Site icon gandeste.org

Sorin Roșca Stănescu: „Peste 80% dintre respondenți consideră că România a fost rău guvernată”

Intr-un moment suspect de oportun, au fost prezentate ieri seară opiniei publice rezultatele ultimelor cercetări de piață. În materie de poziționare politică a cetățenilor. Nu intru în prea multe detalii. Aceștia sunt profund nemulțumiți de modul în care e guvernată țara, ar vota PSD cu peste 40%, iar pe locul doi AUR, cu 21%. Aparent, o răsturnare a raporturilor de forță în scopul formării unei noi majorități parlamentare este legitimă. Dar numai aparent.

Cercetările de piață, sondajele de opinie publică operate la mijlocul unui ciclu electoral, diferă mult de situația care urmează să reiasă în urma votului popular la alegeri. De ce? Pentru că în aceste momente extrem de critice pentru România, componenta negativă a votului devine esențială. Și schimbă în mod radical opțiunile. PSD nu primește un vot pozitiv de peste 40%. Acesta este cel puțin parțial rezultatul votului negativ. Un vot masiv de respingere a celor care au guvernat până în prezent țara. Cu atât mai mult cu cât circa peste 80% dintre respondenți consideră că România a fost rău guvernată. La fel în ceea ce privește AUR. AUR a fost campionul indiscutabil, cel puțin în materie de consecvență, al criticilor aduse majorității parlamentare care a susținut două guverne. Primește deci un premiu nu pentru ceea ce a făcut sau ar putea face la guvernare fiind, ci pentru ceea ce nu ar fi făcut ceilalți și ar fi trebuit să facă.

Împreună, PSD cu AUR ar putea da conform acestor cercetări de piață o majoritate. Aceste sondaje, așa cum sunt ele, constituie un suport aparent științific pentru teza susținută de cele două partide a necesității organizării alegerilor parlamentare anticipate, imediat după ce se va înregistra o curbă descendentă a pandemiei. Dar lucrurile nu stau chiar așa.

Nu am de gând să contest nici profesionalismul institutelor de cercetare de piață, nici modul în care au fost colectate și prelucrate datele. Totul poate fi perfect corect, dar, cu toate astea, rezultatele reale nu se vor pupa cu prognozele. Chiar admițând, prin absurd, că am avea alegeri anticipate. Să operăm cu această ipoteză. Dacă mâine ar exista alegeri anticipate, vom avea surpriza să constatăm că rezultatele finale vor fi dramatic diferite de ceea ce ne spun sondajele, indiferent de cât de corecte sunt. Ne vom confrunta cu o meteahnă din ce în ce mai accentuată a românilor. Vom descoperi, dacă mâine sunt alegeri, că numărul celor care se prezintă la urne este mult mai mic decât cel dat de cercetările de piață. Atunci când ești pus în fața unui chestionar, instinctiv ești mai tentat să afirmi că vei vota, decât că nu vei vota. Pentru că, evident, într-un stat care se recomandă drept democratic, este o rușine să te sustragi procesului electoral. Este desigur un drept cetățenesc acela de a nu vota. Sau chiar de a te prezenta la urne, dar punând ștampila în așa fel încât să-ți anulezi buletinul de vot. Este un drept legitim, dar nu și o faptă onorabilă exercitarea acestui drept. Unul dintre motivele pentru care, în ultimii ani, avem guverne tot mai inconsistente sub aspectul calității acestora și parlamente așijderea din perspectiva calității deputaților și senatorilor, este că aceștia sunt într-un fel delegitimizați chiar din momentul numărării voturilor. Pentru că, oameni buni, doar mai puțin de jumătate dintre români votează. În schimb toți, inclusiv jumătatea și ceva care refuză să voteze, îi contestă pe oamenii politici imediat după ce aceștia, precum și guvernele pe care le instalează încă de a doua zi, nu le acordă practic niciun credit, nicio susținere și, prin urmare, nici cele 40% de amărâte de procente de legitimitate. Iar asta se întâmplă zi de zi, până la alegerile viitoare. Prin urmare, dacă mâine ar avea loc alegeri, la vot se vor prezenta mai puțini decât au declarat ieri în sondaje și nici aceștia nu le vor rămâne fideli celor pe care i-au votat. În plus, votul nu s-ar suprapune respectivelor sondaje. Pentru că, în fața urnelor, procentul votului negativ va exista desigur, dar va fi mai mic. Iar procentul votului responsabil, constructiv, de tip pozitiv, va fi ceva mai mare. Numai că nu vom avea, cum am explicat de atâtea ori, alegeri anticipate. Chiar dacă sondajele difuzate ieri sugerează că acestea ar fi și necesare, și utile. Alegerile anticipate stau în pixul lui Klaus Iohannis, iar acesta s-a sucit. Pentru că partidele domniei sale nu mai sunt pe val. Ci mult sub val.

Și, din toate aceste motive, luând în calcul cercetările de piață de la mijlocul unui ciclu electoral, acceptându-le valoare științifică, nu este bine totuși să ne lăsăm iluzionați. Nici noi, care le comentăm, și cu atât mai puțin oamenii politici, care trebuie să acționeze în baza lor.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Exit mobile version