Sorin Roşca Stănescu: “Portretul psihologic al lui Prigojin nu corespunde acestei legende”

Chiar dacă am fost deseori acuzat de cei taxați, pe drept sau pe nedrept, ca adepți au teoriei conspirației, cum că refuz să dau curs unor scenarii, pe care le-am socotit fanteziste, iată că acum mă văd obligat să lansez eu însumi câteva asemenea scenarii. Ele sunt generate și deci au ca bază afirmații făcute zilele trecute de doi șefi de stat aflați în epicentrul atenției mondiale. Vladimir Putin și Alexander Lukașenko. Precum și o realitate la care primul s-a referit deseori în anii în care a domnit la Kremlin. Despre ce este vorba?

Vladimir Putin s-a dat în primire. Vorbindu-le mai marilor instituțiilor de forță din Federația Rusă chiar în această săptămână și adresându-se astfel indirect întregii opinii publice mondiale, președintele Federației Ruse ne-a informat în detaliu asupra fondurilor imense de bani prin care guvernul de la Moscova l-a finanțat în ultimii ani pe Prigojin. Și armata sa de mercenari. Care a acționat în forță în Africa și în Ucraina. Și despre care se știe – absolut nimeni nu contestă acest lucru – că, împreună cu camarazii săi, a săvârșit pe ambele continente nenumărate crime de război. Devoalând respectiva finanțare, Vladimir Putin recunoaște implicit că el și mai marii Federației Ruse sunt cel puțin complici ai respectivelor crime. Ce act de acuzare ar putea fi mai convingător decât această auto-acuzare făcută la ce mai înalt nivel și în modul cel mai public cu putință? Din acest moment, începând din această săptămână de pomină, niciun pro-putinist nu mai are dreptul să-l apere, să-l scuze, să-l cauționeze pe liderul de la Kremlin. Și mai grav este că, dacă a făcut această recunoaștere publică, înseamnă că pur și simplu nu-i pasă de consecințe.

O a doua informație bombă ne-o furnizeză Alexander Lukașenko. După ce relatează în detaliu discuția avută cu liderul de la Kremlin, în care acesta i-a mărturisit că intenționează să recurgă la decimarea mini-armatei lui Prigojin, care se îndrepta tumultuos către Moscova, precizând faptul că acesta din urmă refuză să-i răspundă la telefon, Lukașenko a intrat și în detaliile dialogului, tot telefonic, pe care l-a avut cu Prigojin. Un dialog caracterizat prin multe înjurături, dar la capătul căruia, având în prealabil undă verde de la Kremlin, l-a convins pe Prigojin să vină în Belarus, însoțit fiind și de nucleul său de luptători. Ei bine, vorbindu-le la rândul lui principalilor colaboratori cu covoare de tinichele pe piept, Lukașenko le-a spus acestora că prezența lui Prigojin și a colaboratorilor acestuia pe teritoriul belarus este extrem de importantă și poate deveni foarte utilă. Prigojin urmând să-și utilizeze vasta sa experiență, ca și experiența camarazilor săi, pentru a instrui forțele speciale din Belarus în ceea ce privește tehnicile de luptă și utilizarea echipamentelor moderne. Cu alte cuvinte, o persoană condamnată la 10 ani pentru tâlhărie în Federația Rusă, deci un infractor, devenit colaborator apropiat al lui Putin și săvârșind crime în serie în Africa și în Ucraina, urmează să-și împărtășească experiența în fața reprezentanților armatei din Belarus. Este foarte grav. Atât de grav încât Tribunalul Penal Internațional ar trebui să ia în calcul și această complicitate.

Mai există și un al treilea scenariu horror pe care ar trebui să-l luăm în calcul. Nici liderul de la Kremlin, nici mai marii Federației Ruse, nici reprezentanții serviciilor secrete occidentale și nici chiar liderii din Statele Unite și din statele Uniunii Europene nu au ascuns faptul că, pe parcursul timpului, atunci când au avut întâlniri la Kremlin, ele au fost urmate de agape aproape întotdeauna organizate de „bucătarul” lui Putin. Respectiv de Evgheni Prigojin. Acesta, om de mare încredere al liderului de la Kremlin, asigura, se spune, pe lângă servicii impecabile legate de respectivele agape, și o discreție absolută. Prigojin prezenta atâta încredere, încât de cele mai multe ori, în cea de-a doua parte a respectivelor agape, participa el însuși la aceste mese, luând loc și conversând cu mai marii lumii. Să reținem expresia deseori utilizată de „garantare a discreției”. Ce înseamnă asta? Că Prigojin ar fi luat toate măsurile necesare pentru ca întâlnirile respective să nu fie înregistrate audio și video. Pentru ca ce s-a discutat să rămână între cei patru pereți. Culmea este că reprezentanții serviciilor secrete occidentale, care îi însoțeau pe mai marii statelor respective, au înghițit respectiva gălușcă. În mod voluntar. Sau fiindcă n-au avut încotro. Numai că portretul psihologic al lui Prigojin nu corespunde acestei legende. Dimpotrivă. Am convingerea că Prigojin a înregistrat în spațiile care în definitiv îi aparțineau, audio și video, integral respectivele agape. Și că deține în acest sens o impresionantă bancă de date. Care, dacă ar fi devoalată opiniei publice mondiale, ar avea efectul unei bombe atomice. Punându-i în mare dificultate pe reprezentanții unor state care în prezent îl acuză pe Vladimir Putin de crime de război. Și atenție. Dacă Prigojin tot s-a certat iremediabil cu Vladimir Putin și dacă va începe să plaseze pe piață asemenea imagini, prea puțini îl vor putea acuza pe liderul de la Kremlin că acesta și-a dat în gât invitații. Deși cel care va avea imens de câștigat de pe urma unor asemenea dezvăluiri va fi însuși Vladimir Putin, pentru că astfel îi va pune în mare dificultate pe cei mai importanți lideri ai lumii. Consecința firească ar fi o lovitură mediatică, propagandistică, de o putere devastatoare.

Și, oricât îmi vine de greu, îndrăznesc să mai iau în calcul și un alt scenariu. Vladimir Putin a dizlocat pe teritoriul belarus, în unități militare special destinate acestui scop, armament nuclear. A spus și a repetat că la acest armament nuclear nu vor avea acces decât militarii ruși, atunci când va fi necesar. Lui Evgheni Prigojin și acoliților săi le-a fost destinată tot o unitate militară până de curând dezafectată. În ipoteza în care Prigojin, însoțit de un comando bine instruit, va acționa în forță și va pune mâna pe o parte a arsenalului militar rusesc din Belarus și dacă cumva, Doamne ferește, va utiliza acest arsenal nuclear, liderul de la Kremlin, care cel puțin aparent se află în raporturi de mare dușmănie cu șeful armatei de mercenari, nu va putea fi acuzat că a apăsat pe butonul nuclear. Altcineva o a face în nume propriu. Aparent scapă basma curată și Lukașenko, care va afirma răspicat, în ipoteza unui asemenea scenariu de groază, că nu este implicat în niciun fel și că a avut loc o acțiune care nu a mai putut fi controlată de nimeni, pusă la cale de Prigojin.

După cum se vede, Prigojin este numai bun pentru a scoate toate castanele din foc pe mâna lui.

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: corectnews.com