat interdicția, a luat legătura cu cel puțin patru comisari, anul trecut și în acest an, ba mai mult, a participat oficial și la o conferință a lui Panzeri, care s-a desfășurat în Grecia. Și iată, se dovedește că Ursula von der Leyen nu numai că a fost la curent cu această situație, dar i-a dat și aprobarea de a se implica în unele din operațiunile mai sus menționate.
Mai vorbim despre combater corupției în aceste condiții? Mi se pare că cele mai abominabile fapte care s-au petrecut în România în ultimii 30 de ani sunt floare la ureche față de dezvăluirile care încep să curgă acum și care, cu certitudine, sunt în plină desfășurare.
Există, însă, și o altă enigmă. Grea de tot. Care sunt intențiile reale ale Laurei Codruța Kovesi, procurorul șef UE, care recent a solicitat independență și puteri nelimitate legat de investigațiile în curs, declanșate de alte entități, adică de procurori din statele membre UE. Va încerca să reia o parte din aceste anchete pentru a le mușamaliza, pentru a șterge urmele celor care au instalat-o în funcție sau, dimpotrivă, îi va investiga și pe aceștia? Ei bine, vreau să o văd și pe asta. Vreau să văd cum Laura Codruța Kovesi o va investiga pe principala sa protectoare, Ursula von der Leyen.
Autor: Sorin Roşca Stănescu
Sursa: corectnews.com
Adauga comentariu