Cititorii consecvenți ai analizelor mele își mai amintesc poate că, încă de la sfârșitul anului 2014 și începutul anului 2015, dezvăluiam un proiect secret al lui Klaus Iohannis. Înțelegând că legea fundamentală a României este o struțo-cămilă – nici republică parlamentară și nici republică prezidențială – și că îi va fi cu neputință să schimbe Constituția atâta timp cât alegerile parlamentare fuseseră câștigate de PSD, Klaus Iohannis a încercat să recurgă la un șiretlic. Urma să creeze o structură paralelă celei guvernamentale subordonată Palatului Cotroceni. Sub forma unui lanț de comitete. Comitete alcătuite din personalități specializate în diverse domenii și alese de președinte. Aceste urmau să elaboreze seturi de decizii care urmau să fie impuse Executivului. Guvernul devenea astfel o simplă curea de transmisie. O marionetă aflată, finalmente, în mâna președintelui. În fapt, România devenea astfel, sub Klaus Iohannis, o republică prezidențială. Nu a fost să fie. PSD s-a opus cu strășnicie. Singurul comitet de acest fel, în fruntea căruia a fost pus Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, care urma să se suprapună practic Ministerului Finanțelor, a avut mai degrabă o existență iluzorie, și în orice caz foarte scurtă și nu a putut juca un rol relevant. În paranteză fie spus, semnalam încă de atunci că pentru crearea unui guvern paralel, Klaus Iohannis avea nevoie de instumente financiare și de o infrastructură pe care doar Guverrnul existent i-ar fi putut-o oferi.Conform Constituției, președintele nu poate prezida de câte ori îl taie capul o ședință a Guvernului. O poate face doar în anumite împrejurări. Și respectând unele condiții. Dar dacă ține musai să devină jucător, așa cum dealtfel a și afirmat că va face în al doilea mandat, atunci îi poate chema într-o cadență accelerată pe miniștri la Cotroceni. Oficial, el anunță că organizează convorbiri pe diverse teme cu membri ai Executivului. Neoficial, Iohannis face însă ședințe de Guvern în toată regula. Pe bucăți. Își îndeplinește astfel un obiectiv pe care îl urmărea încă înainte de a-și adjudeca primul mandat prezidential.
Acesta este motivul care l-a determinat pe Klaus Iohannis să treacă la cea de-a doua soluție. De aici obsesia de a avea Guvernul său. Chiar dacă atingerea acestui obiectiv presupunea, așa cum s-a și întâmplat dealtfel, călcarea în picioare a prevederilor constituționale. Prima tentativă a fost Guvernul Cioloș. Dar nici acest proiect nu a funcționat. Degeaba avea Guvernul său dacă nu avea majoritatea sa în Parlament. Acum iată, asistăm la un nou scenariu. În care are și Guvernul său și are și majoritatea sa. Acum, Klaus Iohannis conduce cu adevărat Guvernul României. Și o face nu din Palatul Victoria, pentru că asta bate la ochi, fiind o operație mult prea ostentativă, ci de la Cotroceni. Acesta este adevăratul motiv pentru care, din ce în ce mai frecvent, îi invită pe miniștri în deal, la sediul său, pentru a le da indicații. Acolo el prezidează cu adevărat ședințele Executivului.
Desigur, e din ce în ce mai vizibil că în interiorul coaliției se desfășoară o luptă care nu mai e nici surdă și nici mută între liberali și usriști. Cum la fel de clar este că răfuieli au loc și în fiecare dintre cele două tabere. Aceste frământări interne, care dau deseori în clocot și devin publice, îi sunt de folos președintelui Klaus Iohannis în baza principiului divide et impera, dar în același timp, ele trebuiesc ținute sub control pentru a nu degenera și sfârși prin a distruge majoritatea. De aceea putem presupune că, până la un punct, adică până la punctul de fierbere, Iohannis se străduiește să tempereze avântul belicos al fiecăreia dintre cele două tabere. Dar dincolo de asta este obsesia sa atavică de a conduce Executivul. Acest cocktail prezidențial nu ar fi complet dacă nu i-am mai adăuga un ingredient. Klaus Iohannis nu mai este dispus să fie perceput public, după eșecul PNL în alegeri, drept un exponent al acestui partid. Ar vrea, și încearcă acest lucru din răsputeri, ca în imaginea publică să fie perceput ca un reprezentant al celor două formațiuni din coaliție. Cu alte cuvinte, el nu mai este doar președinte și șef real al Executivului ci încearcă să devină și șeful de facto al celor două partide. Nu este însă exclus ca aici să se lovească de cerbicia lui Dacian Cioloș. Sau poate chiar de înverșunarea cu care Ludovic Orban se agață de președinția partidului.
Autor: Sorin Rosca Stanescu
Sursa: corectnews.com
Adauga comentariu